Nu doar românii au talent

Acum câteva zile s-a terminat primul sezon al emisiunii "Românii au Talent". Ratinguri maxime, show bun, talente bune, chiar mi-a plăcut. Ideea pentru formatul emisiunii însă nu ne aparţine. Primii care au venit cu ideea au fost britanicii, care în 2007 au făcut primul sezon al emisiunii "Britain's Got Talent". În anii ce au urmat foarte multe alte ţări au preluat formatul şi au realizat sau urmează să realizeze variante locale. În momentul acesta există sau sunt în curs de creare nici mai mult nici mai puţin de 38 de spin-off-uri în stil Got Talent. Primii care au copiat formatul au fost americanii. Au urmat, printre alţii francezii, itlienii, ruşii, ucrainenii, indienii, chinezii, grecii, bulgarii, spaniolii, brazilienii etc etc. Există şi două variante internaţionale ale spectacolului: Arabs Got Talent (ţările din Lumea Arabă), şi Česko Slovensko má talent (Cehia şi Slovacia). În America e în mijlocul procesului de realizare şi o variantă în spaniolă a spectacolului: Tengo Talento, Mucho Talento.

Cel mai cunoscut produs al seriei de emisiuni e probabil Susan Boyle (niciunul dintre filmuleţele de pe YouTube nu poate fi preluat). Chiar dacă în finală a ieşit abia pe locul 2, lumea pe ea a ţinut-o minte, nu pe câştigători, oricine ar fi fost ei. Şi acum câteva zile tot la varianta englezească, la sezonul al cincilea, a apărut un nou potenţial câştigător, chiar din România.

O altă variantă a fost cea din India. Şi cine putea să câştige în ţara în care a apărut Bollywood decât o trupă de dans? Numărul lor a fost foarte bun, bine executat, dar la noi în ţară sigur nu ar fi câştigat. În România niciuna din trupele de dans n-a câştigat. La ei însă, şi juriul şi publicul par profund impresionaţi, chiar dacă în afară de cuvintele englezeşti, nu înţeleg ce spun.

De fapt mare parte din participanţi la ei aveau numere bazate pe dans.

Cel mai original talent câştigător cred că a fost cel din Ucraina: Xenia Simionova, descrisă ca fiind "sand artist". Impresionat, ce pot să zic? Ca să nu mai zic original.

Cea mai impresionantă poveste probabil a avut-o câştigătorul din China: Liu Wei, un pianist ce şi-a pierdut mâinile.

Dacă aveaţi impresia că numai la noi s-au prezentat la audiţii oameni care nu aveau ce căuta acolo, vă înşelaţi. Au şi ceilalţi idioţii lor. Culmea e că deşi nu au cine ştie ce talent sau au talente extrem de ciudate, unii au fost apreciaţi. Exemplu, Indiggo, care s-au dus tocmai până în America să se facă de râs (părerea românilor). Cu toate astea, au ajuns în semifinale. Ce lume...

Dar tot acolo în America au fost alţi idioţi mai mari ca ele:

Despre greci ştie toată lumea că în antichitate erau cunoscuţi pentru înclinaţiile homosexuale pe care le aveau foarte mulţi dintre ei. Înclinaţiile astea mai au ecouri şi în ziua de azi se pare.

Top 10 ţări inamice ale internetului

10. Vietnam

Fiind o ţară comunistă, autorităţilor nu prea le convin criticile la adresa regimului. Aşadar site-urile critice la adresa guvernului, site-urile organizaţiilor militante pentru drepturile umane şi site-urile expatriaţilor sunt blocate. Unii dintre cei care au adus critici guvernului în mediul virtual au făcut închisoare. Internet café-urile sunt strict monitorizate de poliţie.

9. Tunisia

În Tunisia mii de site-uri sunt blocate. E vorba de site-uri porno, adrese de e-mail, reţele de socializare, motoare de căutare şi sericii de traducere online. Şi aici criticii virtuali ai regimului riscă să facă puşcărie.

8. Cuba

Internetul a ajuns în Cuba în 2006, odată cu începerea domniei lui Raúl Castro. Dar vorbim din nou de o ţară comunistă, aşa că varianta disponibilă acolo a accesului la internet este extrem de cenzurată şi monitorizată. Orice site care aduce critici este blocat şi în materie de bloguri, numai cele politice pro-guvern sunt permise.

7. Uzbekistan

Fosta republică sovietică e casa unuia dintre cele mai puţin libere regimuri politice din lume. Printre site-urile blocate se numără cele ale: mişcărilor islamiste, organizaţiilor mass-media independente, ONG-urilor şi site-urile critice ale regimului actual în general. La intrările în internet cafe-uri există afişe prin care clienţii sunt avertizaţi că vizionarea şi publicarea de materiale necorespunzătoare îi poate trimite la închisoare. În 2010 Facebook a fost blocat pentru o săptămână.

6. Arabia Saudită

Toate site-urile care nu corespund cu morala islamică şi care aduc critici regelui şi guvernului sunt blocate. Cetăţenii sunt încurajaţi să raporteze site-urile "imorale" şi critice şi chiar se oferă o mică recompensă pentru aceasta.

5. Myanmar
steag nou (adoptat oct. 2010)

Numărul celor care au acces la internet este destul de redus, iar celor care au acces la el li se verifică până şi e-mail-urile. Dar publicarea de materiale care "aduc prejudicii securităţii naţionale, unităţii naţionale, culturii şi economiei naţionale şi legii şi ordinii" pot conduce la o sentinţă de 15 ani.

4. Iran

În Republica Islamică Iran cenzura virtuală e în floare. Accesul la mii de site-uri este blocat, iar numărul acestora a crescut după protestele de după alegerile din 2009. Sunt blocate: site-urile care critică regimul, blogurile politice, site-urile porno, site-urile care promovează drepturile omului şi drepturile femeilor, reţele de socializare (Facebook, Twitter) şi site-urile unde se pot viziona filme (YouTube, Geocities). Iranul deţine recordul mondial la persoane închise pentru "infracţiuni" comise pe internet.

3. China

Or fi trecut chinezii la economia de piaţă şi în ziua asta or fi comunişti numai pe hârtie. Dar obiceiul de a cenzura aproape orice nu a dispărut. Sunt blocate site-urile care: menţionează protestele din Piaţa Tian'anmen din 1989, independenţa Taiwan-ului, reţele de socializare (hi5, Facebook), site-uri porno, ONG-uri care militează pentru drepturile omului, site-uri străine de ştiri (CNN, BBC, NBC, VOA), site-urile unor mişcări religioase (secta Falungong). Dacă vrei sp-ţi faci blog în China, serviciile internaţionale de găzduire sunt interzise şi numai câteva chinezeşti sunt disponibile. Bloggerii sunt obligaţi să îşi pună la dispoziţie numele real şi datele personale. Peste 50.000 de oameni sunt angajaţi de guvern să monitorizeze internetul. Puteţi verifica dacă un site este disponibil în China sau nu aici. În Hong Kong şi Macao cenzura lipseşte.

2. Turkmenistan

În Turkmenistan internetul este un adevărat lux. Abonamentele sunt extrem de scumpe şi viteza nu e dintre cele mai mari. Singurul furnizor este guvernul, care a blocat accesul la multe site-uri prin intermediul cărora s-a adus sau se pot aduce critici regimului. Până în 2008 turkmenii se puteau uita la ştiri din străinătate pe canalele TV prinse prin intermediul antenelor de satelit. În 2008 acestea au fost interzise, internetul rămânând singura modalitate de informare necontrolată de guvern. Dar, cum spuneam, acesta e rar, scump şi de proastă calitate.

1. Coreea de Nord

Tovarăşul mult-iubit Kim Jong-il a decis că nu are sens să se complice să blocheze accesul la anumite site-uri, aşa că a blocat de tot accesul la internet. Numai membrii de partid cu înalte merite au privilegiul de a avea acces la el, restul populaţiei având la dispoziţie un fel de intranet. Asta dacă sunt destul de norocoşi încât să aibă un calculator. În afară de internet, mai sunt interzise şi telefoanele mobile. Posesia unuia sau accesarea internetului fără permisiunea partidului pot aduce până la 10 ani de muncă forţată într-unul dintre gulagurile ţării.

Hai Coreea de Nord!!!

O prezenţă inedită la Campionatul Mondial de Fotbal din 2010 este Coreea de Nord. Sunt la prima participare la această competiţie în 44 de ani şi dacă ar fi să găsesc un lucru care mă miră mai mult decât locul de desfăşurare al campionatului, acesta ar fi participarea Coreei de Nord. Pentru necunoscători, Republica Populară Democrată Coreeană este cea mai izolată ţară din lume. Contactele cu exteriorul sunt menţinute la minim şi cetăţenilor nord-coreeni nu li se permite să iasă din ţară decât în circumstanţe excepţionale. De fapt, nu li se permite să circule dintr-un oraş în altul în propria lor ţară fără un permis special.

