Secretarele ar trebui să fie persoane plăcute, calme şi cu care să se poată discuta. Cele de la ASE, de la Facultatea de Comerţ cel puţin, nu respectă această regulă. De fapt cred că ASE-ul are o probă de lipsă de politeţe şi de bun-simţ, ca parte a interviului. Cred că vorbesc în numele întregului colectiv de studenţi când spun că majoritatea nu se încadrează în criteriile enumerate mai sus. Din nefericire, o dată sau de două ori pe an tot trebuie să mă duc la secretariat. Acolo se rezolvă cu restanţele şi cu adeverinţele. Şi cea mai necivilizată dintre ele este chiar la anul III şi aici îi vom spune Dna S (de la secretară).
Am avut şi eu zilele astea nevoie de o adeverinţă. Aşa că alaltăieri mă duc la secretariat la Dna S. Programul cu publicul este EXTREM de generos şi de lung: 10:00 - 12:00. Ajung şi eu pe la 11:50, că atunci începeau cursurile în ziua aia.
- Săru'mâna. Am şi eu nevoie de o adeverinţă. Unde pot să mă trec pe listă?- Ce an eşti?
- Trei.
- De ce ai venit la sfârşitul programului?
Ce???? Asta la un program cu publicul de două ore pe zi??
Dar asta n-a fost nimic. Peste două zile, adică azi, mă duc să-mi ridic adeverinţa. Ajung la secretariat pe la 10:15, dar Dna S nu e la lucru, deşi e program cu publicul la ora aia cică. Mă duc la altă secretară.
- Nu vă supăraţi, vreau şi eu să ridic o adeverinţă.- Ce an eşti?
- Trei.
- Păi doamna secretară e la baie. A plecat acum un minut, dar vine repede...
Ok, cât poate să stea la baie? Ies din secretariat, mă mai învârt acolo şi chiar după colţ, cine era? Dna S era cu o colegă la o ţigară. În incinta facultăţii. Cică se dă amendă pentru asta sau aşa ceva... Se face 10:20. Se face 10:25. Se face 10:27. Bă, da' cât poate să ţină o ţigară? Mă duc la ea:
- Săru'mâna. Am venit şi eu să ridic o adeverinţă. Se poate?- Imediat.
- Da, dar începe ora.
- Da, da. Vin imediat.
La 10:32 se termină ţigara, revine la birou, acolo unde ar fi trebuit să fie tot timpul ăsta şi ia un plic.
- Cine eşti?- [...] Ştefan.
- Mă, da' eşti plin de tupeu...
La început am crezut că nu aud bine. Peste câteva secunde mi-am dat seama cu cine stăteam de vorbă.
- Păi ce-am făcut? Suntem în timpul programului cu publicul, stau aici de 15 minute şi a şi început ora.- Ei, las' că te prind io altă dată...
Okay. Aproape toată lumea care s-a dus în camera aia vreodată are poveşti asemănătoare.
La un program cu publicul de două ore/zi, statul la ţigară în timpul lui nu e indicat (fumatul mi se pare chiar că e interzis în interiorul clădirii), mai ales în condiţiile în care sistemul de adeverinţe online a fost scos din funcţiune cu jumătate de an în urmă. Cine este responsabil pentru asta, ar face bine să pună bani de-o parte, pentru că
Sper ca ea sau unul dintre şefii ei să-i caute numele pe net şi să nimerească pe pagina asta într-o zi.
10 comentarii:
Dar daca nimeresc chiar in perioada asta? Cum o fi? Cui or da dreptate?!
Poate iti baga vre-o stramba pe la sefii ei...
Nu mi-aş face griji din cauza asta. Am mari îndoieli că ştie să facă altceva cu calculatorul decât să joace Solitaire, Hearts şi Poker. Deci să-şi caute numele pe internet şi să ajungă aici nu se prea pune problema. Şi chiar dacă ajunge, numele meu nu e publicat nicăieri pe blogul asta. Plus că TOŢI colegii de grupă şi de serie au poveşti scrise după acelaşi tipar. Deci demisia de care vorbeam la sfârşit ar fi o dovadă de minim bun-simţ...
Buna,
Ca sa completez sirul povestilor fantastice despre secretarele din ASE: am avut nevoie de o copie dupa diploma de bac, si din pacate pentru mine, am ajuns la secretariat IN TIMPUL PROGRAMULUI. Dupa lungi umilinte cu "veniti toata ziua pe capul meu" mi s-a spus ca dosarul meu, desi sunt studenta, a fost trimis la arhiva :))...ajung la arhiva intr-un final, unde sunt intampinata de niste dinozauri care incep sa ma ia la intrebari de parca as fi fost un infractor, dupa ce le explic motivul primesc urmatorul comentariu:"sa va ia dracu' pe toti!"... si-mi arunca in scarba copiile...is this romania or is this romania?
Eu personal cred ca esti un pic prea sensibil si te grabesti sa judeci. Tare as vrea sa te vad stand 2 ore la un birou, asteptand cate un student la jumatate de ora. Recunosc, nu e tocmai corect ce a facut ea, dar fiecare poveste are doua parti. Toata comunicarea incepe de la tonul cu care ii vorbesti! Eu n-am avut de-a face cu ea personal, dar cunosc oameni care au avut si au spus numai lucruri de bine. In plus, cum ai ajuns pana in anul 3 fara sa stii ca pe secretara ta o gasesti mereu la tigara? :)) Secretara mea a fost Marin Ileana si mi s-a parut cea mai de treaba secretara cu care am avut de-a face. M-a ajutat de cate ori am avut nevoie, inclusiv in afara programului uneori!
Ah, era sa uit! Or sa-si dea seama imediat cine esti daca gasesc site-ul asta. Poate nu au numele tau de familie, dar au numele mic si chiar si o poza. Nu e ea prea clara, dar e suficienta. :)) Not so smart...
"Eu n-am avut de-a face cu ea personal". Adevarul e ca trebuie sa ai de-a face cu ea. Nu stiu ce s-a intamplat intre timp, dar acum cateva luni cand am mai fost pe la secretariat a fost neobisnuit de politicoasa. Acelasi lucru l-am mai auzit de la cineva. S-ar putea sa fie un semn bun...
Ca stiu ei cine a scris aici, ca nu stiu, mi-e tot una. Cat despre poza, blogger.com a redus foarte mult rezolutia ei. Asa de mult ca nu ma mai recunosc eu pe mine :))
Am ajuns pe pagina asta pentru ca am cautat numele unei secretare din ASE-Comert anul 3....si cred ca stiu despre cine e vorba. -O tipa roscata grasuta cu fatza acra pe care o cheama Mariana Costache?:)) am avut azi de-aface cu ea cand m-am dus sa ridic diploma de bac sa o depun in dosaru de la master ( asta dupa ce m-a trimis la arhiva!!!!) si nu a vrut, a tipat la mine, m-a dat afara de 3 ori, i-am zis ca daca nu mi-o da pierd locu la buget pt ca vinerea nu au prog cu publicu si era ultima zi de depunere a diplomelor vineri, si a tipat la mine in ultimu hal . Bun, am ajuns la comisia de master unde un profesor dragut a sunat la secretariat. Tot nu a vrut sa mi-o dea pt ca "are treaba si nu are timp de mine". Apoi am venit cu o doamna profesoara din comisia de master- a tipat si la ea si tot nu a vrut sa imi dea diploma. A fost nevoie sa vina dna decan sa imi ridice diploma, apoi cand mi-a dat-o (a aruncat-o catre mine) mi-a zis ca sunt o nesimtita ordinara si i-am facut numai probleme :))))) dragut, nu?:D
Oh, that's just precious! Chiar ea e :)) Pana acum vreo trei luni era mentionat si numele ei real aici, dar in urma unei discutii am decis sa modific un pic limbajul (mai dur si... mai apropiat de al ei as zice) si sa ii si sterg numele real. Deci se cunoaste chiar si in forma anonima actuala despre cine si despre ce e vorba. Asta cred ca spune multe...
cand intrati in birou injurati-le de morti..nu te ajuta dar macar te simti bine?
Trimiteți un comentariu