NAŢIONALISM s.n. Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor şi aspiraţiilor naţionale; Atitudine care are în vedere, în primul rând, apărarea drepturilor şi aspiraţiilor naţionale (însoţite, în anumite împrejurări, şi de xenofobie); Tendinţă de a aprecia exclusiv şi exagerat tot ceea ce aparţine propriei naţiuni. - Din fr. nationalisme
Aceasta e definiţia dată naţionalismului de cel mai recent DEX al limbii române. Pe de altă parte, o definiţie mai simplă şi pe înţelesul tuturor, ar fi următoarea: o boală care îi face pe oameni să se urască pentru că vorbersc limbi diferite. În mod normal, aţi zice că astfel de lucruri nu prea se mai întâmplă în zilele noastre, nu? Pana mea, suntem în secolul XXI. În Europa, în afară de conflictele din fosta Iugoslavie, n-a mai fost niciun război de peste 60 de ani. Ei nu, nu tocmai. Încă mai există lucruri de genul ăsta. Încă mai sunt oameni care n-au aflat că Primul Război Mondial s-a terminat sau că Hitler a murit... Şi asta chiar pe site-uri cunoscute în toată lumea şi vizitate de oameni din toată lumea!
HunGerri, piluren72, ungvary, glebbukov, Kolev85, RomanianOrtodox25, KINDERBUENKA, Damaszkusz, Magzarhornet, ANTISLOVAKIA1, bukovintaras, iambolgar, AleksanderBG, MagyarDemon, lalaturul88, ItzakbenDavid, rroman116, RomulusMailat, Raadu19, egyetemist, AntiROMAnia, DieRomania, FUCKhellas, Monkeydonian01, HungarianKiller, MuieROMAnia, RomaniaGypsylandia, MUIEmagyarsag, TrianonTruth, hunsylvania, SzekelyBoti şi mulţi, mulţi alţii. Aici sunt înşiruiţi numai câţiva din ungurii, românii, bulgarii, slovacii, macedonenii, grecii care au umplut YouTube-ul de filme idioate despre ţările celorlalţi.
Dar de unde au plecat toate astea? Din tradiţie probabil. Dacă ne uităm bine pe listă, cei mai mulţi sunt unguri şi cea mai mare preocupare a lor e să recupereze teritoriile pierdute acum aproape un secol prin celebrul tratat de la Trianon.
Fraza asta apare în multe filme. Şi chiar şi aceeaşi poză.
Ei, poate fi privit din mai multe puncte de vedere evenimentul. Pe de o parte, multe ţări şi-au lărgit teritoriile sau şi-au reunit popoarele. Cazul României şi al Transilvaniei, de altfel. Pe de altă parte, Ungaria a fost cel mai mare perdant al Primului Război Mondial, pierzându-şi 75% din teritorii. E de înţeles să fii supărat când ţi se întâmplă asta, dar totuşi, după 90 de ani??
Şi dacă examinăm problema şi mai mult, ne dăm seama că nu a fost chiar atât de nedrept. Or fi pierdut ei trei sferturi din teritorii, dar au pierdut doar cca. 30% din populaţie. Ioi! Păi de la 75 la 30 la sută e cale lungă... Explicaţia se află pe harta de mai jos, care reprezintă grupurile etnice din Ungaria Mare la 1880, chiar în timpul unei extinse campanii de maghiarizare forţată, declanşată probabil de revoluţia de la 1848, când ungurii şi-au dat seama că sunt o minoritate în propria ţară.
Legendă: roz-unguri
maro-români
galben-germani
verde-slovaci
albastru deschis-sârbi şi croaţi
albastru închis-sloveni
portocaliu-ucraineni, ruteni şi ruşi
mov-bulgari
maro-români
galben-germani
verde-slovaci
albastru deschis-sârbi şi croaţi
albastru închis-sloveni
portocaliu-ucraineni, ruteni şi ruşi
mov-bulgari
Chiar şi aşa, la 1910, cu toate eforturile, maghiarii nu reprezentau decât puţin peste jumate din populaţia Ungariei de atunci. Sigur, dacă spui asta unuia dintre ungurii de mai sus, ai şanse mari să te trezeşti cu o grămadă de mesaje pline de înjurături. Ce contează detaliile astea? Sau chiar şi faptul că unii dintre oamenii acelor vremuri (atenţie, unguri, cei mai mulţi, nu alte naţionalităţi!) îşi dădeau seama că destrămarea ţării era inevitabilă? Iată câteva citate :
- Dr. S Fényes: Istoria Ungariei este una plină de minciuni groaznice. Pentru o mie de ani, naţiunea maghiară a fost reprezentată de o gaşcă de câteva sute de indivizi, care vor duce în final la distrugerea ei (începutul secolului XX)
- Adám Kollár: Limba maghiară e vorbită doar de o mică parte a ţării şi temerea cea mai mare e că dacă situaţia va persista, va avea aceeaşi soartă ca limba cumană, care a dispărut cu două secole în urmă. (În secolul al XVI-lea adică)
- Dr. Ajtay Jozsef: În 113 ani, populaţia maghiară a Ungariei a crescut cu 6.269.000 de suflete, în timp ce restul naţionalităţilor au avut parte de creşteri mult mai mici. (1905); acelaşi autor mai spune: Limba germană a fost introdusă în administraţie la începutul secolului trecut (al XIX-lea adică) pentru simplul motiv că maghiara era vorbită de o parte mică a populaţiei şi germana era vorbită mult mai mult de nemţi, români, slovaci şi sârbi.
- Seton Watson: Ungaria este cel mai poliglot stat al Europei. Populaţia non-maghiară reprezintă 54% din total, în ciuda a 40 de ani de încercări neîncetate de maghiarizare forţată. (1888)
- Martin Schwartner: Din 10.000.000 de suflete, mai puţin de o treime sunt unguri. (1810)
- Dr. Karl Renner: Cea mai numeroasă naţiune non-maghiară din Ungaria sunt românii, ce numără aproape 3.000.000 de suflete, urmaţi îndeaproape de slovaci.
- Stefan Bethlen: În Transilvania, românii sunt mai numeroşi decât ungurii şi toate celelalte naţiuni cu care convieţuiesc, luate la un loc. (1912)
- Fabrizius: Populaţia ungurească a crescut permanent prin absorbţia şi maghiarizarea altor naţionalităţi.
- Péter Balogh: În 50 de ani, 20 de localităţi din estul Transilvaniei s-au transformat din româneşti în ungureşti (1910).
Legi draconice, colonizări, schimbări de nume ale localităţilor şi oamenilor, falsificarea cifrelor, toate aveau un singur scop: în anul Domnului 2050, 100% din populaţia Ungariei avea să fie maghiară. Deşi statisticile oficiale ridicau moralul patrioţilor maghiari şi a populaţiei ungureşti, intelectualii şi înalta clasa nu se simţeau tocmai confortabil, ştiind că Ungaria lor "milenară" nu era chiar aşa de milenară. Deci, săracii unguri de pe YouTube se luptă degeaba. Nu mai sunt şanse să se schimbe nimic. O dată pentru că toate ţările în cauză sunt membre U.E. şi astfel de lucruri nu sunt tolerate şi a doua oară pentru că, mai ales de la intrarea în U.E, Ungaria nu o duce prea bine cu economia şi abia pot să întreţină ce au. Dar motivul suprem ar fi structura demografică a unei noi Ungarii Mari: maghiari 35%, români 18%, slovaci 16%, croaţi 10%, ţigani 6%, sârbi 5%, ucraineni 3%, germani 1% ş.a.
Concluzia: Ungaria Mare s-a destrămat tocmai din cauza dorinţei ungurilor de a obţine o poziţie cât mai solidă şi din cauza intoleranţei faţă de cei cu care convieţuiau. Către naţionaliştii unguri care au impresia că fac un serviciu ţării lor postând filme tâmpite şi luându-se la ceartă cu toţi vecinii:
Concluzia: Ungaria Mare s-a destrămat tocmai din cauza dorinţei ungurilor de a obţine o poziţie cât mai solidă şi din cauza intoleranţei faţă de cei cu care convieţuiau. Către naţionaliştii unguri care au impresia că fac un serviciu ţării lor postând filme tâmpite şi luându-se la ceartă cu toţi vecinii:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu