Africa de Sud: tocmai s-a ţinut Cupa Mondială acolo acum câteva luni. Şi acum mă mir că li s-a permis să facă asta. E una dintre cele mai periculoase ţări din lume. Până acum 16 ani a fost condusă exclusiv de albi, majoritatea de culoare fiind lipsită de drepturi politice. Albii au reuşit să menţină o oarecare stabilitate. Albii erau bogaţi doar pentru că erau albi şi negrii, ei erau săraci lipiţi, dar nimeni nu trăgea cu puşca în mijlocul străzii ziua în amiaza mare.
Dar am găsit acum puţin timp nişte filme. Situaţia de astăzi se prefigura cu multă vreme în urmă. Asta se întâmpla în ultimii ani ai Apartheid-ului:
Acum toţi sunt egali, fie albi, fie negri. Şi nu mai cântă nimeni, între timp au trecut la fapte. Africa de Sud are rata criminalităţii cea mai ridicată din lume şi furturile de maşină în multe cazuri implică şi moartea şoferului. Albii, mare parte dintre ei ori au plecat în alte ţări, ori au fost ucişi de negri care au arme. Şi fără albi, economia ţării mai devreme sau mai târziu se va prăbuşi. Chiar dacă Apartheid-ul a dispărut acum mulţi ani, tot albii au aproape toţi banii banii. Dacă lucrurile o ţin tot aşa, de unde Africa de Sud era cea mai dezvoltată ţară din Africa, o să devină o ţară africană obişnuită. Asta dacă nu o fi devenit deja.
Cum spuneam, în 1994 Mandela devine preşedinte şi Apartheid-ul se prăbuşeşte. În mod normal lucrurile ar fi trebuie să meargă în continuare bine şi frumos, de data asta pentru toată lumea, nu numai pentru albi. Dar nu a fost aşa. Noii miniştri şi conducători ai ţării aveau o mică problemă: nu, nu că erau negri, era problema, ci că nu aveau şcoală. Pe vremea Apartheid-ului negrii practic nu aveau acces la educaţia superioară şi în afară de preşedinte nimeni nu avea aşa ceva. Noul ministrul de finanţe negru se ocupase cu editarea şi tipărirea de postere anti-rasism înainte să primească noua funcţie; ministrul agriculturii lucrase pe o fermă a unui alb, dar habar n-avea cum să conducă una, darămite agricultura întregii ţări; şi uite aşa lucrurile au scăpat "puţin" de sub control.
Şi dacă asta nu era destul începând cu 1994 rata criminalităţii a explodat. Africa de Sud e azi oficial cea mai periculoasă ţară din lume şi Johannesburg cel mai periculos oraş. În cel mai "sigur" cartier din Johannesburg au loc "numai" 12 omoruri, 20 de violuri, 30 de jafuri şi tot atâtea furturi de maşini. În Africa de Sud furtul de maşini are o definiţie diferită decât în România: hoţii de maşini din Africa de Sud nu aşteaptă să plece şoferul din maşină, ci îl dau afară cu forţa din ea în mijlocul drumului şi eventual îl şi împuşcă. Jumate din furturile de maşini se soldează cu moartea şoferului.
În ceea ce priveşte egalitatea dintre rase, lucrurile nu s-au schimbat atât de mult precum se aştepta lumea. Apartheid-ul vechi a dispărut, dar a apărut unul nou, neoficial, de data asta îndreptat împotriva albilor. Negrii care doresc să-şi înceapă propria afacere sau care vor să se angajeze la stat au prioritate în defavoarea albilor. Fenomenul poartă numele de black economic empowerment. Cu toate acestea 70% din economia Africii de Sud încă se află în mâinile albilor. Chair dacă în ultimii 16 ani au apărut parcă de nicăieri o clasă de mijloc a negrilor şi oameni de afaceri de succs negri, cea mai mare parte a populaţiei de culoare trăieşte încă în sărăcie, fără să fi evoluat în vreun fel în ultimul deceniu. Acum albii: unii dintre ei, fiind obişnuiţi să aibă un loc privilegiat în stat şi să li se dea totul pe tavă, şi-au pierdut averile şi acum township-urile nu mai sunt exclusiv negre. Mare parte din crimele menţionate mai sus sunt comise de negri împotriva albilor. De, ce să-i faci? După 46 de ani sunt puţin supăraţi şi ei. Unii albi, tocmai de teamă să nu-şi piardă viaţa, s-au întors în Anglia sau Olanda, ţările din care au venit cu 100-200 de ani înainte. În 1980 erau 3.000.000 de albi şi 25.000.000 de negri. Azi sunt 4.000.000 de albi şi 45.000.000 de negri.
Una peste alta, lucrurile au rămas, mai mult sau mai puţin neschimbate. Marea majoritate a negrilor sunt vai de ei, trăiesc la marginea oraşelor şi în sărăcie şi albilor încă le e bine celor mai mulţi şi nu au grija zilei de mâine, doar că acum casele lor sunt înconjurate de ziduri mari şi sârmă ghimpată şi toată lumea, fie că are nevoie să jefuiască pe cineva sau că vrea să se apere de hoţi, are cel puţin o armă în casă.
Unii dintre turiştii veniţi cu ocazia cupei au experimentat toate astea. Două grupuri de coreeni au fost jefuite, la fel şi nişte italieni. Un japonez a fost lăsat fără haine în mijlolcul străzii. Poate să se considere norocos: mai bine în curul gol şi viu decât în curul gol şi mort. Deci e un mister total cum de cei de la FIFA au permis Africii de Sud să organizeze cupa mondială în 2010. Şi încă nu s-a terminat, mai e aproape o lună...
Ar face bine să aibă mare grijă de trofeul ăla. 7 kg de aur solid într-o ţară în care jafurile armate sunt la ordinea zilei nu mi se par o combinaţie bună.
Personajul din film a dispărut din peisaj acum câteva luni. Doi negri de pe ferma lui i-au zdrobit capul cu o ţeavă pe motiv că nu i-a plătit pentru munca prestată. Dar în cazul ăsta cel mai probabil a fost un lucru bun...
Peste câteva ore începe unul dintre cele mai aşteptate evenimente din lume: Cupa Mondială la Fotbal, care anul acesta va fi găzduită de Africa de Sud. Probabil e cea mai dezvoltată ţară din Africa de Sud. Cu toate astea, având în vedere situaţia ţării, mă mir că li s-a permis să găzduiască aşa un eveniment. Ce e sigur despre africa de Sud e că în ultimii 20 de ani, ca şi România, a evoluat. Nu în bine, nu în rău, doar a evoluat...
Acum puţin despre istoria ţării. Africa de Sud are ceva deosebit faţă de celelalte ţări africane: acolo locuiesc şi albi. Nu albi ca arabii din Algeria sau Tunisia, ci albi ca în Europa. Primii au venit în secolul al XVIII-lea, cei mai mulţi dintre ei erau din Olanda, dar erau şi din Franţa, Germania, Belgia sau ţările nordice şi îşi spuneau "buri". În olandeză boer înseamnă "fermier". Burii ăştia au înfiinţat trei state ale lor - Transvaal, Orange, Natal - pe care le-au ocupat britanicii în urma Războaieilor Bure. În 1910 englezii şi burii şi-au lăsat diferenţele la o parte şi au format Uniunea Sud-Africană, care 1931 s-a separat complet de Marea Britanie.
Până acum nu am vorbit decât de albi. Totuşi acolo se mai găsesc şi o grămadă de negri. Ei bine, ei sunt mai puţin importanţi pentru bucata aia de pământ numită Africa de Sud, chiar dacă albii nu au depăşit niciodată 20% din populaţie. Atâţia erau la începutul secolului. În 1820 a avut loc Războiul Zulu. Ei au fost singurii negri care au opus rezistenţă. Dar ei nu aveau decât suliţe şi albii aveau puşti şi tunuri, deci cred că e evident ce s-a întâmplat. 1879: Native Location Act, lege ce le-a dat dreptul albilor să îi relocheze pe negri după bunul plac. 1913: Native Land Act, lege prin care s-a restricţionat dreptul negrilor de a deţine pământuri. Doar 7% din teritoriul ţării mai e în mâinile lor. 1948: Apartheid Act. Oamenii sunt clasificaţi în trei rase: white, black, colored. Totul e separat: transportul public, oraşele, şcolile.
Albii aveau un statut privilegiat, negrii şi mulatrii erau cetăţeni de mâna a doua. Albii controlau complet economia şi politica şi aveau un nivel de trai comparabil cu SUA şi şările din Europa. Negrii nu aveau voie să deţină locuinţe în interiorul oraşelor şi erau nevoiţi să locuiască la sate, în township-uri (suburbii fără utilităţi) sau să lucreze pe fermele albilor. În anii '70, în încercarea de a atenua nemulţumirirle populaţiei de culoare, sunt create "batustanele", zone aproape exclusiv rurale, fără resurse şi fără posibilităţi de dezvoltare populate în întregime de negri. Desigur, nu a ajutat la nimic. Revoltele şi protestele s-au accentuat de-a lungul anilor '80. Era clar că Apartheid-ul nu mai avea multe zile: 3.000.000 de albi şi 25.000.000 de negri.
Frederik Willem de Klerk, care avea să devină ultimul, preşedinte alb al Africii de Sud ia începe dezmembrarea sistemului politic şi economic rasist ce a dominat ţara mai mult de 40 de ani. Tot în 1990, după 27 de ani petrecuţi în închisoare Nelson Mandela e eliberat împreună cu alţi membri ai ANC (African National Council) şi peste patru ani devine primul preşedinte negru al Africii de Sud.