sâmbătă, 21 mai 2011
Eurovision 2012 - Baku, Azerbaidjan
duminică, 30 mai 2010
Eurovision 2010
Azerbaidjan - Multă lume are impresia că
Spania - Dacă ar fi lipsit incedentul de lamijlocul piesei, probabil că ar fi trecut neobservată piesa lor. Individul de la
Irlanda – După ce au câştigat Eurovision de şapte ori, a urmat o perioadă de rezultate slabe. Reprezentanta Irlandei de anul acesta a câştigat ediţia din 1993. Hai să facem acum ca la Radio Erevan: nu au luat locul I, ci locul III şi nu de la cap, ci de la coadă. Deci seria de rezultate proaste nu s-a terminat încă.
Grecia – Obiectivul Greciei era plasarea între primii cinci. Nu de alta, dar
Turcia – Ceva neobişnuit s-a întâmplat cu Turcia anul ăsta: nu s-au mai afişat cu o melodie tradiţională de-a lor şi au ales să vină cu o combinaţie ciudată între rock şi nu ştiu exact ce. Rezultatul n-a fost deloc rău şi în consecinţă au ocupat locul 2. Asta e posibil să se fi întâmplat oricum că doar
Franţa – Cântecul Franţei ne-a confirmat două lucruri bine ştiute.
1) Francezii sunt pe cale de dispariţie, în cazul de faţă în favoarea congolezilor.
2) E sub demintatea lor să înveţe engleză.
ROMÂNIA – Incredibil, după trei ani de poziţii codaşe am urcat pe podium. Piesa – deloc rea. Nu era cotată printre favorite, dar a prins la publoc. Un pian dublu, mult foc, Ovi locuieşte în Norvegia ş iare cetăţenie norvegiană şi nişte dansatoare/cântăreţe în spate care parcă ar fi îmbrăcate cu struţi morţi şi versuri într-o engleză corectă, spre deosebire de multe dintre celelalte piese. Rezultat: locul 3. Felicitări!
Rusia –
Danemarca – Una dintre melodiile cotate printre cele fruntaşe. Atât de bună de fapt încât le-am dat lor cele 12 puncte în loc să le dăm moldovenilor. bine, la ce melodie au avut nici nu mă mir. Locul 4, la mică distanţă de România.
În final să facem un rezumat al primelor zece poziţii: trei din Europa de est (
joi, 21 mai 2009
N-am prea ghicit...
Mai jos, voturile din finală:
-cu albastru fosforescent (sau cum i-o zice culorii ăsteia) - tări, ţara, de fapt, la care am ghicit tot
-cu portocaliu - ţări la care am ghicit primele două
-cu galben - ţări la care am ghicit locul I
-cu maro - ţări la care am ghicit două ţări sau doar una, dar nu în ordinea corectă
- Albania - Grecia ; Turcia ; Marea Britanie
- Andorra - Spania ; Norvegia ; Islanda
- Armenia - Rusia ; Grecia ; Norvegia
- Azerbaidjan - Turcia ; Ucraina ; Norvegia
- Belarus - Norvegia ; Azerbaidjan ; Armenia
- Belgia - Turcia ; Norvegia ; Israel
- Bosnia-Herţegovina - Croaţia ; Norvegia ; Israel
- Bulgaria - Grecia ; Turcia ; Azerbaidjan
- Cehia - Armenia ; Azerbaidjan ; Rusia
- Cipru - Grecia ; Norvegia ; Azerbaidjan
- Croaţia - Bosnia-Herţegovina ; Azerbaidjan ; Norvegia
- Danemarca - Norvegia ; Islanda ; Azerbaidjan
- Elveţia - Turcia ; Portugalia ; Norvegia
- Estonia - Norvegia ; Rusia ; Islanda
- Finlanda - Estonia ; Islanda ; Norvegia
- Franţa - Turcia ; Israel ; Norvegia
- Germania - Norvegia ; Turcia ; Marea Britanie
- Grecia - Marea Britanie ; Norvegia ; Azerbaidjan
- Irlanda - Islanda ; Marea Britanie ; Norvegia
- Islanda - Norvegia ; Estonia ; Finlanda
- Israel - Norvegia ; Islanda ; Armenia
- Letonia - Norvegia ; Estonia ; Islanda
- Lituania - Norvegia ; Estonia ; Islanda
- Macedonia - Turcia ; Bosnia-Herţegovina ; Norvegia
- Malta - Islanda ; Marea Britanie ; Norvegia
- Marea Briatnie - Turcia ; Norvegia , Islanda
- Moldova - România ; Azerbaidjan ; Norvegia
- Muntenegru - Bosnia-Herţegovina ; Norvegia ; Croaţia
- Norvegia - Islanda ; Azerbaidjan ; Danemarca
- Olanda - Norvegia ; Azerbaidjan ; Turcia
- Polonia - Norvegia ; Ucraina ; Estonia
- Portugalia - Moldova ; Marea Britanie ; Islanda
- România - Moldova ; Islanda ; Grecia
- Rusia - Norvegia ; Franţa ; Estonia
- Serbia - Croaţia ; Bosnia-Herţegovina ; Rusia
- Slovacia - Estonia ; Norvegia ; Bosnia-Herţegovina
- Slovenia - Norvegia ; Bosnia-Herţegovina; Danemarca
- Spania - Norvegia ; Marea Britanie ; Portugalia
- Suedia - Norvegia ; Islanda ; Azerbaidjan
- Turcia - Azerbaidjan ; Albania ; Bosnia-Herţegovina
- Ucraina - Norvegia ; Azerbaidjan ; Rusia
- Ungaria - Norvegia ; Azerbaidjan ; Ucraina

vineri, 15 mai 2009
*Listă finală Eurovision 2009
- Albania - Turcia ; Bosnia-Herţegovina
- Andorra - Spania ; Portugalia
- Armenia - Rusia ; Ucraina
- Azerbaidjan - Turcia ; Rusia
- Belarus - Rusia ; Ucraina ; Armenia
- Belgia - Turcia (sau poate nu; ăştia dau puncte pe merit)
- Bosnia-Herţegovina - Turcia ; Albania ; Croaţia
- Bulgaria - Grecia ; Rusia ; Armenia
- Cehia - Franţa ????? (n-am nicio idee); Polonia şi Slovacia au ieşit...
- Cipru - Grecia ; Armenia
- Croaţia - Bosnia-Herţegovina
- Danemarca - Norvegia ; Islanda ; Finlanda
- Elveţia - Croaţia sau alta ex-iugoslavă (sau poate nu; ăştia dau puncte pe merit) ori Turcia
- Estonia - Finlanda ; Rusia
- Finlanda - Suedia ; Estonia ; Norvegia
- Franţa - Turcia ; Israel ; Armenia
- Germania - Turcia
- Grecia - Armenia ; Albania (ăştia mai votează corect)
- Irlanda - Lituania; Marea Britanie
- Islanda - Norvegia ; Danemarca ; Suedia
- Israel - Rusia ; România
- Letonia - Lituania ; Rusia ; Estonia
- Lituania - Rusia ; Estonia
- Macedonia - Bosnia-Herţegovina ; Albania ; Turcia
- Malta - Marea Britanie (dacă e bun de ceva cântecul)
- Marea Briatnie - Irlanda ; Lituania
- Moldova - România ; în cel mai rău caz Rusia ; Ucraina
- Muntenegru - Bosnia-Herţegovina ; Croaţia ; Albania
- Norvegia - Danemarca ; Suedia ; Islanda
- Olanda - Turcia (sau poate nu; ăştia dau puncte pe merit)
- Polonia - Ucraina ; Lituania
- Portugalia - Ucraina ; Spania
- România - Moldova ; Grecia ; Turcia
- Rusia - Armenia ; Ucraina (dar s-ar putea să nu că momentan nu-s în relaţii bune) ; Moldova
- Serbia - Croaţia ; Bosnia-Herţegovina ; Rusia
- Slovacia - poate Ucraina ????? Cehia şi Polonia nu participă ; Lituania
- Slovenia - Bosnia-Herţegovina; Croaţia ; Albania
- Spania - România ; Portugalia ; Ucraina
- Suedia - Finlanda ; Norvegia ; Islanda
- Turcia - Azerbaidjan ; Albania ; Bosnia-Herţegovina
- Ucraina - în mod normal Rusia (dar acum s-ar putea să nu) ; Armenia ; Moldova
- Ungaria - poate România ????? (s-a mai întâmplat)
joi, 14 mai 2009
Eurovision 2009
- Albania - Turcia ; Bosnia-Herţegovina
- Andorra - Spania ; Portugalia
- Armenia - Rusia ; Ucraina
- Azerbaidjan - Turcia ; Rusia
- Belarus - Rusia ; Ucraina ; Polonia
- Belgia - Turcia (sau poate nu; ăştia dau puncte pe merit)
- Bosnia-Herţegovina - Turcia ; Serbia
- Bulgaria - Grecia ; Rusia ; Armenia
- Cehia - Polonia
- Cipru - Grecia ; Armenia
- Croaţia - Bosnia-Herţegovina ; Serbia
- Danemarca - Norvegia ; Islanda ; Finlanda
- Elveţia - Serbia ; Croaţia sau alta ex-iugoslavă (sau poate nu; ăştia dau puncte pe merit)
- Estonia - Finlanda ; Rusia
- Finlanda - Suedia ; Estonia ; Norvegia
- Franţa - Turcia ; Israel ; Armenia
- Germania - Turcia
- Grecia - Cipru
- Irlanda - Polonia ; Letonia sau Lituania; Marea Britanie
- Islanda - Norvegia ; Danemarca ; Suedia
- Israel - Rusia ; România
- Letonia - Lituania ; Rusia ; Estonia
- Lituania - Letonia ; Rusia ; Estonia
- Macedonia - Serbia ; Bosnia-Herţegovina ; Albania
- Malta - Marea Britanie (dacă e bun de ceva cântecul)
- Marea Briatnie - Irlanda ; Polonia ; Lituania sau Letonia
- Moldova - România ; în cel mai rău caz Rusia ; Ucraina
- Muntenegru - Serbia ; Bosnia-Herţegovina ; Croaţia
- Norvegia - Danemarca ; Suedia ; Islanda
- Olanda - Turcia (sau poate nu; ăştia dau puncte pe merit)
- Polonia - Ungaria ; Ucraina
- Portugalia - Ucraina ; Spania
- România - Moldova ; Grecia ; Turcia
- Rusia - Armenia ; Ucraina (dar s-ar putea să nu că momentan nu-s în relaţii bune) ; Moldova
- Serbia - Croaţia ; Bosnia-Herţegovina ; Rusia
- Slovacia - Polonia ; Ungaria ; Lituania
- Slovenia - Serbia ; Bosnia-Herţegovina; Croaţia
- Spania - România ; Portugalia ; Ucraina
- Suedia - Finlanda ; Norvegia ; Islanda
- Turcia - Azerbaidjan ; Albania ; Bosnia-Herţegovina
- Ucraina - în mod normal Rusia (dar acum s-ar putea să nu) ; Armenia ; Moldova
- Ungaria - Polonia ; sau poate România (s-a mai întâmplat)