Dar, cum-necum, au ajuns la Mondiale. Până acum au avut două meciuri. Primul, cu Brazilia, evident, l-au pierdut, dar numai cu 2 - 1. Perfect normal, nimic special aici. La al doilea meci, cu Portugalia a ieşit însă în evidenţă, prin prisma scorului: 7 - 0. Ah, nu, nu e ceea ce credeţi: 7 pentru PORTUGALIA, 0 pentru coreeni. Nu am văzut meciul la televizor şi am aflat scorul de pe site-ul FIFA. Prima oară când am văzut, am crezut că e o greşeală de tipar sau ceva, dar chiar au încasat ŞAPTE (7) goluri. Faptul că nu prea se înscriu goluri şi trebuie să aştepţi cu orele până să se întâmple ceva e unul dintre lucrurile care nu-mi plac la fotbal. Dar aici s-au întâmplat o grămadă de chestii pe tabelă: şapte la număr, toate în detrimentul asiaticilor. Acum, să facem o listă cu alte chestii pe care nu prea le ştie lumea despre echipa Coreii de Nord:

1. Una dintre galeriile lor e formată din oameni care au fost aleşi individual de partidul comunist să participe şi care nu s-au mai văzut unii pe alţii până acum. Toţi sunt îmbrăcaţi identic, au un steguleţ mic şi nu aplaudă decât atunci când sunt dirijaţi de unul din faţă;
2. A doua galerie e de fapt formată din chinezi, care aparent nu ştiu mai nimic despre fotbal şi care se comportă în mod similar cu prima galerie;
3. Echipa lor e singura care nu are baza de pregătire în Africa de Sud, ci în Zimbabwe - Coreea de Nord a Africii. Halal pregătire...;
4. Brazilia a adus vreo 300 de jurnalişti, Coreea de Nord numai cinci. Şi membrii echipei nu au voie să discute cu presa străină;
5. Iubitul lider Kim Jong-Il a decretat că nu vor fi transmise decât meciurile pe care le va câştiga echipa şi nu în direct şi de asemenea vor fi transmise meciurile pe care le vor pierde "duşmanii" lor (Coreea de Sud, Japonia şi SUA). Deci sunt mari şanse să nu transmită nimic;
6. Probabil din cauză că în ţara lor oamenii mor de foame pe capete şi majoritatea sunt disperaţi să ajungă în Sud, patru dintre jucători au dispărut. Probabil sunt în drum spre Ambasada Coreei de Sud sau vreun consulat al eu, dacă n-or fi ajuns deja.

Ne-o cenzurat bloagele chinejii. Săriţi, bă!

Tocmai mă uitam pe flagcounter şi am obervat că am ajuns la un număr impresionant de ţări: 47. În trei luni am adunat 47 de steaguri de pe trei continente şi din două emisfere. Azi am avut un vizitator din Teritoriile Palestiniene, de exemplu. Dar există un steag care nu va apărea niciodată în listă: China. Deja am Hong Kong şi Singapore, dar China nu va apărea prea curând. Ca să fiu mai exact, Republica Populară Chineză nu va apărea pe listă.

Aparent, în viziunea cenzorilor chinezi, blogul meu, împreună cu celelalte câteva sute de mii găzduite de blogger.com, au conţinut incorect din punct de vedere politic, ce poate pune în pericol securitatea şi pacea din interiorul RPC şi integritatea acesteia. Se pare că cenzura din ziare, reviste, radio şi televiziune a devenit ceva banal şi e nevoie de astfel de măsuri din ce în ce mai sofisticate.

Aici puteţi verifica dacă un site este sau nu blocat în RPC

De fapt internetul de care are parte cea mai mare parte a poporului chinez e filtrat la intrarea în ţară. Şi când chinezii se apucă de aşa o chestie, e întotdeauna la scară mare. Există peste 50.000 de oameni care sunt angajaţi să "dirijeze" traficul. Servicul poartă numele în China de Jindun Gongcheng (金盾工程 - Proiectul Scutul de Aur), dar în restul lumii e cunoscut sub denumirea de The Great Firewall of China.

Administratorii scutului de aur la o cafea,
discutând despre ce să mai blocheze

În afară de blogger.com, alte site-uri blocate în China sunt cele ale unor organizaţii umanitare ca Amnesty International, alte platforme de bloguri (Wordpress), site-urile de socializare (hi5, Facebook, Orkut), site-uri ale agenţiilor de ştiri internaţionale (CNN, NBC, Euronews, BBC - doar varianta în limba chineză a site-ului), site-uri porno sau cu conţinut obscen sau violent, site-urile oficiale ale guvernelor unor ţări care au rupt relaţiile diplomatice cu RPC şi cam orice legat de guvernul din Taiwan, Tibet sau evenimentele de la Tiananmen din iunie 1989. Pe listă mai intră şi YouTube şi Wikipedia, care când e închisă, când e deschisă. Pe scurt, orice site care critică regimul sau care ar putea să-i aducă critici.

În privinţa motoarelor de căutare, în China există variante speciale ale Google şi Yahoo proiectate în aşa fel încât să nu afişeze site-uri interzise de guvern. Am încercat acum câteva zile google.cn. Fiind în România şi n în China, am reuşit să intru pe YouTube direct de pe Google fără probleme. Însă când am căutat "天安门1989 - Tiananmen 1989" nu am reuşit să găsesc nimic "interesant". Aparent nimeni în China nu ştie exact ce s-a întâmplat acolo, ci doar "a auzit poveşti".

Dacă vrei să-ţi faci blog în China, există câteva platforme în China, printre care my1510.cn. Doar că trebuie să te înregistrezi cu numele tău REAL şi să-ţi laşi datele de contact. Şi dacă scrii ceva necorespunzător poţi să te trezeşti cu orice de la o mustrare la un glonte în cap, în valoare de 7 yuani.

Singurele zone care nu se află sub protecţia scutului de aur/zidului de foc sunt Hong Kong, Macao şi Taiwan, care nu se află sub controlul direct al Beijing-ului, fiind ori regiuni administrative speciale ori "provincii separatiste"/ţări separate nerecunoscute oficial.

Jos cenzura!
下检查!

Ce putem învăţa de la chinezi?

Acum 30 şi ceva de ani când Ceauşescu a fost în vizită acolo şi a văzut "miracolele" Revoluţiei Culturale (în realitate dezastrul, dar nu i-a fost prezentată decât faţada) şi le-a aplicat României a distrus ţara. Dar situaţia e cu mult diferită acum. În ziua de azi China e una dintre cele mai puternice şi dinamice economii din lume şi posibil viitoarea mare putere mondială.

Şi unul dintre lucrurile pe care le putem învăţa de la ei e... cum se contruiesc drumuri RAPID. Mai jos am pus nişte imagini cu un pasaj suprateran construit în oraşul Shijiazhuang, situat în apropiere de Beijing şi capitala provinceiei Hebei. A fost terminat în şase luni: din februarie până în iulie. Fiecare poză e făcută la sfârşitul fiecărei luni.

Februarie: cred că asta era starea iniţială a intersecţiei cu probleme. Probabil s-au ocupat de problemele de natură juridică, care la noi durează o veşnicie.

Martie: Într-un timp foarte scurt (după standarde româneşti) se apucă de lucru.


Aprilie: deja începe să prindă contur


Mai: lucrările avansează cu viteza luminii

Iunie: incredibil, nu mai trebuie decât să-i tragă nişte dungi pe asfaltul proaspăt; clădirea din colţul din dreapta cu schele pe ea e aproape gata

Iulie: pasajul e gata şi e predat "la cheie" şi se circulă în condiţii bune; şi ca bonus a mai apărut un bloc (încă îmbrăcat în schele) în partea de jos

Ştiu că în 2007 şi 2008 China a consumat 50% din producţia mondială de beton, dar chiar şi în condiţiile astea mi se pare penibil că în Bucureşti nu suntem în stare să terminăm câteva pasaje: Băneasa şi Basarab. La primul se lucrează de ceva timp, dar nu avansează prea repede şi pe plăcuţa de la unul din şantierele celui de-al doilea scrie că trebuia să fie gata la 01.02.2009.

Şi în final, o soluţie chinezească pentru problema locurilor de parcare din Bucureşti. Şi în Guangzhou costa mai puţin decât 1,5 lei/oră cât e în Bucureşti...

Cum controlezi o ţară de un miliard şi ceva de oameni?

Acum o lună, am avut ocazia să călătoresc până în China. Sincer, înainte să ajung acolo, mă aşteptam să găsesc o ţară care abia a scăpat de statutul de "third world country". Când am ajuns la Beijing, am constatat că nu numai că au scăpat de nedoritul statut, dar în curând or să ne depăşească pe toţi şi în 10-20 de ani vor fi puterea mondială nr. 1.

