E o întrebare bună. Păi, durează destul de mult. Astăzi, după lupte seculare am reuşit în sfârşit să trec şi proba practică de la examen (traseul). Obţinerea acelei bucăţi de plastic cu categoria automobilului şi numele tău pe ea e o întreagă aventură la noi în ţară. Şi n-o să-l primesc în mână decât abia luni.
ÎN ATENŢIA CELOR CARE VOR SĂ-ŞI IA PERMIS, SUNT PE CALE SĂ-ŞI IA PERMIS SAU SE GÂNDESC SĂ SE APUCE DE ŞCOALĂ. Următoarele lucruri s-ar putea să vă folosească.
Primul pas e să faci şcoala de şoferi în mai mult timp decât ar trebui în mod normal. După asta, rezolvi cu tot felul de documente: cazier, fişa medicală şi două taxe (taxa de examen, taxa de permis). În mod normal ar trebui să meargă repede şi fără mari probleme. Dar, pe de altă parte, poţi să ai ghinion... După asta urmează proba teoretică. Despre ea, mai pe larg am scris acum vreo săptămână.
ATENŢIE. Proba teoretică se dă PE LOC. Mergi în Pipera, dai dosarul şi intri imediat în sala de examen. Ca să treci trebuie minim 22 de puncte din 26. Chiar dacă sediul poliţiei e pe Şoseaua Pipera, cel mai indicat e să cobori la staţia de metrou Aurel Vlaicu, NU la Pipera, cum am făcut eu prima oară. Dacă faci asta, mergi pe jos de-ţi sar capacele. Dar mersul pe jos e totuşi sănătos, nu? Contrar a ceea ce credeam, traseul nu e cu mult mai uşor decât sala. Până acum câteva zile, cele mai mari şi mai strălucite minţi din rândul miliţienilor, s-au gândit să mute toţi candidaţii bucureşteni la Parcul Carol pentru traseu. Uimitor raţionament! În jur de 800 de candidaţi pe un spaţiu de câteva sute de metri pătraţi. Şi mai şi vine fiecare cu maşina şi instructorul personal... Cred că vă daţi seama ce mişto a fost când am fost prima oară la traseu în noiembrie. Ţigănia de pe lume! Miliţienii veneau să strige numele candidaţilor şi cei 1000 de candidaţi făceau cerc în jurul lor. Nu veneau în acelaşi loc, că n-aveau dstul spaţiu. Mai venea un poliţist, se muta şi turma câteva zeci de metri mai încolo... Şi tot aşa până îţi auzeai numele. Pe lângă înghesuială, era şi un frig de te căcai pe tine. Miliţienii au întărziat şi ei vreo juma' de oră. Cred că e clar ce bine se simţea toată lumea. După ce stăteai afară pe frigul ăla, se mai aşteptau şi să conduci BINE.
La prima încercare am picat. Şi cei mai mulţi candidaţi au şanse foarte mari să păţească asta pentru că am înţeles că la multe secţii miliţienii primesc ordine să-i pice la prima sau primele încercări pe candidaţi, indiferent cât de bine conduc. Dar eu am picat pentru că am avut ghinion. Am avut ghinion mare... Pe una dintre străduţele de la Filaret, mi-a ieşit la vreo trei metri în faţa maşinii un pieton. Pietonul ăsta a ieşit dintr-o curte şi a traversat strada ca o floare! Nu tu asigurare la stânga sau la dreapta, de trecere de pietoni ce să mai zicem? Începător fiind, nu prea eram pregătit de situaţii din astea, aşa că miliţianul examinator a pus o frână de nu m-am văzut. Şi cum intervenţia agentului de circulaţie examinator pentru prevenirea unui accident sau efectuarea unui accident valorează 21 de puncte de penalizare, am picat cu brio... Cretinul din cauza căruia am păţita asta totuşi, merita să-i împrăştii creierii pe toată partea carosabilă a drumului. Şi dacă studiem puţin legea, ne dăm seama că chiar aveam tot dreptul să fac asta.
Astăzi, încercarea numărul doi la traseu, încercarea a treia per total. Era la fel de frig dimineaţă, dar n-am mai îngheţat de data asta că m-am îmbrăcat bine. Din cauza faptului că se mai dă examenul şi în alte părţi, era vizibil mai puţin aglomerat. Asta-i vestea bună. Vestea proastă e că fiindcă numărul candidaţilor s-a înjumătăţit şi miliţienii au timp să te frece mai mult: 20 de minute în loc de 10. Asta înseamnă că în loc de o manevră, poate să-ţi ceară două sau trei. Dar dacă ştii să mergi cu spatele, să parchezi lateral şi să pleci din rampă, e de bine. Depinde mult şi de examinator. Spre norocul meu, ăsta de azi chiar dădea semne de inteligenţă. Dar, spre sfârşitul examenului, ce se întâmplă? Aceeaşi chestie ca data trecută. Alt pieton cretin... Mergea pe mijlocul străzii, evident fără să se asigure, fără nicio grijă pe lume, drept, zici că era Regimentul 6 Infanterie. Noroc că de data asta am avut timp să pun frână. Examinatorul chiar a simţit nevoia să îi explice ce a greşit şi că nu e bine să facă asta. Aşa că se dă el frumos jos din maşină, îl fluieră pe pietonul inconştient şi îi spune următoarele: Bă, cretinule, futu-te-n gât de animal prost! Nu te-a-nvăţat, bă, mă-ta să te uiţi stânga-dreapta când treci strada?! Ce dracu' eşti mă aşa bou?... După încă vreun minut în care i-a povestit în termeni cât se poate de academici ce-o să-i facă lu' mă-sa şi familiei lui şi în care l-a caracterizat folosind epitete ca "prost", "handicapat", "cretin", "idiot" sau "bou", s-a urcat din nou în maşină şi a continuat foarte calm cu fraza: Haideţi, vă rog, să continuăm. Mergeţi drept înainte. Şi aşa am reuşit să trec cu doar trei puncte de penalizare.
Una peste alta, am avut noroc. Cu vremea mai ales. Chiar dacă în momentul ăsta afară ninge ca-n poveşti şi e tare frumos, nu cred că ar fi fost prea indicat să dau examenul în condiţiile astea. Mai jos, un formular, ce-i drept cam de proastă calitate cu greşelile pe care le poţi comite la traseu şi punctajul aferent lor. La 21 de puncte, pici. Printat e descifrabil.
Deci, cât durează în România să-ţi iei permis? 13 august 2008-16 ianuarie 2009. Răspuns: 5 luni şi 3 zile. Cinci luni şi şase zile dacă ne gândim că abia luni îl ridic.
2 comentarii:
Ce masina conduci? Eu unu ador Bucurestiul si taranii din trafic, toata schema e sa nu semnalizezi dinainte si sa semnalizezi fix cand schimbi band :)). Pun linkul direct ca nu merge altfel http://www.ziare.com/_files/Image/campanie/0804_trafic_bucuresti.jpg
Trimiteți un comentariu