duminică, 21 noiembrie 2010

Armonia interrasială în Africa de Sud

Africa de Sud: tocmai s-a ţinut Cupa Mondială acolo acum câteva luni. Şi acum mă mir că li s-a permis să facă asta. E una dintre cele mai periculoase ţări din lume. Până acum 16 ani a fost condusă exclusiv de albi, majoritatea de culoare fiind lipsită de drepturi politice. Albii au reuşit să menţină o oarecare stabilitate. Albii erau bogaţi doar pentru că erau albi şi negrii, ei erau săraci lipiţi, dar nimeni nu trăgea cu puşca în mijlocul străzii ziua în amiaza mare.

Dar am găsit acum puţin timp nişte filme. Situaţia de astăzi se prefigura cu multă vreme în urmă. Asta se întâmpla în ultimii ani ai Apartheid-ului:






Acum toţi sunt egali, fie albi, fie negri. Şi nu mai cântă nimeni, între timp au trecut la fapte. Africa de Sud are rata criminalităţii cea mai ridicată din lume şi furturile de maşină în multe cazuri implică şi moartea şoferului. Albii, mare parte dintre ei ori au plecat în alte ţări, ori au fost ucişi de negri care au arme. Şi fără albi, economia ţării mai devreme sau mai târziu se va prăbuşi. Chiar dacă Apartheid-ul a dispărut acum mulţi ani, tot albii au aproape toţi banii banii. Dacă lucrurile o ţin tot aşa, de unde Africa de Sud era cea mai dezvoltată ţară din Africa, o să devină o ţară africană obişnuită. Asta dacă nu o fi devenit deja.

Niciun comentariu: