Se afișează postările cu eticheta Ilcor Auto Eco. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ilcor Auto Eco. Afișați toate postările

duminică, 26 septembrie 2010

O încântătoare şi captivantă poveste despre mersul cu automobilul prin Bucureşti - Partea a III-a: concluziile

Partea I
Partea a II-a

O astfel de poveste nu poate avea decât un singur rezultat: ne vedem în instanţă. Ce sper să obţin din asta? Păi de preferat banii înapoi şi eventual ceva în plus. Aşa, pe post de daune. Dacă asta nu se poate, măcar să plătească amenzi şi şpăgi cât să le pară rău că au ridicat maşina mea şi probabil multe altele aiurea. Să plătească înzecit, mai pe scurt. Sau să-şi piardă cineva locul de muncă, aşa ceva. Teoretic, la câte nereguli sunt, măcar cu unele dintre ele ar trebui să am succes. Mai ales cu prima. Dar să nu ne facem prea mari speranţe. Nu de alta, dar să ne amintim a cui e firma asta: a celui din imaginea din ultima postare.

Plus că trăim în ţara în care legi de imporatanţă naţională se votează ÎN PARLAMENT cu 160 de voturi când nu sunt prezenţi decât 80 de oameni şi în care poliţiştii, apărătorii legii, fac miting neautorizat la Cotroceni. Au avut un motiv bine întemeiat să facă asta, dar tot sună puţin bizar. Şi asta e puţin spus. În condiţiile în care preşedintele şi ceilalţi conducători ai ţării fac ce fac nu mai poţi să ai niciun fel de încredere în justiţie şi nu te mai poţi baza pe nicio lege. Hmm, stai aşa mint. Am un pix aici, pe birou. Ia să vedem ce se întâmplă dacă îi dau drumul. Ei, a căzut pe jos. Deci, pe legile fizicii încă ne mai putem baza. Dar cine ştie pentru cât timp?

De cele trei puncte de penalizare nu mă aştept să scap şi nici să-mi recuperez cei 120 amendă. Ce să-i facem? Într-adevăr am încălcat o lege. O lege tâmpită, care nu-şi are locul în Codul Rutier sau oriunde altundeva şi o lege neaplicabilă în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării, dar O LEGE. Ca să-l citez pe un blogger mai de renume, România, te iubesc, futu-ţi morţii mă-tii! 25 m sunt o distanţă exagerată. Eu port ochelari cu dioptrii destul de mari şi sigur nu-mi trebuie 25 m ca să văd pietonii venind. Plus că e şi treaba pietonilor să se protejeze. Există o categorie aparte de oameni care au impresia că simplul fapt că se află pe zebră creează un scut invizibil în jurul lor care îi apără de coliziunile violente. Şi în multe alte ţări, unele membre UE, altele nu, şoferii nu au obligaţia de a opri la treceri. Printre aceste ţări se numără Italia, Turcia, China şi Rusia.

Am mai aflat şi că icoana Sfântului Cristofor, patronul călătorilor în accepţiunea Bisericii Ortodoxe Greaceşti, nu te apără decât atunci când te afli în mişcare. Până acum maşina asta nu a avut nicio zgârietură sau buşitură în trafic, toate incidentele s-au petrecut când stăteam pe loc.


Cum pot să scap de astfel de lucruri pe viitor

Cea mai la îndemână soluţie ar fi să mă gândesc de două ori înainte să parchez undeva. Dar cum am mai zis de 10.000 de ori e imposibil să faci asta în Bucureşti. Pentru a-i împiedica pe cei de la ridicări auto să-ţi ia maşina sau măcar pentru a le pune serios beţe-n roate, nu trebuie decât să parchezi cu roţile LIPITE de trotuar, fără a lăsa niciun fel de spaţiu liber. Maşina e apucată de cauciucuri.

Dar cea mai bună soluţie, greu de aplicat ce-i drept şi nu imediată, e următoare: când Loganul o să-şi dea ultima suflare, o să-mi cumpăr MONSTER TRUCK.


Cu o chestie d'asta pot să parchez liniştit "în zona de acţiune a indicatorului oprirea interzisă, pe trecerile la nivel cu calea ferată şi la o distanţă mai mică de 50 m înainte şi înapoi de aceasta, pe poduri şi pe sub pasaje denivelate şi pe viaducte, în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate mai mică de 50 m, pe trecerile de pietoni ori la mai puţin de 25 m de aceastea, în intersecţii, în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, în dreptul altui vehicul de pe partea carosabilă, în locul în care se împiedică vizibilitatea unui indicator sau semnal luminos, pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti, pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m de acestea, pe partea carosabilă a autostrăzilor (că şi avem multe), drumurilor expres şi a drumurilor naţionale, pe trotuar dacă nu se asigură un spaţiu de cel puţin 1 m pentru pietoni şi în locurile în care este interzisă depăşirea. Să-i văd cum reuşesc să ridice aşa un "monstru de camion" din locurile alea!

sâmbătă, 25 septembrie 2010

O încântătoare şi captivantă poveste despre mersul cu automobilul prin Bucureşti - Partea a II-a: S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L.

Partea I

România este "the land of choice" şi totodată ţara în care o firmă de ridicări maşini poate avea un astfel de nume. Nici cel mai mare prost nu putea găsi un nume mai tâmpit. Şi cine e analfabetul responsabil pentru dezastrul ăsta? Nu bag mâna în foc, dar posibil primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş, căruia cetăţenii cu drept de vot au avut bună-voinţa de a-i dărui un al doilea mandat. El e proprietarul firmei sau dacă nu el, vreo rudă sau cunoştinţă de-a lui. Sper că sunteţi fericiţi. Locuri de parcare noi sau alte facilităţi noi de orice fel - yok, ridicări de maşini - la greu.

Cel mai bun la ce? Campionatul de ridicat maşini şi
de mâncat hamburgeri?
La ce dimensiuni
are, ar trebui să vină ăia de la
Greenpeace să-l bage înapoi în mare.
Poza asta nu-i scoate în evidenţă adevăratele dimensiuni.

Să revenim: eu m-am dus în aceeaşi seară să recuperez maşina. Plătesc taxa de protecţie, că în esenţă, asta e şi sunt condus de un un individ care nu ştiu dacă avea câţi ani am eu (20) şi minte sau şcoală nici atât. Am ajuns la concluzia asta datorită frezei şi veşmintelor de cocalar şi a accentului de Ferentari-Rahova-Berceni. Să începem acum ce neregulile şi semnele de întrebare.

Neregula Măgăria 1

Cocalarul de serviciu mă conduce la maşină, are grijă să taie repede parodia de sigiliu de pe partea din faţă, o sfoară subţire, înnodată cu stângăcie şi îmi spune să verific maşina, să văd dacă e totul în regulă. Mă uit pe capotă - OK. Mă uit pe partea şoferului - OK. Portbagajul - în regulă. Dar pe partea dreaptă, ce să vezi? Uşa din faţă era întredeschisă şi încuietoarea din faţă era forţată. Cum am spus ieri, cu două săptămâni înainte încercase un începător să-mi spargă maşina şi îmi stricase încuietorile. Dar amărâtul ăla nu-mi le lăsase pe niciuna din ele în halul în care am găsit-o pe cea din dreapta în curte la ăia. Îl întreb pe însoţitor de ce e maşina aşa cum e. "Păi nu ştiu" şi ridică din umeri. Uşa SIGUR n-am lăsat-o deschisă că n-am mai luat niciun pasager în ultima vreme. "Păi nu-i treaba me". Mai stăm puţin de vorbă, încerc să mă lămuresc ce s-a întâmplat, dar la ce să te aştepţi de la aşa un om? După puţin timp, se întoarce, pleacă şi mă lasă cu maşina acolo. Ce-l doare pe el?Îl chemăm pe şef. Poate cu ăla am ce discuta. De unde?

-Păi e posibil să fi intrat cineva în maşină până să venim noi.
-Nu, n-a intrat nimeni, că nu lipseşte nimic.
-Păi şi atunci care e problema?
Păi cum care e problema? Am găsit maşina într-un stadiu jalnic după ce aţi umblat voi la ea şi pe voi vă doare-n cot! Din vorbă-n vorbă ajungem şi la ce am păţit cu două săptămâni înainte.
.......................
-Ah, deci deja erau cu probleme încuietorile!
-Da, dar nu erau în stadiul ăsta. Şi uşa nu era pe jumate deschisă.
-Păi poate a încercat altul s-o mai spargă...
Tu faci mişto de mine? Doi hoţi neîndemânatici în două săptămâni?? Nu crede nici dracu- una ca asta!
-Eu m-am gândit la altceva: n-a încercat nicun hoţ să intre, ci s-au jucat oamenii dumneavoastră cu încuietoarea şi din greşeală au stricat-o şi mai rău şi au şi deschis uşa.
-Ah, nu. Cum? N-aveau niciun interes, nu se poate...
-Nu din interes, din plictiseală.
-Ah, nu, nu cred...
-Atunci haideţi să scriem un proces verbal în care să consemnăm că aşa mi-aţi găsit maşina.
-Nu, nu intră în atribuţiile mele...
Opa, încercăm să ne eschivăm cumva? După încă câteva încercări, sunăm la 112 şi chemăm un poliţist de la "Poliţia necomunitară" să medieze puţin situaţia.

În 15 minute doi poliţişti necomunitari se afişează la firmă şi şeful se afişează şi el cu o constatare făcută cică de ridicători la faţa locului în care, într-adevăr, scria de uşa deschisă. Dar, chestia asta sau orice alt document erau indisponibile cu doar câteva minute înainte. OK, să zicem, de dragul ştiinţei, că un spărgător e de vină. Ce au făcut reprezentanţii onorabilei firme şi ai Poliţiei Comunitare în această situaţie? În loc să cheme organele autorizate să ia amprente, să facă o măsurătoare-două şi toate cele, au urcat frumuşel maşina pe trailer şi au dus-o la naiba-n praznic, în timpul întregului proces, practic ştergând toate urmele unui posibil jaf. Asta, conform Codului Penal, se încadrează binişor la "favorizarea infractorului".

Complici la infracţiune

Neregula Măgăria 2

În timpul discuţiilor reprezentanţii firmei tot ziceau că toate maşinile şi toţi şoferii sunt egali în faţa legii. Chestia e că Daciile Logan roşii cu motor de 1,6 sunt mai egale decât altele. Dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, de ce nu aţi ridicat şi Jeep-ul din faţa mea? Şi ăla era la mai puţin de 25 m de trecere. Mult mai puţin. La fel şi alte şase-şapte maşini din faţa mea şi încă la fel de multe de pe partea cealaltă a drumului. Când m-am întors la maşină, ele erau acolo, iar a mea nu. Dacă verificăm numerele celorlalte maşini din preajmă din pozele făcute de poliţie, vom observa că exact aşa stau lucrurile. De restul nu s-a atins nimeni. De ce se aplică legea numai parţial dacă toate maşinile sunt egale? Justiţia şi-a făcut operaţie la ochi şi nu mai e oarbă?

Neregula Măgăria 3

Desigur, pozele făcute de la faţa locului, înaintea ridicării automobilului nu sunt disponibile pe loc şi se pot obţine doar în instanţă. Deci orice şofer nu are cum să ştie sigur dacă într-adevăr e vinovat de ceva sau nu. Cam mare lipsa de transparenţă...

Neregula Măgăria 4

În schimburile plăţii aferente "serviciilor" firmei ILCOR AUTO ECO am primit o factură şi un bon. Acestea am observat acasă că sunt puţin diferite de altele pe care le-am văzut până acum. Când ajung acasă, ce să vezi? Adresa de pe factură nu corespundea cu adresa de pe bon. Pe factură erau sediul social şi punctul de lucru, dar pe bon era o adresă de care nu ştie nimeni nimic. Şi ar mai fi un lucru. Eu ştiam că la naştere, fiecărei persoane îi e atribuit un număr de înregistrare numit CNP. Doamna Cristina X, cea care era la casierie de serviciu şi care a întocmit factura, are aşa ceva? Dacă da, de ce nu e pe factură, că aşa ar fi normal. Să fie o posibilă tentativă de evaziune fiscală chestia asta? Of, of, instituţiile ce au sarcina de a verifica astfel de lucruri nu vor fi deloc fericite...

Neregula Măgăria 5

Ultima, dar nu cea din urmă problemă: măi, voi măcar aveţi dreptul să intraţi cu mini-macaralele în zona aia? Aveaţi jurisdicţie în partea aia a oraşului? Ştiam că firmele de ridicări auto nu acţionează decât pe bulevardele mari şi teoretic nu ridică decât maşinile care incomodează traficul. Practica ne omoară... Însă strada unde parcasem eu nici nu se apropia de a fi aşa ceva... Nu găsesc nicăieri pe internet contractul cu primăria, deşi fiind document public, n-ar fi trebuit să-mi fie prea greu. Dar intenţionez să aflu.

TO BE CONTINUED
COMING SOON

PARTEA a III-a: CONCLUZII

vineri, 24 septembrie 2010

O încântătoare şi captivantă poveste despre mersul cu automobilul prin Bucureşti - Partea I: Parcarea - sport extrem

DE REŢINUT în vederea părţii a II-a: Cu vreo două săptămâni înainte de întâmplarea de mai jos un hoţ foarte neîndemânatic a încercat să intre în maşină, pe care o parcasem în faţa Cimitirului Bellu Catolic. Nu a reuşit decât să îmi strice încuietorile de la uşile din faţă şi eu nu am apucat să le repar pentru că cei de la service-ul Dacia de lângă târgul Vitan au impresia că lumea e plină de fraieri. Dar din fericire le voi repara destul de curând.

Acum zece zile, aşa cum am făcut timp de câteva săptămâni, dimineaţa am plecat la depozitul de cărţi unde am făcut practică. Am zis să mă duc şi eu, ca tot omul, cu maşina, dacă tot dispun de una. Pentru că nu vroiam să parchez dincolo de barierele de la Sema Park şi să dau 2 lei/oră, am căutat altă variantă alternativă. Cum locurile de parcare amenajate de pe secţiunea aceea a Splaiului Independenţei sunt veşnic ocupate, a trebuit să merg câteva sute de metri mai încolo şi să parchez pe o străduţă. Zis şi făcut. Am găsit un loc liber, tocmai bun la intersecţia dintre străzile Atanase Economu Stoicescu şi Lt. Ştefan M arinescu. Eu am parcat pe cea de la urmă.


Peste opt ore, cam pe la ora 17:30, se termină programul de lucru şi mă întorc la locul cu pricina dar maşina, ia-o de unde nu-i! Prima reacţie: băi, parcă aici am lăsat-o, nu? Da, aici era. Sigur. Recunosc Jeep-ul care era în faţa mea şi restaurantul de vizavi. Ups, panică. Primul gând: bă, să vezi că am rămas fără maşină! Cineva o furase. Era singura explicaţie logică, că a mea era singura care lipsea din şirul de maşini. Ce mă fac, ce mă fac? S un acasă şi îmi spun povestea. Peste cinci minute aflu şi motivul: "Ţi-au săltat maşina comunitarii". Şi auzi aici hal de motiv: am parcat la mai puţin de 25 m de trecerea de pietoni. Se pare că treaba asta chiar e prevăzută în codul rutier. Am verificat.

Asta e maşina mea. Într-un an jumate m-am
ataşat
de ea şi atunci când nu o găsesc acolo
unde am lăsat-o
nu-mi pică prea bine

Şi reteradaţii care umblă în uniforme de poliţişti comunitari sau în salopete de ridicători de maşini nici nu lasă un bileţel, o plăcuţă sau vreun semn de orice fel prin care să te anunţe că maşina ta e la ei. Deci dacă în locul meu erau un moşulică de vreo 60 de ani şi un Merţan în loc de Logan, în seara aia ar fi luat probabil cina cu Doamne-Doamne la Judecata de Apoi şi scăpa de grija maşinii.

Într-adevăr, am parcat exact lângă trecerea de pietoni, nici măcar la 25 cm. Şi da, e posibil chiar să mă fi suit cu o roţile din spate câţiva centimetri pe ea. DAR OAMENII ĂŞTIA SUNT SĂNĂTOŞI LA CAP?! Nu incomodam pe nimeni. Maşinile în trecere aveau destul loc să ia curba, cum aveau şi pietonii să treacă strada. Şi nu eram nicidecum pe un bulevard mare. Eram pe o amărâtă de străduţă cu două benzi, abia circulată, pe care nu se găseau decât case, niciuna mai înaltă de două nivele. Şi oricum legea asta nu e aplicabilă nicăieri în Bucureşti, că ar trebui săltate jumate din maşinile din oraş. Plus că strada respectivă cred că avea 50 m cu totul şi treceri de pietioni în ambele capete. Dar aşa se întâmplă când legile sunt gândite cu curul, nu cu capul.

Aşa că mă duc la locul de depozitare a maşinilor. Pentru Sectorul 6, acesta este Str. Mănăstirea Văratec nr. 14-16, undeva lângă comuna Roşu, adică la naiba-n praznic. Exact la intrarea pe strada respectivă e un crater aproape la fel de mare ca cel lăsat de meteoritul care i-a omorât pe dinozauri. Dacă ajungi cu maşina în ăla doar o macara a ălora care ridică maşini te mai scoatre de acolo. Vreo 10 gropi de dimensiuni normale mai încolo ajungem la punctul de lucru al firmei S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L. Ăştia sunt cei responsabili de ridicarea maşinilor în Sectorul 6.

În saptele gardurilor de sârmă ruginite maşinile sunt depozitate în condiţii de mare lux, pe un câmp cu pietriş pietre, unele dintre ele destul de ascuţite. Acestea sunt disponobile pentru suma modică de 677.32 lei + 168,07 lei/ziua de depozitare. La asta mai ad[ug[m ;i 120 de lei amenda de la polţ'ie. Da, dacă nu vii în ziua în care ţi-au ridicat-o, există şi chirie. Să zicem că cineva îşi parchează maşina la fel ca mine chiar în zona unde locuieşte şi pleacă în vacanţă departe de casă, undeva în străinătate timp de două săptămâni. În prima zi după ce pleacă cei de la firmă tâlharii ăia îi iau maşina. La întoarcere va avea de plătit 2.862,23 lei + 240 lei amendă de la poliţie. Adică 3.102,23 lei şi 3 puncte de penalizare.

THE SAGA IS NOT YET OVER
TO BE CONTINUED

COMING SOON: PART II