Ingliş-English dicşăneri/dictionary

WARNING: This article may actually contain properly spelled words. For someone who speaks, reads and writes English properly it's in fact quite hard to write in the following manner.

INGLIŞ

Ez in ză fărst sri iărz ăf coligi, in ză fărst semester ăf ză master progrem ui hev continiud ză stadi of ză ingliş lenguigi end it ăpiărz zet ui uil continiu tu du său ză next simestăr ez uel. Ză bigăst ceingi ai supăuz uaz ză niu ticeăr, hu hez ă tendănsi tu put greit emfăsis on ză difrănsiz bituin britiş end ămericăn ingliş. Hauevăr, iţ veri hard for mi not tu năutis zet şi daz not sim tu spic izăr ăf zis daiălecţ ăf ză ingliş lenguigi, hăr ecsănt biing ă veri aniujiuăl uan.

Tu discraib it ai sinc iţ sufişînt tu sei zet ză fonetic ficeărz and ortogrefic cherectăristics ăf ză rumeniăn verjîn of ză latin elfăbet ar sufisînt tu riprodius iţ saundz in raiting, ez ai em duing rait neau tu ză best ăf mai ăbilitiz. Ai sinc ai chen seifli sei zet tu or sri auărz ă uic of lisăning tu zis hez hed ă sărtîn ifect on mai ingliş spiching schilz. Olsău, ez iu chen probăbli imeagin, iţ ebsolutli nidlăs tu sei zet samtaimz it chen bi veri hard or ivăn imposibăl tu andărstend uat iz biing sed in front ăf ză cles.

In ză cors ăf ză fărst simestăr, măustli aut ăf bordăm, ai hev teicăn it ăpan maiself tu meic năuţ ăf sam ăf ză mor speşăl uărdz in ză ticeărz spiciz. Neau, et zi end ăf ză simestăr, ai hev disaidid tu chepitălaiz on mai noligi end compaiăl ă smol dicşăneri in ordăr tu făsiliteit comiunicheişăn in ză ingliş cors end meibi meic clesiz ă litîl les boring, olzău ai deut zet iz possibăl.

ENGLISH

As in the first three years of college, in the first semester of the master program we have continued the study of the English language and it appears that we will continue to do so the next semester as well. The biggest change I suppose was the new teacher, who has a tendency to put great emphasis on the differences between British and American English. However, it's very hard for me not to notice that she does not seem to speak either of these dialects of the English language, her accent being a very unusual one.

To describe it I think it's sufficient to say that the phonetic features and orthographic characteristics of the Romanian alphabet are sufficient to reproduce its sounds in writing, as I am doing right now to the best of my abilities. I think I can safely say that two or three hours a week of listening to this has had a certain effect on my English speaking skills. Also, as you can probably imagine, it's absolutely needless to say that sometimes it can be very hard or even impossible to understand what is being said in front of the class.

In the course of the first semester, mostly out of boredom, I have taken it upon myself to make notes of some of the more special words in the teacher's speeches. Now, at the end of the semester, I have decided to capitalize on my knowledge end compile a small dictionary in order to facilitate communication in the English course and maybe make classes a little less boring, although I doubt that's possible.