Acum, o scurtă descriere... Beijing, capitala ţării, e un oraş mare, cu o populaţie de vreo 16.000.000 de oameni, frumos, plin de istorie, cu multe lucruri interesante, de văzut, care tocmai a fost refăcut şi cosmetizat cu ocazia găzduirii Jocurilor Olimpice de Vară din 2008. E cam poluat, e adevărat, şi semnele de circulaţie şi semafoarele au rol PUR DECORATIV... Atenţie la traversare! I'm not joking! Dar în afară de asta e OK. Shanghai e capitala economică a Chinei şi cel mai mare oraş, cu o populaţie de "numai" 20.000.000 de locuitori. E, foarte, foarte, foarte aglomerat, dar incredibil nu e la fel de poluat ca şi capitala. Influenţa mării probabil... În schimb apa râului Huang Pu e de un maro greu de descris. Nu sunt DECÂT în jur de 2000 de zgârie-nori în tot oraşul şi încă câteva sute în construcţie, printre care şi unul care va deveni cea mai înaltă clădiredin lume, chiar lângă turnul televiziunii. Hong Kong, colonie britanică până acum 11 ani, e situat în partea de sud a ţării, jumate pe nişte insule şi jumate pe continent (zona Kowloon). Cu doar 7.000.000 de locuitori, e un oraş destul de mic după standardele chinezeşti. E de departe zona cu cel mai ridicat nivel de trai din ţară şi de asemenea, singura unde poţi să te înţelegi cu localnicii dacă ştii engleză şi unde mandarina nu e limba oficială, ci cantoneza şi engleza. E un fel de Londra a orientului: autobuze cu etaj, totul e tradus în engleză peste tot, tramvaie cu etaj ş.a. Apropo, iarăşi atenţie la traversare! Ăia au volanul pe partea dreaptă, ca-n Anglia. NU ignoraţi marcajele de la trecerile de pietoni cu look left/look right. Macao e o insulă de căteva zeci de kilometri pătraţi la o aruncătură de băţ de Hong Kong. E cunoscut pentru cazinouri şi magazinele de ceasuri de marcă (2-3 pe fiecare stradă). Iei potul cel mare la cazino, îl aruci pe un Rolex sau două. A fost colonie portugheză până acum 9 ani şi se vede clar că portughezii şi românii au strămoşi comuni... Asta încă de la coada care abia se mişcă de la vamă. Da, ca să intri din China continentală în Hong Kong, Macao sau Taiwan trebuie să treci prin vamă. Asta deşi cică e aceeaşi ţară. Interesant, nu?

Dar ce au toate oraşele astea în comun? În afară de populaţii exagerate. Toţi ghizii pe care i-am avut în fiecare oraş (în partea continentală, cel puţin) spuneau că nivelul criminalităţii e foarte redus. E un lucru foarte bun! Super, dar cum e posibil? O fi poate vreo chestie cu religia... Mă rog, nu prea cred, că de când cu revoluţia culturală din 1949-1979... Au oare chinezii standarde morale aşa de ridicate? E, pe dracu'. Sub ochii lor oblici probabil că sunt la fel ca şi restul planetei. Explicaţia am găsit-o cred într-un articol pe care l-am citit în week-end. Tema sa era "Pedeapsa cu moartea în China". Acum ţineţi-vă bine, că urmează o listă lungă şi cuprinzătoare de fapte pentru care se aplică această pedeapsă:

• evaziune fiscală
• viol
• pedofilie
• fraudă
• trafic de carne vie
• trafic de droguri
• atacuri cu bombă
• piraterie
• furt
• corupţie
• terorism
• crimă
• arson
• punerea în pericol a securităţii naţionale
• trădare

După cum se vede, singurele lucruri care lipsesc sunt aruncatul de gunoaie pe jos şi călcatul pe iarbă. Astea probabil se pedepsesc doar cu închisoarea pe viaţă. Partea cea mai rea totuşi nu e lista în sine, ci faptul că într-adevăr se aplică. Inclusiv cea cu corupţia. La noi dacă s-ar aplica chestia asta, chiar sunt curios ce s-ar întâmpla cu guvernul nostru. Ah, şi pentru ca procedura să nu fie prea costisitoare pentru stat, familia condamnatului trebuie să suporte costul glontelui.

Şi aşa reuşesc chinezii să ţină în frâu o ţară de 1.3 miliarde de oameni. Cum calci strâmb... you're dead.