2011

În anul care tocmai s-a încheiat s-au întâmplat multe lucruri interesante în lume. Apelând la un clişeu atât de des folosit că şi-a pierdut înţelesul şi valoarea, suntem martori la facerea istoriei. Cel mai notabil lucru a fost că Lumea Arabă s-a întors pe dos şi că mulţi preşedinţi pe viaţă, din varii motive, nu mai sunt preşedinţi. Şi încă nu s-a încheiat "Primăvara Arabă", cum au numit-o ăia care povesteau la TV şi pe net de ea, uneori în direct. Alte evenimente în plan secund ar fi legate tot de proteste, ori din cauza crizei, ori din cauza altor preşedinţi pe viaţă din afara Lumii Arabe.

După cum spuneam, la fel cum s-a întâmplat în '89 în Europa, la fel s-a întâmplat şi în 2011 în ţările arabe. La sfârşitul lui 2010 a început revoluţia din Tunisia şi în ianuarie 2011 Zine El Abidine Ben Ali, preşesintele a fugit cu avionul personal în Arabia Saudită, nu înainte de a lua cu el 100.000.000 $ şi 100 kg de aur. Tot în ianuarie s-a pornit acelaşi fenomen şi în Algeria. Acolo preşedintele a rămas, dar s-a ridicat starea de urgenţă valabilă de 19 ani. Au urmat Liban, Iordania, Mauritania, Sudan, Oman, Kuwait, Maroc şi Iraq, cu proteste de mai mică amploare. Apoi a urmat Egiptul, cu una dintre cele mai mediatizate. Normal. Are 80 milioane de locuitori, e cea mai mare ţară arabă şi una dintre cele două ţări arabe care are un tratat de pace cu Israelul. Mubarak nu mai e preşedinte, e judecat (cică) şi urmează alegeri libere (cică). Next: Yemen. Cea mai săracă ţară arabă, mare parte din teritoriul ei e controlat de Al-Qaeda, protestele încă sunt în desfăşurare, Ali Abdullah Saleh, preşedintele aferent, nedând semne că ar vrea să plece. În Bahrain protestele, de amploare destul de mare, au avut o temă mai specială: economia şi politică ţării sunt dominate de minoritatea sunnită, şiiţii majoritari ducând-o vizibil mai greu. Pentru necunoscători, sunniţii şi şiiţii sunt practicanţii celor două ramuri principale ale islamului (echivalentul catolicilor şi ortodocşilor la creştini). Libia avea probabil cel mai "special" dintre preşedinţii auto-aleşi. Revoluţia s-a transformat rapid într-un război civil ce a durat peste şase luni. Rebelii au fost susţinuţi de americani şi Gaddafi a avut parte de un sfârşit neplăcut şi a fost expus câteva zile într-un mall să poată să-l vadă toţi cetăţenii din Tripoli şi să treacă să-i facă poze şi să îşi facă poze cu el. Sadic popor... Tot în prima jumătate a anului a început şi în Siria o revoluţie, care deşi nu e aşa de mediatizată ca cea din Libia, e tot un fel de război civil, chiar dacă nu atât de mare. Dar acolo nu se grăbesc americanii să intervină. Ce să-i faci? Al-Assad, spre deosebire de Gaddafi nu are petrol. Proteste mari au fost şi în Iran, ţară non-arabă, dar istuată în apropiere. Singurele ţări arabe neatinse au fost Qatar şi Emiratele Arabe Unite, în care oricum trei sferturi din populaţie e formată din imigranţi.

Deci, de ce au început toate în acelaşi timp? Poporul s-a săturat de dictatură şi s-a ridicat împotriva tiranilor! Da, sigur. Şi marmota învelea ciocolata în staniol. Nu putem să spunem exact cine a coordonat şi organizat evenimentele menţionate. Dar se poate să fi fost cineva care vroia să instaleze regimuri islamiste în toate sau în cât mai multe ţări arabe. Ce aveau în comun Egipt, Libia, Siria, Tunisia şi Yemen? Regimuri laice (religia separată de stat). În ţările astea revoluţiile fie au reuşit, fie sunt pe cale să reuşească. În Arabia Saudită, Bahrain, Iran, Kuwait şi Oman deja avem regimuri islamiste care, evident, sunt încă la locul lor. Coincidenţă sau aranjament? Şi în Egipt şi Tunisia cine e cel mai probabil să câştige "alegerile libere"? Ce să vezi, partide islamiste mai mult sau mai puţin moderate. Viitoarea constituţia a Libiei pe ce se va baza parţial? Păi, pe sharia (legea islamică tradiţională), interpretată "cum trebuie" probabil!

Altfel, în 2011 nu s-au întâmplat lucruri cu mult mai spectaculoase decât de obicei. În America, Anglia, Spania şi Grecia am avut iarăşi proteste mai mici sau mai mari, de data asta pe fondul crizei. Ex: Occupy Wall Street. În Israel şi Palestina continuă conflictul vechi de 64 de ani dintre evrei şi arabi. În Rusia partidul lui Putin a câştigat alegerile, "libere" desigur, cu un procent respectabil. Totuşi, o parte a populaţiei găseşte situaţia nesatisfăcătoare, aşa că am avut şi acolo proteste, fără prea mare efect. Dacă ei nu îl vor, el îi vrea. Şi în final, în Coreea de Nord a fost jale mare că a murit Kim al II-lea. Toţi au plâns cât i-au ţinut plămânii, că altfel ieşea nasol, dar măcar ştim cine o să conducă ţara încă câteva zeci de ani de acuma şi am scăpat de o grijă.

Aşadar, 2011 a fost un an pe baz de proteste. Nu degeaba cei de la TIME Magazine au numit PROTESTATATUL person of the year.

Revolte în lumea arabă: azi Bahrain şi Libia

Libia

Muammar al-Gaddafi

1969-prezent

După 42 de ani cu acelaşi om la conducerea ţării şi libienii s-au săturat. Încurajaţi de revoltele din Egiptul de la est şi Tunisia de la vest, libienii încearcă şi ei să-l dea jos pe al lor. Doar că ăsta e mai hotărât decât ceilalţi. Proteste minore au început în estul ţării încă de luni şi s-au intensificat pe parcursul următoarelor zile. La fel şi reacţia conducerii.

Acum câteva zile Gaddafi a dat ordin armatei să tragă în protestatari şi conform unor ONG-uri numărul victimelor a ajuns la 200 deja. Conform CNN, fiindcă armata nu era suficientă pentru a-i pune la punct pe demonstranţi, Gaddafi a angajat şi mercenari din Ciad şi Niger. E greu să ştii exact ce se întâmplă de fapt în ţara aia zilele astea, pentru că nu se cunosc chiar toate datele despre economia ţării, darămite despre proteste de amploare. Ideea e că nimic nu iese din Libia fără acordul marelui conducător sau, ca să folosesc titlul oficial, "conducătorului şi îndrumătorului marii revoluţii din 1 septembrie a marii Jamahirii Socialiste Populare Libiene". Toate imaginile de până acuma sunt filmate cu telefonul mobil. De fapt, din punctul de vedere al televiziunii naţionale libiene, totul e perfect şi nu se întâmplă nimic interesant în ţară. Asta dădeau astăzi mai devreme la TV:

Bahrain

La prima vedere, cetăţenilor Bahrain-ului li s-a urât cu binele. PIB/loc: 20.000 USD. În afară de asta, sunt unii dintre furnizorii de petrol ai SUA. Însă populaţia insuliţei cu acelaşi nume e formată în proporţie de 75% din musulmani şiiţi, restul fiind sunniţi. Familia regală e sunnită şi tot ei deţin cea mia mare parte a petrolului şi deci şi a banilor. Şiiţii, deşi sunt majoritari, au un nivel de trai mai scăzut decât ceilalţi şi ăsta e motivul principal de nemulţumire.

Proteste în lumea arabă: azi Sudan

Acum mai multe zile au început protestele încă încă o ţară arabă: Sudan(ul de Nord). Deşi sunt mai modeste decât Tunisia, Egipt sau chiar Algeria, oamenii de acolo au probabil cele mai multe motive dintre toţi să vrea să-l dea afară pe prezidentul pe viaţă al lor.

Omar Hassan Ahmad Al-Bashir

عمر حسن أحمد البشير
1989-prezent

Motivul principal al protestelor de până acum a fost sărăcia. Şi în Sudan problema asta e chiar mai mare decât în alte ţări arabe. În afară de asta, dintre marile realizări ale sale putem enumera două războaie civile. Unul dintre ele, cunoscut azi sub denumirea de "Al Doilea Război Civil din Sudan" (1983-2005), l-a preluat de la predecesorii săi. Victime: aproape 2.000.000, cei mai mulţi dintre ei civili, care au murit din cauza foametei provocate de război şi de seceta din ultimii ani. Consecinţe: locuitorii Sudanului de Sud predominant african şi creştin au decis acum câteva săptămâni printr-un referendum separarea de Sudanul de Nord arab şi musulman în proporţie de 98,8%. Sudanul de Sud va deveni în mod oficial stat independent la 9 iunie.


Al doilea război civil este Conflictul din Darfur (2003-2010?). În 2003 guvernul/preşedintele s-a gândit că ar fi o idee bună să... scape de non-arabii din provincia Darfur, despre care oricum se ştia demult că erau nemulţumide cum e condusă ţara şi de faptul că locuiau într-una dintre cele mai defavorizate regiuni ale ţării. Ce a urmat a fost considerat primul genocid al secolului al XXI-lea. Soldaţii arabi au început să-i înfomoteze şi să-i omoare sistematic pe africanii (majoritari) din regiune. Deşi a fost semnat un acord de pace în februarie 2010, luptele continuă şi s-au extins şi în Ciad, ţara vecină, odată cu valul de refugiaţi. Victime până în momentul de faţă: 400.000.

În 2009 ONU a emis un mandat de arestare pe numele lui Al-Bashir. Dar cine ştie în câte o să mai trebuiască să se împartă ţara aia până să plece de la putere sau până o să-l dea jos cineva?

Lumea arabă - the wind of change

Întâi a fost Tunisia. La 10 zile după a început şi în Algeria. La câteva zile după începutul anului nou a urmat Iordania. Acum patru zile - Egipt şi acum două zile - Yemen. Cu totul, cinci ţări. Ţări arabe ai căror cetăţeni au o problemă cu gevernul sau cu conducătorul suprem. Şi dacă ne uităm atent pe toate înţelegem şi de ce.

Tunisia

Zine El Abidine Ben Ali
زين العابدين بن علي‎
1987-2011

După aproape 24 de ani de conducere, tunisienii s-au săturat de el. Ce a umplut paharul? Aparent criza economică. În ultimii ani şomajul a explodat şi preţurile la mâncare au crescut semnificativ. Corupţia e în floare încă de la începutul regimului care tocmai a fost dărâmat şi libertatea de expresie e (mă rog, era) inexistentă. Pe 18 decembrie un ţăran care vindea fructe în prag de faliment şi de înfometare şi-a dat foc în faţa guvernului şi uite aşa a început revoluţia.


Acum două săptămâni dictatorul din poza de mai sus a fugit din ţară în Arabia Saudită. Şi a luat vreo 10.000.000.000 dolari cu el şi 100 kg de aur.

Bună întrebare! E prin România unu', Băsescu.

Algeria

Abdelaziz Bouteflika
عبد العزيز بوتفليقة‎
1998-prezent

Aceleaşi probleme ca şi în Tunisia. Aceeaşi sărăcie şi un preşedinte cu tendinţe dictatoriale. Dar până acum protestele au fost de mai mică amploare.

Iordania

În Iordania e puţin diferită situaţia. Libertăţile cetăţeneşti sunt mai extinse decât în ţările de mai sus şi Iordania e o monarhie constituţională. Oamenii de acolo au o problemă doar cu guvernul actual şi cu sărăcia tot mai mare din ţară. Până acum nimeni nu a strigat nimic împotriva regelui, care de fapt e pro-occidental şi e fiul celui care a scos ţara din Evul Mediu.

Egipt

Muhammad Hosni Mubarak
محمد حسني مبارك

1981-2011?

Revoluţia din Egipt e în plină desfăşurare. Nemulţumirile sunt aceleaşi şi preşedintele de acolo e bine înfipt pe scaunul puterii de 30 de ani. Mubarak e unul dintre cei mai longevivi lideri din lume şi 65% din egipteni nu au mai cunoscut alt preşedinte. Chiar şi în condiţiile astea nu se grăbeşte să renunţe la putere. Ieri a trimis armata în patru oraşe să încerce să îi potolească pe protestatari.

În acelaşi scop, internetul a fost oprit în toată ţara şi au fost întrerupte şi serviciile de telefonie mobilă.

Tot în aceleaşi oraşe, Cairo, Alexandria, Suez şi Aswan, a fost impus un "curfew" încă de aseară. Deşi ştiu ce înseamnă "curfew", nu ştiu care e echivalentul românesc. Asta se întâmplă din cauză că deşi e un eveniment important, subiectele principale de la Antena 3 şi Realitatea sunt PENSIILE MILITARE şi nu-ştiu-ce proces la care a făcut infarct nu-ştiu cine... Astea sunt mai importante decât evenimentele geopolitice cu implicaţii majore...


Dacă revoluţia va reuşi sau nu, depinde doar de armată. Deşi soldaţii au fost trimişi pe străzi, nu par dispuşi să se ia de protestatari şi îi lasă să îşi vadă de treabă. Also, egiptenii sunt nişte ţărani. Azi, pe la mijlocul zilei, câteva mii de oameni au dat buzna în Muzeul Naţional de Istorie din Cairo şi l-au dat peste cap de tot. Oamenii ăia nu îşi dau seama că străinii d'asta vin la ei în ţară şi că economia lor se bazează în mare parte pe turism? Să sperăm că Sfinxul şi piramidele le vor lăsa la locul lor. Nu de alta, dar tot ce e mai nou de 2000 de ani în Egipt e praf.


Chiar dacă Mubarak îşi va păstra funcţia, vestea bună e că e deja foarte bătrân. Are 82 de ani şi unii zic că e bolnav şi nu mai are mult de trăit.

Yemen

Ali Abdullah Saleh
علي عبد الله صالح‎
1978-1990 (Yemenul de Nord)
1990-prezent (Republica Yemen - reunificată)

Situaţia economică e chiar mai rea decât în celelalte ţări. Jumătate din populaţie trăieşte cu mai puţin de 1,5 $/zi şi aproape o treime sunt malnutriţi. În contextul ăsta, Al Qaida are una dintre cele mai mari şi mai solide prezenţe de pe lume. În afară de asta, în Yemen mai sunt şi câteva milioane de refugiaţi somalezi, care vin dintr-o ţară chiar mai săracă şi mai instabilă. Dintre toţi conducătorii din lumea arabă, Saleh a fost depăşit doar de Ghaddafi din Libia, care controlează tot ce mişcă în ţara lui încă din 1969.