Se afișează postările cu eticheta YouTube. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta YouTube. Afișați toate postările

luni, 9 ianuarie 2012

L-au descoperit şi românii pe Arash

.



De câteva luni, pe YouTube cel puţin, că la televizor nu ştiu şi la radio nu l-am auzit prea des, Arash a devenit cunoscut şi printre români. Din nefericire, românii, în mare parte, sunt... cam ţărani. Deşi acum situaţia s-a mai îmbunătăţit, când românii au început să comenteze prima dată la videoclipul de faţă (un fel de continuare la videoclipul altei melodii), într-o treime din comentarii era înjurat că e arab, într-o treime era înjurat că e manelist şi într-o treime era comparat de alţi manelişti cu Salam şi Guţă. O parte foarte mică a comentatorilor români îşi dădeau seama cum stăteau lucrurile de fapt.

Acum, eu îl ştiu de câţiva ani pe Arash şi nu mi se pare deloc rea muzica lui. Să clarificăm unele lucruri: în primul rând nu e în niciun caz manelist. Deşi ritmurile aduc oarecum cu manelele, versurile melodiilor nu fac trimitere la bani, duşmani, valoare şi alte lucruri din sfera manelelor cântate de tot felul de ţigani borâţi în România, Bulgaria şi alte ţări din Balcani. Ca o paranteză, sunt sigur că multe dintre melodiile lui au fost furate de tot felul de manelişti şi cu ocazia asta au fost şi stricate. În al doilea rând  (de asta m-am mirat şi eu când am auzit-o), nu şi-a început cariera în Orientul Mijlociu, ci în Suedia, unde trăieşte de când era copil, dacă nu cumva s-o fi şi născut acolo. În al treilea rând nu e arab, ci iranian şi limba în care cântă aproape toate melodiile nu e araba, ci persana. Nu există mare legătură între cele două, deşi pentru urechile celor mai mulţi occidentali, s-ar putea să sune ambele la fel. În ultimul rând, manelist sau nemanelist, e pe cale să devină cel mai vizionat artist al genului pe YouTube, fiind la concurenţă cu cea aflată acum pe primul loc. De asemenea, şi genul muzical, care nu ştiu exact cum se numeşte, e din ce în ce mai popular în Europa, ceea ce e perfect logic, dacă ne gândim că arabii, turcii şi persanii sunt tot mai numeroşi în vestul continentului.

miercuri, 8 iunie 2011

Robotzii îl scot pe Antonio Banderas din anonimat

Ultimul episod din Robotzi (nu pot să-l iau de pe site în variantă originală, că nu există opţiunea de embed):



Cântecul original pe YouTube (Antonio Banderas - Canción del mariachi):



Comentariile cele mai votate ale filmului de pe YouTube:


A doua pagină de comentarii:


Asta, în timp ce străinii care nimeresc acolo sunt nedumeriţi de e se întâmplă:


sâmbătă, 7 august 2010

Internetul în Turcia

În comparaţie cu alte ţări musulmane, Turcia e o ţară modernă şi în cele mai multe privinţe mai avansată. Religia şi politica sunt separate de 90 de ani, libertatea religioasă e garantată, pedeapsa cu moartea a fost abolită acum câteva zeci de ani şi femeile au aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii şi pot să umble pe stradă îmbrăcate cu ce vor. Una peste alta, e comparabilă cu alte ţări europene.

Cu toate astea, în Turcia YouTube e interzis. Da, dacă vrei să accesezi site-ul cu pricina, în loc de filme dai de următorul ecran:

Decizia tribunalului Ankara 1 Sulh Ceza Mahkemesi nr. 402/2008
cu privire la conţinutul acestui site (youtube.com) a fost
implementată
de "Ministerul Telecomunicaţiilor"


Încercare de accesare a altor site-uri interzise poate duce la afişarea acestui ecran, cu o explicaţie mai ambiguă:

Acest site se află sub incidenţa unui
ordin judecătoresc
care interzice accesul

Motivul: Articolul 301 din codul penal turcesc prevede insultarea lui Mustafa Kemal Atatürk şi a naţiunii turce ca infracţiune ce se pedepseşte cu un an până la şase ani de închisoare.

Türk Milletini, Türkiye Cumhuriyeti Devletini, Türkiye Büyük Millet Meclisini, Türkiye Cumhuriyeti Hükümetini ve Devletin yargı organlarını alenen aşağılayan kişi, altı aydan iki yıla kadar hapis cezası ile cezalandırılır.

Şi YouTube, ca şi alte site-uri interzise, e plin de filme ca cel de mai jos postate de armeni, kurzi sau greci. În treacăt fie spus, acum vreo doi ani era plin şi de filme asemănătoare făcute de unguri despre români sau viceversa, dar la noi nimeni n-a blocat accesul.



Şi dacă eşti prea insistent, primeşti ban. De unde ştiu asta? Păi, am luat la rând site-urile interzise şi la un moment dat internetul s-a oprit la mine, dar celorlalţi din jur încă le mergea fără probleme. Oricum, telefoanele şi calculatoarele vândute în Turcia nu sunt adaptate interdicţiilor:

Vezi rândul III, dreapta

Dar există metode de a evita interdicţia:

Puteţi accesa YouTube de pe servere proxi şi
va funcţiona fără nicio problemă.

Eu fac asta tot timpul.

Recep Tayyip Erdoğan,
preşedintele Turciei


luni, 19 aprilie 2010

Cum se face YouTube-ul să meargă pe iPhone - YouTube Fix

De când l-am luat tot încerc să-l repar şi acum, după câteva luni am şi reuşit. Nu ştiu de ce, dar cred că toate au problema asta. Cel puţin cele pe care le-am văzut până acuma. Peste tot unde găseai ceva despre asta zicea să intri în Cydia şi să introduci următorul link: http://cydia.iphoneil.net/

Unserver israelian, după nume unde trebuia să găseşti un fix pentru YouTube cică. După comentariile găsite peste tot unde apărea asta, fixul respectiv a dispărut cam în aceeaşi perioadă în care am intrat eu prima dată... Ghinion.

Dar acelaşi lucru se găseşte şi în alt loc. Aşadar, se intră în Cydia (care habar n-am la ce foloseşte de fapt; doar am urmărit instrucţiunile pas cu pas şi le redau aici ca papagalul).
  1. Intri în Cydia;
  2. Apeşi pe "Manage" în partea de jos;
  3. Apeşi unde scrie mare "Sources", chiar în mijlocul ecranului;
  4. Dreapta sus - "Edit";
  5. Stânga sus - "Add"
  6. Scrii următorul link: http://apt.macOSmovil.com/ (tot un server israelian);
  7. Cauţi "Push Fix" şi apeşi "Install" în dreapta-sus;
  8. Aştepţi vreo 3-5 minute, după care poţi să intri pe YouTube.

miercuri, 25 martie 2009

Download-uri de pe YouTube

Da, într-adevăr este posibil. Deşi nu există nicăieri un buton cu download pe tot site-ul se poate cu un progrămel numit YouTube FLV Downloader. Dacă vreţi să-l testaţi, click pe linku-ul cu albastru. Filmele descărcate sunt salvate în format .flv şi pot fi vizualizate cu FLV Player.

Nu-i ţeapă, chiar funcţionează.

