joi, 30 aprilie 2009

Turismul românesc (?)

La prima vedere, pare o noţiune abstractă. Dar, oricât de mult s-ar spune asta, nu e cu totul inexistent. Prin locuri ca mănăstirile din Bucovina sau oraşele mari din Transilvania există destule grupuri de turişti străini. În Sibiu, mai ales şi chiar şi în Braşov.

Dar realitatea rămâne că turismul românesc este mult în urma celor mai mulţi dintre vecini. În Ungaria, de exemplu, sunt doar două lucruri de văzut: capitala Budapesta (merită) şi o baltă mare numită Balaton. Cu toate astea, turismul unguresc e mult mai dezvoltat decât cel din România şi ei atrag anual mai mulţi turişti. Turismul de pe litoralul bulgăresc este şi el superior celui de pe litoralul românesc. Asta se întâmplă în principal datorită faptului că litoralul bulgăresc s-a transformat în ultimii zece ani în colonie germană, dar ideea este că nu stau deloc rău. Ucrainenii cred că sunt cam la acelaşi nivel cu noi, adică nu stau deloc bine şi în Moldova, în afară de turismul "de beţie" şi poate câteva cetăţi nici nu prea ai ce să faci. Singurul exemplu negativ din regiune e Serbia. Asta e, trei războaie în opt ani provocate de liberii sârbi nu pot avea efecte benefice asupra imaginii ţării.

Aşadar, ce ne pliseşte? Păi, în primul rând infrastructura. Toate tările vecine, chiar şi Serbia şi până şi Bulgaria, au mai mulţi kilometri decât noi şi te poţi deplasa mai uşor. În Serbia, cel puţin; în Bulgaria depinde pe unde vrei să mergi. Altă problemă ar fi serviciile oferite. Nu ai cum să compari ce găseşti în România cu Grecia sau Turcia. Prin centrul celor mai multor capitale europene găseşti clădiri vechi şi monumente istorice păstrate în stare bună şi de obicei înconjurate mai tot timpul de grupuri de turişti. În Bucureşti situaţia stă puţin altfel: dacă acum 70 de ani era unul dintre cele mai frumoase şi mai cunoscute oraşe din partea asta a Europei, azi clădirile de acolo stau să se dărâme şi sunt pline de ţigani şi cerşetori.Altă problemă ar fi locurile pe care se axează promovările turistice. Acum mai mulţi ani, se încerca promovarea litoralului românesc. Nu mi se pare deloc o idee bună să ne concentrăm pe litoral: e prea mic, e cam murdar şi nici clima nu ne prea ajută (sezonul durează patru-cinci luni doar).

Dar, în ultimul timp se elaborează noi strategii de promovare şi noul guvern şi ministru al turismului vrea să facă din România o destinaţie turistică competitivă la nivel european. E o iniţiativă lăudabilă şi lucrul ăsta trebuia făcut de mult timp. Singura problemă e cum o să facem asta?? Până acum, printre altele, s-au cheltuit (aruncat) 10.000 pe compunerea unui "imn turistic". Oh God, they're not actually thinking of using it, are they? Super, oare cum o să arate şi clipul? Chiar mi-e frică să mă gândesc... În ritmul de până acum şi cu alte prostioare de genul ăsta o să rămânem cu un potenţial turistic mare şi cu un turism subdezvoltat. Şi sloganul (Romania - The land of choice), am înţeles că e de fapt unul mai vechi al Americii, care chiar e ţara tuturor posibilităţilor. Dar dacă ne gândim bine, şi România e. Doar la noi găseşti aşa ceva.

Un exemplu demn de urmat de clip turistic şi de dezvoltare rapidă a turismului este Croaţia, ţară ex-iugoslavă, care în prezent e una dintre cele mai populare destinaţii din Balcani. A ajuns la acest statut în nici 18 ani de existenţă şi viitorul arată promiţător. Muntenegru, care şi-a dobândit independenţa acum mai puţin de trei ani, a luat-o pe acelaşi drum. Dacă te uiţi pe CNN o jumătate de oră n-ai cum să nu vezi următoarea reclamă. Durează doar 30 de secunde, dar pare să fi avut un efect bun.

Croatia - The Mediterranean as it once was

luni, 27 aprilie 2009

Norc

Dacă eşti şofer începător şi vrei să înveţi oraşul sau vrei să te obişnuieşti cu străzile, ăsta ar fi un site interesant pentru a face asta: www.norc.ro

Pozele sunt filmate de o maşină care are montată pe ea 12 sau 16 camere de filmat şi s-a plimbat prin aproape tot oraşul. Pozele pot fi rotite la 360 de grade şi are şi zoom. Momentan lipsesc zonele Ferentari şi unele părţi din Berceni. S-o fi oprit şoferul să-şi ia şi el un suc şi până să se întoarcă or fi furat-o ţiganii. Păcat...

Casa Poporului văzută de pe norc

Oricum, dacă vrei să-l foloseşti să găseşti locuri de parcare, nu-i bun. Nu pentru Bucureşti.

Alt proiect similar e Google Streetview, unde găsim mai toată America, părţi mari din Japonia şi unele oraşe mari din vestul Europei, ca Paris, Roma sau Londra.

joi, 23 aprilie 2009

Analiza costurilor la întreprinderea ASE

CIFRE INCORECTE, SUBEVALUATE; NU E CORECTĂ, DECI E LIPSITĂ DE VALOARE

În multe dintre aplicaţiile de la şcoală şi în tot felul de exemple generice e dat numele de "societate comercială ASE S.A" sau "ASE S.R.L". În această postare o să încerc să refac o temă de care am scris ceva acum câteva săptămâni, dar de data asta nu va fi vorba de o firmă fictivă. Mă rog, nici atunci nu trebuia... Deşi titlul de "Analiza costurilor la întreprinderea ASE" sună puţin ciudat şi s-a strecurat cred pe undeva o contradicţie de termeni, cred că e unul potrivit.


Datele, pe cât posibil, sunt reale şi (cred că şi) aproape complete.


I. Prezentarea generală a întreprinderii

Denumirea întreprinderii: Academia de Studii Economice din Bucureşti
Formă juridică de organizare: instituţie de învăţământ superior de stat
Număr de înregistrare la registrul comerţului: n-are

Data înfiinţării: 06.04.1913
Sedii:
  1. Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, Bucureşti
  2. B-dul Dacia nr. 41, sector 1, Bucureşti
  3. Calea Dorobanţilor nr. 15-17, sector 1, Bucureşti
  4. Str. Mihail Moxa nr. 5-7, sector 1, Bucureşti
  5. Calea Griviţei nr. 2, sector 1, Bucureşti
  6. Str. Stanislav Cihoschi nr. 5, sector 1, Bucureşti
  7. Intrarea Amzei nr. 1-3, sector 1, Bucureşti
  8. Str. Tache Ionescu nr. 11, sector 1, Bucureşti
  9. Calea Şerban Vodă nr. 22-24, sector 4, Bucureşti
Obiect de activitate: furnizarea de servicii educaţionale
Capital social: mult


II. Identificarea costurilor şi veniturilor

Analiza costurilor este o metodă ştiinţifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte, al fiecărui cost în parte şi anume: materii prime, instalaţii, salarii, dobânzi, penalizari, chirii, materiale, combustibil, energie, maşini etc. Adică, analiza costurilor ajuta la reflectarea modalităţilor de utilizare a potenţialului material şi uman al firmei si la identificarea rezervelor de reducere a costurilor existente în firmă.

Costurile fixe sunt acelea care nu depind în mod direct de volumul producţiei întreprinderii şi printre ele se află chiriile, asigurările, dobânzile bancare, întreţinerea, amortizarea, combustibilul şi salariile personalului neimplicat în mod direct în producţie. Costurile variabile sunt cele care depind în mod direct de volumul producţiei şi dintre ele putem enmăra materiile prime şi materialele şi salariile personalului implicat direct în producţie.


Costuri totale = Costuri fixe + Costuri variabile


VENITURILE

1) Taxele de şcolarizare


Principala sursă de venituri a ASE-ului o reprezintă taxele de şcolarizare ce au fost introduse acum vreo zece ani cred şi care în prezent sunt plătite ceva mai mult de jumătate din studenţi. Şi numărul celor de la taxă creşte în fiecare an încet, dar sigur. În anul 2008 au existat 2668 de locuri la buget (gratis) şi 2675 de locuri cu taxă pentru anul I. Să presupunem că cifrele se păstrează şi pentru anii II şi III, deşi unii se retrag sau sunt daţi afară. Taxele arată astfel:

-2500 RON pentru anul I

-2400 RON pentru anul II

-2000 RON pentru anul III

Făcând totalul obţinem o cifră deloc modestă.

2500*2668+2400*2668+2000*2668=

6.670.000+6.403.200+5.336.000=

18.409.200 RON

În euro asta înseamnă 4.383.142,85. Curs: 1 euro = 4,2 RON. Unde mai pui şi că acum câteva luni cursul era mult mai avantajos, nu-i rău deloc...

Şi asta nu-i tot. Mai există şi tot felul de programe de masterat: 16 la număr. Taxa anuală la masterat e de 3000 RON. Pentru fiecare dintre ele există un număr de circa 200 de locuri cu taxă (n-am găsit cifre exacte). Toate programele de masterat durează doi ani.
200*3000*16*2=19.200.000 RON
În euro, 4.571.428,57. Acelaşi curs.

Şi în final, avem şi programe de doctorat. Din nou, n-am g
ăsit cifre exacte, dar ştiu că sunt vreo 200 de plătitori de doctorate, costă 4000 RON/an şi durează trei ani.
200*4000*3=2.400.000 RON
În euro, 571.428,57.

Astfel, totalul este de:
18.409.200+19.200.000+2.400.000=
40.009.200 RON
sau 9.526.000 euro

Cu adevărat impresionant, nu?

2) Taxele pentru admitere

Aceste taxe se plătesc în fiecare vară de către cei ce aspiră la un loc la marea şi onorabila Academie de Studii Economice. Fiecare candidat trebuie să completeze o fişă cu opţiunile sale pentru facultăţile la care doreşte să se înscrie, în ordinea preferinţelor. Înghesuiala cea mare e de obicei la Finanţe, REI şi chiar şi Management. Se pot completa până la 11 opţiuni şi fiecare opţiune/examen se plăteşte cu suma modică de 60 RON, sumă ce în viitorul apropiat va ajunge la 100 RON. De asemenea, pentru adminterea la masterat se plăteşte o sumă de 70 RON, sumă care, de asemenea, va creşte până la anul. În 2008 pentru ciclul de licenţă s-au făcut circa 11.500 de opţiuni, iar pentru masterat o să presupunem că circa 8000. Deci:
11.500*60+8000*70=
690.000+560.000=1.250.000 RON
În euro, 297.619,07

3) Taxele pentru "olimpiada de vară"

În semestrul I al anului universitar 2008-2009 promovabilitatea la disciplina microeconomie a fost extrem de scăzută: 25%. ATENŢIE, promovabilitate înseamnă ăia care AU TRECUT. Am aflat, totuşi, că e un lucru perfect normal. Bine, nu e normal să pice trei sferturi la un e
xamen, dar se întâmplă cu regularitate. Însă, după îndelungi raţionamente care au durat câteva minute, cred că am găsit o posibilă cauză: restanţele se plătesc cu suma modică de 30 RON, exceptând sportul care e 300 RON, dar mi-e greu să cred că există restanţieri acolo. Să presupunem că într-un an se plătesc 2600 de restanţe. Şi să zicem că mai sunt 1500 în anii II şi III. Deşi s-ar putea să fie cifre (mult) subevaluate. Astfel, cu cât sunt mai mulţi restanţieri, cu atât sunt mai mulţi bani. Cu cât sunt mai mulţi bani, cu atât profitul e mai mare. Cu cât profitul e mai mare, cu atât e mai bine. Cu cât e mai bine... cu atât e mai bine.
2600*30+1500*30*2=
75.000+90.000=165.000 RON

Adică 39.285,71 euro. Hmm, subţire! Abia-ţi ajunge să cumperi o maşină mişto sau un apartament de trei camere...

Unii profesori încearcă să ne facă să credem că lor "nu le rev
ine niciun cent" din aceşti bani. Dar altfel de ce şi-ar pica studenţii pe capete? De plăcere? Asta ar ridica semne de întrebare cu privire la sănătatea lor psihică. Ca să îi dea statului? Improbabil. Sau poate pur şi simplu ca să mai scoată şi ei un ban în plus... Asta ar părea plauzibil.

4) Taxele ocazionate de reparaţii

În 2008 a fost refăcută faţada clădirii de pe Str. Căderea Bastiliei. Asta a implicat costuri. Dar de ce să nu facă şi ei un ban? Dar cum? Simplu, amplasând un banner mare de tot cu o reclamă la Nivea, mi se pare. Din aşa ceva se scot cred vreo 50.000 RON (11.904,76 euro) cel puţin în
tr-o vară. Şi când te gândeşti că mai sunt trei clădiri prin zonă care ar necesita astfel de lucrări.

5) ID

Există într-un an cam 700 de studenţi înscrişi la învăţământ la di
stanţă. Taxa este de 1800 RON/an.
700*1800*3=3.780.000 RON
Sau 900.000 euro.

6) Altele

Alte taxe încasate carenu au fost incluse şi variabile sunt amenzile, taxele pentru legitimaţii, taxele pentru diplome, alte penalizări şi, desigur, subvenţiile primite de la stat. Dar dacă voi obţine date, le voi introduce.


ÎN TOTAL VENITURILE ÎNSUMEAZĂ:

40.009.200+1.250.000+165.000+50.000+3.780.000=
45.254.200 RON
Sau 10.774.810,52 euro.


COSTURILE ŞI PROFITUL


Costurile sunt fără nicio îndoială (mult) mai mici decât veniturile. Dintre toate şcolile la care am fost până acum, patru la număr, ASE-ul este de departe cea mai bine dotată şi bine întreţinută. Două dintre clădiri: cea din Căderea Bastiliei şi cea de pe Moxa arată ca noi. În clădirea Eminescu există la fiecare etaj câte cinci săli cu câteva vreo 20 de calculatoare fiecare. La capitolul curăţenie nu pot să spun că excelează, dar e vizibil mai bine decât în alte locuri.

Una peste alta, reparaţiile, renovările, întreţinerea nu cred că au cum să coste mai mult de 10.000.000 RON anual (~2.381.000 de euro). Astfel, profitul rămâne în cel mai rău caz la nivelul de 35.000.000 RON (8.333.333,33 euro). Este vorba de profitul brut. Luând în considerare cota unică de impozitare de 16% rămânem doar cu 29.400.000 RON sau 7.000.000 euro.

O cifră deloc rea. Aş spune chiar că e COLOSAL!


III. Căi de raţionalizare a costurilor

De fapt, cu aşa o cifră de afaceri şi aşa un profit nu prea ai de ce să te oboseşti cu raţionalizarea costurilor. Nici măcar n-ai ce să raţionalizezi. Decât poate să crească taxa la restanţe că nu scot prea mult de pe urma lor. Aoleu, Doamne! Ce tot spun?!

În schimb, sugestii pentru investiţii există:
  1. Zugrăvirea clădirii Eminescu n-ar strica deloc
  2. Schimbarea băncilor din sălile de curs din clădirea Facultăţii de Cibernetică. Deşi ar fi mare păcat să se piardă formulele şi toate informaţiile scrise pe băncile alea în anii anteriori. Dar nu se poate să măzgăleşti Rammstein peste Metallica peste Iron Maiden peste Beatles...
  3. Construirea unei clădiri noi, pentru că sunt prea mulţi studenţi şi prea puţine clădiri.
  4. Nici o parcare subterană sau supraterană pe undeva prin apropiere n-ar strica studenţilor şi sunt sigur că nici profesorilor.
Sunt sigur că există şi altele.

În toată facultatea există cam 700 de cadre didactice, din care doar vreo jumătate, 350 să spunem, profesori, restul asistenţi. Profitul, nerămânând altceva de făcut cu el, se distribuie între cei 350 probabil.
29.400.000/350=84.000 RON/profesor
sau 20.000 euro/profesor
Adică 7000 RON/lună (1666,66 euro) în plus faţă de salariul de profesor universitar, care sigur sare de 2000 RON. Pentru o facultate la care timpul petrecut la catedră de profesori este redus, şi timpul petrecut la şcoală de studenţi este şi mai redus, cifra este una cât se poate de bu
nă.


IV. Concluzie

Concluzia unică pe care o putem trage din aceste cifre e că ASE-ul este o afacere nu doar bună, ci excelentă, care nu va fi afectată în mod deosebit de criză pentru că, vrei, nu vrei oricum trebuie să te duci la facultate.


Dar faptul că e o afacere atât de bună, a dus la scăderea calităţii învăţământului. Cursurile sunt din ce în ce mai expeditive, ai mari şanse să pleci de la unele cursuri fără să pricepi nimic şi lumea începe să se întrebe dacă instituţia îşi merită numele. Mai ales că e cunoscută pentru faptul că examenele în multe cazuri se puteau lua cu ajutorul micilor "atenţii" (şpăgi) până acum nu foarte mult timp. Deci este oare avantajos raportul calitate/preţ??

miercuri, 22 aprilie 2009

Viteza I

Î: Cum poţi să-ţi distrugi maşina, ca să-l citez pe instructor, într-un mod cât mai barbar?
R: Mergând cu 100 km/h pe autostradă. În viteza I.

Da, se pare că se găsesc astfel maeştri într-ale şofatului pe la noi. Nu-mi dau seama cum de respectivul n-a observat că e ceva în neregulă. Şi la 40 km/h (cu 10 km/h mai puţin decât viteza legală în oraş) în viteza I motorul face un zgomot extrem de ciudat. La 100 km/h celorlalţi participanţi la trafic cred că le e greu să-şi dea seama dacă în spatele lor e un avion sau o maşină... Pe deasupra ar mai fi şi mirosul foarte dubios de ars care începe să se simtă pe la 5000-6000 de ture. Ăsta chiar trebuie să ridice nişte mari semne de întrebare...

În orice caz, după aşa o întâmplare motorul maşinii arată ca mai sus.

luni, 20 aprilie 2009

Hristos a înviat!

Sfintele Paşti - cea mai sfântă sărbătoare din an pentru toţi creştinii. Pentru ortodocşi a fost săptămâna asta, iar pentru catolici a fost cu o săptămână în urmă. Tradiţională în noaptea de Paşte este slujba de înviere. La fel de tradiţională la noi în ţară e şi îmbulzeala de rigoare de la orice biserică. Anul ăsta parcă a fost mai ceva ca de obicei. Nu ştiu dacă asta se datorează vremii bune sau faptului că a fost adusă pentru prima oară lumină direct de la Ierusalim. Sai i-o fi făcut criza pe oameni mai credincioşi... În fine, nu înţeleg de ce oamenii se înghesuie tot timpul la evenimente religiose să prindă un loc mai în faţă chiar dacă şi sfânta lumină, şi împărtăşania şi pâinea sfinţită sunt în cantităţi suficiente pentru toată lumea. Dar e un element care deosebeşte Români de alte ţări...

Alt lucru l-am observat la mesajul papei de acum o săptămână. În fiecare an, în cadrul discursului pascal, papa rosteşte cuvintele "Hristos a înviat" în nu-ştiu-câte limbi. Din ce am observat, românii cred că sunt singurii (sau printre puţinii) care au în limbă un cuvânt special pentru "înviere" sau "a învia". Pentru francezi, spanioli, portughezi şi catalani Hristos a fost "resuscitat"...
Franceză: Le Christ est ressuscité!

Spaniolă: Cristo ha resucitado!
Portugheză: Cristo ressuscitou!
Catalană: Crist ha ressuscitat!
Dar pentru că în evul mediu medicii nu ştiau să resuscit
eze oameni (nici nu ştiu dacă existau medici atunic), cred că toţi cei de mai sus vor să spună că Iisus a înviat. Din punctul de vedere al englezilor, germanilor şi italienilor Iisus Hristos de Paşte "s-a ridicat", bănuim că nu de pe scaun, ci din mormânt.
Engleză: Christ is risen!

Germană:
Christus ist auferstanden!

Italiană:
Cristo è risorto!



joi, 16 aprilie 2009

Anunţurile din aeroport

De fiecare dată când intri în orice aeroport din lume auzi exact aceleaşi anunţuri în limba sau limbile locale şi în engleză. Prima dată când intri într-un aeroport sunt utile. Neştiind ce să faci şi fiind dezorientat te ajută. Dar pe măsură ce ai din ce-n ce mai multe zboruri la activ devin enervante şi începi să-ţi dai seama că de fapt sunt destul de inutile, că dacă caşti ochii şi ştii să citeşti un indicator nu ar trebui să ai mari probleme. Şi nici n-am zburat chiar atât de mult încă...

Şi stând acolo, în aeroport sau în avion, încerci să te convingi că limba care se aude în difuzoare e într-adevăr engleză. Ai motive să te îndoieşti de lucrul ăsta... Primele anunţuri încep la poarţile de îmbarcare. Primul anunţ: We would like to begin the boarding process. Aici avem un cuvânt în plus: "process". Nu foloseşte la nimic. Ajunge doar "boarding". We would like to begin the boarding/We would like to begin boarding. De obicei oamenii adaugă cuvinte în plus când vor ca unele lucruri să par mai importante decât sunt de fapt. În cazul ăsta nu e vorba decât de nişte oameni care se urcă într-un avion. Nimic special... Anunţul doi: We would like to preboard those passangers with disabilities or who are traveling with small children. Oare ce e acest "preboarding process"? O îmbarcare de dinaintea îmbarcării? Să te urci în avion înainte de a te urca?

La momentul îmbarcării se poate ca cineva să-ţi spună ceva de genul: Get on the plane. La asta eu aş zice: Fuck you! I'm not getting ON the plane! I'm getting IN the plane! I don't know, there seems to be less wind in there. Let Evil Knievel get ON the plane! Zborurile pe distanţe scurte şi medii sunt non-stop flights. Au, păi asta nu prea îmi convine. De fapt chiar insist ca avionul meu să se oprească undeva. De preferat pe un alt aeroport şi nu într-un lan de porumb sau pe vreun şantier.

Alt termen interesant din engleză din domeniul aeronautic e near miss. Când două avioane aproape se ciocnesc aşa se numeşte "near miss". Eu zic că ar trebui să-i spună "near HIT". O coliziune e "near miss". Look, they nearly missed! Yeah, but not quite...

Imediat ce se închide uşa avionului şi toată lumea se aşează începe instructajul de siguranţă, the safety lecture. E o pare esenţială a zborului şi trebuie ascultată cu mare atenţie... Mai ales partea în care te învaţă cum să foloseşti centura de siguranţă! Suntem într-un avion plin de oameni maturi, cei mai mulţi dintre ei cu un nivel acceptabil de educaţie şi ăia chiar pierd timpul să descrie misterele de nepătruns ale unei centuri de siguranţă... Place the small metal flapp into the buckle. Ei, la momentul ăsta cer lămuriri: Did I hear you correctly? Did you say place the small metal flap into the buckle? Or place the buckle over and around the small metal flapp?? I'm a simple man, I do not possess an engineering degree, nor am I mecanicly inclined. Seat belt! High-tech shit...

În continuare ţi se spune să localizezi cea mai apropiată ieşire de urgenţă. Fac asta imediat! Trebuie să-ţi şi planifici traseul. Nu e întotdeauna un drum drept. Câteodată e un gras de 200 kg chiar în faţa ta... Peste ăştia e greu să treci. Instructajul continuă: In the unlikely event... Asta e o propoziţie foarte suspectă. Mai ales că vine de la o industrie care e dispusă să mintă în legătură cu orele sosirilor şi plecărilor. In the unlikely event of a sudden change in cabin pressure an oxigen mask will drop down in front of you. Place the mask over your face and breath normally. "Sudden change in cabin pressure"... Se desprinde acoperişul avionului! Roof flies off! Şi sigur, să respir normal... Nicio problemă, întotdeauna respir normal când sunt într-un avion în picaj vertical necontrolat cu o viteză de 800km/h. Please make sure to adjust your own oxigen mask before helping your child with his. Nu era nevoie să mi se spună asta... De fapt s-ar putea să fiu prea ocupat să ţip ca să-l pot ajuta în vreun fel. Ăsta ar fi un moment bun pentru el să înveţe să se descurce de unul singur...

La unele linii aeriene întâlnim următorul mesaj: In the unlikely event of a water landing your seat cussion can be used as a floatation device. Hmm, "water landing" mi se pare mie sau e acelaşi lucru cu a te prăbuşi în mare? Super, exact ce-mi trebuie... Să plutesc prin mijlocul Mediteranei sau al Pacificului câteva zile agăţat de o pernuţă...

Mai spre sfârşitul zborului: The captain has turned on the fasten-seat-belt sign. Păi ce contează cine l-a aprins? E pornit, nu? După câteva minute sau după aterizare: Before leaving the aircraft check in your immediate seating area for any personal belonging you might have brought on board. Hai să începem cu immediate seating area: e vorba de un scaun. Check around your SEAT. Şi "personal belongings"... Păi ce fel de alte proprietăţi există? Proprietăţi publice? Public belongings? Oamenii care au făcut anunţurile astea chiar cred că aş putea să merg în buzunar cu Fontana di Trevi de la Roma sau cu vreo cariatidă de la Partenon? "You MIGHT have brought on board"... Păi, s-ar putea să fi luat cu mine colecţia de săbii ninja rare. Dar n-am adus-o, aşa că n-o să mă uit după ea. O să caut în schimb lucruri pe care chiar le-am luat la bord. Asta mi-ar creşte şansele de a găsi ceva.

Tot la sfârşit de zbor putem să auzim fraza We will be landing shortly. Adică cum vine asta? O să ratăm pista de aterizare cumva? Sau altă variantă e We will be on the ground in 15 minutes. Păi asta e cam vag, nu? În ce stare??

După aterizare, în timp ce "parchează" avionul: Welcome to Schwechat International Airport. The local time is 12:00. Păi sigur că ora LOCALĂ... La ce credea că ne aşteptam? Ora din Pago-Pago? Thank you for flying with our airlines and enjoy your stay in Vienna or wherever your final destination might be. Toate destinaţiile sunt finale. D'asta se numesc aşa...


miercuri, 15 aprilie 2009

ECII

ECII = Economia comerţului intern şi internaţional; denumirea unei discipline studiate la ASE

Una dintre temele primite pe parcursul semestrului este comentarea unui articol scris în engleză. Tema asta e pe grupe de câte patru.

Conform ultimului dicţionar explicativ al limbii române, termenul articol defineşte o "expunere scrisă de proporţii reduse cu caracter publicistic, pe o tema politică, economică, ştiinţific sau de interes public".

O analiză detaliată de la 20 la 80 de pagini format A4 despre fenomene, date şi indicatori economici sau teme cu caracter economic ca, să spunem, "Influenţa reducerii tarifelor comerciale asupra economiei Indiei", nu se prea încadrează în descrierea de mai sus din următoarele motive: nu e deloc de dimensiuni reduse şi nici nu prea are caracter publicistic. Un articol în adevăratul sens al cuvântului ar prezenta acea temă într-un limbaj uzual, pe care să-l înţeleagă toată lumea. Când m-am apucat să lucrez la el, am stat vreo oră să mă conving că e într-adevăr în engleză... Ca să nu mai spun că aş fi preferat "articolul" pe care l-a prezentat acum câteva săptămâni cineva despre China, nu despre vecinii lor ţigani... Spun ţigani pentru că ăla e locul de unde au venit. În realitate, indienii, deşi au aceeaşi înfăţişare, sunt vizibil mai civilizaţi decât ţiganii.

Sugestii: schimbaţi termenul de articol în lucrare de întind
ere mare care te omoară cu zilele sau căutaţi nişte chestii care chiar să fie ARTICOLE.

duminică, 12 aprilie 2009

Αθήνα

Grecia, ţara în care a început civilizaţia europeană. Sau în care s-au pus bazele ei. Astăzi, o ţară ajunsă la un nivel respectabil de dezvoltare şi membră a Uniunii Europene de aproape 30 de ani. Şi cred că singura ţară cu adevărat civilizată din Balcani. Cu siguranţă o destinaţie ce nu trebuie rata. Şi deşi am mai trecut prin Grecia, până acum capitala, Atena, am ratat-o. Dar în cele din urmă am ajuns şi pe acolo.

Atena e adevărat că nu e la fel de spectaculoasă ca Roma sau Viena dar, cu toate astea merită văzută. Asta s-ar putea să se datoreze în parte faptului că spre deosebire de alte capitale, a fost aproape abandonată acum o mie de ani şi în 1821, când a redevenit capitală era practic doar un sat cu clădiri vechi de 2500 de ani în mijlocul său. Dar azi, împreună cu portul Pireu, lipit de Atena, e o metropolă cu o populaţie de trei milioane jumate de oameni (3.500.000).

Ca orice capitlă care se respectă (nu e cazul Bucureştiului), aeroportul internaţional e legat de centrul oraşului de o linie de metrou, care din nefericire, până prin mai e închisă din cauza unor lucrări. Dar există şi trei linii de autobuze, care circulă bine şi, ca transportul în comun grecesc în general, sunt incredibil de punctuale fiindcă din oraş pleacă o autostradă cu patru benzi pe sens (din nou, nu-i cazul Bucureştiului).

Ca şi în restul Greciei, economia oraşului se bazează în mare parte pe turism. Ca şi în alte capitale occidentale, când ieşi prima dată de la metrou, în zonele Omonia sau chiar Syntagma (km 0) s-ar putea să ai impresia că ai nimerit din greşeală într-o ţară din lumea a treia. Într-un ghid turistic, Piaţa Omonia e descrisă în felul următor: Acum 100 de ani, Plateia Omonoia era printre cele mai elegante şi mai importante pieţe din Atena. Astăzi, tot mare şi centrală, este locul de întâlnire a prostituatelor, comercianţilor de materiale pornografice, drogaţilor, oamenilor străzii şi turiştilor dezorientaţi. Traficul este haotic şi în permanenţă se execută lucrări de construcţie şi întreţinere. Pentru olimpiada din 2004, Omonia a cunoscut o perioadă de lucrări majore. Asta a fost prima zonă din Atena în care am ieşit de la metrou. Hmmm, păi curve n-am văzut, erau o grămadă de chioşcuri de ziare, dar nu cred că vindeau reviste porno mai mult decât în restul oraşului, ]n schimb aveau ziare în albaneză, bulgară şi română; drogaţi şi cerşetori, dacă erau, nu ieşeau în evidenţă şi în calitate de turist, nu eram tocmai dezorientat de vreme ce acolo şi vroiam să ajung fiindcă hotelul era prin apropiere. Şi ăla care a scris că traficul e haotic sigur nu stă în Bucureşti...

În schimb ieşeau în evidenţă cât se poate de clar comercianţii ambulanţi de origine africană şi indiană/pakistaneză, care încercau să facă şi ei un ban cinstit vânzând genţi de plastic de proastă calitate, imitaţii proaste de ceasuri de marcă şi ochelari de soare de doi bani care se rup imediat. Se pare că oriunde densitatea de turişti e mare, la fel de mare e şi densitatea de imigranţi (ilegali).

Niggas in Athens

Până acum am vizitat mai multe ţări, dar în niciuna din ele, în prinicipiu, nu puteai să comunici eficient decât în limba localnicilor. În alte cuvinte, mitul conform căruia engleza e o limbă universală e FOARTE şubred. Dar, în sfârşit, spre surprinderea mea, la Atena am dat de primul oraş dintr-o ţară nevorbitoare de engleză în care limba asta chiar pare a fi destul de răspândită, fiind vorbită de mai toată lumea de la copiii de şcoală până la bătrâni. Câteva precizări legate de "dialectul grecesc al englezei": What is your problem? în peste 90% din cazuri trebuie interpretat ca Are you alright/fine? sau Can I help you? şi nu trebuie luat în adevăratul sens. Şi toate firmele din Grecia care îmbuteliază apă par să fie ferm convinse că mineral water înseamnă de fapt apă plată (adică neacidulată). Apă minerală = οξύ/συρίζων μεταλλικό νερό (oxi/firizon metalliko nero) şi apă plată = μεταλλικό νερό (metalliko nero).

Dar cunoştinţele de engleză ale localnicilor dispar aproape cu desăvârşire dacă te duci într-una dintre insulele din Golful Argosaronic: Salamina, Aegina, Poros, Angistri sau Hydra. Dar asta nu e important pentru că dacă vrei să cumperi sau să mănânci ceva nu trebuie să stai prea mult de vorbă. Şi insulele greceşti sunt locuri frumoase şi bine întreţinute. Dacă vreţi să vă duceţi într-o insulă, cel mai bine e să daţi cu banul şi în aia să mergeţi pentru că adevărul e că toate seamănă între ele: câte un sat sau două cu port, străduţe strâmte, case albe sau în culori deschise, multe magazine pentru turişti, cu palmieri şi portocali, cu plaje şi cu o bisericuţă în vârf.

Poros

Metroul din Atena e nou, curat şi incredibil de punctual. Linia verde e de suprafaţă şi primele staţii care făceau legătura între Monastiraki şi Pireu funcţionează din 1869. Staţiile chiar au aspect de gări vechi. Staţiile dintre Monastiraki-Kifisia au fost date în folosinţă în 2000, ca şi linia roşie şi cea albastră. Linia albastră a fost extinsă până la aeroport în 2004 cu ocazia Olimpiadei. Biletul pe trei zile costă 6 euro şi e valabil şi pe autobuze. Pe o zi e 3 euro şi pe o săptămână e 10 euro. Nu există aparate de taxat cu barieră la metrou, dar sunt controlori şi amenda e 50 de euro. Biletul de la aeroport până în oraş e 6 euro. Problema când construieşti un sistem de metrou într-un oraş vechi de 4500 de ani dai la tot pasul de ruine, artefacte şi situri arheologice. Şi cum rezolvi problema asta? Simplu: faci muzeu în fiecare staţie, desigur.

Staţia Piraieas
Staţia Syntagma

Cel mai cunoscut obiectiv din Atena şi emblema oraşului, care apare pe toate cărţile poştale e Acropola: un deal pe care se alfă mai multe temple antice. Mă rog, ruinele lor... La prima vedere, sunt doar nişte pietre albe pe un deal, dar ca să pară mai impresionante trebuie să te gândeşti că sunt vechi de 2500 de ani. Cu biletul de 12 euro poţi să intri şi la restul ruinelor din împrejurimi, adică în şase locuri. Probabil că ar fi rămas mai mult din ele dacă turcii n-ar fi fost atât de inteligenţi încât să le transforme în moschei şi apoi în depozite de muniţie în timpul unui atac al veneţienilor. Apropo de turci, dominaţia de 400 de ani a avut efecte vizibile asupra Greciei moderne. În Atena există trei (foste) moschei: Monastiraki, care a fost transformată în biserică după ce au plecat turcii, Fetiye Camii, din care a mai rămas fundaţia şi Tzisdarakis, la doi paşi de Monastiraki, o biserică pe care turcii au transformat-o în moschee, ca pe Sfânta Sofia din Istanbul, dar pe care grecii au transformat-o la loc în biserică după plecarea turcilor. Azi Atena e singura capitală din Europa fără nicio moschee. Asta, împreună cu zidul mare care împarte Ciprul în două demonstrează cât de bine se înţeleg grecii şi turcii.

Acropole văzut printre ruinele a ceea ce a mai rămas
din Templul lui Zeus Olimpianul, una dintre

cele şapte minuni ale lumii.


Dacă vreţi să vedeţi şi alte biserici din Atena, ar trebui reţinut faptul că, spre deosebire de bisericile catolice, cele ortodoxe nu sunt deschise non-stop. Alte biserici: Mitropolia, Kapnikaraiea. Dar toate seamănă dintre ele şi Mitropolia e momentan decorată şi-n interior şi-n exterior de schele.

Altă atracţie o reprezintă Grădinile Naţionale, un fel de grădină botanică şi Palatul Parlamentului, fostul palat regal. Mai precis, schimbarea gărzii la palat, care de face din oră-n oră în timpul săptămânii şi duminică dimineaţă cu fanfară. Soldaţii sunt cunoscuţi sub numele de Evzones/Evzonoi (Εύζωνες/Ευζώνοι)sau Tzoliades (Τσολιάδες). Pentru asta se opreşte traficul în zonă vreo jumătate de oră. Deci, dacă vrei să înveţi să înjuri în greacă, ăla e locul potrivit. Gărzile au unul dintre cele mai... interesante, ca să nu zic penale/penibile costume din Europa şi probabil din lume: fustiţe cu 400 de pliuri ce simbolizează anii de ocupaţie turcească, papuci cu pampoane, izmene şi băşti cu ciucuri.

Soldaţi în fustiţe de iarnă

Soldaţi în fustiţe de vară

Se pare că aşa erau costumaţi soldaţii în timpul războiului de independenţă. Cum Dumnezeu puteau să se bată îmbrăcaţi aşa??! Ca să nu mai zic să câştige un război cu cea mai mare ameninţare a întregii Europe de la acea vreme? Ştiu: probabil că inamicii mureau de râs când îi vedeau! La propriu...

Dar, dintre toate lucrurile, cel mai ciudat a fost chiar procesiunea de schimbare a gărzii, care e tare... neobişnuită. Din nou, n-am vrut să zic penală/penibilă. Filmuleţul de mai jos NU e dat cu încetinitorul.




Chiar în buricul târgului: Strada Bucureşti. Coincidenţă sau nu, acolo erau singurii cerşetori...

joi, 9 aprilie 2009

Proiecte tâmpite

De curând, la şcoală am primit o temă ciudată. Cică trebuia să facem Analiza costurilor la întreprinderea X, adică la o firmă pe care o alegeam noi.

Pare o temă inofensivă şi perfect normală. Dar e o singură problemă: dacă nu ai vreo rudă care să deţină o poziţie de conducere la o firmă sau care să fie proprietarul/managerul unei firme, n-ai cum s-o faci. Motivul e simplu: nicio firmă care se respectă nu-şi publică situaţiile financiare pe net şi nici nu le dă oricui ca să facă nu-ştiu-ce căcat de proiect la facultate. Nu cred că cei care au venit cu ideea s-au gândit la asta...

Astfel, cei în situaţia asta, printre care şi eu rămân cu o singură variantă: trebuie să-şi folosească imaginaţia. Altfel spus, să inventeze nişte cifre, de preferat cât mai plauzibile. Dacă nu aveţi nicio idee pentru nume, daţi search pe Google în funcţie de domeniul de activitate. Asta a fost singura parte reală a proiectului meu.

Sigur, proiectul ideal la tema asta ar arăta aşa (n-are ce să se-ntâmple rău, în cel mai rău caz iei doi):

Pagina 1: Nume întreprindere, alte date de identificare

Pagina 2: FIRMA A DAT FALIMENT.

miercuri, 8 aprilie 2009

Moldova = România 2. Sau nu?

Republica Moldova, numită şi Basarabia, e o ţară mică situată chiar la est de România, cu relief format în principal de dealuri şi podişuri. Populaţia e de cca. 4.000.000 de locuitori. Momentan, din nefericire, se află într-o competiţie nefericită cu Kosovo pentru statutul de cea mai săracă ţară din Europa.

Istoria acelei bucăţi de pământ n-a fost una liniştită. Timp de aproape 500 de ani a făcut parte din Ţara Moldovei, una dintre cele trei ţări române. În 1812, în urma unui război din lungul şir al războaielor ruso-turce, pierdut de turci, a revenit Imperiului Rus, la care a rămas până în 1918, când s-a unit cu România. Cei 106 ani nu au avut un mare impact asupra conştiinţei naţioanle a românilor de acolo, la acea vreme cam 90% dintre locuitori. În 1939, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, Basarabia a revenit Uniunii Sovietice, adică tot ruşilor. Situaţia din următorii 62 de ani de ocupaţie sovietică n-a fost una prea bună pentru românii de acolo, care au fost supuşi unui proces de deznaţionalizare. Scopul principal era crearea unui nou popor "moldovenesc" şi a unei "limbi moldoveneşti". În privinţa limbii, nu s-a reuşit decât impunerea folosirii unei forme adaptate a alfabetului chirilic şi imprimarea unui accent rusesc. Deci, departe de o limbă diferită. Poate un nou dialect... În 1991, cu ocazia prăbuşirii URSS, Republica Moldova a devenit stat independent.

În România, impresia generală, cel mai probabil şi corectă este că marea majoritate a locuitorilor acelei ţări sunt de fapt români. După cum ziceam, vorbesc aceeaşi limbă. Au şi aceeaşi religie. Acest lucru e confirmat şi de steag.

Aceleaşi culori, dar la moldoveni e pusă şi stema.







VS.









Stemele seamănă şi ele al naibii de bine, nu? Colţul din dreapta sus de la scutul vulturului României seamănă tare bine cu scutul vulturului Moldovei...

Lista ar putea continua. Cu toate astea, mulţi dintre fraţii de peste Prut nu par prea convinşi că sunt români. Să citim puţin articolul de pe Wikipedia despre Moldova. Un detaliu interesant e limba oficială: moldoveneasca. Asta e cu atât mai interesant, cu cât acum vreun an am găsit subiectele de la bac din Republica Moldova la limba română, nicidecum la moldovenească. Din fericire, articolul e însoţit şi de precizarea "used as a formal official name; in fact identical to Romanian". Alt detaliu interesant îl reprezintă rezultatul recensământului din 2004:
  • moldoveni 69,6%
  • ucraineni 11,2%
  • ruşi 9,4%
  • găgăuzi 4%
  • bulgari 2%
  • ROMÂNI 1,9%
Interesant. Deci, în Moldova sunt mai mulţi bulgari decât români. Primul lucru care mi-a venit în minte când am citit asta a fost " frate, ăştia-s proşti rău". Dar "proşti " nu e deloc cuvântul potrivit. Cei 69,6% "moldoveni" sunt rezultatul a mai mult de 60 de ani de îndoctrinare şi îndobitocire rusească.

Aşa se numeşte imnul Moldovei: Limba noastră.
Se pare că unii ştiu şi despre ce limbă e vorba.


Altă întâmplare confirmă faptul că aşa-zişii moldoveni sunt de fapt români. La sediul central al CIA-ului există o sală cu o hartă a lumii de câteva sute de metri pătraţi. În mod normal e actualizată o dată la cinci ani. În 1991, din cauza evenimentelor din lume, a fost reactualizată, dar RSS Moldova, a apărut a parte a României, pe motiv că cei de la CIA "erau ferm convinşi că aşa o să se întâmple". Şi aşa a arătat harta lumii timp de cinci ani. Evident, nu s-a întâmplat aşa. Şi astăzi, în 2009, sunt două ţări separate.

Dar evenimentele din ultimul timp au scos ţărişoara aceea din anonimat. De curând, alegerile parlamentare au fost câştigate a treia oară la rând de Partidul Comunist. Asta e varianta oficială. Dar se pare că există o grămadă de moldoveni care nu cunosc pe nimeni care să fi votat cu ei, ceea ce ridică unele semne de întrebare. De aici până la proteste nu e cale lungă. Să fie oare începutul unei revoluţii asemănătoare celor din Ucraina sau Georgia? Posibil. Deşi nu păreau foarte bine organizate protestele şi revoluţie s-ar putea să fie cam mult spus. Orice ar fi, incendierea clădirii parlamentului nu e un lucru prea bun pentru conducerea actuală.

Dar tovarăşul preşedinte Voronin, fiind general rus, instruit în Rusia, nu pare să se lase intimidat de mărunţişuri d'astea. Şi în spiritul comunist, pe care cei mai mulţi îl credeau dispărut, s-a trecut, se pare, la arestări în masă, bruierea comunicaţiilor şi chiar şi închiderea graniţelor. Da, închiderea graniţelor! Graniţa cu România a fost închisă vreo jumate de zi şi acum câteva ore a sosit cea mai amunzantă, să spunem, ştire: Republica Moldova va introduce vize pentru cetăţenii români. Vizele vor costa 35 de euro. Două observaţii:
  1. E adevărat că moldovenii care vin în România au nevoie de vize, dar sunt GRATIS.
  2. Acum juma' de an când am fost în China viza a costat 30 de DOLARI. Iar în Turcia costă 10 euro şi se aplică ÎN VAMĂ.
Deci, situaţia e de-a dreptul penibilă: aceeaşi oameni, aceeaşi limbă, dar vecinii de pe partea cealaltă a Prutului fac tot posibilul să rupă orice legătură cu cei de dincolo de râu. Şi, conform ilustrului preşedinte moldovean, există dovezi şi alte "chestii" care dovedesc că România este implicată în organizarea protestelor. Dar la ce te poţi aştepta de la un analfabet beţiv care zice că nu ştie română, ci moldovenească şi care foloseşte un vocabular de baltă ca să descrie situaţia politică a ţării pe care o conduce?

Voronin întărind relaţiile de prietenie cu fraţii.
Nu, nu cu noi! Cu ceilalţi fraţi.
..

Oricum, situaţia e din ce în ce mai interesantă, penru că se pare că mandatul îi expiră chiar mâine şi fără un guvern funcţional nu poate să-l prelungească. Teoretic, cel puţin. Şi, ceva mai grav, se pare că în "restabilirea ordinii" se implică şi Transnistria (stat separatist susţinut pe la spate de Rusia).

Deci, în momentul de faţă sunt două variante:
  1. Ce se întâmplă acum o să funcţioneze şi o să fie democraţie. Pentru cei care vor unire, nu ştiu dacă o se întâmple. Plus că un moment mai prost nici că se putea pentru aşa ceva.
  2. Revolta o să fie înăbuşită cu ajutorul ruşilor, comuniştii or să rămână frumos la putere şi n-o să se schimbe nimic sau o să devină chiar mai rău. Doamne fereşte! Oricum, după cum arată lucrurile, prin modul în care au gestionat situaţia până acum, par să se fi condamnat singuri comuniştii.

Orice dictatură se prăbuşeşte mai devreme sau mai târziu. Mai ales dacă încearcă să se izoleze de restul lumii, cum se întâmplă acum. Deci, poate lucrurile sunt pe drumul cel bun.

miercuri, 1 aprilie 2009

Crima perfectă

Următoarea întâmplare pe care o voi relata este cu adevărat demnă pentru data de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor. Câteodată oamenii sunt aşa uşor de păcălit... Oricum, ideea este următoarea: dacă ţi se oferă un schimb avantajos (suspect de avantajos, aş zice) cu privire la un telefon mobil, gândeşte-te de două ori înainte de a accepta.

Într-o seară, în drumul spre casă, o... cunoştinţă, să sp
unem, a fost acostată de un individ aparent tare îngrijorat şi cu multe pe cap.
-Bă, nu vrei un telefon?
-Nu, nu. Mersi...

-Hai mă, că tocmai acuma l-am furat.
-Aoleu!
Cred că trebuie precizat că era vorba de un telefon Nok
ia N95. De asemenea, ar trebui menţionat şi faptul că la orice magazin costă vreo şaişpe' milioane (1600 RON).
-Hai, dă-mi şase milioane şi e-al tău!
-Nu, mă. Nici n-am atâţia bani la mine!
-Bine, hai cinci milioane...

-Nu, n-am!

-Patru

.......................
-Două. Dou
ă milioane!
-N-am bani mă, nu-nţelegi?!
.......................

[După vreo juma' de oră de milogit]
-Bine, hai că facem altceva. Ce telefon ai?
-Nokia 5000.

-Bine, hai că îţi dau N95-u' pe ăsta al tău.

Opa, tare tentantă oferta! Un telefon de şaişpe mil
ioane pe unul de trei milioane... Foarte avantoajos.
-Wow, păi... nu ştiu...
-Hai, că ţi-am zis că l-am furat de la unu' de la mine de la muncă şi nu pot să mă duc mâine la servici cu ăsta şmecher că se prinde.

.......................
-Bine, bine. Hai că-l iau.


Zis şi făcut. Necunoscutul scoate o pungă în care, chipurile, era cutia de la N95, îl bagă înăuntru şi i-l înmânează noului şi fericitului proprietar care, tranzacţia fiind efectuată, îşi vede de drumul spre casă. Dar acasă, mare mirare mare... În loc de telefon şmecher, în cutie nu se afla nimic altceva decât un SĂPUN! E adevărat, unul de calitate, dar, totuşi, un săpun... Ca să fiu mai precis, un săpun în valoare de trei milioane. Şi pe deasupra era şi "sculptat" în forma unui mobil. Asta ar fi putut avea două scopuri: ori dovedeşte că autorul este un criminal mastermind şi a pregătit totul în cele mai mici detalii, ori că scopul lui era să-l facă pe păgubit/fraier să se simtă şi mai penibil.


Ca toate cazurile ca acesta, păgubitul, sau mai bine zis fraierul, s-a dus la poliţie. Nu vă faceţi iluzii, poliţiştii care se ocupă de furturi şi alte probleme de genul ăsta nu sunt cu nimic mai integenţi decât ăia de la circulaţie. Cred că e limpede că şansele ca Nokia 5000-ul să mai fie văzut vreodată sunt minime. Ca să nu mai vorbim de acel N95...

În cazul de faţă, expresia "râd şi curcile de tine" se transformă în "râd şi miliţienii de tine". Sincer, dacă eram poliţist, nici eu nu cred că l-aş fi luat în serios pe unu' care vine la secţie cu o poveste ca asta. După ce apărătorii legii şi ordinii s-au amuzat bine, au catalogat infracţiunea drept înşelăciune. Dacă stăm şi ne gândim bine, CHIAR n-a fost furt, că totul a fost de bunăvoie.

Lasă mă, alţii care rămân fără mobil nu se-aleg cu nimic sau se aleg cu o bătaie. Tu te-ai ales cu un săpun...