duminică, 4 ianuarie 2009

Israel vs. Palestina

Israel este o ţară din Orientul Mijlociu, populată în principal de evrei şi înconjurată de arabi. Ouch! Sună încurajator... Cu toate astea, ţărişoara aia încă se ţine pe poziţii încă din 1948, de când a fost fondată. Şi deşi până în prezent nu cred că a fost vreun an de pace, e cea mai prosperă ţară din regiune. Iar dacă lucrurile vor continua cum sunt acum, în curând va fi singura ţară din regiune.

Dar cum s-a ajuns în situaţia asta? Teritoriul respectiv a f
ost populat de evrei încă din antichitate. Majoritatea relatărilor din Biblie se petrec chiar acolo. Acela a fost pământul pe care a fost conduşi evreii de către Moise. Dar după secole întregi de ocupaţie babiloniană, persană, feniciană, romană, bizantină, arabă, otomană şi engleză, din cauza persecuţiilor, încă de prin secolul al XVII-lea, majoritatea evreilor îşi făcuseră bagajele şi plecaseră în toată lumea. Astfel, pe la începutul secolului al XX-lea, din populaţia totală, evreii mai reprezentau abia 10%. În tot acest timp, ei fuseseră înlocuiţi de arabi. Mai exact, de palestinieni. La începutul aceluiaşi secol se punea problema creării unui stat evreiesc, evreii fiinde cel mai mare popor fără ţară la acea vreme. După sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial şi al Holocaustului, ideea chiar a fost pusă în aplicare. Noul stat a luat naştere prin achiziţionarea (cum altfel, e vorba de evrei, nu?) în 1948 a unor fâşii din Palestina, statul arab existent în zonă. Dar, dintr-un motiv sau altul, după puţin timp palestinienii nu au mai fost de acord cu înţelegerea iniţială şi au încercat să recupereze ceea ce vânduseră. Asta prin forţa armelor, desigur. Într-un război de aproape un an, Palestina, susţinută de Egipt, Siria, Iordania, Liban, Arabia Saudită, Iraq şi Yemen, a reuşit, cu mare stil şi îndemânare, să mai piardă teritoriile ce îi mai rămăseseră. În anii ce au urmat, datorită emigrărilor masive, populaţia evreiască a crescut consistent, arabii palestinieni fiind devansaţi în majoriatea regiunilor, cu excepţia Cisiordaniei, Fâşiei Gaza şi câtorva oraşe, ca Nazaret. Pe de altă parte, 80% dintre arabii din Israelul anului 1948 s-au refugiat în ţările vecine în următorii 20 de ani. S-a încercat, de asemenea, şi în unele cazuri chiar s-a reuşit, colonizarea cu evrei a regiunilor rămase sub autoritate palestiniană.


Alt conflict notabil a fost Războiul de Yom Kippur din 1967. De sărbătoarea de Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, a fost lansat un atac surpriză asupra Israelului de către Siria, Egipt şi Iraq. Cum era de aşteptat, războiul s-a soldat cu ocuparea temporară a P
eninsulei Sinai (Egipt) şi cu ocuparea permanentă a Înălţimilor Golan (Siria). Ultimii 20 de ani au fost dominaţi de luptele dintre palestinieni, care au încercat în două rânduri răscoale împotriva ocupaţiei israeliene: o dată în 1987 şi a doua oară în 2000.

Astăzi, situaţia din zonă e una complicată. Teoretic, există două state: Israel şi Palestina. Practic, Israel controlează trei sferturi din teritoriu sau mai mult şi nu recunoaşte Palestina, iar Palestina nu recunoaşte existenţa Israelului.

În 2005, cu mare scandal, dar probabil ca un gest de bu
nă-voinţă, coloniştii israelieni au fost retraşi din Gaza. Tot atunci, controlul fâşiei a fost preluat de Hamas, o formaţiune politică fundamentalistă, recunoscută mai pe peste tot prin lume ca organizaţie teroristă. De atunci, nu mai e prea sigur să locuieşti în apropiere de graniţă. De exemplu, în Sderot, cel mai apropiat oraş din Gaza, media de rachete palestiniene căzute pe zi este de două sau trei. Înmulţit cu 365 de zile ori 3 ani... Faceţi calculele.

Cea mai nouă întâmplare din zonă e intrarea Israelului î
n Gaza (ieri, 3 ian 2009). După atâta timp de atacuri din partea Hamas, evreii probabil au ajuns la capătul răbdării. După două săptămâni de bombardamente israeliene asupra Fâşiei Gaza, evreii s-au hotărât să intre şi cu trupele terestre.

Ştiind cât de cât istoria zonei, după ce m-am uitat la ştiri, mi-am dat seama că evreii sunt băieţi de treabă că i-au suportat pe arabi timp de 60 de ani. Cu cea mai bună armată din lume, ar fi putut cu uşurinţă să scape de ei demult. Dar, cu toate astea n-au făcut-o. Dar cum spunea
m, după ce m-am uitat la ştiri, mi-am dat seama că până la urmă s-ar putea s-o facă.

Aşa arată Sderot, oraşul bombardat non-stop. Ăla cu desene pe el e un bunker lângă un loc de joacă pentru copii. Cam aşa au ajuns să stea lucrurile...


Mai jos e oraşul Ashkelon, tot din sudul Israelului, după câteva raiduri palestiniene din ultimele zile. Câte-o gaură în acoperiş pe ici pe colo, câte-o fereastră spartă, câte-o groapă în asfalt... În România sunt gropi în asfalt peste tot. Oricum, în g
eneral nimic extraordinar de grav.


Şi, în final, Gaza City, centrul administrativ al Fâşiei Gaza, după o săptămână de atacuri cu rachete israeliene. Tot oraşul e făcut praf la ora actuală. Şi încă n-au intrat bine forţele terestre.


Cred că e o mică diferenţă între ultimele două peisaje. Părerea mea... În concluzie, place your bets! Cât va mai rezista statul palestinian până să fie complet înlocuit de Israel?

3 comentarii:

andred spunea...

Citind atent descrierea evenimentelor arata ca, cunosteti destul de bine problema etnico-politica din aceste regiuni. Acum as avea o intrebare: Ati fost in acele regiuni? Stiti care este situatia acolo de facto? Stiti ca evreii in propriul lor stat s-ar putea sa fie minoritari? Am fost recent acolo si am vazut populatii arabe (nonevreiesti) care convetuiesc atat de bine cu evreii si sunt bucurosi ca sunt in statul Israel (precum in Tiberias, Nazaret si chiar Jaffa). Stiti cat de multi evrei de origine romaneasca sunt in Nazaret si Haifa? Cred ca ar trebui sa incurajam sa pastreze spiritul romanesc care a ajutat la crearea acelui mic occident intre arabi, care este Israelul azi.

andred spunea...

liCitind atent descrierea evenimentelor arata ca, cunosteti destul de bine problema etnico-politica din aceste regiuni. Acum as avea o intrebare: Ati fost in acele regiuni? Stiti care este situatia acolo de facto? Stiti ca evreii in propriul lor stat s-ar putea sa fie minoritari? Am fost recent acolo si am vazut populatii arabe (nonevreiesti) care convetuiesc atat de bine cu evreii si sunt bucurosi ca sunt in statul Israel (precum in Tiberias, Nazaret si chiar Jaffa). Stiti cat de multi evrei de origine romaneasca sunt in Nazaret si Haifa? Cred ca ar trebui sa incurajam sa pastreze spiritul romanesc care a ajutat la crearea acelui mic occident intre arabi, care este Israelul azi.

Rose Aura spunea...

Nu inteleg cum puteti sa absolviti evreii de partea lor de vina a conflictului. Economia Palestinei este sufocata de restrictiile statului evreu! Conform rapoartelor ONU, Israelul a comis crime asupra civililor, copiilor, batranilor in timpul Razboiului din Gaza - 2008-2009. Desigur, le-a gasit el o justificare, sustinuta de interesele SUA ptr regiunea Orientului Mijlociu. Gaza are resurse de petrol si gaze naturale. Asta n-o stiti?? Dar teroarea sub care arabii traiesc nu o stiti? Granitele Palestinei sunt inchise de multe ori, sunt supusi la f multe controale; coloniile israeliene sunt o alta metoda de extindere a teritoriilor israeliene. Va sugerez sa va documentati temeinic inainte sa mai faceti afirmatii pur empirice.