joi, 30 decembrie 2010

Predicţii pentru 2011

Am găsit o listă scurtă cu predicţii pentru anul în care suntem pe cale să intrăm. Să le luăm la rând.

Mi se pare excesiv de dramatică poza,
dar alta n-am găsit

Profeţia nr.1: Cutremurele de la începutul anului 2010 (ca cel din Haiti) reprezintă începutul necazurilor din 2011, căci acest an va fi unul plin de nenorociri.
Nu prea văd legătura dintre cutremurul din 2010 şi anul 2011...

Profeţia nr.2: La sfârşitul anului, activitatea solară se va înrăutăţi, pentru a atinge maximul în anul 2012.

E un fenomen periodic. Planteta trece prin asta odată la 10-20 de ani şi am supravieţuit timp de peste 1.000.000 de ani. Necazul e că acum avem internet şi telecomunicaţii care pot fi afectate uşor de astfel de fenomene

Profeţia nr.3: Sfârşitul Bisericii Catolice, ce va avea loc atât în 2011, cât şi în 2012.
Şi pe ce ne bazăm când spunem asta??

Profeţia nr.4: Atunci când activitatea solară va creşte, furtuni groaznice vor izbi coastele Americii.

Profeţia nr.5: Occidentul se va afla în război cu Iranul, Rusia sau China. Va începe cel de-al treilea război mondial.
Deja asistăm la un fel de război rece. De fapt nici atât. Mai degrabă o competiţie. Al III-lea Război Mondial? Sper că nu şi nu cred că omenirea e destul de proastă încât să facă asta.

Profeţia nr.6: Va izbucni şi un război între India şi Pakistan, în care India va câştiga.
India şi Pakistan sunt la cuţite 1947, de când s-au separat. Din când în când mai izbucneşte câte un război sau mai are loc vreun incident la graniţă şi de cele mai multe ori India câştigă sau iese şifonată mai puţin. Nimic nou aici...

Profeţia nr.7: Economia globală va sucomba, iar Europa se află în mari probleme. Vor avea de suferit în special Spania, Portugalia, Germania şi moneda euro.
Suntem în mijlocul unei crize economice. Dintre ţările din zona euro Grecia şi Irlanda deja au probleme serioase. Spania şi Portugalia nu stau cu mult mai bine. De multe ori se spune despre România că va fi prima ţară care va fi dată afară din U.E. Dacă şi Germania o să înceapă să aibă astfel de probleme nu va mai fi nevoie să ne mai dea afară nimeni pentru că U.E. va dispărea de la sine.

Profeţia nr.8: Înaintea izbucnirii celui de-al treilea război mondial, vor apărea cântece pe cer.
???

Profeţia nr.9: Toată lumea se va clătina din punct de vedere economic.
Întreb încă o dată: şi ce-i nou în asta?

Profeţia nr.10: Israelul trebuie să atace Iranul, căci altfel va fi distrus.
Israelul trebuie să atace Iranul pentru că sunt aliaţii americanilor. Pe la începutul anului Israel a desfăşurat în mai multe ţări din Europa exerciţii militare în zone muntoase. Dacă făceau exerciţii lângă Fâşia Gaza pierdeau mai puţini oameni, dar în Israel nu sunt munţi, aşa ca în Iran. În afară de asta, americanii sunt poziţionaţi convenabil în raport cu Iranul în momentul de faţă: în Iraq, Turcia şi Azerbaidjan la vest şi în Afganistan şi Pakistan la est.

Profeţia nr.11: Vor fi inundaţii masive şi ploi puternice în întreaga lume.
N-ar fi o premieră. Clima s-a dat peste cap peste tot în lume.

Profeţia nr.12: Vor fi cutremure puternice în emisfera occidentală.
Asta nu avem de unde să ştim. Din câte am auzit, cutremurele sunt imposibil de prezis.

Profeţia nr.13: Vladimir Putin va fi noul Antihrist, după Lenin şi Stalin. Comunismul rus se va reîntoarce, avându-l ca şef pe Putin; acesta va încerca să se folosească de musulmani pentru a slăbi Occidentul.
Antihrist - nu ştiu. Dar sigur are în plan o revenire pentru 2012. În acest scop i-a mai dat încă şapte ani de închisoare celui mai bogat om din Rusia, care nu e tocmai cel mai mare susţinător al regimului.

Profeţia nr.14: Preşedintele Egiptului, Mohammed Hosni Mubarak, va muri. Acesta poate fi “Mabus” din profeţia lui Nostradamus.
Foarte posibil. E bătrân şi bolnav. La fel şi Kim Jong-il din Coreea de Nord. Cât despre Nostradamus, ar fi pentru prima dată când cineva a făcut o predicţie pe baza catrenelor lui ÎNAINTE ca evenimentul să se fi întâmplat.

4 comentarii:

Panalu spunea...

Anul Nou să vă lumineze sufletul și să vă încălzească inima.Multa sănătate și fericire LA MULTI ANI !

Unknown spunea...

Predicţii sunt destule. Care mai de care. Dar ce va fi, nimeni nu poate şti. Vom trăi şi vom vedea rând pe rând, după cum se scurg zilele. Până atunci...
LA MULŢI ANI !

tYg3r spunea...

salut te-ar interesa un schimb de link-uri ?! http://www.tyg3r.info adresa blogului

LadyMoon spunea...

in primul rand la multi ani ...cat despre "predictii" sa ne aducem aminte ca si in 2000 trebuia sa se intample ceva dar nu sa intamplat nimic...geeee..at am stat tot anu cu sufletu al gura ca se sfarseste lumea ;))