Camăn uărdz / Common words

• aizăr - either ("britiş ingliş" pronaunsieişăn)
• areabic - Arabic
• ădvărtaizing - advertising
• ănazăr - another
• ăsinium - athenaeum
• ătribiuşăn - attribution
• bevăregi - beverage
• cănel - canal
• cărect - correct
• căsidrăl - cathedral
• chensîl - to cancel
• chiac - kayak
• chiuzin - cuisine
• clíentel - clientele
• craitiriia - criteria
• craitirion - criterion
• cric - creek
• delux hătelz - deluxe hotels
• divalopmănt - development
• epitait - epithet
• feisfuli - faithfully
• finomenon - phenomenon
• finomena - phenomena
• forin icsceingi - foreign exchange
• gearnăl - journal
• greit - great
• iogărt - yoghurt
• iors - yours
• izăr - either ( "ămericăn ingliş" pronaunsieişăn)
• lest - LAST; not "lest"
• litărăsi - literacy
• litérait - literate
• mauntinz - mountains
• maus - MOUTH; not "mouse"
• ócăring - occuring
• plean - PLANE; not "plan"
• politişănz - politicians
• prăugrăm - program
• préstiji - prestige
• rezăr - rather
• rivărmaus - rivermouth
• sanbeiz - to sunbathe
• scaiscreapăr - skyscraper
• sélămi - salami
• semăn - salmon
• sietăr - theater
• sinc - to think
• sobsídi - subsidy
• sret - threat
• strens - strength
• strim - stream
• teacs heavăn - tax haven
• tempórăli - temporally
• tiurizm - tourism
• uelnaţ - walnuts
• uels - wealth
• uex - wax
• uezăr - weather, wether
• vacheişăn - vacation
• vel - well
• ză - the
• zérfo - therefore

Prapăr naunz / Proper nouns

• Ză Blec Si - The Black Sea
• Ză Cărpeisiănz - The Carpathians
• Cólăni - Cologne (town in W Germany; Köln)
• Eisănz - Athens (capital of Greece)
• Gugîl - Google
• Hisrău - Heathrow (airport near London)
• Neapălz - Naples (town in S Italy; Napoli)
• Norzărn Laiţ - Northern Lights (Aurora Borealis)
• Ză Prinţ ăf Uălz - The Prince of Wales (noble title in the UK)
• Sreişia - Thracia (Roman province south of the Danube)
• Ză Uex Miuziăm - The Wax Museum
• Vănis - Venice (town in NE Italy)

Icspreşînz / Expressions

• ăt hăum - at home
• in ză 1975 (naintin sevîntifaiv) - in 1975 [no "the" necessary]
• ui ar găuing tu discas ăbaut - we are going to discuss [.][NO "about" necessary]

Tu cănclud zis articăl, ai biliv ai mei hev faund ză origin ăf ze ingliş ecsănt discraibd in zis răuz. In mai opiniăn it iz veri similăr tu ze ecsănt ăf ză Hasidic Giuz ăf Sentrăl end Istărn Iurop, olsău năun ez ză Haredim. Ă sempăl ăf zis ecsănt chen be hărd in ză bighining ăf ză movie Sneci, uan ăf ză best muviz ăf ză lest decheid if iu esc mi.

To conclude this article, I believe I may have found the origin of the English accent described in these rows. In my opinion it is very similar to the accent of the Hasidic Jews of Central and Eastern Europe, also known as the Haredim. A sample of this accent can be heard in the beginning of the movie Snatch, one of the best movies of the last decade if you ask me. 

.

Cercetări operaţionale - "fişă de evaluare" a materiei

Acest eseu, să-i zicem, că e la modă termenul, îşi propune să demonstreze inutilitatea materiei din titlu prin numeroase comentarii, unele dintre ele destul de răutăcioase. Cercetări operaţionale e numele unei materii prezente în programa unor masterate de la Facultatea de Comerţ, materie la care eu şi mulţi alţii ca mine am promovat exclusiv prin bunăvoinţa doamnei profesoare care probabil că a înţeles că dacă ne-ar fi notat cum ar fi trebuit s-o facă, ar fi ieşit rău de tot. 

Obiectul principal de studiul îl reprezintă grafurile şi reţelele. Grafurile sunt o parte importantă a informaticii ce merită studiată dacă vrei să devii programator. După mintea mea, aş spune că principiul pe care funcţionează GPS-urile are mare legătură cu ceea ce am studiat noi în semestrul care tocmai s-a terminat. Asta înseamnă că materia asta ar putea avea o oarecare utilitate la Facultatea de  Cibernetică, de exemplu. Chestia e că noi, în calitate de masteranzi în turism sperăm ca într-o bună zi să avem cariere de agenţi de turism sau administratori de hotel, nu de GPS-uri.

Unde mai pui şi că metoda de studiu a grafurilor e una foarte matematică şi mult, mult, mult mai plictisitoare decât la orele de informatică din liceu, asta face din disciplina cercetări operaţionale o mare pierdere de timp. Tare sunt curios la ce se gândeau cei care au conceput programul de învăţământ când au trântit materia asta în lista cu discipline la masteratele de administrarea afacerilor în turism şi administrarea afacerilor comerciale. Şi aş vrea, dacă se poate, o explicaţie logică.


1. Iniţierea studenţilor în modelarea reţelelor de comunicaţii, transport şi distribuţii. 2. Folosirea reţelelor coordonatoare în planificarea conducerii şi urmăririi complexe. 3. Însuşirea unor metode cantitative pentru fundamentarea proceselordecizionale la nivel de firmă.

Asta nu se încadrează deloc în tiparul unei explicaţii logice. E doar un mod foarte elaborat şi elegant de a spune: "Băi, nu foloseşte la mai nimic materia asta, da' trebuia să umplem cu ceva câteva ore din orarul săptămânal".

Hai să facem acum o glumă de prost gust, că parcă prea se cere. Partea mea preferată a materiei a fost algoritmul Bellman-Kalaba. Nu mi s-a părut interesantă problema pe care o rezolvă algoritmul ăsta, că nici n-am înţeles prea bine la ce foloseşte, ci mi-a sărit în ochi sonoritatea nefericită, prin prisma vocabularului colocvial al limbii române, a numelui celui de-al doilea "cercetător operaţional" care a contribuit la dezvoltarea acestui algoritm. Totuşi, mi se pare adecvată această sonoritate, căci materia asta chiar este Kalaba. Dacă nu v-aţi prins despre ce e vorba, puneţi un spaţiu după cea de-a doua literă a numelui şi vedeţi ce iese. Ca să folosim un substantiv derivat, disciplina "cercetări operaţionale", în contextul specificului masteratelor de aprofundare (sau de cercetare, cum le spune acum) de la Facultatea de Comerţ, este o mare lăbăreală.

Graf tare-orientat-conex sau ceva...

Nu am reuşit tot semestrul să găsesc o explicaţie logică pentru ceea ce se găseşte în imaginea de mai sus, aşa că am zis să caut o explicaţie mai... spirituală... mai metafizică. Sunteţi familiarizaţi cu budismul sau taoismul? Scopul suprem al omului în aceste religii din Orientul Îndepărtat este atingerea Iluminării. Stând la un curs şi uitându-mă la o astfel de imagine mi-am dat seama că asta e de fapt calea către Iluminare. Cel care va reuşi să ducă la bun sfârşit algoritmul Ford-Fulkerson va atinge nivelul spiritual al lui Buddha, va deveni următorul Dalai Lama. Spun asta pentru că până şi profesoarei îi punea probleme mari. Şi aici vorbesc despre exemplele pe care le avea pregătite de acasă pentru curs, care pe la jumătatea procesului de rezolvare se dovedeau a fi greşite. De seminar nici nu mai zic... Cum spuneam, cel care va rezolva o astfel de problemă, va atinge nirv­āņa şi cei care se chinuie să predea algoritmii ăştia vor deveni discipolii săi.

Deci, fără îndoială, trebuie să scăpăm cât mai repede de materia asta. Dar, ce punem în loc ar putea întreba ăia care fac programa? Eeei, uite că are fratele vostru o soluţie şi pentru asta! Masteratul de aprofundare Administrarea Afacerilor în Turism e organizat de nou-înfiinţatul (de fapt mai bine zis "nou-reorganizatul") departament de turism şi geografie. Consultând planul de învăţământ de pe site-ul ASE-ului (care a devenit ceva mai... utilizabil acum câteva luni), am observat că deşi avem astfel de porcării în programă, nici urmă de geografie, ceea ce mi se pare absurd, chiar strigător la cer. Adică e bine cu agenţii de turism şi cu administrare hotelieră, dar GEOGRAFIC vorbind, unde facem turism? Mi se pare cu atât mai absurd, cu cât la masterul catedrei de comerţ există în programă "geopolitică şi geografie economică", fără vreun motiv întemeiat zic eu. Nu mai bine învăţăm să citim o hartă decât să căutăm cel mai nu-ştiu-cum drum x(i)-x(j) (pronunţat ics-i-ics-JI)? Nu de alta, dar mulţi am observat că habar nu au pe ce lume trăiesc.

E chiar atât de mult să cer nişte materii puţin mai pe subiect la master, nivelul cel mai înalt al învăţământului universitar (pentru cei mai mulţi dintre noi), unde se presupune că ar trebui să studiem exact ceea ce spune numele programului? Altfel spus, e prea mult să cerem puţină normalitate? Ei bine, s-ar părea că da.

Kenvelo şi Palestina

Nablus, Palestina, 2008. Un tânăr arab e ucis de un soldat israelian în timpul unui raid asupra unei tabere de refugiaţi unde se ascundeau nişte terorişti palestinieni. Nimic special aici. Se întâmplă frecvent încă din 1948: evreii şi arabii sunt duşmani de când a apărut Israelul, poate chiar de mai demult.

Înmormântare, cu steaguri palestiniene, ale Hamas, Hezbollah şi alte "partide politice" care joacă şi rolul secundar de organizaţii teroriste, cu multă lume şi aglomeraţie mare şi chiar şi cu multe puşti, aşa ca la arabi. Dar în mijlocul procesiunii, chiar în imediata apropiere a decedatului ce vedem? Un tricou cu Kenvelo.

Kenvelo (כן ולא) e o firmă israeliană, adică exact din ţara inamică împotriva căreia luptă de peste 60 de ani, producătoare de articole de îmbrăcăminte şi numele înseamnă "da şi nu" în ebraică.

La notar

Acum câteva zile am dat înapoi ASE-ului, în sfârşit diploma de licenţă, pe care au binevoit să mi-o lase pentru câteva luni. Motivul pentru care a trebuit să fac asta mi se pare cel puţin ciudat: să nu cumva să mă duc la două masterate pe locuri finanţate de la buget în acelaşi timp. N-am semnat o declaraţie în sensul ăsta la un moment dat? Mă rog, nu contează.

Şi pentru că am auzit că nu ţi se mai dă nicio hârtie de la secretariat cum că diploma ta e la ei, am zis să fac nişte copii după după ea. Şi nu orice fel de copii, ci nişte copii legalizate. Aşa că m-am dus la primul notar care mi-a ieşit în cale. Mai trecusem pe acolo şi cu ocazia admiterii. Notarii, după cum bine ştim, au o profesie din domeniul juridic şi oamenii cu o astfel de pregătire, în proporţie foarte mare, sunt mai... speciali. Biroul ăla notarial este un apartament de la parterul unei vile, plin cu Nele. Cine a terminat facultatea de comerţ ştie exact despre ce vorbesc. Nici nu intru bine, că sunt întâmpinat de o voce uşor robotică, a unei doamne cu o faţă care nu exprima nicio emoţie şi care vorbea, ca să-l citez pe Mircea Badea, cu e din a. Şi nu vorbesc aşa numai cu clienţii, ci şi între ele...

-Cu ce vă pot ajuta?

-Aş vrea să fac nişte copii legalizate după o diplomă de licenţă.

Acum, dacă persoana pe care am invocat-o mai devreme ar fi fost prin preajmă, n-ar fi fost deloc fericită:

-Desigur. Vă rog complectaţi această cerere.

Aşa că purced spre a complecta cererea. În timpul ăsta tanti aia mi-a luat diploma, a făcut trei copii după cum am cerut şi a venit înapoi cu ele şi cu originalul la vreun minut după ce am terminat cu complectatu'. Pune câte două ştampile pe fiecare copie, aşa cum se face de obicei, scrie ceva pe ele, se ridică şi vine spre mine:

-Onorariul este de cincizeci şi doi zero-opt (52,08).

"Este" - pronunţat exact aşa cum se scrie, nu "ieste", cum facem cei mai mulţi. După suma care părea mai mare decât ar fi trebuit, mai adaugă, absolut aiurea, un cuvânt care mă bagă în ceaţă de tot:

-Vechi.

Hmmm, cum adică vechi? O fi vrut să zică în lei vechi, adică 5 lei noi. Nu, stai că n-are sens.

-52,08? Cum adică?

-Cincizeci şi doi zero-opt.

Tăcere, câteva momente.

-Dar... ce s-a întâmplat, că acum două luni trei copii de certificate de naştere au costat doar jumate.

Mă luminează notăriţa de alături, care vorbea desigur tot "cu e din a".

-Onorariul pentru copiile legalizate este de opt lei şaizeci şi opt (8,68) pagina.

Şi aşa totul începe să aibă logică. Fun fact: taxarea se face la pagină, nu la document. La mine a mai fost cum a mai fost, dar un domn de lângă mine, care avea un document mai consistent de legalizat, a fost foarte şocat când a aflat că avea de plătit 312,48 lei. Aşa că plătesc, cu o bancnotă de 50 lei şi cu una de 10 lei şi aştept restul, care vine abia după vreo două-trei minute. De ce a durat atât? Păi, în loc să-mi dea şi mie 8 lei, cum ar fi făcut orice casieră, a venit înapoi cu exact 7,92 lei, lucru foarte rar la noi.

Pentru cine se întreabă de unde Dumnezeu scot cifrele astea, atât de exacte şi fără zecimale rotunde, răspunsul este că preţul fără TVA e de 7 lei. Şi 7 lei + 24% TVA = exact 8,68 lei.

Protestele "din faţa" Palatului Victoria

Oricând e un protest în Bucureşti, sunt şanse mari ca el să se desfăşoare în faţa Palatului Victoria. Aşa aud de fiecare dată. Circulaţia va fi blocată/îngreunată în zona Palatului Victoria, asta se aude de fiecare dată la televizor sau pe internet. Doar că mi s-a întâmplat numai foarte rar să văd blocaje în zonă, deşi aud de proteste destul de des. Nici proteste nu am văzut foarte multe de-a lungul vremii şi cu siguranţă nu în faţa Palatului Victoria.

Săptămâna trecută mergeam prin Piaţa Victoriei cu maşina, aşa cum fac mai tot timpul şi văd un grup destul de mare adunat lângă Muzeul Antipa. Atunci mi-a picat fisa: astea sunt protestele din faţa Palatului Victoria de care aud tot timpul! Un kilometru mai încolo mi-am dat seama de altceva: Doamne, ce bătaie de joc! Dacă aş fi în postura de a vrea să protestez, indiferent pe ce subiect, mi s-ar părea o insultă să mă pună cineva să protestez acolo, în faţa guvernului cică.

În primul rând, nu aş protesta în faţa guvernului, ci aş protesta în faţa Muzeului Antipa şi cu ocazia asta aş bloca şi intrarea în muzeu, care am înţeles că s-a redeschis de o lună sau două. Guvernul e la 200 m mai încolo. Când faci un protest, ideea e ca cei împotriva cărora e îndreptat să te audă, să te vadă şi să îşi dea seama că eşti acolo şi că eşti nemulţumit. În cei 200 m dintre protestatari şi guvern avem aşa:

• o bucată de la capătul de sud al unui bulevard cu sens unic cu patru benzi (Kiseleff), circulat intens la toate orele zilei (deci e zgomot);
• un spaţiu oarecum oval, încadrat cu o bandă continuă şi gol exact în mijlocul Pieţei;
• o bucată de la capătul de sud al unui bulevard cu trei benzi pe sens (Aviatorilor) care, din nou, e circulat intens la toate orele zilei (deci iarăşi mult zgomot);
• două gherete cu barieră şi jandarmi la intrarea în curtea sediului guvernului;
• mulţi pomi în curtea guvernului, printre care şi nişte brazi destul de înalţi;
• o parcare în care îşi parchează maşinile gratis tâmpiţii care ne conduc;
• ferestre care izolează fonic clădirea destul de bine.

Deci, cred că putem spune fără nicio reţinere, că de auzit sigur nu-i aude nimeni pe amărâţii care stau în faţa muzeului. Nici cu văzutul lucrurile nu stau mai bine. Copacii acoperă peisajul în mare parte şi chiar dacă n-ar fi mica pădure, tot am avea o problemă: distanţa. Trec pe trotuarul din faţa guvernului de câteva ori pe săptămână şi indiferent dacă port ochelari sau nu, tot nu văd ce scrie pe panourile şi bannerele din faţa muzeului.

De ce nu se mută protestele în spaţiul gol din mijlocul pieţei, unde ar fi mai vizibile şi unde nu ar incomoda pietonii? Păi pentru că nu e complet gol. La orice moment al zilei stă în mijlocul pieţei o maşină de poliţie cu un Garcea sau doi în dotare care au sarcina de a dirija şi/sau bloca traficul atunci când pleacă sau vine vreo coloană oficială sau maşina vreunui ministru, maşini care apropo, nu mai pot intra prin lateral pentru că ăia care se ocupau cu renovarea palatului sunt puţin bătuţi în cap şi au proiectat greşit o scară (de marmură cred) şi maşinile nu mai au loc să treacă. O sarcină secundară a acelui Garcea e să dea amenzi aiurea pentru contravenţii, în cea mai mare parte minore. Ce să-i faci? E criză, tre' să trăiască din ceva şi Ministerul de Interne, subordonat celor din palatul în cauză.

L-au descoperit şi românii pe Arash

.

De câteva luni, pe YouTube cel puţin, că la televizor nu ştiu şi la radio nu l-am auzit prea des, Arash a devenit cunoscut şi printre români. Din nefericire, românii, în mare parte, sunt... cam ţărani. Deşi acum situaţia s-a mai îmbunătăţit, când românii au început să comenteze prima dată la videoclipul de faţă (un fel de continuare la videoclipul altei melodii), într-o treime din comentarii era înjurat că e arab, într-o treime era înjurat că e manelist şi într-o treime era comparat de alţi manelişti cu Salam şi Guţă. O parte foarte mică a comentatorilor români îşi dădeau seama cum stăteau lucrurile de fapt.

Acum, eu îl ştiu de câţiva ani pe Arash şi nu mi se pare deloc rea muzica lui. Să clarificăm unele lucruri: în primul rând nu e în niciun caz manelist. Deşi ritmurile aduc oarecum cu manelele, versurile melodiilor nu fac trimitere la bani, duşmani, valoare şi alte lucruri din sfera manelelor cântate de tot felul de ţigani borâţi în România, Bulgaria şi alte ţări din Balcani. Ca o paranteză, sunt sigur că multe dintre melodiile lui au fost furate de tot felul de manelişti şi cu ocazia asta au fost şi stricate. În al doilea rând  (de asta m-am mirat şi eu când am auzit-o), nu şi-a început cariera în Orientul Mijlociu, ci în Suedia, unde trăieşte de când era copil, dacă nu cumva s-o fi şi născut acolo. În al treilea rând nu e arab, ci iranian şi limba în care cântă aproape toate melodiile nu e araba, ci persana. Nu există mare legătură între cele două, deşi pentru urechile celor mai mulţi occidentali, s-ar putea să sune ambele la fel. În ultimul rând, manelist sau nemanelist, e pe cale să devină cel mai vizionat artist al genului pe YouTube, fiind la concurenţă cu cea aflată acum pe primul loc. De asemenea, şi genul muzical, care nu ştiu exact cum se numeşte, e din ce în ce mai popular în Europa, ceea ce e perfect logic, dacă ne gândim că arabii, turcii şi persanii sunt tot mai numeroşi în vestul continentului.

România - ţara fără mărunt

Conform datelor statistice oficiale furnizate de Institutul Naţional de Statistică şi Eurostat, România e una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană. PIB/loc şi puterea de cumpărare a banilor sunt printre cele mai scăzute din Europa. Per total sub noi mai sunt numai bulgarii, cu care ne batem pentru ultimul loc la mai toate categoriile din anuarele statistice şi nu numai. Totuşi, în ultimii ani parcă am senzaţia că ne-au luat-o înainte din multe puncte de vedere. O fi aşa, n-o fi aşa, nu contează, asta e altă poveste.

În România, fiind una dintre cele mai sărace ţări din UE, te-ai aştepta ca bancnotele de valoare mare (de la 50 lei în sus) să fie nişte rarităţi şi oamenii să umble după ei cu paharul de la Mc plin cu monede, aşa cum au cerşetorii români originari din India de pe lângă Catedrala San Pietro de la Roma. Ei bine, nu. România, deşi e una dintre cele mai sărace ţări din Europa, e ţara în care nimeni n-are mărunt. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori ca vânzătorul să n-aibă bani să-mi dea rest. Tocmai acum câteva zile ce eram la un chioşc de ziare din centru. Am vrut să cumpăr o revistă şi i-am întins vânzătoarei o bancnotă de 50 lei. Dar, ce să vezi, n-avea rest. Şi nu vroiam să cumpăr ceva de 2-3 lei, aveam de dat 25. La fel şi un chioşc mai încolo.

Nici chiar bancomatele nu ştiu să dea mărunt. Dacă vrei să scoţi să zicem, 100 sau 200 lei de pe card, o să îi primeşti în bancnote de 100 lei, în cel mai bun caz de 50. Odată am primit chiar şi o bancnotă de 200 lei.

Românii, din motive pe care nu le înţeleg, au frică de mărunţiş. În afara supermarket-urilor parcă ai impresia că nici măcar nu există articole care să aibă preţuri cu ,20 sau ,30 sau 70. Nu mai vorbim de subdiviziuni ale leului care să implice monedele de 1 sau 5 bani. Primele dintre astea parcă ar fi rezervate numai colecţionarilor, aşa de rare sunt. Românii aproape că refuză să umble cu monede mai mici de 50 bani... În ţări ca Italia, Austria sau Grecia nu se întâmplă asta. Acolo primeşti restul până la ultimul cent şi cetăţenii acelor ţări nu ne împărtăşesc prejudiciul cu privire la monedele de valoare mică.

În ipoteza în care moneda euro va supravieţui şi România va supravieţui şi ea crizei şi va ajunge în situaţia de a adopta euro, avem o problemă. Cea mai mică bancnotă e de 5 euro (21-22 lei) şi cele mai mari monede ca valoare sunt de 1 şi 2 euro (4-9 lei). Altfel spus, dacă nu începem să ne obişnuim cu "banii noi", care nu mai sunt chiar aşa de noi, s-ar putea să avem o problemă.

Later edit: Gata, ştiu! În România nu există mărunt pentru că o formă populară de... protest, s-ar părea, e să plăteşti amenzi sau bunuri cu preţuri nejustificate (cum ar fi benzina), cu monede de la 10 bani în jos.