sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Românii şi autostrăzile


Acum câteva zile, cu puţin timp înainte să se termine anul am zis şi eu să iau maşina şi să merg pe autostradă, că doar acum se face un an de când am permis şi până acum n-am avut ocazia să merg pe un astfel de drum. Din nefericire, dacă vrei să mergi pe autostradă în România, posibilităţile sunt extrem de reduse. Una începe la Bucereşti şi se termină într-un câmp la 50 km de Constanţa şi cealaltă începe la Bucureşti şi se termină peste 120 km la Piteşti.

Am zis să merg la Piteşti că e mai scurt drumul. Zis şi făcut. Merg în Militari, trec de Carrefour şi merg în limitele vitezei legale de 130 km/h (în cea mai mare parte) şi în vreo 50 minute ajung la Piteşti. Prima observaţie e că A1 nu are chiar toate caracteristicile unei autostrăzi. Lipsesc panourile de protecţie de pe margine pe mare parte din ea şi bine că n-am fost noaptea că fără panourile de pe mijlocul drumului, care se găsesc pe porţiuni mici şi care ar trebui să blocheze lumina farurilor maşinilor de pe partea cealaltă a drumului ar fi fost neplăcut. Cu toate astea e un drum care nu trece prin localităţi, cu două benzi pe sens, cu asfalt nu foarte rău şi cu doar două radare plasate la vedere.

În urma drumului ăsta mi-am dat seama exact cât de rău e că nu avem decât 300 km de autostradă. Foarte rău! Condusul pe drumurile cu o bandă pe sens creează mai multe probleme şoferului, cea mai mare fiind că ARE O BANDĂ PE SENS! Plus că trece prin localităţi unde eşti întâmpinat cu radarul şi trebuie să reduci viteza... Deci dacă vrem să facem într-o zi drumul de la Bucureşti la Budapesta sau Belgrad ne trebuie încă vreo 1.000 km de autostradă cât mai repede.

Acum vine întrebarea: dacă ar avea autostrăzi, ce-ar face românii cu ele? Mulţi dintre compatrioţii noştri habar n-au cum să meargă pe această categorie de drum. Sau cum să intre pe ea şi îţi taie calea când o fac. Primul lucru pe care trebuie să-l ştie e că pe autostradă e recomandat şi politicos să mergi pe BANDA UNU. Banda doi e rezervată depăşirilor sau celor care merg mult mai repede decât ceilalţi. Altă problemă e viteza cu care merg. Şi nu, nu vorbesc despre exces de viteză. Pe drumul de întoarcere eram aproape singurul care... se apropia de viteza legală. Mulţi mergeau cu 100-110 km/h pe A1. Şi nu erau cu camionul... Asta poate avea două explicaţii, ambele la fel de posibile.

#1: Încearcă să facă economie la benzină. Asta ar fi trist pentru că înseamnă că trăim într-o ţară în care mulţi sunt prea săraci ca să-şi permită să circule pe autostradă (cum trebuie).
#2: Din precauţie sau poate din frică. Din precauţie, să zicem că e de înţeles, mai ales dacă eşti începător (n-a fost cazul meu). Dar mă îndoiesc că erau aşa de mulţi începători. De frică se poate traduce prin "de fraieri/proşti". Trăim în ţara cu cel mai mare număr de accidente soldate cu morţi din Europa. Cele mai multe sunt coliziuni frontale violente produse în urma depăşirilor nereuşite pe drumurile cu o bandă pe sens. Şi în condiţiile în care conduci ca dementul pe drumurile obişnuite e de-a dreptul ciudat să mergi cu 100 km/h pe puţinele drumuri special făcute viteze mari.

Asta e, trăim în România şi deplasarea din punctul A
până în punctul B ne ocupă tot timpul.

3 comentarii:

Cadu spunea...

Uite, de exemplu eu parcurg cele doua "autostrazi" cam la trei saptamani in ultimii doi ani, iar la inceput nu mergeam pe autostrada pentru ca imi era putin teama si nici nu prea aveam ce cauta. Insa acum dupa ce am ajuns la facultate, in Craiova (eu fiind din Constanta), as merge cu avionul pana acasa daca ar exista bilete convenabile.
De ce?
In primul rand autostrazile noastre sunt prea jalnice ca sa fie numite autostrazi, cel putin A1 care este jalnica si anul trecut in august dupa o ploaie torentiala mi-am indoit bascula pe partea dreapta intr-o groapa formata dupa acea ploaie (defapt eram mai multi pe dreapta cu aceeasi problema), nu are macar un grup sanitar unde te poti duce linistit fara sa trebuiasca sa cumperi o cafea la un popas. Unde mai pui, vorba ta, ca nu sunt nici panouri intre sensuri.
Cat despre A2... este cat de cat mai buna, in sensul ca nu sunt gropi, sunt grupuri sanitare (vara sunt inchise, dar oricum nici pe asta nu poti merge cu 130 (teoretic) pentru ca iti rupi masina in doua, mai ales in denivalarile de la poduri, sau intr-o groapa aparuta din senin.
In concluzie nu putem spune ca avem autostrazi. Poate niste DE-uri da, dar in nici un caz autostrazi.

Stefan114 spunea...

@Cadu: Că bucăţile alea de asfalt nu se pot numi autostrăzi e adevărat. Parţial, cel puţin. Dar nu mi s-a părut că ar fi excesiv de plină de gropi "A"1. Şi la viteza cu care ar fi normal să mergi s-ar simţi orice gropiţă şi ar fi tare neplăcut. Şi într-o zonă cu mai multe gropi erau nişte indicatoare provizorii. Dar grupuri sanitare, da, n-am prea văzut.

Alexandra spunea...

Eu merg incet pe autostrada pentru ca atat imi permite masina. La 120 tremura volanul, si in plus e asa usor ca am senzatia ca daca nu sunt ancorata zdravan de el o sa zboare in ce directie vrea el. Neplacuta senzatie. Din cauza asta merg cu 110-120. In cazul in care masina imi permite, ma opresc pe la 140, mai repede de atat ma simt nesigura si n-are rost. Cred ca oricine trebuie sa mearga cu viteza la care simte ca stapaneste masina, daca altii de la 100 incolo nu se mai simt confortabil mai bine ca raman la viteza aia ...