joi, 29 martie 2012

Educaţie pentru minorităţi

În ultimul timp una dintre temele principale de discuţie în ţară e educaţia pentru minorităţi. În principal nu ne priveşte direct pe cei mai mulţi şi e doar un subiect care să ne distragă atenţia de la problemele reale. Motivul pentru care nu prea ne priveşte e pentru că până şi prin numele ei tema asta se adresează unui grup restrâns de oameni din ţară. Acum ştiu că în mai multe ţări din Europa minorităţile au drepturi mai multe decât majoritatea însăşi, dar cred că exagerăm puţin.

Să luăm primul exemplu: facultate de stat cu predare în limba maghiară? Cuvinte cheie: "de stat". Nu e nimic rău să ai şcoli cu predare în limbile minorităţilor. Se practică peste tot în ţările democratice şi civilizate. Chiar şi China (ţară nu tocmai democratică) face asta. Dar nu mi se pare normal ca asta să depăşească nivelul liceului. Se presupune că în 12 ani ai timp să înveţi limba majoritară. Că în multe cazuri nu s-a întâmplat asta în ultimii 20 de ani şi că mulţii dintre ungurii din România de-o seamă cu mine nu prea le au cu limba română e altceva. Facultăţile DE STAT din România se presupune că formează oameni care să muncească în România. În toată România, nu doar în Harghita, Covasna şi Mureş. Deci în locuri unde, evident, se vorbeşte româna, nu maghiara. Dacă ţin neapărat să facă şcoală în limba lor există o variantă: universităţi private cu predare în maghiară. Deja există câteva în Transilvania şi mi se par o soluţie bună. Dorinţa le e îndeplinită, dar pe banii lor pe care şi-i aduc de acasă, nu pe bani publici.


Un alt exemplu de abordare greşită a subiectului ar mai fi în Bucureşti. Aparent, începând cu anul viitor se va înfiinţa în Bucureşti un liceu cu predare în limba romani, cunoscută în general sub numele de "ţigănească". Liceul ar urma să fie situat în mijlocul Ferentarilor. Cred că n-ar fi fost nimic rău cu înfiinţarea unui liceu cu predare în altă limbă decât româna în Bucureşti dacă era vorba de unul pentru germani, ungurui, evrei, armeni, turci, tătari, ucraineni, greci sau chinezi. Dar de ţigani toată lumea zice că trebuie "integraţi în societate". Şcoala generală unde am învăţat era localizată la intersecţia dintre Ferentari şi Berceni şi nici Rahova nu era prea departe. Deci erau destul de mulţi indivizi mai bronzaţi pe acolo. Dintre cele opt clase ale promoţiei mele, una dintre ele - F parcă - era "clasa de rromi". Copiii declaraţi rromi erau luaţi şi puşi laolaltă în aceeaşi clasă. Sala lor de clasă era undeva la ultimul etaj, în fundul unui hol pe unde nu trecea prea multă lume. Am fost nevoiţi la un moment dat să facem o oră în sala aia. Doamne, deci aşa ceva... Arăta chiar mai rău decât o sală e clasă obişnuită a şcolii, deşi până la momentul ăla nu credeam că se poate.


Nu ştiu dacă geniile care au conceput strategia asta de integrare îşi dau seama că integrarea presupune punerea minorităţii în mijlocul majorităţii. Adică copiii ţigani trebuie luaţi şi puşi în mijlocul claselor de copii români câte unul sau doi, nu izolaţi într-un colţ pe unde nu mai trece nimeni. Ah, şi mai ales trebuie ţinuţi la şcoală. Am auzit că în altă şcoală unde se aplică aceleşi model la ore sunt de obicei 3-4 copii din peste 20. Acum că stau să mă gândesc, cred că ăsta era motivul principal pentru care uşa elevilor era mai tot timpul închisă... Altfel spus, un liceu special pentru ţigani în mijlocul Ferentarilor ar însemna acelaşi lucru, doar că la o scară mai mare.

Ar mai fi un semn de întrebare la propunerea asta cu liceul. Pentru cine îl facem, mai exact? Conform recensământului din 2002, că de la ultimul n-au fost în stare să publice datele încă, 2,5% din populaţia ţării era formată din ţigani şi numai puţin mai mult de jumătate dintre ei încă îşi mai vorbeau limba. Şi cifra de 2,5% e mult subevaluată; Dumnezeu ştie câţi sunt în realitate. Unele estimări ajung până la 8-9%. Motivul principal pentru care cei mai mulţi se declară români, şi nu ţigani e foarte simplu: nu neapărat că le-ar fi ruşine, ci din simplul motiv că nu îşi mai vorbesc limba şi că de o generaţie sau mai mult au trecut la română. Chiar şi în Ferentari, singurul cartier predominant ţigănesc din Bucureşti auzi vorbindu-se mai mult română decât altă limbă (pe străzile mari cel puţin). Aşa că dacă proiectul ăsta o să se materializeze n-o să fie decât un eşec şi o risipă de bani, într-o perioadă de criză.

miercuri, 28 martie 2012

Adeverinţe "online"

De când eram prin anul II pe site-ul Facultăţii de Comerţ există o rubrică intitulată "adeverinţe online". Subliniez ONLINE. Singura problemă e că dacă dai click eşti informat că: "Adeverinţele se primesc în 48 ore de la completarea cererii, în secretariat, ÎN PROGRAMUL CU PUBLICUL.


Dacă aşa stau lucrurile -şi chiar aşa şi stau- avem de-a face cu o contradicţie de termeni între "online" şi "ÎN secretariat". "Online" presupune să stai în fund pe un scaun în faţa unui calculator cu conexiune la internet şi să completezi un formular cu datele personale şi scopul eliberării adeverinţei. "În secretariat" înseamnă să-ţi mişti fundul până la secretariat, posibil să stai la o scurtă coadă şi, dacă ai ghinion, să şi ai parte de un schimb de replici nu tocmai academice cu o anumită secretară.

Adeverinţe online nu s-au mai eliberat de multă vreme. Acum vreo doi ani aveam nevoie de una şi am completat formularul online, atunci când acesta apărea pe site. După două zile mă duc să ridic adeverinţa, dar ce să vezi, sistemul nu mai funcţiona. "Scria pe site", cică. Dacă da, era vorba probabil de o notă de susbol sau ceva. În fine, între timp formularul a dispărut cu totul şi a apărut mesajul pe care îl găsim în ziua de azi. Dar se mai pot face nişte mici schimbări cred:
  • De vreme ce crearea unui sistem virtual funcţional e, evident, mult prea complicată, hai măcar să schimbăm denumirea rubricii în "adeverinţe" (FĂRĂ "online") sau "program secretariat";
  • Dacă secretarele chiar nu vor să fie deranjate în afara programului cu publicul, hai să scriem partea asta cu albastru şi restul mesajului cu gri (adică invers decât e acum); nu e alta, dar albastrul sare în ochi mai uşor; şi nişte font-uri mai mari n-ar strica deloc;
  • Pentru Dumnezeu, să scoată cineva melodia aia de cinci secunde care porneşte la accesarea fiecărei pagini sau rubrici a site-ului! E enervantă şi nu reprezintă obiectul de studiu al facultăţii în niciun fel.

miercuri, 21 martie 2012

Un alt fel de propagandă comunistă

Astăzi mai numeri ţările comuniste ale lumii pe degete. De la un maxim de vreo 30 de ţări în anii '70-'80, azi s-au împuţinat mult. Singurele rămase sunt: China, Vietnam, Laos, Coreea de Nord şi Cuba. Dintre astea, primele două sunt comuniste mai mult cu numele. Surprinzător, printre ţările în care comunismul a rezistat se numără şi Cuba, care e situată la numai 90 mi (145 km) de statul Florida din SUA. Deci, cum a rezistat comunismul atât de aproape de cea mai capitalistă ţară din lume (aşa se prezintă ei, cel puţin)? Cel mai solid motiv probabil că e lenea. E bine cunoscut faptul că locuitorii Cubei sunt cei mai leneşi oameni din lume. Lenea lor e legendară. O bucată de înţelepciune cubaneză sub forma unui proverb sună aşa: El hombre qué trabaja pierde tiempo precioso. Adică, dacă mai e nevoie de traducere: Omul care munceşte pierde timp preţios. În condiţiile astea, un sistem de conducere a ţării care îţi oferă strictul necesar pe tavă indiferent cât de mult munceşti sau nu, se potriveşte perfect.

Alt motiv ar fi modul în care comuniştii cubanezi îşi fac propaganda, adică într-un fel mult mai prietenos. Lumea nu a înnebunit cu capul după cincizeci şi ceva de ani de propagandă comunistă. Ei nu servesc cântece de genul Partidul, Ceauşescu, România sau Trei culori cunosc pe lume. E mult mai normală şi mai naturală muzica lor de propagandă. Un exemplu e cântecul de mai jos. Lăsând la o parte faptul că îl ridică în slăvi pe un nenea care apare pe o grămadă de tricouri şi articole de îmbrăcăminte (nici acum nu ştiu de ce) şi care a contribuit la Revoluţia Comunistă din Cuba şi care după asta n-a făcut decât să moară aiurea în Bolivia, în încercarea de a exporta revoluţia şi acolo, melodia e chiar drăguţă...


¡Hasta siempre, Comandante!


Aprendimos a quererte
desde la histórica altura
donde el Sol de tu bravura
le puso cerco a la muerte.

Aquí se queda la clara
la entrañable transparencia,
de tu querida presencia,
Comandante Che Guevara.

Tu mano gloriosa y fuerte
sobre la Historia dispara
cuando todo Santa Clara
se despierta para verte.

Vienes quemando la brisa
con soles de primavera
para plantar la bandera
con la luz de tu sonrisa.

Tu amor revolucionario
te conduce a nueva empresa
donde esperan la firmeza
de tu brazo libertario.

Seguiremos adelante
como junto a tí seguimos,
y con Fidel te decimos:
"¡Hasta siempre, Comandante!"