luni, 29 noiembrie 2010

Cursurile din clădirea ciberneticii de la ASE - ca-n India

În ultimul timp mi se pare că România seamănă din ce în ce mai mult cu India. Da, India! Ţara aia din sudul Asiei în care mormanele de gunoi din oraşe sunt înalte cât casa, oamenii se cacă în mijlocul străzii, mirosul e îngrozitor şi îţi mută nasul din loc şi sistemele de canalizare şi apa potabilă sunt o raritate. Însă pe strada învecinată celei pe care se găsesc astfel de peisaje găsim câţiva zgârie-nori şi nu-ştiu-ce centru IT. India - ţara contrastelor. Aţi văzut Slumdog Millionaire? Aia e India.

Cum spuneam, România mi se pare că seamănă din ce în ce mai mult. Diferenţa dintre oamenii bogaţi şi oamenii săraci e din ce în ce mai mare. Contrastul dintre bogăţie şi sărăcie e tot mai mare. Astăzi la ASE, în clădirea ciberneticii, am găsit întruchiparea perfectă a acestor contraste la primul curs de pe ziua de azi. Să vedem prima poză:


Ca în fiecare sală de curs din facultate şi acolo avem un calculator dotat cu proiector. Toate noi şi strălucitoare. La fel şi masa pe care e aşezat şi celelalte două bănci care joacă rolul catedrei. În spate avem o tablă care e acolo de când cu lumea, încadrată de nişte bucăţi de lemn cărora nu le-ar strica un rând nou de lac. Tabla e aşezată pe un perete cam scorojit şi cam mucegăit căruia nu i-ar strica un rând nou de var. S-au gândit mult când au agăţat steagul UE pe el? Să vedem a doua poză:


Chiar lângă catedră în fiecare sală e câte un cuier, tot de pe vreme lu' Nea Nicu, care abia se mai ţine pe picioare. Azi, la sala 2202 a mai apărut un accesoriu interesant în peisaj. În faţa cuierului era aşezat un tomberon în care... ploua. Pe la ora 13:30 apa era de vreo 30-40 cm. La deschiderea anului şcoalar din anul I ni s-a spus că două dintre clădirile ASE-ului sunt cam şubrede. Umblă şi unele zvonuri cum că ar avea bulină roşie, ceea ce nu cred. Dar am ajuns să facem cursuri în clădiri în care atunci când plouă apa trece prin tavan. Apropo de India, hai să vă mai zic o chestie mişto: România n-are universităţi în top 300; India - da. Şi în final poza a treia:


Restul sălii e ocupat de nişte bănci de lemn care sunt acolo de când lumea, care n-au mai fost schimbate de mulţi, mulţi, mulţi ani şi pe ele stă scris Rammstein peste Mettalica peste Iron Maiden peste Beatles. Dar ce să-i faci? La DOAR 30.000.000 euro bugetul anual nu se mai găsesc bani pentru înlocuitul băncilor şi cârpirea scurgerilor...

2 comentarii:

Alice Georgiana spunea...

Daca vrei sa faci bani din ceea ce scrii, incearca Blogmoney si inscrie-te!
http://aff.blogmoney.com?aid=2647&acid=223

Johnny spunea...

te-am trecut si eu.ms si bafta la scris!