Acum câteva zile am dat înapoi ASE-ului, în sfârşit diploma de licenţă, pe care au binevoit să mi-o lase pentru câteva luni. Motivul pentru care a trebuit să fac asta mi se pare cel puţin ciudat: să nu cumva să mă duc la două masterate pe locuri finanţate de la buget în acelaşi timp. N-am semnat o declaraţie în sensul ăsta la un moment dat? Mă rog, nu contează.
Şi pentru că am auzit că nu ţi se mai dă nicio hârtie de la secretariat cum că diploma ta e la ei, am zis să fac nişte copii după după ea. Şi nu orice fel de copii, ci nişte copii legalizate. Aşa că m-am dus la primul notar care mi-a ieşit în cale. Mai trecusem pe acolo şi cu ocazia admiterii. Notarii, după cum bine ştim, au o profesie din domeniul juridic şi oamenii cu o astfel de pregătire, în proporţie foarte mare, sunt mai... speciali. Biroul ăla notarial este un apartament de la parterul unei vile, plin cu Nele. Cine a terminat facultatea de comerţ ştie exact despre ce vorbesc. Nici nu intru bine, că sunt întâmpinat de o voce uşor robotică, a unei doamne cu o faţă care nu exprima nicio emoţie şi care vorbea, ca să-l citez pe Mircea Badea, cu e din a. Şi nu vorbesc aşa numai cu clienţii, ci şi între ele...
-Cu ce vă pot ajuta?
-Aş vrea să fac nişte copii legalizate după o diplomă de licenţă.
Acum, dacă persoana pe care am invocat-o mai devreme ar fi fost prin preajmă, n-ar fi fost deloc fericită:
-Desigur. Vă rog complectaţi această cerere.
Aşa că purced spre a complecta cererea. În timpul ăsta tanti aia mi-a luat diploma, a făcut trei copii după cum am cerut şi a venit înapoi cu ele şi cu originalul la vreun minut după ce am terminat cu complectatu'. Pune câte două ştampile pe fiecare copie, aşa cum se face de obicei, scrie ceva pe ele, se ridică şi vine spre mine:
-Onorariul este de cincizeci şi doi zero-opt (52,08).
"Este" - pronunţat exact aşa cum se scrie, nu "ieste", cum facem cei mai mulţi. După suma care părea mai mare decât ar fi trebuit, mai adaugă, absolut aiurea, un cuvânt care mă bagă în ceaţă de tot:
-Vechi.
Hmmm, cum adică vechi? O fi vrut să zică în lei vechi, adică 5 lei noi. Nu, stai că n-are sens.
-52,08? Cum adică?
-Cincizeci şi doi zero-opt.
Tăcere, câteva momente.
-Dar... ce s-a întâmplat, că acum două luni trei copii de certificate de naştere au costat doar jumate.
Mă luminează notăriţa de alături, care vorbea desigur tot "cu e din a".
-Onorariul pentru copiile legalizate este de opt lei şaizeci şi opt (8,68) pagina.
Şi aşa totul începe să aibă logică. Fun fact: taxarea se face la pagină, nu la document. La mine a mai fost cum a mai fost, dar un domn de lângă mine, care avea un document mai consistent de legalizat, a fost foarte şocat când a aflat că avea de plătit 312,48 lei. Aşa că plătesc, cu o bancnotă de 50 lei şi cu una de 10 lei şi aştept restul, care vine abia după vreo două-trei minute. De ce a durat atât? Păi, în loc să-mi dea şi mie 8 lei, cum ar fi făcut orice casieră, a venit înapoi cu exact 7,92 lei, lucru foarte rar la noi.
Pentru cine se întreabă de unde Dumnezeu scot cifrele astea, atât de exacte şi fără zecimale rotunde, răspunsul este că preţul fără TVA e de 7 lei. Şi 7 lei + 24% TVA = exact 8,68 lei.
