joi, 30 decembrie 2010

Predicţii pentru 2011

Am găsit o listă scurtă cu predicţii pentru anul în care suntem pe cale să intrăm. Să le luăm la rând.

Mi se pare excesiv de dramatică poza,
dar alta n-am găsit

Profeţia nr.1: Cutremurele de la începutul anului 2010 (ca cel din Haiti) reprezintă începutul necazurilor din 2011, căci acest an va fi unul plin de nenorociri.
Nu prea văd legătura dintre cutremurul din 2010 şi anul 2011...

Profeţia nr.2: La sfârşitul anului, activitatea solară se va înrăutăţi, pentru a atinge maximul în anul 2012.

E un fenomen periodic. Planteta trece prin asta odată la 10-20 de ani şi am supravieţuit timp de peste 1.000.000 de ani. Necazul e că acum avem internet şi telecomunicaţii care pot fi afectate uşor de astfel de fenomene

Profeţia nr.3: Sfârşitul Bisericii Catolice, ce va avea loc atât în 2011, cât şi în 2012.
Şi pe ce ne bazăm când spunem asta??

Profeţia nr.4: Atunci când activitatea solară va creşte, furtuni groaznice vor izbi coastele Americii.

Profeţia nr.5: Occidentul se va afla în război cu Iranul, Rusia sau China. Va începe cel de-al treilea război mondial.
Deja asistăm la un fel de război rece. De fapt nici atât. Mai degrabă o competiţie. Al III-lea Război Mondial? Sper că nu şi nu cred că omenirea e destul de proastă încât să facă asta.

Profeţia nr.6: Va izbucni şi un război între India şi Pakistan, în care India va câştiga.
India şi Pakistan sunt la cuţite 1947, de când s-au separat. Din când în când mai izbucneşte câte un război sau mai are loc vreun incident la graniţă şi de cele mai multe ori India câştigă sau iese şifonată mai puţin. Nimic nou aici...

Profeţia nr.7: Economia globală va sucomba, iar Europa se află în mari probleme. Vor avea de suferit în special Spania, Portugalia, Germania şi moneda euro.
Suntem în mijlocul unei crize economice. Dintre ţările din zona euro Grecia şi Irlanda deja au probleme serioase. Spania şi Portugalia nu stau cu mult mai bine. De multe ori se spune despre România că va fi prima ţară care va fi dată afară din U.E. Dacă şi Germania o să înceapă să aibă astfel de probleme nu va mai fi nevoie să ne mai dea afară nimeni pentru că U.E. va dispărea de la sine.

Profeţia nr.8: Înaintea izbucnirii celui de-al treilea război mondial, vor apărea cântece pe cer.
???

Profeţia nr.9: Toată lumea se va clătina din punct de vedere economic.
Întreb încă o dată: şi ce-i nou în asta?

Profeţia nr.10: Israelul trebuie să atace Iranul, căci altfel va fi distrus.
Israelul trebuie să atace Iranul pentru că sunt aliaţii americanilor. Pe la începutul anului Israel a desfăşurat în mai multe ţări din Europa exerciţii militare în zone muntoase. Dacă făceau exerciţii lângă Fâşia Gaza pierdeau mai puţini oameni, dar în Israel nu sunt munţi, aşa ca în Iran. În afară de asta, americanii sunt poziţionaţi convenabil în raport cu Iranul în momentul de faţă: în Iraq, Turcia şi Azerbaidjan la vest şi în Afganistan şi Pakistan la est.

Profeţia nr.11: Vor fi inundaţii masive şi ploi puternice în întreaga lume.
N-ar fi o premieră. Clima s-a dat peste cap peste tot în lume.

Profeţia nr.12: Vor fi cutremure puternice în emisfera occidentală.
Asta nu avem de unde să ştim. Din câte am auzit, cutremurele sunt imposibil de prezis.

Profeţia nr.13: Vladimir Putin va fi noul Antihrist, după Lenin şi Stalin. Comunismul rus se va reîntoarce, avându-l ca şef pe Putin; acesta va încerca să se folosească de musulmani pentru a slăbi Occidentul.
Antihrist - nu ştiu. Dar sigur are în plan o revenire pentru 2012. În acest scop i-a mai dat încă şapte ani de închisoare celui mai bogat om din Rusia, care nu e tocmai cel mai mare susţinător al regimului.

Profeţia nr.14: Preşedintele Egiptului, Mohammed Hosni Mubarak, va muri. Acesta poate fi “Mabus” din profeţia lui Nostradamus.
Foarte posibil. E bătrân şi bolnav. La fel şi Kim Jong-il din Coreea de Nord. Cât despre Nostradamus, ar fi pentru prima dată când cineva a făcut o predicţie pe baza catrenelor lui ÎNAINTE ca evenimentul să se fi întâmplat.

Cum se face politică în ziua de azi

Peste tot pe glob oamenii sunt din ce în ce mai dezamăgiţi de politicienii şi de felul în care sunt conduse propriile ţări. Dar ocazional aceştia ne arată cât de mult se implică în a găsi soluţii pentru problemele ţărilor pe care le guvernează şi a creşte bunăstarea popoarelor lor.

Artele marţiale precum Karate, Kung Fu sau Taekwando au o tradiţie de mii de ani şi au apărut Orientul Îndepărtat. Aşadar oamenii de acolo sunt obişnuiţi să le folosească pentru a-şi rezolva disputele. Parlamentarii şi conducătorii ţărilor de acolo chiar le-au ridicat la rang de strategii politice. Iată cum arată o zi de lucru în Parlamentele Coreii de Sud şi Taiwanului:





Iată ce dezbateri aprinse poate stârni în India un "highly debated civil rights issue":



La fel şi în Sri Lanka:



De multe ori România e comparată cu Africa. O trăsătură comună a celor două e cu siguranţă corupţia. Dar iată ce se întâmplă în Nigeria atunci când hoţii din parlament sunt descoperiţi:



Nici în America de Sud scenariul nu e cu mult diferit. La fel se întâmplă şi în Bolivia:



Dar cea mai tare bătaie parlamentară din ultima vreme a fost în Ucraina. Opoziţiei a fost nemulţumită de faptul că noua conducere le-a permis ruşilor să-şi parcheze flota de la Marea Neagră la Sevastopol pentru încă 30 de ani, aşa că a venit echipată cu fumigene şi ouă.



Însă în alte ţări bătăile nu se generalizează şi parlamentarii aleg să îşi rezolve problemele într-un cadru restrâns, preferând să îi lase pe colegii lor să se uite fără a se implica. Se întâmplă în : Rusia, Cehia, Mexic şi Argentina.









Alţii se rezumă doar la înjurături, uneori în direct, ca în Irlanda.



În afară de două-trei atentate teroriste pe zi, invazia războiul de eliberare din Iraq, a adus şi libertatea de expresie. Unii iraqieni profită din plin de ea.



Dar situaţia de acum câteva zile de la noi e unică. Nicăieri în alt parlament nu s-a mai aruncat cineva de la balcon.



Listă preluată şi completată de la: Veve's Blog.

vineri, 17 decembrie 2010

Niagara Falls, NY - 1969

Aşa arăta cascada în august 2009:


O minune a naturii... 1.700.000 m3 de apă pe minut (60.000.000 ft3, adică cubic feet, pe americană), cel mai mare debit din lume! Dar cine a zis că omul nu se poate pune cu natura?


Asta era priveliştea cu care erau întâmpinaţi turiştii în 1969. Ar fi fost neplăcut să se fi întâmplat asta atunci când am fost eu acolo, mai ales că românii au nevoie de viză şi pentru America, şi pentru Canada, iar eu nu aveam decât o viză SUA, şi aia pe trei luni, aşa ca la chiori.


În 1969 alimentarea cu apă a cascadei a fost întreruptă pentru prima oară în 12.000 de ani timp de şase luni în scopul efectuării unor lucrări de oprire a eroziunii cascadei. Fără acestea, într-o sută de ani cascada nu ar mai fi fost cascadă şi ar fi fost păcat. Nu de alta, dar locul ăla atrage în fiecare an câteva milioane de gură-cască şi oamenii de acolo din asta trăiesc.



1969
2009

Pozele de mai sus au fost recent redescoperite şi date publicităţii de către un localnic. Interesant, nu? Americanii opresc cascade pentru lucrări de întreţinere. Noi, românii nu putem să redirecţionăm un râu sau să săpăm un amărât de lac de acumulare ca să nu ni se mai inunde recoltele în fiecare an...

Asta e poza care, în mod inexplicabil apare pe toţi magneţii, toate vederile, toate tricourile şi toate tourist crap-urile mai mult sau mai puţin kitschoase disponibile la magazinele de suveniruri din partea americană a cascadei.

De ce inexplicabil?
Păi asta e partea canadiană.

luni, 13 decembrie 2010

Imnul României - o abordare... mai specială



Acum cinci ani PRO TV a scos o variantă a imnului naţional în ritm de manea. Toată lumea s-a scandalizat, toată lumea a spus că e o blasfemie, dar nimeni nu s-a gândit că imnul nostru CHIAR E o manea.

Nu numai asta, dar analizând textul de dăm seama că versurile lui ni se potrivesc de minune ca popor. Sigur, cei care l-au compus nu cred că se gândeau tocmai la asta. Să începem cu titlul. Imnul nostru se numeşte Deşteaptă-te, române. Aşadar plecăm de la o premisă... încurajatoare. Alte popoare au imnuri mai războinice cu versurile de genul Şi vă vom zdrobi cu flăcările ce ne ies din ochi... La noi: Hai mă, trezeşte-te... Avem treabă... Mai exact, imnul sună aşa: Deşteaptă-te, române din somnul cel de moarte. Atenţie, somnul cel DE MOARTE. Deci e rău... Nu e vorba de somnul de după-amiază sau deşteaptă-te, române că ai mâncat prea mult şi acum ţi-e lene să mai mergi la muncă. Nu, e somnul cel de moarte.


În care te-adânciră barbarii de tirani. Versul ăsta scoate la suprafaţă o altă caracteristică a românilor: nu e niciodată vina noastră. Nu noi ne-am culcat... Au venit peste noi barbarii de tirani. Şi am avut un mare ghinion din cauza asta, că dacă veneau barbarii normali îi băteam de nu se vedeau. Dar ce să-i faci? Au venit barbarii DE TIRANI. Şi n-au venit cu săbii şi topoare, ci au venit cu un pendul, ni l-au pus în faţă şi au făcut: Culcă-te, române! Dormi! Nani, nani... Şi noi ne-am culcat.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume. Păi, mi se pare normal. Şi atunci, ca şi acum asta ne era problema: imaginea. Imnul nu spune: Acum ori niciodată să construim mai mult de 10 km de autostradă pe an, nu asta e problema noastră. Brand ne trebuie, că în rest avem de toate. Şi despre ce vrem "să dăm dovezi la lume"? Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman. Adică noi nu avem cine-ştie-ce calităţi, dar strămoşii noştri au avut cel mai mare imperiu din toate timpurile.

Şi acum ajungem din nou la punctul de pornire. Spuneam că imnul nostru chiar e o manea. Păi, da: e vorba despre duşmani şi e vorba şi e vorba despre valoare. Deşteaptă-te, române, să moară mama! Ne-au dat-o ăia, da' le-o dăm şi noi! Greşelile gramaticale lipsesc, dar oricând putem să-l redităm, să facem un remix şi să băgăm un duşmanii e împotriva mea pe acolo pe undeva. Dar să privim partea bună: ne-or fi pus ăştia imnul în ritm de manea, i-or fi stricat melodia, dar textul l-au lăsat aşa cum e, fără greşeli gramaticale. Şi ce-i mai important, totuşi l-au cântat. Mă rog, vorba vine. Adică mulţi dintre români nu ştiu care e imnul sau nu-i ştiu versurile. Eu de la jumate încolo nu îl mai ştiam...

*comentarii inspirate dintr-un discurs asemănător văzut cu mai mult timp în urmă, pe care acum nu-l mai găsesc

joi, 9 decembrie 2010

Cibernetica de la ASE- cu fiecare săptămână mai aproape de lumea a treia

Yegshemash! My name Borat Ştefan.
This my country of Kazakhstan Romania.
I study at University of Economy of Astana Bucharest.
Is nice! I like!!

Pe de altă parte e bine că ocazional facultatea noastră dă semne de lumea a treia, că altfel nu prea aş fi avut ce să scriu pe aici în ultimele săptămâni. Ultima oară am comparat clădirea aia cu India. Azi merg un pas mai departe şi o compar cu Kazahstanul lui Borat.

Holul principal clădire cibernetică, ASE, 08.12.2010

Interior clădire cibernetică, ASE, 08.12.2010

LinkCând auzi de cibernetică te gândeşti la calculatoare, tehnologie, chestii moderne, secolul XXI, roboţi, aia-aia... În principal chestii care merg pe bază de curent electric. Atunci de ce Dumnezeu nu s-a gândit nimeni să monteze un generator de curent electric??? Dar, mă rog, având în vedere că e unica clădire în care plouă în amfiteatre, o pană de curent de câte o oră din când în când n-ar trebui să mai mire pe nimeni.

Şi tocmai în momentele alea aveam un seminar la subsolul clădirii, subsol care în condiţii normale e un beci sinistru care are nevoie urgentă de o zugrăvire şi o măturare. În ora aia nu a fost doar un beci sinistru, ci a fost un beci sinistru şi întunecat, în care evident nu se puteau ţine ore că nu sunt ferestre şi deci nici lumină naturală.

Aşa că a trebuit să găsim o altă sală liberă pentru seminar, că astea nu prea merg sărite. ASE-ul are trei clădiri mari situate una lângă alta, cât de greu putea fi? Ei bine, foarte. ASE e o universitate foarte populată. Sunt prea mulţi studenţi şi prea puţin spaţiu. După explorarea a trei etaje se iveşte o sală liberă. De fapt era mai degrabă o cămară sau o debara cu nişte calculatoare în ea. Aşa că în ora aia am fost 26 de oameni care am rezolvat studiul de caz nr. 26 într-un spaţiu care probabil că nu depăşea cu mult 2,6 m2. Şi ca peisajul să fie complet, de unde în sala unde se făcea cursul de obicei nu era lumină deloc aici bătea un soare puternic tocmai bine cât să prăjească 26 de oameni de la două grupe înghesuiţi pe 10 bănci.

Deci cu ce seamănă mai bine partea aia a ASE-ului: cu India şi contrastele ei izbitoare sau cu Kazahstanul lui Borat? Contraste se găsesc: avem apă plată şi minerală italienească San Bernadetto (sau Benedetto, nu mai ştiu) la automate, dar bunurile mai de bază ca săpunul şi hârtia igienică lipsesc din băi. Avem calculatoare cu o conexiune destul de bună la internet întinse pe tot parterul, dar un etaj mai sus plouă în clase. Cică suntem una dintre universităţile de top din România, că din top 500 nu se pune problema, dar avem secretare analfabete.

Pe de altă parte e normal să semene cu Kazahstanul ficţional, că doar în România l-au filmat de fapt. Dar răspunsul s-ar putea să fie niciuna dintre ele. India şi Kazahstan se întâmplă să aibă universităţi în top 500. România - nu. Adăugând la asta întâmplările din ultimul timp asta ne-ar plasa probabil undeva pe aceeaşi treaptă cu Somalia, Ciad sau Burkina Faso... Şi ce e cel mai ciudat e că având 30.000.000/an la dispoziţie şi cei de la conducere fiind economişti, în ultimii 30 de ani nu s-a schimbat mare lucru. Ultima oară când am verificat ăia 30.000.000 erau euro, nu dolari zimbabweni.

luni, 6 decembrie 2010

Avizierul de la Facultatea de Comerţ

Aţi mai trecut în ultima vreme pe la avizierul facultăţii? Dacă nu, aflaţi că onorabila şi distinsa Dna S mai lipeşte din când în când câte un anunţ. Probabil din grija pe care o poartă studenţilor, le scrie pe nişte flyere cu dimensiunile de 7,5x7,5 cm, nu cumva să le vadă cineva. După ce că îi lipsesc cu desăvârşire bunul-simţ şi politeţea nici să scrie nu prea ştie.

Să luăm câteva exemple:

ŞEFI DE GRUPĂ SUNT
RUGAŢI SĂ SE PREZINTE
LA SECRETARIAT PENTRU
RIDICAREA AGENDELOR

Parcă iniţial erau doi "i", dar până la urmă s-a hotărât să păstreze doar unul.
Neinspirată alegere.

URMĂTORI STUDENŢI SUNT
RUGAŢI SĂ-ŞI ACHITE SUMA
DE 100 LEI PENTRU TAXA DE
ŞCOLARIZARE SEM I; ALTFEL VA
FI EXMATRICULAŢI.

Că e mai mulţi de unu'... la al doilea s-a convins că nu trebuie
al doilea "i" şi n-a mai trebuit să "corecteze".

De la studenţi se aşteaptă ca aceştia să respecte regulile gramaticii.
De ce nu se aplică regula asta în toată facultatea?

Flagcounter - un an

De vreun an am în partea stângă a ecranului o chestie care ţine evidenţa vizitatorilor pe ţări. Rezultatele pe un an au fost peste aşteptări. Cică am avut 7734 de vizitatori unici şi 18.361 de vizualizări. E bine, e rău, nu ştiu exact. Cred că merge.


Şi aşa arată harta ţărilor din care am primit vizitatori, 66 la număr, de pe cinci continente:



Ţările cu roşu sunt ţări din care nu mă aştept să primesc vizitatori prea curând. Chinezii au obiceiul de a cenzura aproape orice, la fel şi vecinii lor din Myanmar. Iranul nu stau cu mult mai bine. În Coreea de Nord internetul e interzis şi în Cuba le-o fi dat drumul Raul Castro la internet, dar deocamdată e disponibilă doar o variantă "lite". Cea mai interesantă situaţie e în Siria. www.blogger.com e disponibil în Siria, oricine îşi poate face cont, oricine poate crea postări, dar nimeni nu poate vizualiza blogurile individual.

vineri, 3 decembrie 2010

Rromii sunt ţigani! Din nou...

În sfârşit actualul guvern a făcut un lucru bun. Cică se vorbeşte despre reschimbarea denumirii de "rrom" în "ţigan". Mi se pare excelent! Poate aşa n-o să se mai facă confuzie între români şi "rromi". Mi se pare logic să li se zică "ţigani". Doar aşa li s-a spus de 500 de ani, de când au venit în ţara noastră şi până în 1992 nu a comentat nimeni.


Denumirea asta de "rrom" (cu un "r" sau cu doi, cum s-o scrie) se pare că vine din numele pe care îl folosesc ei pentru a se desemna pe limba lor. Foarte bine, dar asta nu înseamnă că şi alţii trebuie să facă asta. Şi ei nu sunt singurul popor în situaţia asta. Să luăm exemplul vecinilor noştri de la vest. Locuitorii Ungariei folosesc cuvântul "magyar" pentru a se desemna. Dar românii, ca şi majoritatea celorlalte popoare din Europa folosesc cuvinte derivate din numele strămoşilor lor, hunii (ex: engleză - "hungarian", franceză - "hungare", română - "ungur", germană - "ungarisch", italiană - "ungherese", spaniolă - "húngaro" etc). În limbajul de zi cu zi, cel puţin, asta e situaţia. De exemplu, avem bancuri cu unguri, nu bancuri cu maghiari. Şi "maghiarii" nu sunt deloc deranjaţi de asta.

Motivul pentru care termenul de "ţigan" e respins de unii reprezentanţi ai etniei e acela că ar fi jignitor. Sincer nu prea văd unde e jignirea. E adevărat că de multe ori e folosit în construcţii de genul "ţigan împuţit", "ţigan nespălat" sau "ţigan prost". Dar, fără supărare, aşa şi e. Mulţi, foarte mulţi dintre ţigani aşa şi sunt. Sigur, sunt şi oameni de calitate şi demni de toată admiraţia printre ei, dar majoritatea se încadrează binişor în descrierile de mai sus.

Dar schimbarea unui nume e suficientă? Nu e o soluţie permanentă. Aşa poate românii n-or să mai fie confundaţi cu ţiganii, dar cei din urmă tot or să rămână pe capul nostru în continuare. Stăteam eu şi mă gândeam acum câteva zile şi mi-a venit o idee: cum ar fi să existe o ţară pentru ţigani? Sunt unul dintre cele mai mari popoare fără ţară, nu? În 1948 a luat fiinţă statul Israel. O ţară numai pentru evrei... Înainte de asta evreii erau şi ei răspândiţi prin toată Europa.


Ţiganii sunt şi ei peste tot prin Europa, mai ales în Europa de Est şi cred că toată lumea s-ar bucura să scape de ei, fără însă a proceda ca Hitler. Fireşte la început în acea eventuală ţară a ţiganilor banii nu ar circula aşa cum o fac în mod tradiţional, prin vânzare-cumpărare, ci prin ciordeală-mangleală. Dar avem un exemplu pozitiv şi în acest sens. La capătul celălalt al lumii e o ţară numită Australia. Iniţial a fost o colonie penitenciar a Marii Britanii. Acolo erau trimişi hoţii şi unii prizonieri politici. Dar când s-au văzut de unii singuri pe un pământ nou, la 10.000 km depărtare de casă, s-au gândit că ar fi bine să nu mai fure unii de la alţii şi să treacă la muncă şi să construiască o ţară ca lumea. Astăzi e una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume. Bine, au avut nevoie de 300 de ani pentru a ajunge aici.


Deci s-a mai făcut înainte. S-au mai creat ţări special pentru popoare care nu aveau aşa ceva. Întrebarea rămâne acum e unde? Evreii au o ţară pe aceleaşi pământuri de pe care au plecat. Şi chiar dacă unora dintre ţăriel arabe nu le convine, o duc bine-mersi. După logica asta ţiganilor le-ar trebui o ţară undeva în India sau Pakistan, că acolo îşi au originile. Ar merita încercat, nu?