sâmbătă, 26 februarie 2011

Evenimentele internaţionale în presa românească ieri şi azi

Acum cinci ani în vară am fost vreo două săptămâni la mare în Grecia. Chiar lângă hotelul la carer stăteam era un chioşc de ziare. Acum fiindcă trei sferturi din oamenii din staţiune la momentul ăla erau străini, acolo se vindeau şi ziare străine. Ziarele astea străine apăreau în Grecia cu o zi întârziere. Asta e, aşa se întâmplă peste tot în lume cu publicaţiile zilnice care nu se tipăresc pe plan local. Printre ziarele disponibile se aflau: Le Monde, Le Figaro, Libération - Franţa; The London Times, The Daily Telegraph - Anglia; Washington Post, The Wall Street Journal - SUA; Corriere della Serra - Italia; El País - Spania; Kronerzeitung - Austria; Der Tageszeitung - Germania; De Telegraaf -Olanda; Libertatea şi parcă, nu mai ştiu exact, şi Jurnalul Naţional - ROMÂNIA.

De ce tocmai ăsta? Printre atâtea ziare serioase din toate coţurile lumii, de ce trebuia să se afle LIBERTATEA? Oricum, ce îmi amintesc cel mai bine e cum m-au uimit maniera de a trata noutăţile de cele două părţi. Absolut toate ziarele străine aveau pe prima pagină subiecte despre războiul din Liban dintre Hezbollah şi Israel, aflat în plină desfăşurare:


Libertatea avea pe prima pagină subiect despre...


CINCI ANI MAI TÂRZIU

Toate ziarele serioase din lume scriu zilele astea despre ce se întâmplă cu revoluţia din Libia...



Liberatea scrie despre...

Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul.
We live in Romania and this kills us inside a little bit every day.

vineri, 25 februarie 2011

RObotzi

De câteva săptămâni, oriunde dădeam click pe net dădeam de unul dintre episoadele mini-serialului RObotzi. La început l-am ignorat, că m-am gândit că e o tâmpenie, aşa cum sunt multe chestii de genul ăsta. Şi cum genericul ocupă cam o cincime sau un sfert din fiecare film, erau toate şansele pentru încă un epic fail. Acum, după ce le-am văzut pe toate, aştept episodul de săptămâna viitoare.



Scanează. Nu fi copil.

Apasă-l. Apasă-l. Apasă-l. Apasă-l...



În numele lui Trompi, ce Satana-i acolo?

Mediocrule, ăsta nu-i sifon. Se degustă, nu se bea de sete.

Nu, că tu te-mbeţi instant ca nesu', alcoolic anonim!

Să mi se ardă sursa!



Te-ai defectat, şaibă cu ochi.

O p*** roz din fier cu luminiţe! O p*** roz din fier cu luminiţe! Omfg, omfg.

Bine că ţi-ai revenit. Că dacă nu, te resetam manual cu ciocănelul...



F.O.C.Ă., tu-mi eşti prieten adevărat?
-Da. Cu toate că puţi.
-Da' tu îmi eşti mie prieten?
-Da, da. Absolut, da. Mai absolut ca vodka.



-Poate-i alcool! Poate-i vin. Poate-i rom!
-Rasistule!

-Vrei scandal? Te previn, am propriul stil de Kung Fu: stilul Fu Tai! Simte-mi furia!
-Imediat, stai să-mi fac un ceai...



-Du iu spic rumeniăn?
-[Beep] Crappy language pack selected.
-Salutare, sclavilor [...] Sunt superior în orice aspect. Rezistenţa e fiutilă.

-F.O.C.Ă., dă-mi AWP-ul să-l deprim pe fraier! Vezi cioara aia?
-Rasistule...

-Pritene, noi nu furăm Când e greu, ne adaptăm.

marți, 22 februarie 2011

Tranzacţii comerciale

Sunt profund şocat şi uimit... Din când în când, cu o frecvenţă parcă din ce în ce mai mare, ASE-ul mă mai uimeşte cu câte o prostioară. Cine-i boul care a conceput programa? Cine-i inconştientul care a fost în stare de aşa ceva?


"După cum ştiţi de la disciplina nu-ştiu-care, studiată în anul I, nu?...."

Semestrul ăsta avem o materie absolut superbă numită "tranzacţii comerciale". După nume, mă gândesc că s-ar putea să ne fie utilă, că cică o să ieşim economişti din facultatea asta sau aşa ceva. Toate bune şi frumoase până aici, dar tare mi-ar fi plăcut să o facem o persoană căreia i se aprind toate beculeţele. Şi asta n-ar fi nimic, că n-ar fi prima dată când se întâmplă asta, dar de ce în ultimul semestru? De ce tocmai acum?? De ce avem exact în momentul ăsta avem o materie la care rata restanţierilor e mult peste medie? Ăştia nu-şi dau seama că mai toată lumea în perioada asta are de scris o lucrare amplă de 40-50 de pagini şi nu are timp sau chef de prostioare d'astea?

Şi cel mai important, de ce avem în anul III, semestrul II, exact la sfârşitul ciclului de licenţă, o materie care se bazează pe patru alte materii studiate în anul I, semestrul I? Asta în condiţiile în care în anul II, semestrul I n-am avut mai nimic care să se lege de partea aia a materiei, în anul II, semestrul II am cam frecat menta şi în anul III, semestrul I nu a fost cu mult mai greu de atât. De ce oare nu a fost plasată undeva în anul II? Şi uite aşa ne întoarcem la întrebarea iniţială. Cine e cel responsabil pentru abraţia asta de programă? Nu e destul că avem secretare care au cu două clase mai mult ca trenul care fac de râs universitatea şi îi scot din sărite pe studenţi, acum, la sfârşit, ne dăm seama că cei de mai sus, oricine ar fi ei, nu sunt cu nimic mai buni. Deci aşa ceva doar în ţara asta se putea întâmpla. DE CE? DE CE??

duminică, 20 februarie 2011

Revolte în lumea arabă: azi Bahrain şi Libia


Libia

Muammar al-Gaddafi
1969-prezent

După 42 de ani cu acelaşi om la conducerea ţării şi libienii s-au săturat. Încurajaţi de revoltele din Egiptul de la est şi Tunisia de la vest, libienii încearcă şi ei să-l dea jos pe al lor. Doar că ăsta e mai hotărât decât ceilalţi. Proteste minore au început în estul ţării încă de luni şi s-au intensificat pe parcursul următoarelor zile. La fel şi reacţia conducerii.


Acum câteva zile Gaddafi a dat ordin armatei să tragă în protestatari şi conform unor ONG-uri numărul victimelor a ajuns la 200 deja. Conform CNN, fiindcă armata nu era suficientă pentru a-i pune la punct pe demonstranţi, Gaddafi a angajat şi mercenari din Ciad şi Niger. E greu să ştii exact ce se întâmplă de fapt în ţara aia zilele astea, pentru că nu se cunosc chiar toate datele despre economia ţării, darămite despre proteste de amploare. Ideea e că nimic nu iese din Libia fără acordul marelui conducător sau, ca să folosesc titlul oficial, "conducătorului şi îndrumătorului marii revoluţii din 1 septembrie a marii Jamahirii Socialiste Populare Libiene". Toate imaginile de până acuma sunt filmate cu telefonul mobil. De fapt, din punctul de vedere al televiziunii naţionale libiene, totul e perfect şi nu se întâmplă nimic interesant în ţară. Asta dădeau astăzi mai devreme la TV:


Bahrain


La prima vedere, cetăţenilor Bahrain-ului li s-a urât cu binele. PIB/loc: 20.000 USD. În afară de asta, sunt unii dintre furnizorii de petrol ai SUA. Însă populaţia insuliţei cu acelaşi nume e formată în proporţie de 75% din musulmani şiiţi, restul fiind sunniţi. Familia regală e sunnită şi tot ei deţin cea mia mare parte a petrolului şi deci şi a banilor. Şiiţii, deşi sunt majoritari, au un nivel de trai mai scăzut decât ceilalţi şi ăsta e motivul principal de nemulţumire.


vineri, 18 februarie 2011

Altă propunere de afaceri

Acum câteva luni primeam un forward de la un prieten care conţinea o "propunere de afaceri". Cam generoasă, după părerea mea. Prea generoasă. Probabil din cauza asta nici unul dintre destinatarii ei nu a pus botul. Acum câteva zile am mai primit un forward cu o propunere, tot de la un ghanez, care în realitate probabil e nigerian, croită după acelaşi model. Dar văzând că argumentele raţionale (să zicem) nu au ţinut la prima încercare, de data asta s-a gândit că ar fi mai bine să apereze la latura sentimentală şi la religie. Ba chiar de data asta plusează: nu mai oferă doar 50%, ci 60%. Enjoy!

Dear Beloved

I'm a Reverend Father by name Jonathan Cardin, servant of the Lord and the Director of the humanitarian foundation New Era For Orphans Foundation Ghana. This letter comes to you simply because of the circumstances surrounding the death of our late founder we need your help to save and sustain the life of these orphaned children as well as complete the children hospital Building project of our foundation (Orphan Paradise Hospital).

I know as a child of GOD you will handle this process with me in one faith.

Our founder established this foundation to help less privileged people and orphan children in our society which we were doing marvelously before his unfortunate death in 2003, he even laid the foundation for the gigantic hospital project, and since his shocking death we have not been able to proceed with the project due to lack of funds.

Like a miracle from God I have now been called upon by a bank to conduct a standard process investigation and to provide the funds beneficiary to our late founder since he died interstate without a will and no known living relatives now I will need help on this process with the Bank. The essence of this communication with you is to request that you provide me with information/comments on any or all of the issues below as regards nominating you to inherit the fund left behind since you are a foreign er with the same last name hence eligible to stand for claim of the funds.

1. Can you confirm your willingness to accept this inheritance if you are legally and legitimately nominated through my recommendation to the bank and approved to stand as inheritor to this funds.

2.Would you agree to donate 60% of this inheritance to our charity organization for the continued upkeep and securing of a better future for the orphans, if you are officially recommended to the bank in my powers to stand as the Inheritor?

Do write and let me know your interest towards the issues mentioned.

You must appreciate that I am constrained from providing you with more detailed information at this point. Your immediate response affords me the opportunity to provide you with more information on this matter and with your consent proceed with the recommendation to the Bank as the inheritor of the funds.

Remain Blessed
Rev Jonathan


Aşteptăm cu nerăbdare următoarea super-ofertă. Poate răspunde odată vreun fraier la unul dintre mail-urile astea, să nu ne mai deranjeze hacker-ii nigerieni... La cât de săracă e lumea acolo, cu banii din contul unui singur european sau american trăiesc ăia un an.

marți, 15 februarie 2011

Top 10 nume haioase. Pardon, tâmpite.

10. Joacă-Bine Mirel;

E doar pe locul 10, pentru că i-a luat-o înainte numărul 5.

9. Mariano-Monamour Ion

Când individul s-a născut probabil părinţii lui s-au gândit aşa:
"Noi, în calitate de membri ai familiei ION, ce nume am putea să-i dăm fiului nostru?
Ştiu! Mariano Monamour. "

8. Superman Sava

Primul super-erou din România locuieşte în Hunedoara.

7. Batman bin Suparman

Nu numai la noi există părinţi cu imaginaţie.

6. Bred Pit

Ce nu înţeleg e cum s-au gândit tocmai la numele ăsta cu vreo 10-15 ani
înainte ca Brad Pitt (aşa se scrie de fapt) să devină celebru.

5. Beckham Figo Zidan Poenaru

Nu înţeleg! De ce vor unii părinţi să-şi facă de râs copii chiar de la naştere??

4. Alexandru-Dick Păsărică

Nu, serios! De ce???

3. Alexandru Florin Grigore

Omul din imagine are un nume perfect normal.
Ce e ciudat e că numele părinţilor sunt Mihai şi Viorel.
Păi tot se zice despre poporul român că se trage din Decebal şi Traian, nu?

2. Tom-Mac-Bil-Bob-Constantin Cojocaru

Oare cum îl strigă acasă?

1. Verginica Vacăgrasă


Vacăgrasă e numele de familie şi asta e, nu prea ai ce-i face. Dar s-o mai botezi şi Verginica?
La ce se gândeau oamenii ăia??

Ce e ciudat e că părinţii celor mai mulţi dintre cei de mai sus au nume obişnuite. Aşadar şi copiii aveau toate şansele să aibă şi ei nume normale, dar viaţa a fost mai crudă cu ei, săracii.

vineri, 11 februarie 2011

România şi Schengen

Sunt mulţi care spun despre România că o să devină prima ţară care va fi dată afară din Uniunea Europeană. Şi ce să vezi? Deja apar semne că vest-europenii nu ne vor alături de ei. Iniţial era vorba ca România şi Bulgaria să intre în Spaţiul Schengen în martie 2011. Cel mai probabil, asta nu se va întâmpla.

În primul rând, ce înseamnă intrarea în Spaţiul Schengen? Pe scurt, eliminarea tuturor obstacolelor în deplasarea persoanelor şi mărfurilor către celelalte state membre Schengen (toată Uniunea Europeană, mai puţin Marea Britanie, Irlanda, Cipru, Bulgaria şi România + Norvegia, Islanda şi Elveţia). Asta presupune eliminarea completa a formalităţilor vamale între statele membre.

Graniţa dintre Austria şi Germania
- nicio barieră, niciun control -

Spaţiul Schengen - roşu
Zona Euro - verde
Uniunea Europeană - albastru

Care sunt criteriile de intrare? E vorba mai mult de criterii tehnice, cum ar fi existenţa de terminale separate pentru zboruri interne, zboruri Schengen şi zboruri internaţionale în aeroporturile internaţionale, separarea punctelor de frantieră terestre pe aceleaşi criterii, armonizarea legislaţiei, supravegherea corespunzătoare a graniţelor externe etc.

În principiu am îndeplinit toate criteriile astea. Avem aeroporturile internaţionale şi punctele de trecere a frontierei împărţite cum trebuie şi avem camere de toate felurile şi echipamente de supraveghere de ultimă generaţie. Dar chestia e că nu e suficient doar să le avem, trebuie să le şi ţinem pornite. Ori la partea asta avem mari probleme. Suntem oficial cea mai coruptă ţară din U.E., împreună cu Bulgaria. Prin vamele noastre trece tot ce vrei şi ce nu vrei fără mari dificultăţi şi europenii sunt puţin îngrijoraţi din cauza asta.

Să luăm exemplul ţigărilor: până acum ţigările netimbrate şi netaxate venite din Ucraina, Moldova şi Serbia ajungeau peste tot prin ţară, în pieţele şi chioşcurile din toate oraşele ţării. În lipsa controalelor, ţigările astea nu s-ar mai opri doar la Bucureşti sau la Cluj, ci ar putea să ajungă foarte bine la Berlin sau Paris. Şi cazul ţigărilor e unul fericit. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu droguri şi arme de exemplu.

Cică se desfăşoară zilele astea "cea mai mare operaţiune anti-corupţie din istoria post-decembristă a României". Wow, tare! Dar de ce abia acum? De ce abia acum când ăia de la Comisia Europeană se gândesc serios să nu ne primească în Schengen arestăm 90 de poliţişti de frontieră şi vameşi corupţi? Chestiile astea se întâmplă de 20 de ani. Ţigări, că despre astea se vorbeşte cel mai mult, intră în România de foarte mult timp. De ce n-a făcut nimeni nimic până acum? Poate din acelaşi motiv pentru care babele din piaţă care vând brânză pe marginea trotuarului sunt amendate, dar ălora care vând ţigări netimbrate nu li se dau decât avertismente verbale. Cineva important nu vrea ca asta să se oprească pentru că face o grămadă de bani din toată afacerea asta.

Cei arestaţi până acum nu sunt decât baza piramidei şi arestările lor nu rezolvă mare lucru. De fapt sunt surpins că vămile alea încă mai funcţionează. Sau poate i-a arestat pe rând... Din câte am înţeles, e vorba de aproape tot personalul. Cred că ăia din Comisia Europeană, când au văzut brusc zeci de arestări s-au gândit aşa: Adică voi ştiaţi că se întâmplă asta??? Ştiaţi că TOŢI angajaţii din vămi sunt implicaţi în contrabandă şi n-aţi făcut nimic?? Aţi tolerat asta patru ani??! Spun doar patru ani, că doar de atâta timp suntem în U.E. şi spun "tolerat" ca să nu spun "făcut un sac de bani din asta". Una peste alta, dacă nu va mai fi arestat altcineva de mai de sus, şi probabil că nu va fi, ne vom face de râs (din nou) şi vom mai intra în Schengen când or zbura porcii.

Dar aplicând unul dintre principiile specifice României, şi anume "să moară şi capra vecinului", las' că nici bulgarii nu intră nicăieri. Nu sunt nici ăia cu mult mai breji ca noi. De fapt s-ar putea să fie ceva mai rău. Nu numai că sunt corupţi, dar încă au probleme mari cu crima organizată.

marți, 8 februarie 2011

Enel sucks

Unul dintre jocurile mele de calculator preferate e Stronghold. E un joc de strategie, destul de realist, mai ales pentru anul în care a apărut, în care trebuie să-ţi construieşti propriul castel, exact aşa cum se întâmpla în Evul Mediu în Anglia. Dar doar pentru că îmi plac jocurile de genul ăsta, nu înseamnă că îmi şi place să trăiesc în/ca-n Evul Mediu, ceea ce în ultima săptămână s-a întâmplat destul de des.


Mai exact, în ultimele şapte zile am rămas fără curent de patru ori că, vezi Doamne, în zonă se efectuează lucrări de modernizare a reţelei. Acum nu ştiu exact la ce folosesc lucrările astea de modernizare, în afară de obţinerea unui... profit de către cine trebuie, dar felul în care se realizează e cu adevărat deosebit. S-o luăm cronologic:
  • mijlocul lui noiembrie: încep ăia să sape nişte gropi înguste şi adânci din loc în loc mai pe peste tot prin cartier;
  • câteva zile mai târziu: aflu menirea gropilor - se înlocuiesc stâlpii de iluminat. Perfect! Doar că ar fi fost excelent dacă îi şi puneau la locul lor;
  • decembrie, ianuarie: stâlpii sunt lăsaţi întinşi pe marginea drumului şi sunt bătuţi de vânt, ploi, vreo două-trei zăpezi şi chiar şi o ploaie îngheţată, fenomen rar în Bucureşti; Nu ştiu precis care e scopul acestei aşteptări, poate poartă noroc...;
  • sfârşit de ianuarie, început de februarie: se începe montarea stâlpilor în gropile care timp de vreo două luni au reprezentat un pericol public, că ăia doar le-au săpat, nu le-au şi semnalizat;
  • în prezent: se mută firele pe noii stâlpi şi cu ocazia asta se opreşte curentul juma' de zi o dată la două zile;
Primele trei ori când am păţit asta am fost mulţumit să ascult robotul care enumera străzile pe care se fac lucrări d'alea de modernizare şi intervalele orare (08:00-17:00, dar în realitate doar 10:00/11:00-15:00/16:00). Azi, la a patra pană de curent am zis să fac şi următorul pas. Aşa că am ascultat vreo două minute toaaaaată lista de străzi, după care am aşteptat încă vreun minut să răspundă un operator.

-Bună ziua, mă numesc Ştefan *******, locuiesc în cartierul Bucureştii Noi şi am rămas fără curent acum vreo 10 minute. Am ascultat robotul mai devreme, dar vroiam să vă întreb altceva: e a patra oară când se întâmplă asta în ultima săptămână [etc etc]. Cât o să mai continue să se întâmple asta?
-Un moment vă rog!
[După un minut]
-Se efectuează lucrări de modernizare a reţelei în zona dumneavoastră. Alimentarea cu energie electrică va fi restabilită în jurul orei 17:00 sau înaintea acestei ore.
-Da, asta ştiam, dar întrebarea era: o să se mai întâmple asta în continuare?
-Cum adică?
[O faci intenţionat??]
-O să mai rămân fără curent multe zile de acum înainte? Mai durează mult lucrările astea de modernizare?
-Ah, ne pare rău. Call-center-ul nostru nu deţine astfel de informaţii.
-Aha. Şi puteţi să aflaţi?
-Nu, ne pare rău.
-Nu vreau o dată exactă, aşa cu aproximaţie dacă îmi ziceţi e bine...
-Păi puteţi să daţi un e-mail la sediul central de pe site-ul Enel sau puteţi să mergeţi să întrebaţi la sediul central de pe Bd. Ion Mihalache, la nr. 49.
-Un telefon puteţi să-mi daţi?
-Nu.
-Pot să întreb de ce?
-Trebuie să vă duceţi în persoană.
[Oooh, ce bine!]
.............................................

Pentru aşa-zisul formular de e-mail trebuie să completezi un formular întreg şi cel mai probabil, aşa cum fac şi cei de la Primăriile Sectoarelor 2 şi 3, demersul e inutil pentru că e-mail-ul fie nu există, fie îl verifică din an în Paşte sau deloc. Şi dacă te duci la sediu la ei probabil nu te vei trezi decât cu un şut în cur sau în cel mai bun caz cu un mare ignore. Una peste alta, convorbirea prezentată aici a fost un mod elaborat de a spune că pe cei de la Enel îi doare-n cot de clienţi şi că aşa cum a durat două luni şi ceva să monteze nişte amărâţi de stâlpi, la fel de mult or să dureze şi penele de curent... Noroc cu bateria care ţine 8 ore la laptop (cu condiţia să fie plină, desigur) şi cu internetul mobil.

sâmbătă, 5 februarie 2011

Proteste în lumea arabă: azi Sudan

Acum mai multe zile au început protestele încă încă o ţară arabă: Sudan(ul de Nord). Deşi sunt mai modeste decât Tunisia, Egipt sau chiar Algeria, oamenii de acolo au probabil cele mai multe motive dintre toţi să vrea să-l dea afară pe prezidentul pe viaţă al lor.

Omar Hassan Ahmad Al-Bashir
عمر حسن أحمد البشير
1989-prezent

Motivul principal al protestelor de până acum a fost sărăcia. Şi în Sudan problema asta e chiar mai mare decât în alte ţări arabe. În afară de asta, dintre marile realizări ale sale putem enumera două războaie civile. Unul dintre ele, cunoscut azi sub denumirea de "Al Doilea Război Civil din Sudan" (1983-2005), l-a preluat de la predecesorii săi. Victime: aproape 2.000.000, cei mai mulţi dintre ei civili, care au murit din cauza foametei provocate de război şi de seceta din ultimii ani. Consecinţe: locuitorii Sudanului de Sud predominant african şi creştin au decis acum câteva săptămâni printr-un referendum separarea de Sudanul de Nord arab şi musulman în proporţie de 98,8%. Sudanul de Sud va deveni în mod oficial stat independent la 9 iunie.


Al doilea război civil este Conflictul din Darfur (2003-2010?). În 2003 guvernul/preşedintele s-a gândit că ar fi o idee bună să... scape de non-arabii din provincia Darfur, despre care oricum se ştia demult că erau nemulţumide cum e condusă ţara şi de faptul că locuiau într-una dintre cele mai defavorizate regiuni ale ţării. Ce a urmat a fost considerat primul genocid al secolului al XXI-lea. Soldaţii arabi au început să-i înfomoteze şi să-i omoare sistematic pe africanii (majoritari) din regiune. Deşi a fost semnat un acord de pace în februarie 2010, luptele continuă şi s-au extins şi în Ciad, ţara vecină, odată cu valul de refugiaţi. Victime până în momentul de faţă: 400.000.

În 2009 ONU a emis un mandat de arestare pe numele lui Al-Bashir. Dar cine ştie în câte o să mai trebuiască să se împartă ţara aia până să plece de la putere sau până o să-l dea jos cineva?

miercuri, 2 februarie 2011

Dna S secretara spune lucruri trăsnite

Oare câţi dintre studenţii Facultăţii de Comerţ consultă avizierul facultăţii în mod regulat? Cei care n-o fac, ei bine, aflaţi că pierdeţi multe. La capitolul "Dna S secretara nu ştie să vorbeşte" astăzi avem următoarul anunţ:


PLATA EXAMENELOR
RESTANTE SE PLĂTESC
PÎNĂ PE DATA -
21.01.2011

Plata examenelor se plătesc... Nu ştiu, poate vroia să se asigure că am înţeles
şi a simţit nevoia să scoată în evidenţă o idee. Nu?
Ah, by the way, prin 1993 ortografia limbii române s-a schimbat uşor
şi acum folosim "â" în loc de "î" în mijlocul cuvântului.

Pentru a vizualiza alte citate memorabile, daţi click AICI.

De la studenţi se aşteaptă ca aceştia să respecte regulile gramaticii.
De ce nu se aplică regula asta în toată facultatea?

P.S.: Titlul l-am scris greşit în mod intenţionat.