Africa de Sud: tocmai s-a ţinut Cupa Mondială acolo acum câteva luni. Şi acum mă mir că li s-a permis să facă asta. E una dintre cele mai periculoase ţări din lume. Până acum 16 ani a fost condusă exclusiv de albi, majoritatea de culoare fiind lipsită de drepturi politice. Albii au reuşit să menţină o oarecare stabilitate. Albii erau bogaţi doar pentru că erau albi şi negrii, ei erau săraci lipiţi, dar nimeni nu trăgea cu puşca în mijlocul străzii ziua în amiaza mare.
Dar am găsit acum puţin timp nişte filme. Situaţia de astăzi se prefigura cu multă vreme în urmă. Asta se întâmpla în ultimii ani ai Apartheid-ului:
Acum toţi sunt egali, fie albi, fie negri. Şi nu mai cântă nimeni, între timp au trecut la fapte. Africa de Sud are rata criminalităţii cea mai ridicată din lume şi furturile de maşină în multe cazuri implică şi moartea şoferului. Albii, mare parte dintre ei ori au plecat în alte ţări, ori au fost ucişi de negri care au arme. Şi fără albi, economia ţării mai devreme sau mai târziu se va prăbuşi. Chiar dacă Apartheid-ul a dispărut acum mulţi ani, tot albii au aproape toţi banii banii. Dacă lucrurile o ţin tot aşa, de unde Africa de Sud era cea mai dezvoltată ţară din Africa, o să devină o ţară africană obişnuită. Asta dacă nu o fi devenit deja.
O prezenţă inedită la Campionatul Mondial de Fotbal din 2010 este Coreea de Nord. Sunt la prima participare la această competiţie în 44 de ani şi dacă ar fi să găsesc un lucru care mă miră mai mult decât locul de desfăşurare al campionatului, acesta ar fi participarea Coreei de Nord. Pentru necunoscători, Republica Populară Democrată Coreeană este cea mai izolată ţară din lume. Contactele cu exteriorul sunt menţinute la minim şi cetăţenilor nord-coreeni nu li se permite să iasă din ţară decât în circumstanţe excepţionale. De fapt, nu li se permite să circule dintr-un oraş în altul în propria lor ţară fără un permis special.
Dar, cum-necum, au ajuns la Mondiale. Până acum au avut două meciuri. Primul, cu Brazilia, evident, l-au pierdut, dar numai cu 2 - 1. Perfect normal, nimic special aici. La al doilea meci, cu Portugalia a ieşit însă în evidenţă, prin prisma scorului: 7 - 0. Ah, nu, nu e ceea ce credeţi: 7 pentru PORTUGALIA, 0 pentru coreeni. Nu am văzut meciul la televizor şi am aflat scorul de pe site-ul FIFA. Prima oară când am văzut, am crezut că e o greşeală de tipar sau ceva, dar chiar au încasat ŞAPTE (7) goluri. Faptul că nu prea se înscriu goluri şi trebuie să aştepţi cu orele până să se întâmple ceva e unul dintre lucrurile care nu-mi plac la fotbal. Dar aici s-au întâmplat o grămadă de chestii pe tabelă: şapte la număr, toate în detrimentul asiaticilor.Acum, să facem o listă cu alte chestii pe care nu prea le ştie lumea despre echipa Coreii de Nord:
Una dintre galeriile lor e formată din oameni care au fost aleşi individual de partidul comunist să participe şi care nu s-au mai văzut unii pe alţii până acum. Toţi sunt îmbrăcaţi identic, au un steguleţ mic şi nu aplaudă decât atunci când sunt dirijaţi de unul din faţă;
A doua galerie e de fapt formată din chinezi, care aparent nu ştiu mai nimic despre fotbal şi care se comportă în mod similar cu prima galerie;
Echipa lor e singura care nu are baza de pregătire în Africa de Sud, ci în Zimbabwe - Coreea de Nord a Africii. Halal pregătire...;
Brazilia a adus vreo 300 de jurnalişti, Coreea de Nord numai cinci. Şi membrii echipei nu au voie să discute cu presa străină;
Iubitul lider Kim Jong-Il a decretat că nu vor fi transmise decât meciurile pe care le va câştiga echipa şi nu în direct şi de asemenea vor fi transmise meciurile pe care le vor pierde "duşmanii" lor (Coreea de Sud, Japonia şi SUA). Deci sunt mari şanse să nu transmită nimic;
Probabil din cauză că în ţara lor oamenii mor de foame pe capete şi majoritatea sunt disperaţi să ajungă în Sud, patru dintre jucători au dispărut. Probabil sunt în drum spre Ambasada Coreei de Sud sau vreun consulat al eu, dacă n-or fi ajuns deja.
Cum ar fi dacă la ultimul campionat mondial, germanii şi-ar fi numit unul dintre stadioane "Adolf Hitler"? Sau "Heinz Himmler"? Sau dacă Serbia ar găzdui vreodată cupa mondială de fotbal (slabe şanse), cum ar fi să-şi numească unul dintre stadioane "Slobodan Milošević"? Sau "Radovan Karadžić" sau "Ratko Mladić"? Sau ar permite FIFA chilienilor să-şi numească unul dintre stadioane "Augusto Pinochet" în eventualitatea organizării cupei mondiale?
Aceeaşi întrebare putem să o punem şi despre stadionul "Peter Mokaba" din Polokwane, pe care s-au jucat sau urmează să se joace o parte dintre meciuri. Deci, cine este individul? Păi unii spun că e un erou al Africii de Sud. Alţii sunt de altă părere? Deci, de ce erou? Pentru că a ajutat la dărâmarea Apartheid-ului, desigur. De ce alţii nu sunt de acord? Pentru că a ajutat la asta, printre altele, inventând un cântec intitulat "Kill the boer" şi i-a încurajat pe negri să-i omoare pe albii din ţară toată viaţa lui. Adică a promovat ura inter-rasială toată viaţa lui. În ultimii 16 ani peste 3.000 de fermieri albi au fost omorâţi, fiind grupul care se împuţinează cel mai puţin din afara unei zone de război.
În afară de asta, ajutat de poziţia deşinută în conducerea ţării după 1994, a influenţat guvernul să nege existenţa SIDA şi să nu pornească programe de tratament pentru cei ce sufereau de această boală. În consecinţă, aproape 1.000.000 de oameni au murit din cauza asta şi astăzi 18% din populaţia Africii de Sud e infectată cu HIV.
Nu şi-a cerut niciodată scuze pentru acţiunile sale şi nici nu a dat vreun semn de remuşcare, posibil din cauză că nu a avut timp. Ca o ironie a sorţii, în 2002 a murit din cauza unor "probleme respiratorii", ceea ce este un eufemism pentru SIDA.
Nu prea îi plăcea să stea în faţa camerei. Astea sunt singurele lui poze disponibile pe primele 15 pagini la Google.
Când vine vorba despre situaţia lingvistică a Africii de Sud, peisajul e destul de colorat şi porecla de "Rainbow Nation" i se potriveşte. Până în 1994 avea numai două limbi oficiale: afrikaans şi engleză. Astăzi, dacă nu e ţara cu cele mai multe limbi oficiale, sigur intră în top 5. Africa de Sud are nici mai mult, nici mai puţin de 11 limbi oficiale:
Nouă dintre ele sunt limbi vorbite de negri şi în afară de numele lor nu ştiu altceva despre ele. Despre albi pot să spun următoarele: vorbesc engleză prost şi olandeză şi mai prost, pe a doua intitulând-o "afrikaans". Afrikaans am înţeles că e olandeză cu o ortografie uşor schimbată şi cu o gramatică mai mult sau mai puţin de nerecunoscut. Nevorbind-o pe niciuna dintre ele, alte detalii nu pot da.
Însă despre engleza sud-africană se pot spune multe. Dacă vrei să mutilezi limba engleză în cel mai groaznic mod posibil, învaţă să vorbeşti cu accent afrikaans. În engleza sud-africană, "th" sună întotdeauna ca "f" sau dublu "f". De exemplu: three > free. Sau în acelaşi mod poţi să distrugi de tot înşelesul unei fraze: When I was at school I thought a lot > When I was at school I fought a lot. Dacă cuvântul deja se termină în "f" sau dublu "f", mai sud-africanilor le place să mai adauge un "s". Those are my stuff > That's my stuffs. Şi aşa ajungem la altă problemă: sud-africanii nu ştiu să spună I am, you are, he/she is, we are, you are, they are, ci doar I/you/he/she//we/they is. Ei, las' că-i mai bine dacă nu-i aşa multe... Şi acum atenţie, că lucrurile devin complicate. Mai ştiţi "s"-ul de la sfârşitul unui substantiv care în mod normal desemnează pluralul? Ei bine, atunci când chair trebuie să îl folosească, lipseşte cu desăvârşire. De exemplu: I am wearing jeans > I's wearing (a) jean. Sau: I am wearing pants > I's wearing (a) pant. Dar sud-africanilor le place să alăture aceste două cuvinte, aşa, în caz că nu ştii că jeanşii sunt de fapt pantaloni: I's wearing (a) jean pants. Şi dacă nu eşti sigur de ceva adaugă I can like to la începutul fiecărei propoziţii.
Şi mai sunt câteva confuzii la nivelul vocabularului. În Africa de Sud colored nu înseamnă acelaşi lucru ca şi în celelalte ţări vorbitoare de engleză. The coloreds sunt în Africa de Sud mulatrii: descendenţii copiilor rezultaţi din căsătoriile dintre albi şi negri până să se interzică căsătoriile interrasiale. Alcătuiesc cam 10% din populaţie şi sunt vorbitori de afrikaans. Nici taxi nu înseamnă acelaşi lucru ca pe restul planetei. Taxi-urile sunt nişte microbuze care funcşionează la sate şi în oraşele mici pe post de autobuze. Ca turist, nu e o idee prea bună să te urci într-unul pentru că îşi schimbă traseul des şi mulţi şoferi nu ştiu engleză. Alte cuvinte şi expresii:
Cum spuneam, în 1994 Mandela devine preşedinte şi Apartheid-ul se prăbuşeşte. În mod normal lucrurile ar fi trebuie să meargă în continuare bine şi frumos, de data asta pentru toată lumea, nu numai pentru albi. Dar nu a fost aşa. Noii miniştri şi conducători ai ţării aveau o mică problemă: nu, nu că erau negri, era problema, ci că nu aveau şcoală. Pe vremea Apartheid-ului negrii practic nu aveau acces la educaţia superioară şi în afară de preşedinte nimeni nu avea aşa ceva. Noul ministrul de finanţe negru se ocupase cu editarea şi tipărirea de postere anti-rasism înainte să primească noua funcţie; ministrul agriculturii lucrase pe o fermă a unui alb, dar habar n-avea cum să conducă una, darămite agricultura întregii ţări; şi uite aşa lucrurile au scăpat "puţin" de sub control.
Şi dacă asta nu era destul începând cu 1994 rata criminalităţii a explodat. Africa de Sud e azi oficial cea mai periculoasă ţară din lume şi Johannesburg cel mai periculos oraş. În cel mai "sigur" cartier din Johannesburg au loc "numai" 12 omoruri, 20 de violuri, 30 de jafuri şi tot atâtea furturi de maşini. În Africa de Sud furtul de maşini are o definiţie diferită decât în România: hoţii de maşini din Africa de Sud nu aşteaptă să plece şoferul din maşină, ci îl dau afară cu forţa din ea în mijlocul drumului şi eventual îl şi împuşcă. Jumate din furturile de maşini se soldează cu moartea şoferului.
În ceea ce priveşte egalitatea dintre rase, lucrurile nu s-au schimbat atât de mult precum se aştepta lumea. Apartheid-ul vechi a dispărut, dar a apărut unul nou, neoficial, de data asta îndreptat împotriva albilor. Negrii care doresc să-şi înceapă propria afacere sau care vor să se angajeze la stat au prioritate în defavoarea albilor. Fenomenul poartă numele de black economic empowerment. Cu toate acestea 70% din economia Africii de Sud încă se află în mâinile albilor. Chair dacă în ultimii 16 ani au apărut parcă de nicăieri o clasă de mijloc a negrilor şi oameni de afaceri de succs negri, cea mai mare parte a populaţiei de culoare trăieşte încă în sărăcie, fără să fi evoluat în vreun fel în ultimul deceniu. Acum albii: unii dintre ei, fiind obişnuiţi să aibă un loc privilegiat în stat şi să li se dea totul pe tavă, şi-au pierdut averile şi acum township-urile nu mai sunt exclusiv negre. Mare parte din crimele menţionate mai sus sunt comise de negri împotriva albilor. De, ce să-i faci? După 46 de ani sunt puţin supăraţi şi ei. Unii albi, tocmai de teamă să nu-şi piardă viaţa, s-au întors în Anglia sau Olanda, ţările din care au venit cu 100-200 de ani înainte. În 1980 erau 3.000.000 de albi şi 25.000.000 de negri. Azi sunt 4.000.000 de albi şi 45.000.000 de negri.
Una peste alta, lucrurile au rămas, mai mult sau mai puţin neschimbate. Marea majoritate a negrilor sunt vai de ei, trăiesc la marginea oraşelor şi în sărăcie şi albilor încă le e bine celor mai mulţi şi nu au grija zilei de mâine, doar că acum casele lor sunt înconjurate de ziduri mari şi sârmă ghimpată şi toată lumea, fie că are nevoie să jefuiască pe cineva sau că vrea să se apere de hoţi, are cel puţin o armă în casă.
Unii dintre turiştii veniţi cu ocazia cupei au experimentat toate astea. Două grupuri de coreeni au fost jefuite, la fel şi nişte italieni. Un japonez a fost lăsat fără haine în mijlolcul străzii. Poate să se considere norocos: mai bine în curul gol şi viu decât în curul gol şi mort. Deci e un mister total cum de cei de la FIFA au permis Africii de Sud să organizeze cupa mondială în 2010. Şi încă nu s-a terminat, mai e aproape o lună...
Ar face bine să aibă mare grijă de trofeul ăla. 7 kg de aur solid într-o ţară în care jafurile armate sunt la ordinea zilei nu mi se par o combinaţie bună.
Personajul din film a dispărut din peisaj acum câteva luni. Doi negri de pe ferma lui i-au zdrobit capul cu o ţeavă pe motiv că nu i-a plătit pentru munca prestată. Dar în cazul ăsta cel mai probabil a fost un lucru bun...
Peste câteva ore începe unul dintre cele mai aşteptate evenimente din lume: Cupa Mondială la Fotbal, care anul acesta va fi găzduită de Africa de Sud. Probabil e cea mai dezvoltată ţară din Africa de Sud. Cu toate astea, având în vedere situaţia ţării, mă mir că li s-a permis să găzduiască aşa un eveniment. Ce e sigur despre africa de Sud e că în ultimii 20 de ani, ca şi România, a evoluat. Nu în bine, nu în rău, doar a evoluat...
Acum puţin despre istoria ţării. Africa de Sud are ceva deosebit faţă de celelalte ţări africane: acolo locuiesc şi albi. Nu albi ca arabii din Algeria sau Tunisia, ci albi ca în Europa. Primii au venit în secolul al XVIII-lea, cei mai mulţi dintre ei erau din Olanda, dar erau şi din Franţa, Germania, Belgia sau ţările nordice şi îşi spuneau "buri". În olandeză boer înseamnă "fermier". Burii ăştia au înfiinţat trei state ale lor - Transvaal, Orange, Natal - pe care le-au ocupat britanicii în urma Războaieilor Bure. În 1910 englezii şi burii şi-au lăsat diferenţele la o parte şi au format Uniunea Sud-Africană, care 1931 s-a separat complet de Marea Britanie.
Până acum nu am vorbit decât de albi. Totuşi acolo se mai găsesc şi o grămadă de negri. Ei bine, ei sunt mai puţin importanţi pentru bucata aia de pământ numită Africa de Sud, chiar dacă albii nu au depăşit niciodată 20% din populaţie. Atâţia erau la începutul secolului. În 1820 a avut loc Războiul Zulu. Ei au fost singurii negri care au opus rezistenţă. Dar ei nu aveau decât suliţe şi albii aveau puşti şi tunuri, deci cred că e evident ce s-a întâmplat. 1879: Native Location Act, lege ce le-a dat dreptul albilor să îi relocheze pe negri după bunul plac. 1913: Native Land Act, lege prin care s-a restricţionat dreptul negrilor de a deţine pământuri. Doar 7% din teritoriul ţării mai e în mâinile lor. 1948: Apartheid Act. Oamenii sunt clasificaţi în trei rase: white, black, colored. Totul e separat: transportul public, oraşele, şcolile.
Albii aveau un statut privilegiat, negrii şi mulatrii erau cetăţeni de mâna a doua. Albii controlau complet economia şi politica şi aveau un nivel de trai comparabil cu SUA şi şările din Europa. Negrii nu aveau voie să deţină locuinţe în interiorul oraşelor şi erau nevoiţi să locuiască la sate, în township-uri (suburbii fără utilităţi) sau să lucreze pe fermele albilor. În anii '70, în încercarea de a atenua nemulţumirirle populaţiei de culoare, sunt create "batustanele", zone aproape exclusiv rurale, fără resurse şi fără posibilităţi de dezvoltare populate în întregime de negri. Desigur, nu a ajutat la nimic. Revoltele şi protestele s-au accentuat de-a lungul anilor '80. Era clar că Apartheid-ul nu mai avea multe zile: 3.000.000 de albi şi 25.000.000 de negri.
Frederik Willem de Klerk, care avea să devină ultimul, preşedinte alb al Africii de Sud ia începe dezmembrarea sistemului politic şi economic rasist ce a dominat ţara mai mult de 40 de ani. Tot în 1990, după 27 de ani petrecuţi în închisoare Nelson Mandela e eliberat împreună cu alţi membri ai ANC (African National Council) şi peste patru ani devine primul preşedinte negru al Africii de Sud.