Ah, şi în cazul în care aveţi nevoie să transformaţi fişierele descărcate în format MPEG sau .avi, mai există şi FLV Converter.

miercuri, 3 decembrie 2008

Naţionalismul - boală grea. Prostia-boală şi mai grea

NAŢIONALISM s.n. Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor şi aspiraţiilor naţionale; Atitudine care are în vedere, în primul rând, apărarea drepturilor şi aspiraţiilor naţionale (însoţite, în anumite împrejurări, şi de xenofobie); Tendinţă de a aprecia exclusiv şi exagerat tot ceea ce aparţine propriei naţiuni. - Din fr. nationalisme

Aceasta e definiţia dată naţionalismului de cel mai recent DEX al limbii române. Pe de altă parte, o definiţie mai simplă şi pe înţelesul tuturor, ar fi următoarea: o boală care îi face pe oameni să se urască pentru că vorbersc limbi diferite. În mod normal, aţi zice că astfel de lucruri nu prea se mai întâmplă în zilele noastre, nu? Pana mea, suntem în secolul XXI. În Europa, în afară de conflictele din fosta Iugoslavie, n-a mai fost niciun război de peste 60 de ani. Ei nu, nu tocmai. Încă mai există lucruri de genul ăsta. Încă mai sunt oameni care n-au aflat că Primul Război Mondial s-a terminat sau că Hitler a murit... Şi asta chiar pe site-uri cunoscute în toată lumea şi vizitate de oameni din toată lumea!

HunGerri, piluren72, ungvary, glebbukov, Kolev85, RomanianOrtodox25, KINDERBUENKA, Damaszkusz, Magzarhornet, ANTISLOVAKIA1, bukovintaras, iambolgar, AleksanderBG, MagyarDemon, lalaturul88, ItzakbenDavid, rroman116, RomulusMailat, Raadu19, egyetemist, AntiROMAnia, DieRomania, FUCKhellas, Monkeydonian01, HungarianKiller, MuieROMAnia, RomaniaGypsylandia, MUIEmagyarsag, TrianonTruth, hunsylvania, SzekelyBoti şi mulţi, mulţi alţii. Aici sunt înşiruiţi numai câţiva din ungurii, românii, bulgarii, slovacii, macedonenii, grecii care au umplut YouTube-ul de filme idioate despre ţările celorlalţi.

Dar de unde au plecat toate astea? Din tradiţie proba
bil. Dacă ne uităm bine pe listă, cei mai mulţi sunt unguri şi cea mai mare preocupare a lor e să recupereze teritoriile pierdute acum aproape un secol prin celebrul tratat de la Trianon.

Igazságot Magyarországnak. Dreptate pentru Ungaria.
Fraza asta apare în multe filme. Şi chiar şi aceeaşi poză.

Ei, poate fi privit din mai multe puncte de vedere evenimentul. Pe de o parte, multe ţări şi-au lărgit teritoriile sau şi-au reunit popoarele. Cazul României şi al Transilvaniei, de altfel. Pe de altă parte, Ungaria a fost cel mai mare perdant al Primului Război Mondial, pierzându-şi 75% din teritorii. E de înţeles să fii supărat când ţi se întâmplă asta, dar totuşi, după 90 de ani??

Şi dacă examinăm problema şi mai mult, ne dăm seama că nu a fost chiar atât de nedrept. Or fi pierdut ei trei sferturi din teritorii, dar au pierdut doar cca. 30% din populaţie. Ioi! Păi de la 75 la 30 la sută e cale lungă... Explicaţia se află pe harta de mai jos, care reprezintă grupurile etnice din Ungaria Mare la 1880, chiar în timpul unei extinse campanii de maghiarizare forţată, declanşată probabil de revoluţia de la 1848, când ungurii şi-au dat seama că sunt o minoritate în propria ţară.


