marți, 22 februarie 2011

Tranzacţii comerciale

Sunt profund şocat şi uimit... Din când în când, cu o frecvenţă parcă din ce în ce mai mare, ASE-ul mă mai uimeşte cu câte o prostioară. Cine-i boul care a conceput programa? Cine-i inconştientul care a fost în stare de aşa ceva?


"După cum ştiţi de la disciplina nu-ştiu-care, studiată în anul I, nu?...."

Semestrul ăsta avem o materie absolut superbă numită "tranzacţii comerciale". După nume, mă gândesc că s-ar putea să ne fie utilă, că cică o să ieşim economişti din facultatea asta sau aşa ceva. Toate bune şi frumoase până aici, dar tare mi-ar fi plăcut să o facem o persoană căreia i se aprind toate beculeţele. Şi asta n-ar fi nimic, că n-ar fi prima dată când se întâmplă asta, dar de ce în ultimul semestru? De ce tocmai acum?? De ce avem exact în momentul ăsta avem o materie la care rata restanţierilor e mult peste medie? Ăştia nu-şi dau seama că mai toată lumea în perioada asta are de scris o lucrare amplă de 40-50 de pagini şi nu are timp sau chef de prostioare d'astea?

Şi cel mai important, de ce avem în anul III, semestrul II, exact la sfârşitul ciclului de licenţă, o materie care se bazează pe patru alte materii studiate în anul I, semestrul I? Asta în condiţiile în care în anul II, semestrul I n-am avut mai nimic care să se lege de partea aia a materiei, în anul II, semestrul II am cam frecat menta şi în anul III, semestrul I nu a fost cu mult mai greu de atât. De ce oare nu a fost plasată undeva în anul II? Şi uite aşa ne întoarcem la întrebarea iniţială. Cine e cel responsabil pentru abraţia asta de programă? Nu e destul că avem secretare care au cu două clase mai mult ca trenul care fac de râs universitatea şi îi scot din sărite pe studenţi, acum, la sfârşit, ne dăm seama că cei de mai sus, oricine ar fi ei, nu sunt cu nimic mai buni. Deci aşa ceva doar în ţara asta se putea întâmpla. DE CE? DE CE??

11 comentarii:

Anonim spunea...

In sfarsit vad pe cineva care protesteaza chiar si asa, in mod indirect... ce bine ma simt! :D

Stefan114 spunea...

Prietene, cred ca toti oamenii pe care ii stiu in facultate au o problema cu respectiva individa... Doar ca nemultumirile astea n-au ajuns in mediu virtual. Oricum articolul e scris undeva pe la inceputul semestrului, cand nu cred ca imi dadeam seama exact cat de mari sunt proportiile dezastrului :))

Anonim spunea...

Eu sunt deja in an suplimentar, pe cale sa trec in al doilea an suplimentar. Tu ce ai facut la examen?

Stefan114 spunea...

Am luat 5, din fericire. Un 5 dat cu scarba probabil, dar e de trecere... Voi, cei din an suplimentar am auzit ca ati picat toti...

Roxana C spunea...

Si eu am facut an suplimentar din cauza lu' frigida asta, pe motiv ca n-am fost la seminarul ei.. Am avut un accident la ski si ar fi insemnat sa vin in carje pana acolo.. Oricum am incercat sa-i explic si a zis ca e problema mea, nu a ei :|

Anonim 2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Stefan114 spunea...

Si daca ai auzit de zvonul asta probabil ca ai auzit si de zvonul de dinaintea astuia ;)) Nu dau detalii aici. Sincer nici nu vroiam sa deschid subiectul aici, dar multumesc ca ai facut-o ;) Si sa zicem ca e adevarata povestea asta. In cazul asta o eventuala plangere "ar avea ca valoare multimea vida" (asta ca s-o citez) :))

Anonim 2 spunea...

Comentariu reeditat si repostat:

din cei din anul 3 suplimentar au trecut doar 2 persoane din cateva zeci bune... si probabil ca la urmatorul examen or sa pice marea majoritate.
Roxana, am auzit de foarte multe cazuri ca al tau si muuuulte multe alte nereguli...
sunt curios daca a incercat cineva sa se planga la rector sau la decan. nu de alta dar am auzit o barfa cum ca motivul pentru care e atat de tare-n gura asta e pt ca *** ***** ** ********. care e ********* si are *** ***** apropo :)) traiasca ASE-ul :))

Anonim spunea...

cu proiectele cum a fost?

Stefan114 spunea...

La grupele care au facut cu aia mica rau, la grupele care au facut cu Nela si mai rau :))

Anonim spunea...

imi cer scuze daca deranjez pe cineva , daca este vreun grup privat. am si eu cateva intrebari:
momentan sunt anul 2 si am restanta la mate de pe anul 1,deci sunt "virtual" in an suplimentar, si acum vine intrebarea , pot face acest an suplimentar , in care fac doar mate in paralel cu anul 3 normal, sau tb sa fac intr-un an doar mate, dupa aceea putand sa continui studiile ,in anul 3?
multumesc!