Chineză pentru începători absoluţi

M-am gândit că ar fi frumos să scriu câte ceva despre limba chineză, pe care momentan mă chinui să o învăţ. Din câte am văzut, nu prea există materiale pentru învăţat chineză în română. Sigur, după jumătate de an nu sunt tocmai în măsură de a comunica/scrie/citi eficient. Cred că mă apropii de 1000 de caractere, dar mai am.

汉语不是样糟糕, 因为它外观。

漢語不是樣糟糕, 因為它外觀。

Dacă ce scrie mai sus se vede bine, e în regulă. Dacă se văd pătrăţele goale, semne de întrebare sau alte semne, click aici şi urmaţi instrucţiunile de la căsuţa din dreapta sus. Dacă îmi amintesc bine, trebuie CD-ul de instalare de la Office.

Acum, câteva lucruri despre limbă.

"Dialectele" limbii chineze

În primul rând, NU este vorba de o singură limbă. Pe teritoriul Chinei trăiesc 56 de grupuri etnice, cei mai numeroşi dintre aceştia fiind grupul Han (~90%). Aceştia sunt cei numiţi de occidentali "chinezi". Restul până şa 100% sunt alte 55 de grupuri, dintre care cele mai notabile sunt tibetanii, mongolii, coreenii, miao, zhuang, yao ş.a. Dar, deşi se consideră a fi un singur grup, chinezii nu vorbesc aceeaşi limbă. De fapt, singurul lucru care îi uneşte este SCRIEREA. Vorbite, aceste "dialecte" sunt în mare parte neinteligibile, dar în scris, sunt absolut identice. Deci, putem vorbi de 10 limbi chineze, arătate în harta de mai jos:

Cu toate acestea, limba oficială în China continentală, Taiwan şi Singapore este mandarina (pe hartă cu roşu, galben şi portocaliu), iar în Hong Kong şi Macao cantoneza (Yue, pe hartă cu verde). După numprul de vorbitori se pot clasifica în felul următor:

- Mandariană (Putonghua) 820.000.000
- Wu (shanghaieză) 77.000.000
- Cantoneză (Yue) 72.000.000
- Min (taiwaneză) 60.000.000
- Xiang 36.000.000
- Hakka (Kejia) 34.000.000
- Gan 31.000.000
Mai există încă trei "dialecte" care nu apar pe hartă şi al căror statut nu este clar:
- Jin (la vest de Beijing; de obicei grupat cu mandarina) 45.000.000
- Hui (provincia Anhui; de obicei grupat cu Wu) 3.200.000
- Ping (provincia Guanxi; de obicei grupat cu cantoneza) 2.000.000

După cum spuneam, deşi poartă numele de dialecte ale limbii chineze, sunt de fapt limbi separate. Pentru a face o comparaţie, mandarina şi cantoneza sunt în aceeaşi relaţie ca româna şi italiana sau franceza. Deşi seamănă, sunt limbi separate.

Scrierea

Scrierea este cea din cauza căreia cele zece limbi chineze poartă numele de dialecte. În scris, arată toate la fel. Asta din cauză că fiecare cuvânt are propriul lui caracter. Cel mai extins DEX chinezesc conţine în jur de 85.000 de caractere. DAR e vorba de toate caracterele din toate timpurile: forme învechite, forme rare, forme scoase din uz, termeni tehnici, regionalisme etc.

Vocabularul de bază nu are decât 2200 de caractere şi nici cei mai educaţi chinezi nu depăşesc 3000 sau 4000. Cele două rânduri în chineză de la începutul articolului înseamnă "Chineza nu e atât de grea precum pare". Chiar nu e... Dar am scris de două ori acelaşi lucru: prima oară cu caractere simplificate şi a doua oară cu caractere tradiţionale.

Caracterele simplificate au fost introduse în China continentală în 1956 în încercarea de a creşte rata de alfabetizare, care pe vremea aceea depăşea cu puţin 50%. Caracterele prea complexe au fost înlocuite cu forme mai simple pentru a le face mai uşor de reţinut. În cazul unora dintre ele, simplificarea nu a fost necesară, dar în cele mai multe cazuri, s-a dovedit a fi utilă.

Simplificări inutile:

東 - 东 (est)
車 - 车 (maşină)
冊 - 册 (volum, carte)

Simplificări utile:

臺 - 台 (scenă)
頭 - 头 (cap)
聽 - 听 (a asculta)

Astăzi, caracterele tradiţionale mai sunt folosite doar în Hong Kong, Macao, Taiwan şi în Statele Unite de către generaţiile mai vechi de imigranţi. Având în vedere că nu mai sunt folosite "decât" de vreo 40.000.000 de oameni (din 1.350.000.000) cel mai indicat e să înveţi caractere simplificate. Plus că, sunt mai simple.

Pronunţia

Mandarina, ca şi celelalte limbi menţionate, e o limbă tonală. Asta înseamnă că fiecare silabă se pronunţă pe un ton diferit. Tonurile sunt importante pentru că dacă un cuvânt e pronunţat pe un ton greşit poate avea alt înţeles. Un exemplu clasic este cel cu silaba "ma":

妈 - mamă - mā
麻 - a deranja - má

马 - cal - mă

骂 - a certa - mà
吗 - particulă de interogare - ma

Astfel, 妈骂马吗 (mā mà mă ma) înseamnă "Mama a certat calul?".

În vorbirea curentă, multe dintre tonuri nu se disting, în majoritatea situaţiilor neavând importanţă. Dar în unele cazuri se pot face confuzii mari. Ca în cazul verbelor "a cumpăra" şi "a vinde": "mai" în tonul al treilea, respectiv al patrulea. Cele patru tonuri nu sunt universal valabile în toate dialectele. Dacă mandarina are patru, în Wu nu există decât două. Dar în cantoneză sunt şase.

Gramatica

Asta e cea mai bună parte a limbii chineze: practic, nu există. Poate fi rezumată în câteva rânduri:
1. Nu există numere (singular şi plural)
2. Nu există cazuri (nominativ, genitiv...)
3. Nu există decât două timpuri verbale trecut şi non-trecut.
4. Nu există reguli de conjugare a verbelor.
5. Nu există..............................