Legendă: roz-unguri
maro-români

galben-germani

verde-slovaci

albastru deschis-sârbi şi croaţi

albastru închis-sloveni

portocaliu-ucraineni, ruteni şi ruşi

mov-bulgari


Chiar şi aşa, la 1910, cu toate eforturile, maghiarii nu reprezentau decât puţin peste jumate din populaţia Ungariei de atunci. Sigur, dacă spui asta unuia dintre ungurii de mai sus, ai şanse mari să te trezeşti cu o grămadă de mesaje pline de înjurături. Ce contează detaliile astea? Sau chiar şi faptul că unii dintre oamenii acelor vremuri (atenţie, unguri, cei mai mulţi, nu alte naţionalităţi!) îşi dădeau seama că destrămarea ţării era inevitabilă? Iată câteva citate :
  • Dr. S Fényes: Istoria Ungariei este una plină de minciuni groaznice. Pentru o mie de ani, naţiunea maghiară a fost reprezentată de o gaşcă de câteva sute de indivizi, care vor duce în final la distrugerea ei (începutul secolului XX)
  • Adám Kollár: Limba maghiară e vorbită doar de o mică parte a ţării şi temerea cea mai mare e că dacă situaţia va persista, va avea aceeaşi soartă ca limba cumană, care a dispărut cu două secole în urmă. (În secolul al XVI-lea adică)
  • Dr. Ajtay Jozsef: În 113 ani, populaţia maghiară a Ungariei a crescut cu 6.269.000 de suflete, în timp ce restul naţionalităţilor au avut parte de creşteri mult mai mici. (1905); acelaşi autor mai spune: Limba germană a fost introdusă în administraţie la începutul secolului trecut (al XIX-lea adică) pentru simplul motiv că maghiara era vorbită de o parte mică a populaţiei şi germana era vorbită mult mai mult de nemţi, români, slovaci şi sârbi.
  • Seton Watson: Ungaria este cel mai poliglot stat al Europei. Populaţia non-maghiară reprezintă 54% din total, în ciuda a 40 de ani de încercări neîncetate de maghiarizare forţată. (1888)
  • Martin Schwartner: Din 10.000.000 de suflete, mai puţin de o treime sunt unguri. (1810)
  • Dr. Karl Renner: Cea mai numeroasă naţiune non-maghiară din Ungaria sunt românii, ce numără aproape 3.000.000 de suflete, urmaţi îndeaproape de slovaci.
  • Stefan Bethlen: În Transilvania, românii sunt mai numeroşi decât ungurii şi toate celelalte naţiuni cu care convieţuiesc, luate la un loc. (1912)
  • Fabrizius: Populaţia ungurească a crescut permanent prin absorbţia şi maghiarizarea altor naţionalităţi.
  • Péter Balogh: În 50 de ani, 20 de localităţi din estul Transilvaniei s-au transformat din româneşti în ungureşti (1910).

Legi draconice, colonizări, schimbări de nume ale localităţilor şi oamenilor, falsificarea cifrelor, toate aveau un singur scop: în anul Domnului 2050, 100% din populaţia Ungariei avea să fie maghiară. Deşi statisticile oficiale ridicau moralul patrioţilor maghiari şi a populaţiei ungureşti, intelectualii şi înalta clasa nu se simţeau tocmai confortabil, ştiind că Ungaria lor "milenară" nu era chiar aşa de milenară. Deci, săracii unguri de pe YouTube se luptă degeaba. Nu mai sunt şanse să se schimbe nimic. O dată pentru că toate ţările în cauză sunt membre U.E. şi astfel de lucruri nu sunt tolerate şi a doua oară pentru că, mai ales de la intrarea în U.E, Ungaria nu o duce prea bine cu economia şi abia pot să întreţină ce au. Dar motivul suprem ar fi structura demografică a unei noi Ungarii Mari: maghiari 35%, români 18%, slovaci 16%, croaţi 10%, ţigani 6%, sârbi 5%, ucraineni 3%, germani 1% ş.a.

Concluzia: Ungaria Mare s-a destrămat tocmai din cauza dorinţei ungurilor de a obţine o poziţie cât mai solidă şi din cauza intoleranţei faţă de cei cu care convieţuiau. Către naţionaliştii unguri care au impresia că fac un serviciu ţării lor postând filme tâmpite şi luându-se la ceartă cu toţi vecinii:

Nem ismételd a múlt hibáit. Légy boldog azal ami még van.
Nu repetaţi greşelile trecutului. Bucuraţi-vă de ce încă v-a mai rămas.