joi, 30 iunie 2011

Overheat.ro

Ce este Overheat?

overheat (eng.) = a (se) supraîncălzi;

Overheat este un loc în care gamerii trebuie să se simtă ca acasă! Un site construit din dorinţa expresă de a informa adevăratul gamer român despre noutăţile din lumea jocurilor video, dar şi de a oferi conţinut de calitate.



Un site bazat pe construirea unei comunităţi de cititori şi pe interacţiunea permanentă cu acesta.

Un site care NU funcţionează pe principiul de a induce cititorii în eroare prin articole mincinoase sau alte practici neetice.

Datorită principiilor pe care este construit, Overheat este probabil cea mai bună şi cea mai serioasă (dar plină de umor) reusrsă de gaming care există şi va exista vreodată în România.

Istoric

Poate că nu aţă auzit de Overheat de mult timp, însă Roberto Teodorescu a înfiinţat această entitate încă din anul 2006. A fost o idee venită în perioada liceului (clasa a zecea): "Vreau să fac o revistă online despre jocuri!", şi-a spus.

Atât a trebuit. Cu o echipă formată din el şi 5 prieteni, Roberto a coordonat, corectat, organizat şi "DTP-at" prima ediţie a revistei online Overheat, în format PDF. După o reacţie pozitivă din partea comunităţii a fost lansat şi numărul al doilea, îmbunătăţit şi cu număr dublu de pagini faţă de primul dar deja cu un om în minus.

Numărul 3 s-a dovedit în schimb a fi mai puţin norocos, iar pe la jumătatea producţiei acestuia el a fost anulat din motive legate de lipsă de timp şi/sau de implicare din partea unor redactori.

Asta nu a însemnat moartea proiectului. El a fost pus în stand-by pentru o perioadă de timp, iar pagina web a revistei a fost înlocuită cu una în care promiteam o continuare a proiectului pe viitor.

...Şi ne-am ţinut de cuvânt!

Acum, când am simţit că suntem pregătiţi să ţinem proiectul pe picioar am redeschis Overheat, de această dată într-un format mai practic pentru profilul actual de utilizator al internetului - este vorba despre site-ul pe care te afli în acest moment.

Au trecut 5 ani de la începuturile Overheat şi vă asigurăm că spiritul nostru şi dorinţa de a vă oferi informaţii de cea mai bună calitate au rămas aceleaşi. Ceea ce s-a modificat este faptul că acum avem mai multă experienţă şi suntem mai determinaţi ca oricând să creăm cea mai importantă comunitate de gaming din România.

Din vechea echipă Overheat (Roberto Teodorescu, Radu Amarie, Călin Pană, Edward Creţescu, Valentin Ţancovici) la startul noului proiect Overheat au luat parte Roberto Teodorescu şi Valentin Ţancovici, cărora li s-a alăturat Alina Mănoiu.

Ce caracterizează Overheat.ro?

Originalitatea, umorul, profesionalismul, creativitatea, prientenia - sunt doar câteva dintre ele.

Altul este GAMING!

Suntem într-o continuă dezvoltare a proiectului şi încercăm în permanenţă să fim originali şi să inovăm. Treptat, introducem noi tipuri de materiale care vă conving de acest lucru.

Avem în plan materiale multimedia originale pe care le veţi privi cu interes.

Niciun comentariu: