Libia
Muammar al-Gaddafi
1969-prezent
După 42 de ani cu acelaşi om la conducerea ţării şi libienii s-au săturat. Încurajaţi de revoltele din Egiptul de la est şi Tunisia de la vest, libienii încearcă şi ei să-l dea jos pe al lor. Doar că ăsta e mai hotărât decât ceilalţi. Proteste minore au început în estul ţării încă de luni şi s-au intensificat pe parcursul următoarelor zile. La fel şi reacţia conducerii.
Acum câteva zile Gaddafi a dat ordin armatei să tragă în protestatari şi conform unor ONG-uri numărul victimelor a ajuns la 200 deja. Conform CNN, fiindcă armata nu era suficientă pentru a-i pune la punct pe demonstranţi, Gaddafi a angajat şi mercenari din Ciad şi Niger. E greu să ştii exact ce se întâmplă de fapt în ţara aia zilele astea, pentru că nu se cunosc chiar toate datele despre economia ţării, darămite despre proteste de amploare. Ideea e că nimic nu iese din Libia fără acordul marelui conducător sau, ca să folosesc titlul oficial, "conducătorului şi îndrumătorului marii revoluţii din 1 septembrie a marii Jamahirii Socialiste Populare Libiene". Toate imaginile de până acuma sunt filmate cu telefonul mobil. De fapt, din punctul de vedere al televiziunii naţionale libiene, totul e perfect şi nu se întâmplă nimic interesant în ţară. Asta dădeau astăzi mai devreme la TV:
Bahrain
La prima vedere, cetăţenilor Bahrain-ului li s-a urât cu binele. PIB/loc: 20.000 USD. În afară de asta, sunt unii dintre furnizorii de petrol ai SUA. Însă populaţia insuliţei cu acelaşi nume e formată în proporţie de 75% din musulmani şiiţi, restul fiind sunniţi. Familia regală e sunnită şi tot ei deţin cea mia mare parte a petrolului şi deci şi a banilor. Şiiţii, deşi sunt majoritari, au un nivel de trai mai scăzut decât ceilalţi şi ăsta e motivul principal de nemulţumire.
2 comentarii:
In Bahrein, chiar nu-i inteleg. Chiar daca nu au acelasi salarii ca sunniti tot nu cred ca mor de foame
Cum spuneam, cred ca li s-a urat cu binele. Oricum, emirul din Bahrain e mai prietenos cu protestatarii decat e Gaddafi cu ai lui.
Trimiteți un comentariu