Înmormântare: UE vs. RO

Înmormântare în UE:

1. A crăpat Hans;
2. Constatăm asta;
3. Aducem şi un medic, scoatem un certificar prin care constatăm asta şi pe hârtie;
4. Sunăm firma de servicii funerare. Comandăm una bucată sicriu;
5. Îl ducem pe Hans la capelă;
6. Anunţăm pe cei apropiaţi că a crăpat Hans. Le zicem adresa capelei;
7. Ne adunăm la capelă, schimbăm o vorbă despre Hans;
8. În cursul aceleiaşi zi vin pompele funebre, îl ridică pe Hans şi îl îngroapă/incinerează/împăiază/criogenează, în funcţie de preferinţe;
9. Odată îngropat, Hans rămâne acolo. Dacă doresc, vizitatorii sunt bineveniţi cu o floricică sau fără.

Înmormântarea românească:

1. A crăpat Nea Gică;
2. Constatăm asta. Înainte de a suna pe medic sau de a scoate certificat sunăm pe toţi care îl ştiu sau nu pe Gică şi anunţăm asta;
3. Revenim cu certificatul şi ne croim loc prin marea de oameni care au venit să-l vadă pe Nea Gică Mort şi să bea gratis o ţuică. Între timp, Nea Gică e ţinut pe masă trei zile. Aşa mort, da;
4. Aducem trei femei să-l spele şi doi bărbaţi să-l bărbierească - ritual precreştin, apropo;
5. Sunăm pe popa. Ne rugăm de el să vină de parcă ar fi ceva nemaiîntâlnit şi nemaipomenit de nou în cariera lui şi ne împrumutăm de bani, că dacă nu e mulţumit ni-l lasă pe Nea Gică pe masă şi se cară. De parcă nu tot din banii noştri ar fi plătit, paştele mă-sii azi şi mâine de curvă cu patrafir;
6. Pe lângă oamenii care se foiesc prin casă, ne vor mai întâmpina pe drum încă pe atâţia, ca să nu mai vorbim de cei care vor veni direct la cimitir;
7. Pregătim echipamentul lui Nea Gică, compus în cea mai mare parte din elemente tot precreştine. Bani pe ochi, colac în mână, prescură pe piept, costumul lui cel mai bun, care i-a rămas mic/mare şi nişte pantofi cu talpă din carton, că pielea e scumpă şi oricum e mort;
8. Convoiul: Unul cu brad/pom/schelă cu fructe agăţat în el/ea - tot precreştin şi ală. Unul cu cruce, toţi cu lumânări. Alţii cu steaguri şi prosoape şi încă minim doi cu sfeşnice. Nu uita coliva. Încă minim doi cu coroane. Încă vreo doi care să ducă "darurile": obiecte de uz personal, bucăţi de material textil, batiste, mobilă, o găină vie uneori, care se trece peste groapă etc;
9. Fanfară. Ţigani mai mult sau mai puţin treji care să chiorlăie din instrumentele lor cântece de mare factură spirituală, cum ar fi "Pe lângă plopii fără soţ", "Drumurile noastre toate", "Treceţi batalioane române Carpaţii", "Dunărea albastră" (n-aveţi idee cum sună asta la trombon);
10. Bocitoare. Între trei şi cinci babe bete şi senile care să îl călărească pe Nea Gică şi să zbiere de parcă li se scot ovarele pe cur. De multe ori nu au absolut nicio treabă cu răposatul şi îl vor boci pe un nume generic (ex: Vasile, Gheorghe);
11. Îi cinstim bine pe toţi, de la popă la ţigani, că doar n-au venit să-l îngroape pe unul, au venit să se crape în ei şi să bea. Firesc. Pornim cortegiul;
12. La fiecare intersecţie vom opri tămbălăul (ţigani, zbierete, bocitoare, cerşetori, bomboane, claxoane) şi preotul va citi o extenie. Între extenii cine ştie cântă din toţi plămânii "Sfinte Dumnezeule" în variantă funebră, că există şi varianta veselă, care nu se cântă. Totuşi, având în vedere lipsa de voce a celor din cortegiu şi beţia generală, puteţi să cântaţi şi "Macarena" că nu se simte;
13. Ajungem la biserică. Ne dăm foc cu lumânări, urlăm tare şi umplem tot de ceară şi urlăm TARE să ştie LUMEA că noi suferim, că A MURIT GICĂ, BĂĂĂĂĂĂ! În timpul slujbei creăm confuzie şi război aruncând cu bani şi bomboane către turma de cerşetori. Punem şi "vămile" pe jos, obicei - cum altfel? - precreştin şi ăla. Potrivim vată în nas lui Gică, nu de alta, dar de atâta jale şi lumânări şi tămâie a început să se cam lichefieze;
14. La cimitir. Se sapă groapa, se trece găina, se desface pomul, se împart prosoapele, restul de daruri (teoretic oamenilor sărmani, practic tot între neamuri, pe principiul nimic nu se pierde, doar se împrumută), se bea, se stropeşte cu vin mormântul, continuă slujba;
15. După cimitir. Se merge la casa lui Gică. Se bea, se bea, se bea, se mănâncă cel puţin trei feluri de mâncare, se ia la pachet că doar e pomană, se vorbeşte despre politică, vreme, rapiţă, Geoană, alegeri, inflaţie, chirii, varice, butoaie, vinul de anul ăsta, hemoroizi, nunţi, botezuri, Mutu, Steaua, femeia vecinului, orice numai despre Gică nu;
16. După ce l-am îngropat, reluăm paranghelia la 3, 9, 40 de zile, un an, 2, 3, totul culminând la 7 ani când îl dezgropăm pe Gică sau, mă rog, ce-a mai rămas din el, îl stropim cu vin şi îl băgăm la loc. Pe lângă asta, mai sunt vreo 400 de sărbători de pomenire a morţilor.

Surse: multiple: www.eva.ro, www.blogdeprost.ro.