joi, 6 august 2009

La cerşit de viză SUA



Ellis Island - 1903, New York. Aşa era pe o insuliţă mică din New York acum mai bine de un secol. Aici era cel mai mare centru de primire a imigranţilor din America. Strămoşii a circa 50% din americani au intrat în America pe acolo. În acea vreme era primit aproape oricine dorea se stabilească în SUA. Procentajul de cereri respinse era neglijabil: 1-2%. Dar asta era acum un secol.

Astăzi este aplicată o politică de "no vacancy", care, printre altele, se poate consolida printr Marele Zid Mexican. Dar cel mai bun exemplu al noii politici americane a imigraţiei este procesul de obţinere a vizei, care la noi, la Românica, are o rată de respingere de 30-35%. Aici vorbesc de obţinerea vizei pentru turism şi business ("non-immigrant visa"; categoria B-1/B-2). Nici nu vreau să mă gândesc cum o fi să-ţi trebuiască "immigrant visa".

Simplu, nu?

Având în vedere că intenţionez să ajung prin America, azi am avut "onoarea" şi "plăcerea" de a trece prin tot procesul. În câteva cuvinte poate fi caracterizat în felul următor: o combinaţie absolut încântătoare între prostia românilor şi paranoia americanilor.

În primul şi în primul rând trebuie completat formularul de viză. Lucrul ăsta se face online după ce plăteşti modica sumă de 131$. Pe lângă întrebările obişnuite de genul cum te cheamă, când te-ai născut, unde locuieşti sunt şi alte întrebări mai puţin obişnuite. De exemplu: aţi fost implicat vreodată în traficul de droguri?; aţi fost arestat vreodată pentru rele tratamente aplicate unui cetăţean american?; aţi practicat vreodată prostituţia sau proxenetismul?; aţi fost vreodată deportat?; aţi comis vreodată infracţiunea de evaziune fiscală pe teritoriul SUA?; aţi fost vreodată implicat într-un război sau un genocid?; aţi fost vreodată membru al Partidului Nazist German?; sunteţi membru al unei organizaţii considerate de guvernul SUA ca fiind teroristă? etc etc. Dar cea mai tare dintre toate: Do you seek to enter the United States to engage in export control violations, subversive or terrorist activities, or any other unlawful purpose? Şi chiar dacă am de gând, de ce le-aş spune??

După asta urmează procedura propriu-zisă. Totul se petrece la ambasada sau consulatul, nu ştiu sigur, Americii. Ăla din Strada Batiştei din spatele Intercontinentalului. Imediat ce ajungi la intrare ai ocazia de a îmbrăţişa una dintre cele mai vechi şi mai nobile tradiţii româneşti: statul al coadă. Şi ce coadă... Ai zice că de vreme ce America e tocmai dincolo de Oceanul Atlantic nu prea se înghesuie lumea să meargă acolo. Ei bine, greşit! Se înghesuie mulţi. Şi când zic că se înghesuie chiar vorbesc serios.

Când în sfârşit se termină coada trebuie să intri într-o cămăruţă cu două piuitoare din alea ca la aeroport. Acolo sunt nişte tipi îmbrăcaţi în uniforme ca ale poliţiştilor americani care îţi aiu rucsacul şi cam tot ce ai pe tine, mai puţin hainele. Adică: rucsacul sau geanta, mobilul, cureaua de la pantaloni, brăţările, lanţurile, ceasul, până şi cheia de la maşină. Când să trec prin filtru, mă opreşte unul din ei că nu îmi dădusem jos ochelarii. Ochelarii nu mi i-a mai cerut nimeni în niciun aeroport nicăieri în lume.

După cămăruţa asta, ce putea să mai urmeze altceva decât altă coadă? De data asta ca să le dai formularele completate, pe care oricum le au ei într-o bază de date. Deci de ce ţi-or mai cere să te cari cu ele? Hmmm, ciudat. Dincolo de controlul de securitate toţi funcţionarii cu care intri în contact sunt americani, care în mod surprinzător, cei mai mulţi ştiu română destul de bine. Oricum, primul verifică dacă e controlat formularul cum trebuie.

După ce se asigură că e totul completat cum trebuie te aşază frumos într-o cămăruţă împreună cu alţi 50 de oameni şi te pune să aştepţi să-ţi strige numele. Ăla care striga numele era român, că le pronuţa prea bine ca să fie american. În tot timpul în care aştepţi în camera aia te uiţi la un televizor unde pun ei tot felul de filmuleţe scurte cu peisaje din America. Asta nu e nimic rău. Dar sunt şi nişte reclame în care vreo 23-30 de boi vin şi zic la cameră "I am American". După ce vezi asta de 10-15 ori îţi vine să te spânzuri. Asta cu "I am American" plus încă una cu aceeaşi gaşcă de retardaţi care zic la cameră "Welcome". Dacă ne gândim la numărul mare de respingeri e un pic prematură urarea asta... Şi la sfârşit apărea scris "Bine aţi venit" în n-şpe mii de limbi şi în cele câteva ore am învăţat cum se spune în vreo zece.

Când se termină aşteptarea, ce credeţi că se întâmplă? Altă coadă, desigur. De data asta pentru luarea amprentelor cu un scanner. La capătul liniei, la ghişeu e o americancă care ştie daor câteva fraze în română, şi alea prost. Aparent e ceva în neregulă cu mâna mea dreaptă că n-a ieşit decât la a patra încercare...


După ce se termină asta aştepţi în altă cameră. De data asta chiar mai mult... Măcar se stă jos peste tot. Tot e ceva. După ceva timp vine acelaşi nenea şi îţi strigă numele să te duci la interviu. Când am auzit de interviul ăsta mă gândeam că intri într-o cameră separată şi discuţi în particular cu immigration officerul-ul. Mă rog, immigration officer-ele, că erau femei amândouă. Dar nu e nicio cameră privată, sunt două ghişee aşa ca la poştă sau ca în orice loc unde se plătesc facturi. Şi sunt şi geamuri termopan de trebuie să vorbească prin nişte boxe şi se aude în toată încăperea ce discuţi... În orice caz, erau două: o tanti cu ochelari care părea mai de treabă şi nu respingea prea mulţi solicitanţi şi o blondă îmbrăcată în roz care îi dăea afară pe solicitanţi pe bandă rulantă sau îi lua la mişto sau pur şi simplu era răutăcioasă. Deci cred că e clar că nu vroiam să ajung la ea pentru interviu; parţial pentru că era rea şi parţial pentru că am făcut referire la ea celorlalte persoane din jur folosind apelative "politicoase" ca blondă proastă sau evil bitch. Şi în funcţie de cât de sensibil era microfonul prin care vorbea cel intervievat exista o probabilitate să mă fi auzit...

Dorinţa mi s-a împlinit şi am ajuns la aia de treabă, mi-am zis povestea, am răspuns la întrebări, i-am arătat toate actele şi s-a rezolvat totul. Paşaportul se ridică în ziua următoarele la ora 15.00 cică. Şi presupun că asta se face stând la altă coadă. Mai nasol e de cei mai mult de 30% mai puţin norocoşi care stau la coadă juma' de zi, de la nouă până la două şi nu se aleg cu nimic.


Oh well, we live in Romania and this takes up most of our time. Even if it's the US Embassy we're talking about.

2 comentarii:

Fustangiul spunea...

multa bafta si inarmeaza-te cu mult curaj !

Stefan114 spunea...

@ Fustangiul: E mai veche postarea :) Am fost plecat, şi a şi expirat viza între timp :D Sunt si postari cu America putin mai incolo dupa asta.