Oricine nu e pe lângă subiect ştie foarte bine cum e la şcoală pe la noi... Ore plictisitoare, profesori depăşiţi, prea multă materie şi lista ar putea continua. Mai pe scurt: prea multă teorie şi prea puţină practică. Şi cel mai grav: prea multe materii. Mult prea multe... Şi ar mai fi o problemă şi cu opţionalele: nu prea există. Chiar şi atunci când apar unele astfel de ore în orar, nu prea te întreabă nimeni dacă vrei să faci materia aia sau nu. Curat opţional! Oricum, mai ales după momentul în care îţi dai seama cât de aiurea stau lucrurile, nu e deloc bine. Dar, norocul meu că am scăpat întreg şi cu capul pe umeri.
Şcolile româneşti funcţionează printr-un mecanism absolut ingenios! Intri la o şcoală şi ieşi de acolo mai prost decât ai intrat.
Cred că ar fi destule de zis despre mai toate materiile pe care le-am studiat toţi cei 12 ani şi ar dura ceva să oferi o descriere realistă a lucrurilor. Una dintre clele mai interesante materii era chiar studiul limbii naţionale: limba şi literatura română. Deşi în anii de liceu, mai ales, ar fi trebuit să-i zică doar "literatura română", că n-am mai făcut nimic despre greamatică şi limbă. Asta nu era tocmai bine, că unii (nu-i cazul meu) nu ştiau şi încă nu ştiu prea bine unde se pune cratimă, unde sau când se pune "â" şi "î", câţi "i" trebuie să bagi în cuvinte mai complicate gen "copii/copiii" sau alte lucruri de felul ăsta. Sau poate sunt şi eu printre ei... N-am de unde să ştiu, că n-am prea studiat subiectul în şcoală. Mijto, nu? Păi dacă nu ia învăţat nimeni la şcoală de unde să ştie copii săraciii? În schimb, cei care au conceput programa s-au gândit că e bine ca toţi absolvenţii de liceu să aibă cunoştinţe extinse de literatură. OK, foarte frumos! E literatura noastră, trebuie să fim mândri de ea. Totuşi, stilul în care se face e puţin ciudat.
NOTĂ: Cele ce urmează nu au rolul de a-i denigra pe români, cultura şi ţara lor. Pur şi simplu, aşa stau lucrurile.
Cel mai evident lucru la orele de română e că nu eşti pus niciodată să gândeşti. Nu-mi amintesc să mă fi gândit niciodată: Mă, ce-o fi vrut să zică Eminescu?? Îmi amintesc, în schimb, cum mă chinuiam să învăţ pe de rost poezia lu' peşte sau cum să memorez mai eficient nu ştiu ce carte de comentarii. Păi, normal, dacă le aveam de-a gata, de ce să îmi storc creierii?! Mai ales că dacă scriai ceva de la tine şi nu se potrivea cu cartea de comentarii, luai doi! Păi ştie ce zice ăla care a scris cartea, nu? Ia să vedem: "poetul a vrut să zică în această strofă că prin extinderea aceastei metafore la un nivel supraliterar al ideii nu mai ştiu care..." Hai frate, ce dracu'?! Somnoroase păsărele...?? Mă băiatu'... Fii serios! Adică cum? Voi credeaţi că Eminescu vroia să scrie despre nişte vrăbii care dormeau? Nu, nu, nicidecum! Era ceva tare profund în mintea poetului nostru naţional. Şi asta învăţăm noi despre Eminescu. Ştiţi ce cred? Dacă noi nu am fi studiat Eminescu la şcoală, chiar se putea să ne fi plăcut Eminescu. Dar în condiţiile astea, când aud de Eminescu primul gând care îmi vine în minte e: Aoleu, dă-l în p*** mea! Nu mai vreau să aud despre alegoria paradimensională din "Luceafărul"!
Ar mai fi de zis şi faptul că unele înflorituri despre literatură şi diferiţi autori sau opere, încă au mai rămas din vremea comuniştilor. De exemplu, hai să vedem tot despre Eminescuşi felul în care a murit. Eminescu, cel mai probabil, n-a fost omorât de un nebun... A murit de sifilis. Asta e, era o boală comună pe vremea aia şi jumate din geniile secolelor al XVIII-lea şi al XIX-le au murit de sifilis. Ghinion, se murea pe capete din cauza asta în vremurile alea. Ei, dar nu şi poetul nostru naţional. El a murit... răpus de geniu! Da, a făcut o criză biliară de geniu. Nu, staţi! Şi mai bine: Eminescu se plimba el prin codri... Şi l-a trăznit Luceafărul!
Interesant la limba şi literatura română e şi modul în care dă bacalaureatul. ACELEAŞI subiecte pentru TOATĂ lumea. Toţi de la primul până la ultimul dau acelaşi examen. Asta deşi cei de la uman fac de două ori mai multă română decât mate-info sau ăia de la economic, dar ce contează? Detalii... Acuma chestia asta cu acelaşi subiect indiferent de profil e în limitele prostiei cu care suntem obişnuiţi. Dar tot aceleaşi subiecte se dau şi la minorităţi! Când am auzit asta, chiar mi-a căzut faţa. Frate, nu poţi să dai aceleaşi subiecte la unguri, de exemplu, că ăia sunt cea mai numeroasă minoritate (oficial, cel puţin). Ăia, mulţi dintre ei abia se exprimă în română şi îi pui să scrie despre literatura română? Şi că abia vorbesc română e, până la urmă, de înţeles, că se predă, se pare, după aceeaşi programă ca în restul ţării, chiar dacă le-ar trebui predată ca limbă străină. Dar, din nou, detalii, detalii!
Şi ca să zicem adevărul, toate studiile astea profunde şi grozave e fac pe o literatură mediocră. Da, păi nu avem o literatură prea grozavă. În afară de câţiva autori ca Eliade sau Caragiale, cam subţire. Adică, Mioriţa, de exemplu. E probabil una dintre cele mai vechi opere din literatura română şi din folclorul românesc. Hai s-o comparăm cu Beowulf, corespondentul ei din literatura engleză. Acolo e vorba despre cavaleri şi un dragon mare. În Mioriţa e vorba de doi ciobani care vor să-l taie pe al treilea şi să-i ia oile... Şi se mai pot găsi corespondente similare. Nu cred că mai e nevoie de alte comentarii.
To be continued. I don't know exactly when or how, but to be continued.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu