La notar

Acum câteva zile am dat înapoi ASE-ului, în sfârşit diploma de licenţă, pe care au binevoit să mi-o lase pentru câteva luni. Motivul pentru care a trebuit să fac asta mi se pare cel puţin ciudat: să nu cumva să mă duc la două masterate pe locuri finanţate de la buget în acelaşi timp. N-am semnat o declaraţie în sensul ăsta la un moment dat? Mă rog, nu contează.

Şi pentru că am auzit că nu ţi se mai dă nicio hârtie de la secretariat cum că diploma ta e la ei, am zis să fac nişte copii după după ea. Şi nu orice fel de copii, ci nişte copii legalizate. Aşa că m-am dus la primul notar care mi-a ieşit în cale. Mai trecusem pe acolo şi cu ocazia admiterii. Notarii, după cum bine ştim, au o profesie din domeniul juridic şi oamenii cu o astfel de pregătire, în proporţie foarte mare, sunt mai... speciali. Biroul ăla notarial este un apartament de la parterul unei vile, plin cu Nele. Cine a terminat facultatea de comerţ ştie exact despre ce vorbesc. Nici nu intru bine, că sunt întâmpinat de o voce uşor robotică, a unei doamne cu o faţă care nu exprima nicio emoţie şi care vorbea, ca să-l citez pe Mircea Badea, cu e din a. Şi nu vorbesc aşa numai cu clienţii, ci şi între ele...

-Cu ce vă pot ajuta?

-Aş vrea să fac nişte copii legalizate după o diplomă de licenţă.

Acum, dacă persoana pe care am invocat-o mai devreme ar fi fost prin preajmă, n-ar fi fost deloc fericită:

-Desigur. Vă rog complectaţi această cerere.

Aşa că purced spre a complecta cererea. În timpul ăsta tanti aia mi-a luat diploma, a făcut trei copii după cum am cerut şi a venit înapoi cu ele şi cu originalul la vreun minut după ce am terminat cu complectatu'. Pune câte două ştampile pe fiecare copie, aşa cum se face de obicei, scrie ceva pe ele, se ridică şi vine spre mine:

-Onorariul este de cincizeci şi doi zero-opt (52,08).

"Este" - pronunţat exact aşa cum se scrie, nu "ieste", cum facem cei mai mulţi. După suma care părea mai mare decât ar fi trebuit, mai adaugă, absolut aiurea, un cuvânt care mă bagă în ceaţă de tot:

-Vechi.

Hmmm, cum adică vechi? O fi vrut să zică în lei vechi, adică 5 lei noi. Nu, stai că n-are sens.

-52,08? Cum adică?

-Cincizeci şi doi zero-opt.

Tăcere, câteva momente.

-Dar... ce s-a întâmplat, că acum două luni trei copii de certificate de naştere au costat doar jumate.

Mă luminează notăriţa de alături, care vorbea desigur tot "cu e din a".

-Onorariul pentru copiile legalizate este de opt lei şaizeci şi opt (8,68) pagina.

Şi aşa totul începe să aibă logică. Fun fact: taxarea se face la pagină, nu la document. La mine a mai fost cum a mai fost, dar un domn de lângă mine, care avea un document mai consistent de legalizat, a fost foarte şocat când a aflat că avea de plătit 312,48 lei. Aşa că plătesc, cu o bancnotă de 50 lei şi cu una de 10 lei şi aştept restul, care vine abia după vreo două-trei minute. De ce a durat atât? Păi, în loc să-mi dea şi mie 8 lei, cum ar fi făcut orice casieră, a venit înapoi cu exact 7,92 lei, lucru foarte rar la noi.

Pentru cine se întreabă de unde Dumnezeu scot cifrele astea, atât de exacte şi fără zecimale rotunde, răspunsul este că preţul fără TVA e de 7 lei. Şi 7 lei + 24% TVA = exact 8,68 lei.

Cum să scrii o lucrare de licenţă

Acum câteva luni am luat şi eu examenul de licenţă. Vorba vine examen, că nu se mai potriveşte termenul de multă vreme. Proba scrisă a dispărut şi n-a mai rămas decât elaborarea unei lucrări destul de lungi. Acum, dacă respecţi câteva reguli destul de simple şi de evidente, ar putea chiar să fie un lucru plăcut scrierea ei.

• alege-ţi o temă despre care să ai ce să scrii, la care măcar să ai idee despre ce e vorba şi care să îşi placă;
• alege-ţi un profesor coordonator cu capul pe umeri şi cu care să te înţelegi, că dacă te îmbolnăveşti de nervi scriind-o, n-ai făcut nimic.

Mulţi ar fi tentaţi să creadă că limita maximă de 40 de pagini e un lucru bun, din cauză că se scrie repede şi nu se pierde prea mult timp. Dacă prima dintre cele două reguli e respectată, e o problemă. Şi încă una destul de mare. O limită minimă a numărului de pagini ar fi fost mult mai utilă. Astfel, o parte semnificativă a conţinutului lucrării trebuie eliminată. Nu-i nimic. D'asta s-au inventat anexele. Atâta că secţiunea lor nu trebuie să depăşească numărul de pagini al lucrării de licenţă.


Numărul capitolelor nu cred că ar trebui să depăşească trei. Hai să zicem patru dacă e absolut necesar. Am văzut modele de structuri de lucrări de licenţă şi cu câte şase capitole, dar dacă se depăşeşte numărul menţionat mai devreme există un risc crescut ca lucrarea să devină incoerentă şi neinteligibilă şi să iasă o mare varză. Capitolul I de obicei constă în teorie. Nu merită să pierdeţi multă vreme cu scrierea lui, pentru că în proporţie de peste 90% constă în Copy+Paste şi oricum nu-l citeşte nimeni, nici măcar comisia de examinare. Copy+Paste-ul ăla e mai bine să fie făcut din cărţi şi manuale, decât din pagini de internet.

Alt lucru important: sursele şi notele de subsol. Pe la jumătatea procesului de elaborare a lucrării de licenţă veţi avea impresia că lucrarea voastră constă exclusiv în note de subsol şi bibliografie şi că corpul principal e oarecum o componentă secundară. Cu cât sunt mai multe şi din surse mai variate, cu atât va da mai bine. Teoretic, dacă ele au o prezenţă consistentă, nimeni nu vă va putea acuza că aţi copiat (plagiat, în limbaj academic). Sursele din bibliografie şi notele de subsol trebuie să arate aşa:

• pentru cărţi: Nume de familie al autorului, Numele mic al autorului - Titlul lucrării citate, Editura, Oraşul, Anul, pagina (numai în cazul notelor de subsol). Sursele se vor trece în ordinea numelui de familie al autorilor. În notele de subsol la numele mic se trece numai prima literă în cazul bărbaţilor şi numele întreg în cazul femeilor;
  
• pentru site-uri: URL, data accesării. În faţa surselor anonime din bibliografie se vor pune trei steluţe (***).

Introducerea şi concluziile nu ar trebui să aibă mai mult de două pagini. Paginile lor nu se numerotează. Concluziile nu se pun la socoteală la numărul de pagini al corpului principal, însă introducerea da. Numerotarea paginilor secţiunii de anexe este opţională şi indicată numai în cazul în care ocupă mult spaţiu (peste 10 pagini, să spunem). În cazul în care se optează pentru numerotarea lor, numărătoarea începe de la 1.

Prezentarea este recomandabil să fie însoţită de un material în format electronic (prezentare Power Point sau Flash). În cazul Power Point-ului nu există reguli clare în ceea ce priveşte numărul de slide-uri, dar durata prezentării nu trebuie să depăşească 15 minute cu tot cu întrebări. Deci prezentarea propriu-zisă nu trebuie să depăşească 7-8-9 minute.

O lucrare de licenţă are două componente: forma şi fondul. La elaborarea ei trebuie pus în primul plan fondul, în mod clar. La prezentare contează forma. Deci, poze, grafice, tabele (uşor de citit, preferabil) la greu. Slide-urile nu trebuie să fie prea încărcate. Nu trebuie să citiţi din ele. Trebuie păstrat contactul vizual cu comisia de evaluare, chiar dacă am înţeles că în unele cazuri e posibil ca o parte a ei să se uite pe pereţi sau chiar să doarmă. Din fericire, n-a fost cazul la mine.

În ceea ce priveşte forma de prezentare a lucrării - adică coperta - recomand cu căldură o copertă de plastic cu spirală, care să nu coste mai mult de 10 lei. Există numai două situaţii în care merită să te complici cu o copertă de piele:

• dacă eşti aşa de încântat de opera ta, încât vrei s-o ai împachetată frumos, că o să facă impresie mai bună când o să le-o arăţi copiilor şi/sau nepoţilor;
• dacă ai bani de aruncat pe fereastră.

În mod normal, coperta nu influenţează în niciun fel nota finală, atâta timp cât toate elementele necesare sunt prezente. Acestea sunt, de sus în jos: universitatea şi facultatea, cuvintele LUCRARE DE LICENŢĂ, conducătorul ştiinţific şi autorul, oraşul şi anul. Alt argument chiar mai convingător, ar fi poza de mai jos.

Lucrările de licenţă din 2010 în 2011.
Puteau şi ei să aştepte până se termina perioada de prezentări
de anul ăsta până să le arunce la gunoi...

Şi era să uit: diacriticele sunt obligatorii. Unora ar putea să le pară greu de crezut, dar nu e chiar atât de groaznic să scrii la calculator cu diacritice româneşti. Nu-s decât cinci litere suplimentare. Alte popoare europene vorbitoare de alte limbi nu au norocul nostru şi nu se plâng.

Sper că n-am omis prea multe dintre probleme. Au trecut câteva luni de la momentul susţinerii.

Sesiune de comunicări ştiinţifice

Chestiile astea se ţin o dată sau de două ori pe an în fiecare facultate şi cică orice student sau orice grup de studenţi de la oricare dintre facultăţi se poate înscrie. În cazul Facultăţii de Comerţ, anul ăsta au fost vreo 30 şi ceva de lucrări de la Comerţ şi singură una de la REI. Ideea e aşa: studenţii înscrişi, individual sau în grup, încearcă să scrie o lucrare cât mai inteligentă despre un subiect legat fie de administrarea afacerilor, fie despre turism şi dintre toate lucrările unele primesc premii. Există două comisii de evaluare, una pentru fiecare dintre secţiunile amintite

La ce e bună? Dacă eşti în anul III sau chiar şi în anul II, e o ocazie grozavă să exersezi prezentatea pentru licenţă. Şi fiind în situaţia asta m-am înscris şi eu; mă rog, am fost înscris şi am fost anunţat la aproape o săptămână după... Altfel, nu cred că te ajută prea mult. Şi ca orice lucru făcut de ASE... să zicem că e loc de mai bine. Mult mai bine...

1. Oamenii care ar trebui să ne înveţe pe noi să fim organizaţi, că cică la economişti asta e o treabă bună sau aşa ceva, nu excelează la treaba asta. Una e teoria, alta e socoteala de pe teren. Eu personal recunosc că nu am folosit un proiector în viaţa mea. Nu am atins unul în viaţa mea, nu ştiu în care dintre mufele calculatorului intră şi nici cum se instalează nu sunt prea sigur. Dar îmi imaginez că de vreme ce sunt disponibile la scară largă în toate magazinele de calculatoare nu e ceva extraordinar de complicat. Cât de BOU să fii să nu verifici cu o zi sau două înainte dacă proiectorul din sala în care circa 15 oameni urmează să ţină nişte prezentări funcţionează sau nu în condiţiile în care toată lumea a pregătit prezentări în Power Point?;
2. Presupunând că anticipezi problema asta, ceea ce în cazul de faţă nu s-a întâmplat, pregăteşti un plan B. Adică găseşti o altă sală de curs dotată cu proiector, preferabil situată cam în aceeaşi zonă cu sala iniţială, nu la o clădire şi şapte etaje distanţă, cum s-a întâmplat acum;
3. Profesorii evaluatori trebuie să se pregătească fizic şi sufleteşte pentru ce urmează. Chiar dacă toţi studenţii prezintă inepţii absolute, trebuie să stea pe scaunele lor şi să îi asculte până la capăt, fără să devină plictisiţi de viaţă la ultimele patru-cinci lucrări. Adică, ceea ce fac studenţii la fiecare curs de la materii precum BEI (bazele economiei întreprinderii), dreptul afacerilor, mărfuri nealimentare sau managementul calităţii;
4. Studenţii care sunt în situaţia de a depăşi timpul alocat, oricum prea scurt (10 minute), NU trebuie grăbiţi. Când profesorii mănâncă studenţilor din pauză ei nu prea au dreptul să comenteze şi mi se pare că ar trebui să se aplice şi reciproca;
5. La nici una dintre comisii ÎN NICIUN CAZ nu trebuie ca JUMATE din lucrări să îl/o aibă pe şeful/şefa de comisie pe post de coordonatorul ştiinţific;
6. În final, la alegerea câştigătorilor nu ar trebui să conteze faptul că coordonatorul ştiinţific este şef/şefă se comisie, şef/şefă de catedră sau decan(ă). Nu că m-aş fi aşteptat să câştig ceva, Doamne fereşte, dar mi s-a părut o coincidenţă notabilă asta. Plus că, multe lucrări interesante şi originale, care aveau pe post de coordonatori ştiinţifici alţi profesori mai mărunţi au rămas nepremiate;
7. Apropo de eficienţă, cum e posibil ca într-o sala cu nu patru, nu cinci, ci ŞASE calculatoare, punctajele să fie făcute într-un ditamai tabelul scris manual în 45 de minute când poţi să faci acelaşi lucru în 10 minute în Excel? Şi data viitoare hai să îi punem pe studenţii de la AMBELE secţiuni să noteze lucrările celorlalţi. Nu că părerea noastră ar conta, dar măcar pentru menţinerea aparenţelor...

Acestea fiind spuse, sper ca până când o să vină vremea licenţei să se rezolve cele şase puncte, mai ales că de data asta chiar va fi vorba despre ceva foarte serios, nu doar de o ocazie ca profesorii să se dea mari cu lucrările scrise de alţii la care ei au contribuit doar cu sugestii şi corecturi pe ici, pe colo.

Ah, era să uit: WARNING! Durata unei sesiuni de comunicări ştiinţifice este de 6-7 ore. Deci nu vă înscrieţi decât dacă staţi bine cu nervii.