De ceva timp prind un canal nou de tip Discovery: History Channel. Chiar interesante unele dintre seriile de documentare. Printre altele, una din ele este Ice Road Truckers. Ideea primelor cinci serii e destul de simplă: nişte camionagii nord-americani sunt urmăriţi cum conduc pe drumurile de gheaţă ale Canadei şi Alaskăi pe timp de iarnă, care acolo durează mai mult de jumătate de an. Un episod, două, trei, patru, cinci dacă vezi e mişto. Dar mai departe încep să devină repetitive şi un pic plictisitoare. Numai un pic.
În al şaselea sezon realizatorii emisiunii s-au gândit să încerce ceva nou şi au zis să facă o serie de zece episoade în nordul Indiei. Deci, ceva mai mişto decât seria asta n-am mai văzut demult. India e o ţară extraordinar de fascinantă din punctul de vedere al infrastructurii şi nu numai. Pentru a avea un nivel de comparaţie imaginaţi-vă infrastructura României, doar că de vreo două ori mai rea, într-o ţară de 14 ori mai mare şi populată de 1.200.000.000 de oameni. Drumurile în ţara aia sunt atât de inadecvate pentru circulaţia din ziua de azi, încât traficul din multe dintre oraşele ţării ca traficul din Los Angeles la orele de vârf, doar că toată lumea pare a fi beată.
Şoferii indieni nu respectă absolut nicio regulă de circulaţie. Ei au o abordare foarte interesantă a şofatului. Religiile orientale precum hinduismul şi buddhismul au în centrul lor conceptul de karma: dacă e să moară într-un accident rutier, asta nu se întâmplă din cauză că conduc ca nişte descreieraţi, ci pentru că "aşa a fost scris". Toate maşinile sunt implicate mai devreme sau mai târziu în accidente de circulaţie minore şi sunt pline de zgârieturi. Semafoarele şi chiar şi semnele precum cele de cedează trecerea sunt o raritate şi atunci când ele există au rol pur decorativ. În intersecţii nu se aplică regula priorităţii, ci legea junglei. Depăşirile în curbe fără vizibilitate sunt la ordinea zilei şi în medie, un om moare într-un accident rutier în India la 4,5 secunde.
Cea mai mare parte a condusului în seria asta a şasea se face însă pe drumuri de munte din statul Himachal Pradesh din nordul ţării, aproape de Tibet şi Nepal. Drumurile de munte din India sunt chiar mai rele decât alea de pe teren drept. Majoritatea au o bandă jumate (în total, nu pe fiecare sens). Alunecările de teren sunt ceva obişnuit şi nu s-a auzit de plase de protecţie pe acolo. Prăpastiile de pe sugestiv-denumita Free Fall Freeway au peste un kilometru şi unii şoferi ajung uneori să le examineze îndeaproape, fără a mai putea să ne povestească după cum a fost. Cel puţin la fel de rău e şi pe şi mai sugestiv-denumita Trecătoare Rohtang (tibetană: "grămadă de cadavre"), care duce spre orăşelul Keylong, unde vremea e foarte schimbătoare şi aerul mai rarefiat şi traficul blocat de turişti pe partea din ea pe care există asfalt - mă rog, dacă poate fi numit aşa - în cele trei luni în care e deschisă.
Blocaj pe Tr. Rohtang
Dincolo de un anumit punct, unde nu s-a ajuns cu turnatul de asfalt, există oameni angajaţi să zdrobească pietrele căzute în urma alunecărilor de teren şi să le transforme în pietriş ca să aibă camioanele şi maşinile pe unde să meargă. Că tot veni camioanele indiene, majoritatea sunt nişte adevărate opere de artă. Fiecare camion vine din fabrică cu câte un model de vopsea diferit şi fiecare şofer şi-l tunează, personalizează sau îi face alte adăugiri. Apogeul tunning-ului e atins în zonă în Pakistanul vecin.
Camion din India
Camion din Pakistan
Altfel, camioanele produse de Tata Motors şi Mahindra & Mahindra Ltd. sunt nişte capcane ale morţii. Cu excepţia suspensiilor, a şasiului şi a motorului, sunt construite în întregime din lemn. Jantele nu sunt făcute dintr-o singură bucată, ci sunt ca acum 50 de ani, cu multe şuruburi şi piuliţe, care dacă drumul e mai accidentat mai sar din când în când. Având în vedere condiţiile de trafic, toţi şoferii din India circulă câte doi, că o pereche de ochi (şi de pumni) în plus nu strică. Din nefericire, doi din cei trei însoţitori nu se descurcă prea bine cu engleza. Încărcăturile mai mari decât limita maximă permisă în ţările normale - în India nu cred că există un astfel de concept - sunt la ordinea zilei şi dacă trapa din spate nu se închide, e fixată cu frânghie (nu cu cabluri de oţel, de exemplu). Există câteva locuri în munţi unde camioanele trebuie să treacă peste nişte poduri care sunt de fapt făcute pentru pietoni sau, în cel mai rău caz, maşini. Şi, în final, ca să întregim peisajul, India a fost colonie britanică timp de aproape 200 de ani, deci circulaţia se desfăşoară pe partea stângă a drumului. Asta înseamnă că volanul e situat pe partea dreaptă a vehicului şi la schimbătorul de viteze se umblă cu mâna stângă.
Pe YouTube există un episod întreg sau aproape întreg:
Dacă v-a plăcut, aici aveţi un torent cu toate cele zece episoade.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu