duminică, 24 octombrie 2010

Autostrăzile româneşti în viziunea Google Earth - partea a II-a


La capitolul "ce multe autostrazi avem" (vezi aici partea I), am azi plăcerea de a prezenta oricui e interesat alte prostioare puse de Google pe internet cu scopul de a induce lumea în eroare. Acum câteva luni aveam surpriza de a afla că A2 şi A3 sunt cu mult mai mari decât ştiam. Astăzi am aflat că A3 a mai crescut un pic. Pe sistemul "tronsonul Turda - Gilău", azi vă prezint tronsonul Ip-Sârbi:

Click to enlarge

Dar haideţi să nu fim răi! Cei de la Google nu spun numai prostii... Azi am observat că (re)apărut pe hartă podul peste Dunăre de la Giurgiu. În ultimul an cei de la Google Earth au actualizat harta României şi, nu ştiu din ce motiv, în tot acest timp acel pod a fost dat dispărut. Dacă vroiai să afli care e drumul de la Bucureşti la Veliko Târnovo, te ducea prin Călăraşi şi Razgrad. Dar nu mai e cazul. În procesul de actualizare a hărţii, după cum am văzut, cei de la Google care se ocupă de hărţi au gândit în avans, în perspectivă... Bănuiesc că din acelaşi motiv s-au gândit că ar fi o idee bună să trântească pe hartă şi un pod între Calafat şi Vidin, pe care îl vedem în toată splendoarea în partea dreaptă a imaginii de mai jos:

Click to enlarge

De imaginaţia celor de la Google au beneficiat şi vecinii şi fraţii noştri de peste Prut care, spun ei, au o mică autostradă de la Chişinău până la... mă rog, până în câmp din ce văd.

Click to enlarge


2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu google e de vina pentru acele erori.
Toata lumea care isi face cont pe google poate folosi serviciul numit Google Map Maker (sau cartograf google). Prin urmare, daca tu vrei sa desenezi Autostrazi, o poti face iar google pentru nu poate face decat sa te creada pe cuvant pentru ca tu esti localnicul cunoscator. Google doar actualizeaza la anumite intevale de timp, ceea ce noi - utilizatorii - am desenat. Mai mult, puteti desena si pe hartile Republicii Moldova, Serbiei, Kosovo, Macedoniei, Albaniei sau Muntenegru (asta doar in Balcani ca daca va uitati pe tot mapamondul o sa mai gasiti si alte tari de editat)
P.S. Sunt mai multe erori dar intra aici si ai sa vezi ca multe sunt deja corectate. Tot ce poti face e sa mai astepti o actualizare google iar intre timp sa mai corectezi / completezi si tu harta. Link: Http://www.google.com/mapmaker

Stefan114 spunea...

Nu cred ca a modificat cineva aiurea. Si oricum, cele din articolul sunt doar cele mai noi greseli. Chestia e ca si autostrazile imaginare si podul de la Vidin aveau termenele de finalizare initiale cam prin perioada in care au aparut si pe harta lor. Cred ca pur si simplu au luat ce au gasit in mass-media si au trantit acolo fara sa se documenteze inainte. M-am uitat pe mapmaker ala si in Bucuresti apar si statiile de metrou, in timp ce pe Google Maps, nu. Si spre deosebire de autostrazi, statii de metrou chair avem :) Probabil ca imediat ce isi vor da seama ca nu am fost in stare sa construim asa ceva, le vor scoate.