vineri, 17 decembrie 2010

Niagara Falls, NY - 1969

Aşa arăta cascada în august 2009:


O minune a naturii... 1.700.000 m3 de apă pe minut (60.000.000 ft3, adică cubic feet, pe americană), cel mai mare debit din lume! Dar cine a zis că omul nu se poate pune cu natura?


Asta era priveliştea cu care erau întâmpinaţi turiştii în 1969. Ar fi fost neplăcut să se fi întâmplat asta atunci când am fost eu acolo, mai ales că românii au nevoie de viză şi pentru America, şi pentru Canada, iar eu nu aveam decât o viză SUA, şi aia pe trei luni, aşa ca la chiori.


În 1969 alimentarea cu apă a cascadei a fost întreruptă pentru prima oară în 12.000 de ani timp de şase luni în scopul efectuării unor lucrări de oprire a eroziunii cascadei. Fără acestea, într-o sută de ani cascada nu ar mai fi fost cascadă şi ar fi fost păcat. Nu de alta, dar locul ăla atrage în fiecare an câteva milioane de gură-cască şi oamenii de acolo din asta trăiesc.



1969
2009

Pozele de mai sus au fost recent redescoperite şi date publicităţii de către un localnic. Interesant, nu? Americanii opresc cascade pentru lucrări de întreţinere. Noi, românii nu putem să redirecţionăm un râu sau să săpăm un amărât de lac de acumulare ca să nu ni se mai inunde recoltele în fiecare an...

Asta e poza care, în mod inexplicabil apare pe toţi magneţii, toate vederile, toate tricourile şi toate tourist crap-urile mai mult sau mai puţin kitschoase disponibile la magazinele de suveniruri din partea americană a cascadei.

De ce inexplicabil?
Păi asta e partea canadiană.

11 comentarii:

abbilbal spunea...

Frumoase privelişti, frumoasă ceaţă provenită din apa zburărăcită prin aer. Complicate lucrări executate atunci, cu ocazia consolidării cascadei. Dar de ce la noi nu se mai fac lucrări de hidroamelioraţii? Păi simplu. Pentru că suntem în democraţie. Şi cele rămase de la comunişti au fost distruse că doar au fost comuniste. Şi de ce să mergem înainte? Că doar aia tot o lozincă era: "înainte spre comunism !" Mai bine să mergem înapoi ca racul. Că doar tot undeva o să ajungem.
Aşa că până una alta să auzim de bine. Şi dacă o fi să nu ne mai citim până la Crăciun, să ai parte de sărbători liniştite pe care să le petreci în tihnă şi pace. Doamne ajută! (aşe cum zâc bătrânii care mai ştiu zâce)

Unknown spunea...

Daca vrei sa faci bani din ceea ce scrii, incearca Blogmoney si inscrie-te!
http://aff.blogmoney.com?aid=2647&acid=223

Unknown spunea...

Mulţam Alice. IO unu ba !

Stefan114 spunea...

@abbilbal: Da, aveam o grămadă de chestii pe vremea comuniştilor pe care nu le avem azi. Dar din poveştile pe care le-am auzit, avem şi azi o grămadă de chestii (bune, în cea mai mare parte) pe care nu le aveam pe vremea lor. Mâncare, de exemplu. Ăsta a fost marele necaz cu comunismul...

Unknown spunea...

@ Stefan114
Ce ştiu despre comunism ştiu din ce am văzut, nu din poveşti. În ultimii ani ai comunismului nu mai era mâncare suficientă. Erau bani, dar nu era mâncare. Cu toate astea oamenii nu au murit de foame. Azi este mâncare din belşug, dar nu sunt bani, Cu ce să cumperi mâncarea? Parcă tot dracul ăla este.
În comunism aveai voie să critici până la o anumită limită. Dar criticile erau luate în seamă. Azi poţi critica şi înjura pe cine vrei, pentru că tot nu te bagă nimeni în seamă. Parcă este o mică diferenţă.
După 1989 au fost distruse o serie de mijloce de bază. Ce aveau alea comunist în ele? Nu tot pălmaşii le-au făcut? chiar dacă nu erau membri de partid.
După 1944 au fost luate o serie de măsuri represive de regimul comunist. Dar ce regim acceptă ca cineva să se ridice împotriva lui? Cum ar reacţiona azi Băsescu dacă ceneva s-ar duce la Cotroceni şi i-ar spune: "hai, la o parte să-ţi iau eu locul!" ?

roryta spunea...

Mi-as dori sa fiu prin preajma... :)

Terra Ioana spunea...

Buna ziua,

Ma numesc Ioana Radu si as dori ca blogurile noastre sa fie partenere. Indiferent de decizia dvs., va rog sa ma anuntati (dand reply aici sau direct pe blogul meu).
Daca intr-o oarecare masura conteaza informatiile despre blogul meu, dispun de PageRank 4, pozitia 365 in ZeList si intre 250 si 700 vizite pe zi.

Unknown spunea...

Să ai parte de un Crăciun fain, pe care să-l petreci în tihnă, linişte şi pace.

Anonim spunea...

astia nu numai k au consolidat cascada ...dar vedeti ce trasee au facut pe sub cascada pentru turisti... am fost akum ultima vara si am ramas kiar marcat de ce am putut vedea...daca aveti ocazia sa ajungeti nu o ratati..;)

geork'f spunea...

astia nu numai k au consolidat cascada ...dar vedeti ce trasee au facut pe sub cascada pentru turisti... am fost akum ultima vara si am ramas kiar marcat de ce am putut vedea...daca aveti ocazia sa ajungeti nu o ratati..;)

Stefan114 spunea...

@geork'f: Am ajuns deja ;) Intr-adevar impresionanat...