La prima vedere, pare o noţiune abstractă. Dar, oricât de mult s-ar spune asta, nu e cu totul inexistent. Prin locuri ca mănăstirile din Bucovina sau oraşele mari din Transilvania există destule grupuri de turişti străini. În Sibiu, mai ales şi chiar şi în Braşov.
Dar realitatea rămâne că turismul românesc este mult în urma celor mai mulţi dintre vecini. În Ungaria, de exemplu, sunt doar două lucruri de văzut: capitala Budapesta (merită) şi o baltă mare numită Balaton. Cu toate astea, turismul unguresc e mult mai dezvoltat decât cel din România şi ei atrag anual mai mulţi turişti. Turismul de pe litoralul bulgăresc este şi el superior celui de pe litoralul românesc. Asta se întâmplă în principal datorită faptului că litoralul bulgăresc s-a transformat în ultimii zece ani în colonie germană, dar ideea este că nu stau deloc rău. Ucrainenii cred că sunt cam la acelaşi nivel cu noi, adică nu stau deloc bine şi în Moldova, în afară de turismul "de beţie" şi poate câteva cetăţi nici nu prea ai ce să faci. Singurul exemplu negativ din regiune e Serbia. Asta e, trei războaie în opt ani provocate de liberii sârbi nu pot avea efecte benefice asupra imaginii ţării.
Aşadar, ce ne pliseşte? Păi, în primul rând infrastructura. Toate tările vecine, chiar şi Serbia şi până şi Bulgaria, au mai mulţi kilometri decât noi şi te poţi deplasa mai uşor. În Serbia, cel puţin; în Bulgaria depinde pe unde vrei să mergi. Altă problemă ar fi serviciile oferite. Nu ai cum să compari ce găseşti în România cu Grecia sau Turcia. Prin centrul celor mai multor capitale europene găseşti clădiri vechi şi monumente istorice păstrate în stare bună şi de obicei înconjurate mai tot timpul de grupuri de turişti. În Bucureşti situaţia stă puţin altfel: dacă acum 70 de ani era unul dintre cele mai frumoase şi mai cunoscute oraşe din partea asta a Europei, azi clădirile de acolo stau să se dărâme şi sunt pline de ţigani şi cerşetori.Altă problemă ar fi locurile pe care se axează promovările turistice. Acum mai mulţi ani, se încerca promovarea litoralului românesc. Nu mi se pare deloc o idee bună să ne concentrăm pe litoral: e prea mic, e cam murdar şi nici clima nu ne prea ajută (sezonul durează patru-cinci luni doar).
Dar, în ultimul timp se elaborează noi strategii de promovare şi noul guvern şi ministru al turismului vrea să facă din România o destinaţie turistică competitivă la nivel european. E o iniţiativă lăudabilă şi lucrul ăsta trebuia făcut de mult timp. Singura problemă e cum o să facem asta?? Până acum, printre altele, s-au cheltuit (aruncat) 10.000 € pe compunerea unui "imn turistic". Oh God, they're not actually thinking of using it, are they? Super, oare cum o să arate şi clipul? Chiar mi-e frică să mă gândesc... În ritmul de până acum şi cu alte prostioare de genul ăsta o să rămânem cu un potenţial turistic mare şi cu un turism subdezvoltat. Şi sloganul (Romania - The land of choice), am înţeles că e de fapt unul mai vechi al Americii, care chiar e ţara tuturor posibilităţilor. Dar dacă ne gândim bine, şi România e. Doar la noi găseşti aşa ceva.
Un exemplu demn de urmat de clip turistic şi de dezvoltare rapidă a turismului este Croaţia, ţară ex-iugoslavă, care în prezent e una dintre cele mai populare destinaţii din Balcani. A ajuns la acest statut în nici 18 ani de existenţă şi viitorul arată promiţător. Muntenegru, care şi-a dobândit independenţa acum mai puţin de trei ani, a luat-o pe acelaşi drum. Dacă te uiţi pe CNN o jumătate de oră n-ai cum să nu vezi următoarea reclamă. Durează doar 30 de secunde, dar pare să fi avut un efect bun.
Croatia - The Mediterranean as it once was
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu