Lovitură de stat

În ultimul timp am văzut că se vehiculează intens în multe discursuri la TV sau pe internet termenul de "lovitură de stat". Mai mult ca sigur nici cei care îl folosesc nu s-au deranjat să-l caute în dicţionar să vadă şi ce înseamnă. Loviturile de stat nu se fac în parlament, prin vot şi respectând regulile de funcţionare ale statului, că d'asta le zice "lovituri". Iniţiatorii se folosesc de obicei de puşti şi/sau tancuri. În general sunt rapide; se termină într-o zi sau două. Mai mult, se soldează cu schimbarea întregii conduceri.

Ca să clarificăm diferenţa, cel mai simplu e să dăm exemplu de o lovitură de stat pe bune. De obicei, în ziua de azi, astfel de fenomene se întâmplă în Africa, ceea ce e ciudat, că având în vedere că ăia n-au bani nici să treacă strada, n-ai zice că ar vrea cineva să conducă vreuna din ţările alea. Unul dintre utimele exemple e din MALI. Da, chiar există o ţară cu numele ăsta în Africa. Acoperă o mare parte din Deşertul Sahara şi în colţul de SV există o parte mai verde şi mai bine udată de ploi, unde e concentrată peste 85% din populaţie.

Populaţia ţării nu e cunoscută cu exactitate (ceea ce se întâmplă şi în România văd), dar se ştie că e de circa 15.000.000. Grupuri etnice: mandé; 50%, fulbe 17%, volta 12%, tuaregi 10%, songhay 6% ş.a. Capitală: Bamako. Limbă oficială: franceza, păstrată din perioada colonială. Resurse naturale nu prea există, nu există ieşire la mare, cred că sunt şi unele probleme legate de lipsa apei potabile, PIB/loc e unul dintre cele mai mici din lume şi rata alfabetizării e undeva pe la 26% (ultimul loc în lume). Cu toate astea, până de curând Mali era singura ţară din zonă care avea un sistem democratic funcţional din Sahara. În aprilie 2012 democraţia maliană s-a întrerupt. Preşedintele în exerciţiu Amadou Toumani Traoré; a fost dat jos de un colonel nemulţumit de condiţiile din armata ţării pe nume Amadou Haya Sanogo. Nemulţumit că nu-şi mai primise salariul de câteva luni, şi-a luat unitatea, la poftit afară pe uşă -la propriu- pe preşedinte, a preluat puterea şi a desfiinţat parlamentul. La momentul loviturii de stat a declarat că motivul a fost reprezentat de incompetenţa celui dat jos şi că va organiza alegeri cât mai curând. Dar nu se grăbeşte deloc...

 Amadou Haya Sanogo

Amadou Toumani Traoré

S-a mai întâmplat însă alt fenomen interesant. Cea mai mare parte a deşertului e locuită de tuaregi, care vroiau o ţară a lor. Profitând de dezordinea creată de eveniment, tuaregii au pornit o insurgenţă, au reuşit să ocupe două treimi din suprafaţa ţării şi şi-au proclamat independenţa. Astfel, estul Maliului se află acum sub jurisdicţia "Statului Independent Azawad". Preşedintele e un personaj obscur cu numele Bilal Ag Acherif. Capitala noii ţări se află oficial la Timbuktu, dar în realitate guvernul e la Gao, mai în interiorul deşertului şi mai departe de graniţă, linie de demarcaţie, front sau ce denumire o fi potrivită.

 Steagul Azawadului

Asta e o lovitură de stat, nu ceea ce se întâmplă acum la noi, lucru care nu e mai mult decât o ceartă între politicieni. Una tot mai plictisitoare parcă. Încă ceva: cazul prezentat mai sus e unul fericit pentru preşedintele dat jos. În multe cazuri loviturile de stat din Africa se soldează cu moartea celui vizat de lovitură, aşa cum a fost în Guineea-Bissau, acum un an sau doi.

Politică - rezumat

Se întâmplă rar, dar ultimele săptămâni au fost unul dintre momentele în care politica din ţara noastră devine interesant de urmărit. Nu mai avem preşedinte full-time, ci doar unul interimar, unul din foştii prim-miniştri e în puşcărie etc. S-o luăm la rând.

Năstase

Asta sigur e o premieră pentru România şi poate chiar şi pentru Europa. Mă rog, pentru Uniunea Europeană, că acum câteva luni s-a întâmplat şi în Ucraina, dar acolo era clar ceva aranjat... Nu că la noi n-ar fi, dar deşi pare greu de crezut la noi e mult mai puţin evident. Unul dintre foştii prim-miniştri a fost trimis la închisoare pentru ceva ce a făcut în campania electorală pentru preşedinţie de acum aproape opt ani. Acum nu am înţeles foarte bine despre ce e vorba, nici nu m-am interesat în mod deosebit.

Ce e clar e că judecarea dosarului a fost neobişnuit de rapidă. Adică judecarea unui dosar de corupţie în o lună sau cât o fi durat, în condiţiile în care judecarea dosarelor de orice fel în România durează cu anii, sigur nu e o coincidenţă. Mai ales că dacă se mai aştepta câteva luni faptele se prescriau. Ce a fost cu adevărat a fost reacţia condamnatului, şi anume tentativa de sinucidere. Indiferent ce s-a zis la vremea incidentului de unii, o înscenare sigur n-a fost. Şi spitalul, şi poliţia au recunoscut existenţa incidentului. Trecând peste asta, Năstase a avut un noroc incredibil că a scăpat cu viaţă. Câţiva cenimetri la stânga sau la dreapta şi n-ar mai fi fost cazul să treacă pe la puşcărie, ci ar fi ajuns direct la cimitir.

Dar dacă privim atent o poză de-a domnului Năstase de dinaintea tentativei, putem să găsim o explicaţie pentru supravieţuirea miraculoasă. Privind cu atenţie ne dăm seama că aproape că nu are gât. Locul dintre cap şi restul corpului care ar trebui să fie gâtul, e înconjurat de un strat de... ceva ce bănuiesc că e grăsime. Dacă glontele a trecut prin aia, fără a avea cunoştinţe de medicină de specialitate pot să presupun că singura pagubă au fost un kil sau două în minus.

Trecând peste dubiile dreptăţii condamnării date, cred totuşi că o să-i facă bine să stea un pic la închisoare. În anii pe care i-a petrecut ca prim-ministru şi nu numai sigur a făcut lucruri şi mai rele pentru care chiar ar merita să petreacă ceva timp în închisoare.

Plagiat

În ultimele săptămâni a fost mare scandal legat de lucrarea de doctorat a actualului prim-ministru, Victor Ponta, care ar fi un plagiat. Pentru necunoscători, "a plagia" înseamnă a copia sau a-ţi însuşi idei care nu îţi aparţin fără acordul autorului şi fără a cita sursa. 

De unde le-a venit acuzatorului ideea cu plagiatul? Cred că ştiu. În Germania, acum câteva luni preşedintele de acolo a fost nevoit să-şi dea demisia în urma retragerii titlului de doctor pe care îl deţinea din motive asemănătoare. Deci, a plagiat Ponta sau nu? Momentan nu avem de unde să ştim. Nu avem o opinie imparţială. Până acum s-au pronunţat doar comisii alcătuite din prietenii lui Ponta (care, evident au zis că NU) şi din comisii alcătuite din prietenii lui Băsescu (care, normal, au zis că DA). Nici nu ştim exact cât din lucrare este copiată: unii zic că 50 de pagini, alţii 80 şi alţii 120.

Contează dacă a cineva a plagiat? Dacă eşti în Germania, da. Acolo dacă obţii un titlu de doctor asta chiar înseamnă ceva şi eşti cineva. În România, unde sistemul universitar e una dintre cele mai penibile scuze pentru un sistem educaţional din întreaga Europă şi unde există universităţi renumite pentru faptul că sunt fabrici de diplome, contează mai puţin. Sigur, dacă plagiatul se dovedeşte, ar fi o problemă. Dar există lucruri mult mai rele în politica românească actuală şi probleme mai arzătoare la ordinea zilei. Dacă tot s-au apucat să-i ia la puricat lucrarea de doctorat a lui Ponta, cred că ar fi o idee interesantă să facă acelaşi lucru cu toate lucrările de doctorat ale politicenilor care au aşa ceva. Rezultatul sunt sigur că ar fi foarte interesant. O treime din membrii parlamentului (+/- 10%) au aşa ceva, ceea ce în comparaţie cu alte ţări este enorm. Dacă toate lucrările astea ştiinţifice ar fi fost obţinute în mod corect şi ar fi conţinut toate idei originale, asta s-ar fi reflectat şi în nivelul de trai al ţării, ceea ce e clar că nu se întâmplă.

Suspendare

În final, preşedintele Traian Băsescu a atins performanţa de a fi singurul preşedinte din Europa care a ajuns să fi suspendat. De două ori chiar! În ziua suspendării în parlament a fost citită o listă întreagă de motive pentru suspendarea din funcţie. Nu le-am citit decât printre rânduri, dar sună toate perfect logic.

Ştiu că eticheta şi regulamentul de funcţionare al Parlamentului României au impus citirea unei astfel de liste de nu-ştiu-câte pagini timp de aproape o oră, dar există alte motive mult mai la îndemână. Cel mai evident e că E UN MARINAR! Ca să conduci o ţară ai nevoie de o anumită calificare, de anumite studii (prerabil administraţie, economie sau drept, dar nu numai) şi de o anumită educaţie. Cum mai exact ar trebui să te ajute la conducerea unei ţări o carieră de marinar?! Mă rog, de căpitan e navă.

Alt motiv pentru care trebuie să plece definitiv şi cât mai repede din postul pe care îl ocupa până acum câteva săptămâni e legat de campania electorală (nu ştiu dacă e bun termenul) din ultimele două săptâmâni. Aparent pentru validarea referendumului e necesară prezenţa a cel puţin 50%+1 a persoanelor cu drept de vot. Până ieri sau alaltăieri fostul cârmaci şef afirma că e obligaţia tuturor românilor să se prezinte la vot; trebuie ca referendumul să aibă credibilitate; nu vrea să câştige "la masa verde" prin neprezentare etc etc. În cursul zilei de ieri a văzut rezultatele ultimelor sondaje din care a reieşit că abia ce a ajuns la 30%, moment în care s-a hotărât că el şi partidul lui nu se vor prezenta la vot şi îi îndeamnă pe susţinătorii lui să facă acelaşi lucru.

În mod normal, într-o ţară normală, cu o afirmaţie ca asta ţi-ai fi săpat singur groapa şi ţi-ai fi pus capă carierei în politică. Însă România e o ţară foarte specială. Şi în ciuda sondajelor mai există încă două căi prin care Băsescu poate să rămână bine-mersi preşedinte: prin neprezentare sau prin metoda clasică, prostindu-i pe proşti, aşa cum a mai făcut-o de nenumărate ori. Ideea principală e că nu avem cum să facem vreo previziune cu privire la rezultatul referendumului de duminică. 

Ce ştim e că în cazul în care Băsescu e reconfirmat alţi PSD-işti şi PNL-işti vor ajunge să împartă celula cu fostul prim-ministru, actualmente jilavist. În cazul în care Băsescu va pierde, e foarte probabil ca el să ajungă în situaţia asta. Diferenţa va fi că dacă asta se va întâmpla, el mai mult ca sigur n-o să încerce să-şi pună capăt zilelor. Nu, în niciun caz. Se va duce la închisoare, îşi va lua în primire celula şi în termen de o săptămână sau două va ajunge şeful puşcăriaşilor.

2011

În anul care tocmai s-a încheiat s-au întâmplat multe lucruri interesante în lume. Apelând la un clişeu atât de des folosit că şi-a pierdut înţelesul şi valoarea, suntem martori la facerea istoriei. Cel mai notabil lucru a fost că Lumea Arabă s-a întors pe dos şi că mulţi preşedinţi pe viaţă, din varii motive, nu mai sunt preşedinţi. Şi încă nu s-a încheiat "Primăvara Arabă", cum au numit-o ăia care povesteau la TV şi pe net de ea, uneori în direct. Alte evenimente în plan secund ar fi legate tot de proteste, ori din cauza crizei, ori din cauza altor preşedinţi pe viaţă din afara Lumii Arabe.

După cum spuneam, la fel cum s-a întâmplat în '89 în Europa, la fel s-a întâmplat şi în 2011 în ţările arabe. La sfârşitul lui 2010 a început revoluţia din Tunisia şi în ianuarie 2011 Zine El Abidine Ben Ali, preşesintele a fugit cu avionul personal în Arabia Saudită, nu înainte de a lua cu el 100.000.000 $ şi 100 kg de aur. Tot în ianuarie s-a pornit acelaşi fenomen şi în Algeria. Acolo preşedintele a rămas, dar s-a ridicat starea de urgenţă valabilă de 19 ani. Au urmat Liban, Iordania, Mauritania, Sudan, Oman, Kuwait, Maroc şi Iraq, cu proteste de mai mică amploare. Apoi a urmat Egiptul, cu una dintre cele mai mediatizate. Normal. Are 80 milioane de locuitori, e cea mai mare ţară arabă şi una dintre cele două ţări arabe care are un tratat de pace cu Israelul. Mubarak nu mai e preşedinte, e judecat (cică) şi urmează alegeri libere (cică). Next: Yemen. Cea mai săracă ţară arabă, mare parte din teritoriul ei e controlat de Al-Qaeda, protestele încă sunt în desfăşurare, Ali Abdullah Saleh, preşedintele aferent, nedând semne că ar vrea să plece. În Bahrain protestele, de amploare destul de mare, au avut o temă mai specială: economia şi politică ţării sunt dominate de minoritatea sunnită, şiiţii majoritari ducând-o vizibil mai greu. Pentru necunoscători, sunniţii şi şiiţii sunt practicanţii celor două ramuri principale ale islamului (echivalentul catolicilor şi ortodocşilor la creştini). Libia avea probabil cel mai "special" dintre preşedinţii auto-aleşi. Revoluţia s-a transformat rapid într-un război civil ce a durat peste şase luni. Rebelii au fost susţinuţi de americani şi Gaddafi a avut parte de un sfârşit neplăcut şi a fost expus câteva zile într-un mall să poată să-l vadă toţi cetăţenii din Tripoli şi să treacă să-i facă poze şi să îşi facă poze cu el. Sadic popor... Tot în prima jumătate a anului a început şi în Siria o revoluţie, care deşi nu e aşa de mediatizată ca cea din Libia, e tot un fel de război civil, chiar dacă nu atât de mare. Dar acolo nu se grăbesc americanii să intervină. Ce să-i faci? Al-Assad, spre deosebire de Gaddafi nu are petrol. Proteste mari au fost şi în Iran, ţară non-arabă, dar istuată în apropiere. Singurele ţări arabe neatinse au fost Qatar şi Emiratele Arabe Unite, în care oricum trei sferturi din populaţie e formată din imigranţi.

Deci, de ce au început toate în acelaşi timp? Poporul s-a săturat de dictatură şi s-a ridicat împotriva tiranilor! Da, sigur. Şi marmota învelea ciocolata în staniol. Nu putem să spunem exact cine a coordonat şi organizat evenimentele menţionate. Dar se poate să fi fost cineva care vroia să instaleze regimuri islamiste în toate sau în cât mai multe ţări arabe. Ce aveau în comun Egipt, Libia, Siria, Tunisia şi Yemen? Regimuri laice (religia separată de stat). În ţările astea revoluţiile fie au reuşit, fie sunt pe cale să reuşească. În Arabia Saudită, Bahrain, Iran, Kuwait şi Oman deja avem regimuri islamiste care, evident, sunt încă la locul lor. Coincidenţă sau aranjament? Şi în Egipt şi Tunisia cine e cel mai probabil să câştige "alegerile libere"? Ce să vezi, partide islamiste mai mult sau mai puţin moderate. Viitoarea constituţia a Libiei pe ce se va baza parţial? Păi, pe sharia (legea islamică tradiţională), interpretată "cum trebuie" probabil!

Altfel, în 2011 nu s-au întâmplat lucruri cu mult mai spectaculoase decât de obicei. În America, Anglia, Spania şi Grecia am avut iarăşi proteste mai mici sau mai mari, de data asta pe fondul crizei. Ex: Occupy Wall Street. În Israel şi Palestina continuă conflictul vechi de 64 de ani dintre evrei şi arabi. În Rusia partidul lui Putin a câştigat alegerile, "libere" desigur, cu un procent respectabil. Totuşi, o parte a populaţiei găseşte situaţia nesatisfăcătoare, aşa că am avut şi acolo proteste, fără prea mare efect. Dacă ei nu îl vor, el îi vrea. Şi în final, în Coreea de Nord a fost jale mare că a murit Kim al II-lea. Toţi au plâns cât i-au ţinut plămânii, că altfel ieşea nasol, dar măcar ştim cine o să conducă ţara încă câteva zeci de ani de acuma şi am scăpat de o grijă.

Aşadar, 2011 a fost un an pe baz de proteste. Nu degeaba cei de la TIME Magazine au numit PROTESTATATUL person of the year.

Happy birthday, Mr. President!

Asta i-a cântat Marilyn Monroe lui JFK în 1962. Controversat momentul la acea vreme, mai ales că se zvonea că ar fi fost amanta lui. Nu s-a demonstrat din câte ştiu. Oare Dna. Udrea ştie să cânte? E tot blondă şi acum câţiva ani, cel puţin, umbla vorba că ar fi fost în aceleaşi relaţii. Din nou, nu s-a demonstrat din câte ştiu. Azi a fost ziua D-lui Preşedinte Traian Băsescu. Nu a sărbătorit-o public, nici nu s-a prezentat la serviciu cică. Au trecut vremurile băilor de mulţime. Azi dacă ar mai ieşi în public, probabil s-ar transforma în băi de pumni şi palme.

De dimineaţă, posturile de radio Magic FM şi Radio 21 au întrbat, prin intermediul paginilor lor de Facebook, dacă avem ceva să-i urăm. Acum câteva zile cei de la Antena 3, spuneau că în momentul de faţă, Traian Băsescu are o rată de încredere de 9%. Extrapolând, cred că pot spune, cu o marjă de eroare destul de mică, că dintre urări, 91% au fost "de bine".

Click pe fiecare poză pentru mărire.

Citind o parte dintre ele (sunt chiar mai multe decât cele din poze, dar mă lungeam prea mult dacă mai dădeam PrtSc mult), am observat o frecvenţă ridicată a unor cuvinte de câteva litere (mai multe de trei şi mai puţine de cinci) care încep cu literele M şi P, urări, tot "de bine", adresate tuturor rudelor sale până la gradul IV, să trăiţi aşa ca noi, mori. Unii chiar i-au urat să păţească ce i-au făcut lui Gaddafi compatrioţii lui. De asemenea, s-a putut observa o frecvenţă ridicată a dedicaţiilor având ca conţinut melodia De ziua ta - Paraziţii.

Cum o fi ajuns preşedinte o doua oară, nu înţeleg. Din urări, deduc că nici măcar nu s-ar mai apropia de 50,6% în eventualitatea unor noi alegeri.

Ţara #194: Sudanul de Sud

Astăzi a apărut o nouă ţară. Al 54-lea stat al Africii şi al 194-lea al lumii. Prilej de sărbătoare şi de bucurie în Sudan, cu ocazia împărţirii ţării. Asta cel puţin în partea de sud, proaspăt devenită independentă, după un referendum în care peste 98% dintre alegători au votat pentru secesiune.

Dar sărbătoarea nu va fi una de durată. Nu e vorba despre o ţară de lumea a treia. E vorba de o ţară care speră ca într-o bună zi să devină ţară din lumea a treia. După două războaie civile a câte 20 de ani fiecare, soldate cu peste 2.500.000 de victime, noua ţară este o ruină, numai un sfert din populaţie este alfabetizată, în cele mai multe regiuni lipsesc până şi serviciile de bază şi în toată ţara există numai 30 km de drumuri pavate. Pe de altă parte, peste 75% din rezervele consistente de petrol al fostei Republici Sudan se găsesc în partea de sud.

Revolte în lumea arabă: azi Bahrain şi Libia

Libia

Muammar al-Gaddafi

1969-prezent

După 42 de ani cu acelaşi om la conducerea ţării şi libienii s-au săturat. Încurajaţi de revoltele din Egiptul de la est şi Tunisia de la vest, libienii încearcă şi ei să-l dea jos pe al lor. Doar că ăsta e mai hotărât decât ceilalţi. Proteste minore au început în estul ţării încă de luni şi s-au intensificat pe parcursul următoarelor zile. La fel şi reacţia conducerii.

Acum câteva zile Gaddafi a dat ordin armatei să tragă în protestatari şi conform unor ONG-uri numărul victimelor a ajuns la 200 deja. Conform CNN, fiindcă armata nu era suficientă pentru a-i pune la punct pe demonstranţi, Gaddafi a angajat şi mercenari din Ciad şi Niger. E greu să ştii exact ce se întâmplă de fapt în ţara aia zilele astea, pentru că nu se cunosc chiar toate datele despre economia ţării, darămite despre proteste de amploare. Ideea e că nimic nu iese din Libia fără acordul marelui conducător sau, ca să folosesc titlul oficial, "conducătorului şi îndrumătorului marii revoluţii din 1 septembrie a marii Jamahirii Socialiste Populare Libiene". Toate imaginile de până acuma sunt filmate cu telefonul mobil. De fapt, din punctul de vedere al televiziunii naţionale libiene, totul e perfect şi nu se întâmplă nimic interesant în ţară. Asta dădeau astăzi mai devreme la TV:

Bahrain

La prima vedere, cetăţenilor Bahrain-ului li s-a urât cu binele. PIB/loc: 20.000 USD. În afară de asta, sunt unii dintre furnizorii de petrol ai SUA. Însă populaţia insuliţei cu acelaşi nume e formată în proporţie de 75% din musulmani şiiţi, restul fiind sunniţi. Familia regală e sunnită şi tot ei deţin cea mia mare parte a petrolului şi deci şi a banilor. Şiiţii, deşi sunt majoritari, au un nivel de trai mai scăzut decât ceilalţi şi ăsta e motivul principal de nemulţumire.

Proteste în lumea arabă: azi Sudan

Acum mai multe zile au început protestele încă încă o ţară arabă: Sudan(ul de Nord). Deşi sunt mai modeste decât Tunisia, Egipt sau chiar Algeria, oamenii de acolo au probabil cele mai multe motive dintre toţi să vrea să-l dea afară pe prezidentul pe viaţă al lor.

Omar Hassan Ahmad Al-Bashir

عمر حسن أحمد البشير
1989-prezent

Motivul principal al protestelor de până acum a fost sărăcia. Şi în Sudan problema asta e chiar mai mare decât în alte ţări arabe. În afară de asta, dintre marile realizări ale sale putem enumera două războaie civile. Unul dintre ele, cunoscut azi sub denumirea de "Al Doilea Război Civil din Sudan" (1983-2005), l-a preluat de la predecesorii săi. Victime: aproape 2.000.000, cei mai mulţi dintre ei civili, care au murit din cauza foametei provocate de război şi de seceta din ultimii ani. Consecinţe: locuitorii Sudanului de Sud predominant african şi creştin au decis acum câteva săptămâni printr-un referendum separarea de Sudanul de Nord arab şi musulman în proporţie de 98,8%. Sudanul de Sud va deveni în mod oficial stat independent la 9 iunie.


Al doilea război civil este Conflictul din Darfur (2003-2010?). În 2003 guvernul/preşedintele s-a gândit că ar fi o idee bună să... scape de non-arabii din provincia Darfur, despre care oricum se ştia demult că erau nemulţumide cum e condusă ţara şi de faptul că locuiau într-una dintre cele mai defavorizate regiuni ale ţării. Ce a urmat a fost considerat primul genocid al secolului al XXI-lea. Soldaţii arabi au început să-i înfomoteze şi să-i omoare sistematic pe africanii (majoritari) din regiune. Deşi a fost semnat un acord de pace în februarie 2010, luptele continuă şi s-au extins şi în Ciad, ţara vecină, odată cu valul de refugiaţi. Victime până în momentul de faţă: 400.000.

În 2009 ONU a emis un mandat de arestare pe numele lui Al-Bashir. Dar cine ştie în câte o să mai trebuiască să se împartă ţara aia până să plece de la putere sau până o să-l dea jos cineva?

Lumea arabă - the wind of change

Întâi a fost Tunisia. La 10 zile după a început şi în Algeria. La câteva zile după începutul anului nou a urmat Iordania. Acum patru zile - Egipt şi acum două zile - Yemen. Cu totul, cinci ţări. Ţări arabe ai căror cetăţeni au o problemă cu gevernul sau cu conducătorul suprem. Şi dacă ne uităm atent pe toate înţelegem şi de ce.

Tunisia

Zine El Abidine Ben Ali
زين العابدين بن علي‎
1987-2011

După aproape 24 de ani de conducere, tunisienii s-au săturat de el. Ce a umplut paharul? Aparent criza economică. În ultimii ani şomajul a explodat şi preţurile la mâncare au crescut semnificativ. Corupţia e în floare încă de la începutul regimului care tocmai a fost dărâmat şi libertatea de expresie e (mă rog, era) inexistentă. Pe 18 decembrie un ţăran care vindea fructe în prag de faliment şi de înfometare şi-a dat foc în faţa guvernului şi uite aşa a început revoluţia.


Acum două săptămâni dictatorul din poza de mai sus a fugit din ţară în Arabia Saudită. Şi a luat vreo 10.000.000.000 dolari cu el şi 100 kg de aur.

Bună întrebare! E prin România unu', Băsescu.

Algeria

Abdelaziz Bouteflika
عبد العزيز بوتفليقة‎
1998-prezent

Aceleaşi probleme ca şi în Tunisia. Aceeaşi sărăcie şi un preşedinte cu tendinţe dictatoriale. Dar până acum protestele au fost de mai mică amploare.

