Se afișează postările cu eticheta Sfârşitul Lumii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfârşitul Lumii. Afișați toate postările

marți, 20 iulie 2010

Paşapoartele biometrice

De ieri sunt din nou posesor de paşaport. Biometric... Până la urmă am făcut bine că m-am dus să-mi schimb paşaportul fără a avea un motiv la momentul respectiv, că peste două zile o să-l şi inaugurez. Turcia nu e în Uniunea Europeană şi nu merge doar cu buletinul.

Când am descris procedura de obţinere a unui nou paşaport acum două săptămâni, am primit următorul comentariu: "Să înţeleg că ţi-ai făcut biometric. Păcat...". Apropo de procedură, susţin în continuare ce am spus atunci: cei de la paşapoarte sunt vizibil mai civilizaţi decât ţăranii de la circulaţie de la etaj. A fost una dintre puţinele dăţi când am auzit formule de genul "bună ziua", "vă rog", "mulţumesc" sau "o zi bună" din partea unui funcţionar public. Nu că aş fi avut de a face cu prea mulţi, dar am mai auzit poveşti.


Să revenim acum la paşapoartele astea biometrice... Singurele diferenţe evidente faţă de paşapoartele clasice sunt că cele noi au un amărât de chip şi nu sunt doar în trei limbi ca până acum, ci în 23, ceea ce se traduce printr-o mare varză, că nu mai pricepi nimic. Multă lume se opune introducerii lor şi nu prea înţeleg de ce. Mulţi e posibil să se fi uitat la prea multe programe TV cu tema "teoria conspiraţiei", alţii sunt posedaţi de spiritul de turmă. Deci, ce nu le convine acestor indivizi?
  • Datele conţinute de chip pun în pericol libertăţile civile ale posesorului. Datele conţinute de chip în România sunt numele, CNP-ul şi amprentele. În alte ţări îţi şi scanează faţa sau retina. Chiar şi aşa, asta nu e un pericol decât dacă te gândeşti să faci oareşce. Cum nu îmi propun să comit nicio infracţiune nici în ţară, nici în afară, nu-mi fac griji. De fapt e chiar un lucru bun ce se întâmplă, poentru că în cazul în care posesorul face ceva rău, e mai uşor e identificat. Plus că amprentele şi toate datele personale şi chiar mai mult ţi le iau şi la ambasadele SUA şi Canadei şi nu se supără nimeni;
  • Unii susţin că chip-urile emit radiaţii. No comment;
  • 666. Nişte ciumpalaci, care probabil nici nu ştiu ce-i ăla sistem informatic, susţin că "sistemele informatice folosite în crearea acestor paşapoarte conţin cifra diavolului 666". 666 e un număr ca oricare altul. Are o sonoritate aparte, ce-i drept, dar mie personal nu mi-a adus ghinion. Am o mică problemă cu numărul 13. De multe ori mi s-a întâmplat să-mi poarte ghinion, dar nu tot timpul. De fapt, noul paşaport chiar e emis pe 13 iulie, dar asta e. Ce-a fi să fac acum? Să mă duc să le cer unul nou, cu altă dată? Nici n-am timp, în două zile, pa!

Mişto filmul. Sărit de pe fix regizorul, dar mişto

În ultimă instanţă, cred că decizia uvernului de a introduce noile paşapoarte se rezumă la bani. Paşapoartele normale, "nebiometrice", erau valabile 10 ani pentru cei ce aveau peste 25 de ani. Cele biometrice - numai cinci. Acum cred că autorităţilor emitente le şade mai bine să emită paşapoarte pentru cetăţeni la cinci ani, decât la zece, nu? Dar paşapoartele simple nu au dispărut de tot. Cele în regim de urgenţă sunt la acelaşi pret, sunt "nebiometrice" şi sunt disponibile pentru 210 lei, faţă de 270 lei, cum sunt cele permanente. Dacă se mai găsesc şi oameni care să insiste să-şi facă paşapoarte simple la un an sau la şase luni, s-au scos! Or să se umple de bani. Pe care îi vor folosi în interes public, desigur...Oricum, pe măsură ce tehnologia paşapoartelor biometrice se va răspândi pe planetă, s-ar putea ca posesorii de paşapoarte clasice să aibă surpriză de a li se lua amprentele şi de a li se scana retina sau chipul în vamă.

PS: Nu mă aştept să schimb opinia cuiva care se opune paşapoartelor noi cu câteva rânduri scrise în 10-15 minute.

miercuri, 7 aprilie 2010

Barack Obama - son of Satan?

Unii oameni pur şi simplu au prea mult timp liber. Ca şi cu orice lucru în cantităţi excesive, n-au ce face cu el. Şi uite aşa ies cele mai mari... catastrofe, că alt cuvânt nu găsesc. De vreun an văd că e la modă treaba asta cu sfârşitul lumii: ba ăiă de la Geneva aruncă în aer planeta cu acceleratorul lor de particule, ba se prăbuşeşte cerul în 2012. Mai e şi varianta Anticristului, care mi-e un pic neclar ce înseamnă, dar unii se dau mari că au aflat despre cine e vorba.

Şi de când cu YouTube, Facebook, Wikipedia şi alte chestii de genul ăsta pe care ni le oferă interneul, toate chestiile astea se răspândesc din ce în ce mai repede. Aşa că cineva care vorbeşte ebraică sau care are un dicţionar la dispoziţie şi care a citit câteva pasaje din Biblie, poate să debiteze prostii cu adevărat impresionante.

Iisus le-a zis: Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.
Luca 10:18

Aşa că Satana e un fulger din cer. În ebraică, limba în care a fost scrisă Biblia, cele două cuvinte se traduc aşa:
fulger - baraq - ברק
cer - bamma - במה
Cuvântul "din" e se traduce prin "ו" - "u".

ברק ובמה
Baraq uBamma

Anticrist sau doar o coincidenţă incredibilă? Eu înclin spre a doua varinată.

duminică, 22 noiembrie 2009

2012 - Mai avem trei ani

Asta e tema celui mai nou film despre sfârşitul lumii. NU vin marţienii, nu ne loveşte un meteorit, ci se cam... dezintegrează, cred că e cuvântul, sau ceva de genul ăsta, Pământul. Adică se produc un cutremur şi o inundaţie la scară planetară. Un fel de potop, aşa ca pe vremea lui Noe. Filmul - interesant. Dar nerealist. Mă îndoiesc că s-ar putea produce un tsunami destul de mare încât să îngroape Everestul în apă.

Singurul lucru realist e că cele trei "Arce ale lui Noe" pe care au in
trat vreun milion de oameni au pe undeva pe ele nişte etichete pe care scrie 中国制造 (Made in China). Asta e 100% plauzibil. Doar chinezii ar fi în stare să facă aşa ceva într-un timp atât de scurt...

Dar tema filmului se bazează pe ceva real, dacă i se poate spune aşa. O grămadă de oameni chiar au impresia că Sfârşitul Lumii sau Apocalipsa sau Armageddon sau cum i-o mai spune va veni în 2012. Pe 21 decembrie 2012, mai exact. Motivul principal pentru care lumea zice că mai avem doar vreo trei ani de trăit e că la acea dată se va termina calendarul mayaşilor. Nasol!


Dar s-ar putea să am o explicaţie: pe la 1500 în America au venit spaniolii şi una dintre activităţile lor favorite era să-i taie pe locuitorii iniţiali ai continentului nou-descoperit. Printre ei erau şi mayaşii ăştia. Şi în condiţiile în care erau vânaţi în scop recreativ nu cred că le mai ardea să facă calendare. Aşa că 2012 o să vină şi o să treacă aşa cum a făcut-o şi 2000, când s-a petrecut acelaşi fenomen: o grămadă de lume era convinsă că n-o să mai prindem 2001. Ei bine, am prins 2001 şi încă vreo opt după el.

Singurul lucru care o să se sfârşească pe 21 decembrie 2012 e chestia asta:







Official2012Countdown.com


Saitul pe care am găsit-o se numeşte sugestiv www.2012supplies.com şi are o selecţie încântătoare de obiecte utile în eventualitatea apocalipsei: hrană uscată bogată în calorii (50,20$), generator (139,90
$), manual de supravieţuire (9,99$), trusă medicală (21,48 $), costum antiradiaţii (495$), butoi pentru apă de ploaie (99,99$), panou solar (444,05$), mască de gaze (39,95$) ş.a. Dacă vrei să supravieţuieşti apocalipsei prebuie să scoţi din buzunar 2430,99$ (2625,46$ cu 8% "taxes"). LUAŢI CĂ-I SUPEROFERTĂ!

duminică, 24 mai 2009

Cum o să ne petrecem sfârşitul lumii?

De vreme ce tot vine sesiunea şi odată cu ea şi potenţialul pentru o nouă restanţă (la aceeaşi materie), m-am gândit că ar fi potrivit să scriu câte ceva despre sfârşitul lumii. Mai exact, când ar fi trebuit să vină şi când ar trebui să vină. Părerile sunt împărţite şi în ultimii două mii de ani au fost mulţi oameni sau profeţi care au făcut mult predicţii legate de asta. Mai jos o să le enumăr. Mă rog, cred că sunt doar câteva.

O grămadă dintre ele au fost făcute de evrei sau au fost legate de evrei. În anul 44, Theudas, un evreu din Palestina se declară Mesia şi ia cu el în deşert încă 400 de oameni, probabil să aştepte sfârşitul lumii şi/sau venirea lui Dumnezeu. A venit sfârşitul, cei drept, dar numai pentru ei. Au fost toţi decapitaţi de romani pentru erezie.

Hypollytus, un martir al creştinismului, a ajuns la concluzia că între Adam şi Eva şi naşterea lui Iisus sunt 5500 de ani. Nu ştiu de ce, dar credea că la 6000 de ani urma ca lumea să se sfârşească, aşa că în anul 234, a prezis că apocalipsa va veni în anul 440. Evident, s-a înşelat...

În 991 dinastia Carolingiană se stinge şi fiind vorba de nişte oameni care conduceau jumate din Europa, mulţi au crezut că e începutul sfârşitului. Dar nici atunci n-a fost să fie.

Anul 1000 a fost un alt an în care mulţi erau convinşi că se va prăbuşi cerul peste ei. Asta probabil că a fost în principal din cauză că e o cifră rotundă şi lumea credea că ar fi un moment bun ca Iisus să se întoarcă, chiar dacă nici Biblia şi nici altă scriere religioasă nu zicea nimic în sensul ăsta. Dar, cum era de aşteptat, Iisus avea alte lucruri mai bune de făcut şi nici chiar numărul magic "o mie" nu l-a putut convinge să se întoarcă. În decembrie 999, pentru ca fie bine văzuţi de Dumnezeu, oamenii se purtau cât se poate de creştineşte, toată lumea era pioasă, bunuri lumeşti erau date săracilor şi mii de pelerini s-au îndreptat spre Ierusalim să fie martori la întoarcerea Domnului. Dar 999 s-a transformat în 1000 şi în afară de asta nu s-a întâmplat nimic. De asemenea, valul de erezii din Franţa, Italia şi tot vestul Europei era considerat lucrarea Satanei.

Marea foamete din Europa anului 1005 a fost asociată la vremea aceea de foarte mulţi cu apocalipsa. Ei, ăsta e un motiv cât de cât plauzibil...

În anul 1006 o nouă stea apare pe cer (o super-novă de fapt) în acelaşi moment în care nişte slujitori ai regelui Franţei se convertesc la iudaism. Oh, not again! Damn jews... Dintr-o eroare de traducere a Bibliei, pentru anul 1009, se prezic ploi de sânge şi ciume. Dar nu s-a întâmplat nimic.

În 1186, "Scrisoarea de la Toledo" avertizează pe toată lumea să se ascundă în peşteri şi în munţi pentru că vine sfârşitul lumii şi puţini vor fi cruţaţi. În afară de faptul că pentru câteva minute s-au aliniat planetele, nu s-a întâmplat nimic notabil.

În 1553, Müntzer, un lider al unor ţărani germani din sud pretindea că a avut o viziune în care i se spunea că dacă îl va omorî pe regele ţinutului în care trăia, Mesia va veni. Asta a dus la o luptă dezechilibrată între soldaţii regelui şi ţărani. Muntzer mai zicea şi că Dumnezeu i-a mai spus că pelerina lui îl va ajuta să oprească ghiulele tunurilor. Viziunea s-a dovedit a fi un vis tâmpit şi ghiulele au trecut şi prin el şi prin pelerina lui şi prin prietenii lui ţărani. Un an mai târziu, în 1534, acelaşi episod s-a repetat în nordul Germaniei în oraşul Münster. Jan Matthys, un lider local a preluat conducerea oraşului şi regele din părţile alea a fost nevoit să răspundă. Într-un an toată lumea din oraş murise după un lung asediu.

În 1660, când domnia lui Oliver Cromwell în Anglia se apropia de sfârşit adepţii lui au încercat să preia controlul Angliei cu forţa şi o parte a acestei încercări a fost răspândirea de zvonuri legate de sfârşitul lumii şi apocalipsă în încercarea de a impune o teocraţie. N-a mers. În 1661 monarhia a fost restaurată.

În anul 1666, din cauza faptului că conţine secvenţa 666 s-a crezut că va veni sfârşitul lumii. Şi lumea chiar a părut să se prăbuşească pentru londonezi, căci acela a fost anul marelui incendiu din Londra.

În secolul al XIX-lea, un preot baptist din America prezice c
ă sfârţitul lumii va veni undeva între 1843-1844, 21 martie 1844 fiind data limită. Motivul ar fi fost o ploaie de meteoriţi din anul anterior. Dar data precizată a venit şi a trecut. Alţi adepţi ai săi au mutat venirea lui Mesia pe 22 octombrie, dar şi acea zi a venit şi a trecut şi ea şi mişcarea a luat sfârşit.

Însă campionii nedisputaţi la prezicveri neîmplinite legate de apocalipsă sun Martorii lui Iehova, o sectă, dacă se mai poate numi aşa, care în momentul de faţă are mai mult de 7.000.000 de adepţi în jurul lumii, care se plimbă pe la casele oamenilor din uşă în uşă încercând să îi convingă să cumpere tot felul de cărticele şi/sau să se convertească şi ei. Asta se întâmplă inclusiv în România. Până acum acum au prezis sfârşitul lumii de nu mai puţin de 12 ori: 1874, 1878, 1881, 1910, 1914, 1918, 1925, 1975, 1984, 1994, 1995 şi 2000. Cele mai multe dintre aceste predicţii au avut de-a face cu tot felul de fenomene astronomice: alinieri de planete sau apariţii de comete. Ai zice că după atâtea ratări şi-ar pierde din credibilitate. Cu toate acestea, par să aibă din ce în ce mai mulţi adepţi. Aşteptăm cu nerăbdare următorul termen limită!


O sectă locală din Australia, a prezis că Hristos se va întoarce pe 31 martie 1991, la ora 9.00 dimineaţa în portul Sydney. N-au venit decât vapoarele care trebuiau să ajungă acolo în ziua aia... Tot în 1991, un rabin din Rusia a numit Primul Război din Golf, Războiul Armageddonului, războiul final. N-a fost chiar atât de rău, a durat aproape şapte luni. Mai puţin decât ăsta de acuma...

În 1967, când oraşul Ierusalim a fost reocupat de evrei, mulţi lideri religioşi musulmani au declarat că lumea se va sfârşi în curând.

Încă din 1658, mulţi catolici au acceptat că lumea trebuie să se sfârşească în 1996, pe 23 octombrie. Cel puţin aşa zicea Jumes Usher, un preot din Irlanda. În 1993, când Yitzakh Rabin şi Yasser Arafat au semnat pactul de pace în faţa Casei Albe, numărătoarea inversă a celor 1260 de zile ale lui Daniel, personajul biblic, a început. Astfel, lumea trebuia să se distrugă pe 24 februarie 1997. Ei, clar! Indiferent dacă evreii încep sau termină un război vine sfârşitul lumii.

Pentru că 1998 / 3 = 666, sfârşitul trebuia să vină. Secta "Casa lui Yahweh" a prezis că sfârşitul lumii va începe în 1998 şi că până în 2001, 80% din populaţia planetei avea să fie ucisă de un război nuclear. N-a mai folosit nimeni nicio bombă atomică într-un atac încă din 1945. Dar cu cât timpul trece, cu atât apar mai multe previziuni.


În 1999, "Biserica Mântuirii Lumii" din Texas, după un scenariu similar, credea că în anul cu pricina urma să înceapă un război nuclear. Ei credeau că există şi doi Iisuşi. Primul, un băiat de nouă ani din Texas, iar al doilea un bărbat născut în 1969 din Vancouver şi care seamănă cu Abraham Lincoln. Ei credeau că dacă cei doi vor fi reuniţi 100 de milioane de vieţi vor fi salvate. Cum era de aşteptat, pe al doilea nu l-a găsit nimeni...

Pentru că e o cifră rotundă şi pentru că 2000 / 3 = 666,66666666666667, numărul diavolului, lumea trebuia, pentru a n-şpe mia oară să se sfârşească. Din cauză că s-au aliniat planetele, trebuiau să se producă incendii, cutremure, erupţii vulcanice, trebuiau să vină marţienii şi trebuiau să se întâmple o grămadă de alte chestii nasoale. Şi în 2001, pentru că atunci începea noul mileniu, trebuiau să se întâmple multe lucruri rele. De exemplu, Atlantida trebuia să reapară în Caraibe şi să vină acolo 33 de nave extraterestre care să ne omoare pe toţi. Marţienii au fost ocupaţi...

Unul dintre cele mai recent sfârşituri ale lumii ar fi trenuit să vină în 2007. O femeie din Florida, care încerca să-şi vândă nu ştiu ce carte a făcut predicţia şi a împânzit tot oraşul Bradenton, Florida cu afişe. Culmea e că de fiecare dată toţi indivizii ăştia au avut destui adepţi.


În 2008, conform Bisericii Martorilor Domnului din Anglia, un mare război trebuia să distrugă omenirea. Dar suntem cu toţii bine în 2009.

Şi astea au fost unele date din trecut. Dar există destule predicţii şi pentru viitor, fie el mai mult sau mai puţin îndepărtat. Cel mai apropiat termen limită e 2012. Se crede că timpul se va termina pe 21 decembrie 2012 pentru simplul motiv că calendarul aztecilor şi mayaşilor se termină la acea dată. Adepţii acestei teorii cred că mayaşii ştiau că lumea va dura exact 13 "baktuni" (unitate de timp care are câteva sute de mii de zile) şi că al 13-lea se va termina la data menţionată. O altă explicaţie posibilă ar fi că acum 500 de ani spaniolii au venit peste mayaşi şi azteci, le-au distrus oraşele, au adus pojarul în America, ăia au murit pe capete şi i-au tăiat pe supravieţuitorii care nu au trecut la catolicism. În condiţiile astea nu prea cred că le mai ardea să facă calendare...


Altă variantă ar fi 2014. În 1514, papa Leon al IX-lea, încercând să-i liniştească pe oameni şi să înlăture toate grijile legate de apocalipsă, lucru perfect normal, a spus următoarele: Nu voi trăi să văd sfârţitul lumii, fraţii mei, şi nici voi, pentru încă cinci sutede ani de acum încolo. Unii au interpretat spusele papei în sensul propriu...

Nişte calcule au sugrat că în 2028 asteroidul 1997XF11 va trece periculos de aproape de Terra şi asta va duce la distrugerea planetei. Dar ultimele calcule indică că va trece la aproximativ 981.000 km de Pământ. Asta înseamnă cam de 2,5 ori mai departe decât Luna. Dacă ultimele calcule sunt corecte, nu e absolut niciun pericol. Dar în cazul în care calculele iniţiale erau corecte, ar fi bine să ne ascundem cât mai bine.

Dr. Rashid Khalifa, studiin Coranul, a ajuns la concluzia că sfârşitul lumii va veni în 2280. El spune că semnele apropierii sfârşitului deja s-au împlinit. Printrele ele se află despicarea Lunii (în 1969 s-au adus roci de pe Lună) şi apariţia unei "creaturi" în lume rimisă de Allah pentru a-i pedepsi pe oameni pentru că l-au nuglijat pe El şi mesajele Sale. Creatura asta ar fi calculatorul. Asta are cât de cât sens...

Cea mai îndepărtată prognoză a apocalipsei şi singura fundamentată ştiinţific e pentru peste circa un milion de ani. Planeta ar urma să fie distrusă de radiaţii solare şi toată viaţa va dispărea. Dar probabil că oamenii ori se vor fi autodistrus deja, ori vor fi plecat în alte părţi ale galaxiei. Şi
oricum, e peste prea mult timp ca să intereseze pe cineva...

Cel mai cunoscut profet şi cel care s-ar părea că într-adevăr a prezis câteva evenimente e Nostradamus, un astronom şi doctor francez din Provence din secolul al XVI-lea. El a scris o serie de catrene intitulate Les Propheties (Profeţiile) în care a prezis evenimente din anii 1500 până mult timp de acum încolo. Şi multe dintre acestea s-au dovedit şi se dovedesc a fi adevărate. Printre ele se află moartea lui Henric al III-lea, un rege al Franţei din acea vreme, Holocaustul, incendiul ce a mistuit Londra în 1666, revoluţia franceză din 1789, cele două războaie mondiale, comunismul şi chiar propria sa moarte se pare. Dar cea mai recentă predicţie a lui a fost despre atacurile de la World Trade Center din 2001. Necazul cu poezioarele astea e că NIMENI n-a reuşit NICIODATĂ să facă NICIO predicţie în baza lor. Nu înainte să se întâmple. Singura dată exactă pe care a dat-o a fost sfârşitul lumii, care dacă e să ne luăm după el, o să aibă loc în 3797. Mai e...


ÎNSĂ URMEAZĂ CEA MAI PLAUZIBILĂ, CREDIBILĂ ŞI PERFECT LOGICĂ PREDICŢIE A APOCALIPSEI. Aceasta le aparţine adepţilor Bisericii lui !BLAIR! din Maine, Statele Unite. Ei susţin sus şi tare că dacă omenirea nu se va schimba curând, Dumnezeu nu ne va mai proteja şi sfârşitul lumii va veni la ora 15.28 în data de 14 septembrie 2047. În acel moment ASTRO-LEMURII, extratereştri cu corpuri de lemur, dar coloraţi în culorile curcubeului, vor veni cu navele lor spaţiale din altă galaxie şi vor distruge întreaga rasă umană, bombardându-ne cu burritos gigantici şi vom muri cu toţii intoxicaţi cu chilli!

AŢI FOST AVERTIZAŢI!