miercuri, 20 ianuarie 2010

Folclorul irlandez

Acum câteva zile am pus nişte filmuleţe din Parlamentul Irlandez. Nu vreau să se înţeleagă că am ceva cu ei, Doamne fereşte! Chiar îmi plac oamenii ăia. Irlanda o ţară care au dat lumii mulţi oameni deştepţi şi multe lucruri frumoase. Acuma că le cam place să bea, asta e! Nimeni nu-i perfect... Unul dintre cele mai interesante lucruri la irlandezi şi la Irlanda e folclorul lor. Da, folclorul! Adică cântecele lor tradiţionale.

O primă categorie, să zicem în jur de 20%, sunt cântecele despre istoria lor şi despre cât a suferit naţiunea lor sub ocupaţia nemiloasă a englezilor. Nu ştiu de unde vine vorba aia cu Irish luck sau lucky as an Irishman, că ei, săracii, n-au prea avut noroc de-a lungul istoriei lor. N-au avut noroc deloc. Ba chiar aş zice că e tragică: vin englezii peste ei, încearcă să-i înlocuiască sau să-i transforme în englezi, ciume, războaie, foamete, emigrare în masă spre America, iar război, iar foamete şi tot aşa. În ultimele câteva zeci de ani ce au devenit ţara bogată ce este acum, că înainte de asta...



Fields of Athenry sau Danny Boy, Worker's Song.

O a doua categorie, cea mai restrânsă, vreo 5% poate, sunt cântecele în care facmişto de scoţieni că se îmbracă cu fuste.



Asta e, cu altă poză n-am găsit

Donald, where's your trousers? sau The Drunken Scotsman.

Şi ultima categorie, cea mai extinsă, cam 75% din toate, sunt cântecele de beţie, numite eufemistic de ei "de petrecere".




Dar astea se pare că nu sunt toate categoriile. De curând am mai găsit cântece tradiţionale irlandeze care ar intra în alte categorii. Cântece de dragoste, de exemplu sau colinde. Sau ceva asemănător cu astea, în orice caz. Până acum nu credeam că au aşa ceva. Şi nu-s rele.



Dulaman (The seaweed seller) sau Sí do Mhaímeo í (The Wealthy Widdow), Siúil a rún (Walk away, my love), At the Céili, Mo Ghile Mear (My Dashing Darling).

Primul lucru care sare în ochi sunt titlurile, care sunt aproape toate într-o limbă ciudată. Limba e irlandeza. Da, în mod oficial Irlanda e o ţară bilingvă. Ba chiar irlandeza este ridicată în slăvi ca primă limbă oficială şi engleza e abia pe locul II. Dar în practică lucrurile stau un pic altfel. Irlandeza e ca vesela sau argintăria bună: nu e folosită decât rar. Numai 10% dintre irlandezi o folosesc de zi cu zi şi 50% pot să o vorbească la nivel mediu. În urma celor 800 de ani e ocupaţie engleză perimetrul în care e vorbită irlandeza a fost restrâns la câteva zone din vest, numite Gaeltacht. Un motiv pentru care e vorbită de atât de puţini oameni ar fi modul în care era studiată până de curând în şcoli: le era băgată pe gât elevilor. Dar în ultimii 10-20 de ani asta s-a schimbat, guvernul a început să promoveze limba originală a ţării şi au început să apară tot mai multe şcoli unde toate materiile sunt predate în irlandeză, inclusiv engleza. Deci, cu puţin noroc (irlandez) poate că în curând irlandeza va redeveni limba principală a Irlandei pentru prima oară după secolul al XVIII-lea. Cine ştie?

Concluzie: Irlandezii s-au apucat de băut de supărare după ce le-au ocupat englezii ţara.

Un comentariu:

cristinutza spunea...

Dragut articolul. Am dat peste el din intamplare, imi atrage atentia tot ce are legatura cu Irlanda in ultima vreme. Adevarat, irlandezilor le place sa bea!