Iordania

În Iordania e puţin diferită situaţia. Libertăţile cetăţeneşti sunt mai extinse decât în ţările de mai sus şi Iordania e o monarhie constituţională. Oamenii de acolo au o problemă doar cu guvernul actual şi cu sărăcia tot mai mare din ţară. Până acum nimeni nu a strigat nimic împotriva regelui, care de fapt e pro-occidental şi e fiul celui care a scos ţara din Evul Mediu.

Egipt

Muhammad Hosni Mubarak
محمد حسني مبارك

1981-2011?

Revoluţia din Egipt e în plină desfăşurare. Nemulţumirile sunt aceleaşi şi preşedintele de acolo e bine înfipt pe scaunul puterii de 30 de ani. Mubarak e unul dintre cei mai longevivi lideri din lume şi 65% din egipteni nu au mai cunoscut alt preşedinte. Chiar şi în condiţiile astea nu se grăbeşte să renunţe la putere. Ieri a trimis armata în patru oraşe să încerce să îi potolească pe protestatari.

În acelaşi scop, internetul a fost oprit în toată ţara şi au fost întrerupte şi serviciile de telefonie mobilă.

Tot în aceleaşi oraşe, Cairo, Alexandria, Suez şi Aswan, a fost impus un "curfew" încă de aseară. Deşi ştiu ce înseamnă "curfew", nu ştiu care e echivalentul românesc. Asta se întâmplă din cauză că deşi e un eveniment important, subiectele principale de la Antena 3 şi Realitatea sunt PENSIILE MILITARE şi nu-ştiu-ce proces la care a făcut infarct nu-ştiu cine... Astea sunt mai importante decât evenimentele geopolitice cu implicaţii majore...


Dacă revoluţia va reuşi sau nu, depinde doar de armată. Deşi soldaţii au fost trimişi pe străzi, nu par dispuşi să se ia de protestatari şi îi lasă să îşi vadă de treabă. Also, egiptenii sunt nişte ţărani. Azi, pe la mijlocul zilei, câteva mii de oameni au dat buzna în Muzeul Naţional de Istorie din Cairo şi l-au dat peste cap de tot. Oamenii ăia nu îşi dau seama că străinii d'asta vin la ei în ţară şi că economia lor se bazează în mare parte pe turism? Să sperăm că Sfinxul şi piramidele le vor lăsa la locul lor. Nu de alta, dar tot ce e mai nou de 2000 de ani în Egipt e praf.


Chiar dacă Mubarak îşi va păstra funcţia, vestea bună e că e deja foarte bătrân. Are 82 de ani şi unii zic că e bolnav şi nu mai are mult de trăit.

Yemen

Ali Abdullah Saleh
علي عبد الله صالح‎
1978-1990 (Yemenul de Nord)
1990-prezent (Republica Yemen - reunificată)

Situaţia economică e chiar mai rea decât în celelalte ţări. Jumătate din populaţie trăieşte cu mai puţin de 1,5 $/zi şi aproape o treime sunt malnutriţi. În contextul ăsta, Al Qaida are una dintre cele mai mari şi mai solide prezenţe de pe lume. În afară de asta, în Yemen mai sunt şi câteva milioane de refugiaţi somalezi, care vin dintr-o ţară chiar mai săracă şi mai instabilă. Dintre toţi conducătorii din lumea arabă, Saleh a fost depăşit doar de Ghaddafi din Libia, care controlează tot ce mişcă în ţara lui încă din 1969.

Urmează să apară o ţară nouă

La sfârşitul săptămânii e foarte, foarte, foarte probabil ca planeta să se aleagă cu o nouă ţară. A patra din secolul al XXI-lea. Chiar acum se desfăşoară un referendum început duminica trecută în partea de sud a Sudanului prin care se decide dacă Sudanul de Sud se va separa sau nu. Noua ţară ar urma să se numească "Sudanul de Sud", ceea ce mi se pare complet lipsit de imaginaţie. Şi dacă ne gândim la istoria recentă a ţării, e foarte probabil ca rezultatul să fie în favoarea independenţei.

Preşedintele Salva Kiir, din motive pe care nu le cunosc,
se afişează în public mai tot timpul purtând
o pălărie de cowboy

Ce ştim despre noua ţară? Nu foarte multe. Acoperă cam o treime din actualul Sudan. Guvernul Sudanului zice că populaţia e de 9.500.000, cei din Sudanul de Sud spun că sunt 12-13.000.000. Limbile oficiale sunt engleza şi araba, ca şi în cazul Sudanului actual. Dar foarte puţini dintre locuitori vorbesc vreuna din ele ca limbă maternă, regiunea fiind una dintre cele mai colorate din punct de vedere lingvistic de pe glob. În Sudanul de Sud locuiesc peste 200 de grupuri etnice, fiecare cu limba lui. Rata alfabetizării e de sub 40%.

Relaţiile dintre nord şi sud nu sunt dintre cele mai bune. În ultimii 50 de ani au avut loc două războaie civile: 1955-1972 şi 1983-2005, în urma cărora au murit aproape 2.500.000 de oameni. Motivul: când englezii au ocupat Africa nu s-au gândit să împartă teritoriile într-un mod inteligent, ci pur şi simplu au tras nişte linii pe hartă. La propriu. Nici când au plecat din Africa nu au schimbat graniţele în vreun fel şi, pe deasupra, au şi uitat să spună pe cine lasă la conducere. Aşa sudanezii au rămas cu o ţară în care nordul era populat de arabi şi sudul de triburi africane, şi nordul era musulman şi sudul era creştin.

Războaiele, pe lângă faptul că au dus la moartea unei mari părţi a populaţiei, au distrus şi cea mai mare parte a infrastructurii, aia pe care o aveau. În afară de asta, (posibila) nouă ţară are unii dintre cei mai proşti indicatori ai sănătăţii din lume: cea mai mare mortalitate infantilă şi cel mai mic număr de doctori la 1.000.000 de oameni (~20). Capitala Juba e practic un sat mai mare, căruia îi lipsesc utilităţile în cele mai multe zone. 90% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 1$/zi şi ţara primeşte ajutoare umanitare substanţiale din partea ONU.

Cu toate astea, nordul nu e prea încântat de perspectiva pierderii sudului, deşi la prima vedere ar trebui să fie. Practic urmează să scape de groapa de gunoi a ţării şi poate chiar a Africii. Dar ce nu ştie prea multă lume e că Sudanul are cele mai mari rezerve de petrol din Africa, comparabile cu ale unora dintre ţările din Golful Persic. Cea mai mare parte din ele sunt neexploatate. Şi 80% din rezervele astea de petrol se află sub groapa de gunoi de care am pomenit mai devreme şi care urmează să-şi declare independenţa. Nasol momentul pentru nord, dar nu prea au ce face. Foarte interesaţi de rezervele de petrol sudaneze sunt chinezii. Deja au investiţii mari în domeniu, care urmează să crească, China ducând lipsă de rezerve de petrol autohtone substanţiale.

Şi pentru ca situaţia să se complice, zonele colorate cu roşu (Abiyei) şi cu roz (South Kudurfan şi Blue Nile Region) nu se ştie încă sigur cui vor reveni, nordului sau sudului?

Est-ce que tu sais quelles étaient les événements de ta jour de naissance?

J'ai un cadeau por ceux qui aiment la langue française ou qui la comprennent. J'ai trouvé un site où vous pouvez trouver quelles étaient les événements les plus importants du jour dans quel vous êtes nés. Malheureusement, c'est tous en français... Moi je pense que je parle assez bien, mais même si, je n'ai pas compris entièrement. Dans tout le cas, l'idée est magnifique. Maintenant tout ce qu'ils doivent faire est créer une versione en anglais. Par exemple mon jour de naissance a été un mois après la chute du Mur de Berlin. Aussi, il y avait une guerre civile en Salvador et des élections présidentielles au Brésil.

Avec un seul click vous pouvez accéder actuellement les journaux télévisés de 1971 à 1974 (années incomplètes) et du 13 février 1976 au 31 décembre 2008. Cependant dans ces périodes, certains journaux peuvent manquer en raison de problèmes techniques au moment de leur enregistrement, ou pour cause de grève... Hé, c'est la France! Le droit de grève est sacré là.

http://www.dailymotion.com/sas/jtn

Am un cadou pentru cei cărora le place limba franceză sau o înţeleg. Am găsit un site unde puteţi afla care au fost evenimentele cele mai importante ale zilei în care v-aţi născut. Din nefericire, totul e în franceză... Eu zic că ştiu franceză destul de bine, dar chiar şi aşa, n-am înţeles totul. În orice caz, ideea e grozavă. Tot ce trebuie să facă acum e să creeze o versiune în engleză. De exemplu, ziua mea de naştere a fost la vreo lună după căderea Zidului Berlinului. De asemenea, era război civil în El Salvador şi alegeri prezidenţiale în Brazilia.

Cu un singur click puteţi accesa în momentul de faţă jurnalele de ştiri dintre 1971 şi 1974 (ani incompleţi) şi dintre 13 februarie 1976 şi 31 decembrie 2008. Totuşi şi în aceste perioade pot exista zile lipsă din cauza dificultăţilor tehnice de la momentul înregistrării sau din cauza grevelor. Hei, e Franţa! Dreptul la grevă e sfânt acolo...

Cum se face politică în ziua de azi

Peste tot pe glob oamenii sunt din ce în ce mai dezamăgiţi de politicienii şi de felul în care sunt conduse propriile ţări. Dar ocazional aceştia ne arată cât de mult se implică în a găsi soluţii pentru problemele ţărilor pe care le guvernează şi a creşte bunăstarea popoarelor lor.

Artele marţiale precum Karate, Kung Fu sau Taekwando au o tradiţie de mii de ani şi au apărut Orientul Îndepărtat. Aşadar oamenii de acolo sunt obişnuiţi să le folosească pentru a-şi rezolva disputele. Parlamentarii şi conducătorii ţărilor de acolo chiar le-au ridicat la rang de strategii politice. Iată cum arată o zi de lucru în Parlamentele Coreii de Sud şi Taiwanului:

Iată ce dezbateri aprinse poate stârni în India un "highly debated civil rights issue":



La fel şi în Sri Lanka:

De multe ori România e comparată cu Africa. O trăsătură comună a celor două e cu siguranţă corupţia. Dar iată ce se întâmplă în Nigeria atunci când hoţii din parlament sunt descoperiţi:

Nici în America de Sud scenariul nu e cu mult diferit. La fel se întâmplă şi în Bolivia:

Dar cea mai tare bătaie parlamentară din ultima vreme a fost în Ucraina. Opoziţiei a fost nemulţumită de faptul că noua conducere le-a permis ruşilor să-şi parcheze flota de la Marea Neagră la Sevastopol pentru încă 30 de ani, aşa că a venit echipată cu fumigene şi ouă.

Însă în alte ţări bătăile nu se generalizează şi parlamentarii aleg să îşi rezolve problemele într-un cadru restrâns, preferând să îi lase pe colegii lor să se uite fără a se implica. Se întâmplă în : Rusia, Cehia, Mexic şi Argentina.









Alţii se rezumă doar la înjurături, uneori în direct, ca în Irlanda.



În afară de două-trei atentate teroriste pe zi, invazia războiul de eliberare din Iraq, a adus şi libertatea de expresie. Unii iraqieni profită din plin de ea.



Dar situaţia de acum câteva zile de la noi e unică. Nicăieri în alt parlament nu s-a mai aruncat cineva de la balcon.



Listă preluată şi completată de la: Veve's Blog.

Rromii sunt ţigani! Din nou...

În sfârşit actualul guvern a făcut un lucru bun. Cică se vorbeşte despre reschimbarea denumirii de "rrom" în "ţigan". Mi se pare excelent! Poate aşa n-o să se mai facă confuzie între români şi "rromi". Mi se pare logic să li se zică "ţigani". Doar aşa li s-a spus de 500 de ani, de când au venit în ţara noastră şi până în 1992 nu a comentat nimeni.

Denumirea asta de "rrom" (cu un "r" sau cu doi, cum s-o scrie) se pare că vine din numele pe care îl folosesc ei pentru a se desemna pe limba lor. Foarte bine, dar asta nu înseamnă că şi alţii trebuie să facă asta. Şi ei nu sunt singurul popor în situaţia asta. Să luăm exemplul vecinilor noştri de la vest. Locuitorii Ungariei folosesc cuvântul "magyar" pentru a se desemna. Dar românii, ca şi majoritatea celorlalte popoare din Europa folosesc cuvinte derivate din numele strămoşilor lor, hunii (ex: engleză - "hungarian", franceză - "hungare", română - "ungur", germană - "ungarisch", italiană - "ungherese", spaniolă - "húngaro" etc). În limbajul de zi cu zi, cel puţin, asta e situaţia. De exemplu, avem bancuri cu unguri, nu bancuri cu maghiari. Şi "maghiarii" nu sunt deloc deranjaţi de asta.

Motivul pentru care termenul de "ţigan" e respins de unii reprezentanţi ai etniei e acela că ar fi jignitor. Sincer nu prea văd unde e jignirea. E adevărat că de multe ori e folosit în construcţii de genul "ţigan împuţit", "ţigan nespălat" sau "ţigan prost". Dar, fără supărare, aşa şi e. Mulţi, foarte mulţi dintre ţigani aşa şi sunt. Sigur, sunt şi oameni de calitate şi demni de toată admiraţia printre ei, dar majoritatea se încadrează binişor în descrierile de mai sus.

Dar schimbarea unui nume e suficientă? Nu e o soluţie permanentă. Aşa poate românii n-or să mai fie confundaţi cu ţiganii, dar cei din urmă tot or să rămână pe capul nostru în continuare. Stăteam eu şi mă gândeam acum câteva zile şi mi-a venit o idee: cum ar fi să existe o ţară pentru ţigani? Sunt unul dintre cele mai mari popoare fără ţară, nu? În 1948 a luat fiinţă statul Israel. O ţară numai pentru evrei... Înainte de asta evreii erau şi ei răspândiţi prin toată Europa.

Ţiganii sunt şi ei peste tot prin Europa, mai ales în Europa de Est şi cred că toată lumea s-ar bucura să scape de ei, fără însă a proceda ca Hitler. Fireşte la început în acea eventuală ţară a ţiganilor banii nu ar circula aşa cum o fac în mod tradiţional, prin vânzare-cumpărare, ci prin ciordeală-mangleală. Dar avem un exemplu pozitiv şi în acest sens. La capătul celălalt al lumii e o ţară numită Australia. Iniţial a fost o colonie penitenciar a Marii Britanii. Acolo erau trimişi hoţii şi unii prizonieri politici. Dar când s-au văzut de unii singuri pe un pământ nou, la 10.000 km depărtare de casă, s-au gândit că ar fi bine să nu mai fure unii de la alţii şi să treacă la muncă şi să construiască o ţară ca lumea. Astăzi e una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume. Bine, au avut nevoie de 300 de ani pentru a ajunge aici.

Deci s-a mai făcut înainte. S-au mai creat ţări special pentru popoare care nu aveau aşa ceva. Întrebarea rămâne acum e unde? Evreii au o ţară pe aceleaşi pământuri de pe care au plecat. Şi chiar dacă unora dintre ţăriel arabe nu le convine, o duc bine-mersi. După logica asta ţiganilor le-ar trebui o ţară undeva în India sau Pakistan, că acolo îşi au originile. Ar merita încercat, nu?