Nablus, Palestina, 2008. Un tânăr arab e ucis de un soldat israelian în timpul unui raid asupra unei tabere de refugiaţi unde se ascundeau nişte terorişti palestinieni. Nimic special aici. Se întâmplă frecvent încă din 1948: evreii şi arabii sunt duşmani de când a apărut Israelul, poate chiar de mai demult.
Înmormântare, cu steaguri palestiniene, ale Hamas, Hezbollah şi alte "partide politice" care joacă şi rolul secundar de organizaţii teroriste, cu multă lume şi aglomeraţie mare şi chiar şi cu multe puşti, aşa ca la arabi. Dar în mijlocul procesiunii, chiar în imediata apropiere a decedatului ce vedem? Un tricou cu Kenvelo.
Kenvelo (כן ולא) e o firmă israeliană, adică exact din ţara inamică împotriva căreia luptă de peste 60 de ani, producătoare de articole de îmbrăcăminte şi numele înseamnă "da şi nu" în ebraică.
Un eventual stat palestinian fie nu are cum să existe;
Un eventual stat palestinian trebuie să existe ca o enclavă a Israelului.
Tind să cred că prima variantă e mai probabilă ca a doua. De-a lungul ultimului secol arabii palestinieni par să fi făcut tot ce le-a stat în putinţă să-şi micşoreze teritoriile. În 1947 s-a pus prima dată problema creării unei ţări pentru evrei, după evenimentele din Europa din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Iniţial era vorba ca întregul Mandat Britanic al Palestinei (Iordania şi Israelul+teritoriile autorităţii palestiniene de azi) să fie transformat în Statul Israel. Dar ar fi fost bucată prea mare de pământ pentru un popor prea mic. În ciuda a ceea ce cred mulţi, evreii nu sunt deloc numeroşi. Nu sunt mai mult de 15 milioane în lume.
Apoi s-a luat în discuţie transformarea teriroiilor de la vest de Râul Iordan în Statul Israel. Nici cu asta nu au fost de acord arabii, majoritari în zonă, şi în final s-a căzut de acord asupra partajării în proporţii egale a teritoriilor de la vest de Iordan între evrei şi arabi, ca în imaginea de mai jos (cadrul al doilea). Evreii urmau să primească 10% din teritoriile Mandatului Britanic al Palestinei, mare parte din acele teritorii fiind alcătuite din zone deşertice.
Când s-a pus în aplicare, arabii iar nu au fost de acord, deşi propunerea de împărţire a Naţiunilor Unite era mai mult decât rezonabilă. Părerea mea. În urma războiului de jumătate de an cu Egipt, Iordania, Siria, Liban şi arabii palestinieni, graniţele autorităţii palestiniene s-au restrâns la jumătate (cadrul al III-lea). 1967: Războiul de Şase Zile. Egipt, Iordania, Siria, Iraq, Arabia Saudită, Kuwait şi Algeria atacă simultan Israelul şi în termen de şase zile mănâncă bătaie rău. Două treimi din Cisiordania e ocupată, la fel şi Fâşia Gaza şi Peninsula Sinai (Egipt). Autoritatea palestiniană se transformă într-un grup de enclave israeliene. În 1973 Egipt şi Siria atacă Israelul de Yom Kippur, cea mai sfântă sărbătoare evreiască. În mai puţin de o lună armata israeliană ocupă Înălţimile Golan şi ajunge la 40 km de Damasc şi 100 km de Cairo. În Peninsula Sinai evreii construiesc câteva orăşele pe care le demolează la retragerea din 1982, când încheie un acord de pace cu Egipt, şi o staţiune ca lumea - Ofira (cunoscută azi ca Sharm el-Sheikh). Tot în 1982 ocupă sudul Libanului, pentru a opri atacurile cu rachete ale Hezbollah şi rămâne acolo până în 2000. Revin pentru încă jumătate de an în 2006.
Singura schimbare majoră în harta zonei din 2000 până acum a fost retragerea armatei israeliene din Gaza. Cum au reacţionat arabii la asta? A doua zi au început să arunce rachete peste oraşele israeliene din sud... Din cauza asta armata israeliană a revenit acolo pentru câteva luni în 2009. Şi dacă lucrurile continuă în felul ăsta, vor mai reveni şi vor pune în aplicare cele spuse în film şi arabii, cel mai probabil, ca de obicei nu vor avea ce să facă. Au dovedit în nenumărate rânduri că nu sunt în stare să coordoneze un atac, nici ei între ei, nici împreună cu Iranul. Iran nu e o ţară arabă (sunt persani) şi musulmanii sunniţi au o problemă aproape la fel de mare cu musulmanii şiiţi (ceea sunt iranienii) ca cea pe care o au cu evreii.
Israel este o ţară din Orientul Mijlociu, populată în principal de evrei şi înconjurată de arabi. Ouch! Sună încurajator... Cu toate astea, ţărişoara aia încă se ţine pe poziţii încă din 1948, de când a fost fondată. Şi deşi până în prezent nu cred că a fost vreun an de pace, e cea mai prosperă ţară din regiune. Iar dacă lucrurile vor continua cum sunt acum, în curând va fi singura ţară din regiune.
Dar cum s-a ajuns în situaţia asta? Teritoriul respectiv a fost populat de evrei încă din antichitate. Majoritatea relatărilor din Biblie se petrec chiar acolo. Acela a fost pământul pe care a fost conduşi evreii de către Moise. Dar după secole întregi de ocupaţie babiloniană, persană, feniciană, romană, bizantină, arabă, otomană şi engleză, din cauza persecuţiilor, încă de prin secolul al XVII-lea, majoritatea evreilor îşi făcuseră bagajele şi plecaseră în toată lumea. Astfel, pe la începutul secolului al XX-lea, din populaţia totală, evreii mai reprezentau abia 10%. În tot acest timp, ei fuseseră înlocuiţi de arabi. Mai exact, de palestinieni. La începutul aceluiaşi secol se punea problema creării unui stat evreiesc, evreii fiinde cel mai mare popor fără ţară la acea vreme. După sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial şi al Holocaustului, ideea chiar a fost pusă în aplicare. Noul stat a luat naştere prin achiziţionarea (cum altfel, e vorba de evrei, nu?) în 1948 a unor fâşii din Palestina, statul arab existent în zonă. Dar, dintr-un motiv sau altul, după puţin timp palestinienii nu au mai fost de acord cu înţelegerea iniţială şi au încercat să recupereze ceea ce vânduseră. Asta prin forţa armelor, desigur. Într-un război de aproape un an, Palestina, susţinută de Egipt, Siria, Iordania, Liban, Arabia Saudită, Iraq şi Yemen, a reuşit, cu mare stil şi îndemânare, să mai piardă teritoriile ce îi mai rămăseseră. În anii ce au urmat, datorită emigrărilor masive, populaţia evreiască a crescut consistent, arabii palestinieni fiind devansaţi în majoriatea regiunilor, cu excepţia Cisiordaniei, Fâşiei Gaza şi câtorva oraşe, ca Nazaret. Pe de altă parte, 80% dintre arabii din Israelul anului 1948 s-au refugiat în ţările vecine în următorii 20 de ani. S-a încercat, de asemenea, şi în unele cazuri chiar s-a reuşit, colonizarea cu evrei a regiunilor rămase sub autoritate palestiniană.
Alt conflict notabil a fost Războiul de Yom Kippur din 1967. De sărbătoarea de Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, a fost lansat un atac surpriză asupra Israelului de către Siria, Egipt şi Iraq. Cum era de aşteptat, războiul s-a soldat cu ocuparea temporară a Peninsulei Sinai (Egipt) şi cu ocuparea permanentă a Înălţimilor Golan (Siria). Ultimii 20 de ani au fost dominaţi de luptele dintre palestinieni, care au încercat în două rânduri răscoale împotriva ocupaţiei israeliene: o dată în 1987 şi a doua oară în 2000.
Astăzi, situaţia din zonă e una complicată. Teoretic, există două state: Israel şi Palestina. Practic, Israel controlează trei sferturi din teritoriu sau mai mult şi nu recunoaşte Palestina, iar Palestina nu recunoaşte existenţa Israelului. În 2005, cu mare scandal, dar probabil ca un gest de bună-voinţă, coloniştii israelieni au fost retraşi din Gaza. Tot atunci, controlul fâşiei a fost preluat de Hamas, o formaţiune politică fundamentalistă, recunoscută mai pe peste tot prin lume ca organizaţie teroristă. De atunci, nu mai e prea sigur să locuieşti în apropiere de graniţă. De exemplu, în Sderot, cel mai apropiat oraş din Gaza, media de rachete palestiniene căzute pe zi este de două sau trei. Înmulţit cu 365 de zile ori 3 ani... Faceţi calculele.
Cea mai nouă întâmplare din zonă e intrarea Israelului în Gaza (ieri, 3 ian 2009). După atâta timp de atacuri din partea Hamas, evreii probabil au ajuns la capătul răbdării. După două săptămâni de bombardamente israeliene asupra Fâşiei Gaza, evreii s-au hotărât să intre şi cu trupele terestre. Ştiind cât de cât istoria zonei, după ce m-am uitat la ştiri, mi-am dat seama că evreii sunt băieţi de treabă că i-au suportat pe arabi timp de 60 de ani. Cu cea mai bună armată din lume, ar fi putut cu uşurinţă să scape de ei demult. Dar, cu toate astea n-au făcut-o. Dar cum spuneam, după ce m-am uitat la ştiri, mi-am dat seama că până la urmă s-ar putea s-o facă. Aşa arată Sderot, oraşul bombardat non-stop. Ăla cu desene pe el e un bunker lângă un loc de joacă pentru copii. Cam aşa au ajuns să stea lucrurile...
Mai jos e oraşul Ashkelon, tot din sudul Israelului, după câteva raiduri palestiniene din ultimele zile. Câte-o gaură în acoperiş pe ici pe colo, câte-o fereastră spartă, câte-o groapă în asfalt... În România sunt gropi în asfalt peste tot. Oricum, în general nimic extraordinar de grav.
Şi, în final, Gaza City, centrul administrativ al Fâşiei Gaza, după o săptămână de atacuri cu rachete israeliene. Tot oraşul e făcut praf la ora actuală. Şi încă n-au intrat bine forţele terestre.
Cred că e o mică diferenţă între ultimele două peisaje. Părerea mea... În concluzie, place your bets! Cât va mai rezista statul palestinian până să fie complet înlocuit de Israel?
.gif)
