În Bucureşti există un singur furnizor de electricitate: ENEL. Asta e, aşa se întâmplă cu serviciile de apă, gaze şi electricitate. Cel puţin în România. Şi ce se întâmplă atunci când pe piaţă există un singur producător/furnizor? Păi fac ce vor ei, că tot n-au concurenţă. N-are rost să se streseze cu îmbunătăţirea serviciului şi satisfacerea clientului.
Dacă locuieşti în capitală, în Bucureştii Noi, situaţia nu e cu nimic mai bună. De câteva luni aş zice că e chiar mai rău. O dată la două-trei luni îşi găsesc să oprească curentul şase-şapte ore. Asta se întâmplă de destul de mult timp. În iunie s-a repetat aceeaşi chestie. Săptâmâna trecută s-a oprit curentul de la nouă la trei. Normal, n-a zis nimeni nimic înainte. De ce ar trebui să anunţe?? Doar nu e ca şi cu gazele, să-ţi sară în aer casa dacă nu le opreşti...
Azi am ajuns acasă pe la 12:30, mi-am pus telefonul la încărcat că era aproape descărcat, după care iau telecomanda şi apăs butonul roşu să dau drumul la televizor. Nimic. Mai apăs o dată. Iar nimic. Telefonul nici el nu se încărca. Shit. Nu-i curent. Ce să fac, ce să fac? Am găsit o factură de acum câteva luni pe care era şi un număr pentru deranjamente: 021.9291. Iau fixul şi... nu mergea. E cu baterii şi tocmai se descărcase. Damn. De pe mobil nu-i gratis. Şi dacă ne gândim că durează 1000 de ani până răspunde cineva, asta e o problemă. Mai jos, "stenograma" discuţiei:
ROBOT TELEFONIC: Bine aţi venit la ENEL. Vă informăm că apelul dumneavoastră va fi înregistrat în scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor oferite de către compania noastră.
Oh, mă simt deja mult mai bine...R: Pentru Bucureşti apăsaţi tasta 1. Pentru Judeţul Ilfov apăsaţi tasta 2. Pentru judeţul Giurgiu apăsaţi tasta 3.
[1]
R: Pentru Sectorul 1, apăsaţi tasta 1. Pentru Sectorul 2, apăsaţi tasta 2. Pentru Sectorul 3, apăsaţi tasta 3. Pentru Sectorul 4, apăsaţi tasta 4. Pentru Sectorul 5, apăsaţi tasta 5. Pentru Sectorul 6, apăsaţi tasta 6.
[1][Mă întreb cum o fi în Giurgiu, că sunt câteva zeci de comune acolo]
R: Vă rugăm aşteptaţi. Apelul dumneavoastră va fi preluat în cel mai scurt timp de către unul dintre operatorii noştri.
[în cel mai scurt timp, după vreo patru-cinci minute]
R: Continuarea convorbirii reprezintă acceptul dumneavoastră pentru înregistrarea acesteia.
Operatorul Cutărel: Bună ziua. Mă numesc Cutărel. Cu ce vă pot ajuta?
Clientul nemulţumit (eu): Bună ziua. Locuiesc în cartierul Bucureştii Noi şi aş vrea să fac o sesizare. Acum vreo 10 minute am ajuns acasă şi curentul era oprit. Nu ştiu când a început sau dacă aţi mai primit apeluri că abia am ajuns, dar ştiţi ceva despre asta?
O: Da. Este o întrerupre progamată a energiei electrice. Se efectuează o lucrare în zonă şi alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă la ora 8:00 şi va fi reluată în jurul orei 15:00.
Minunat. Asta e peste trei ore. Şi ce vrei să fa până atunci? Ştii, majoritatea bunurilor care caractezizează civilizaţia modernă funcţionează pe bază de electricitate... O oră, două, trei mai merge. Da' juma' de zi???
C: Aha. Adică cum "programată"?
O: Se avea în vedere efectuarea ei de mai mult timp.
[E a treia săptămână la rând când se întâmplă asta]
C: Şi de ce nu anunţat compania pe nimeni?
O: Păi se anunţă în mass-media.
C: Păi n-am auzit nimic. Şi m-am uitat ieri la ştiri...
O: V-aţi uitat azi dimineaţă?
C: Nu, că nu eram acasă. Şi chair dacă mă uitam aflam cu o oră înainte. Cu ce mă încălzeşte asta??
O: Păi aşa se face. Atunci se anunţă.
C: Dar cei de la gaze de ce spun cu două zile înainte când au de gând să facă vreo lucrare sau să oprească gazele din alt motiv?
O: Păi... nu ştiu. CU gazele e şi periculos...
C: Ah, şi doar pentru că curentul nu aruncă nimic în aer nu-i nevoie să ştie lumea, nu?
O: Îmi pare rău, dar compania e responsabilă de asta şi nu am cu se să vă ajut.
C: Bine, porneşte la trei. Dar o să se mai întâmple asta? O să se mai facă vreo lucrare în zonă în viitorul apropiat? Şi când? Că e a treia săptămână.
O: Da, o să se mai întâmple.
C: Bun, dar întrebarea era CÂND?
O [în mijlocul frazei]: O să mai fie...
C: Când?
[pauză vreo 20 secunde, niciun răspuns]
C: Alo! Mai e cineva acolo? @!#$%&#*(($@^(%^@$%$!!
Sper că ultima replică o să-i ajute să "îmbunătăţească calitatea serviciului".
2 comentarii:
adevarul e ca traim in romanaia si faze de genu nu ar trebui sa ne mire. pentru ei e absolut normal asta.
Aşa cum ai zis şi tu în comentariul pe care mi l-ai lăsat pe blog: aşa e peste tot. Probabil că principalul criteriu de angajare pentru ei este: Cât de mult poţi enerva un client deja enervat?
Că tu plăteşti ca să benificiezi de nişte servicii pe care ei nu ţi le oferă şi unii te mai iau şi de fraier/ă, nu cred că îi mai interesează.
Trimiteți un comentariu