marți, 22 decembrie 2009

Teoria, ca teoria. Da' practica ne omoară

În urmă cu ceva timp am făcut la şcoală un curs de SAP. Nici până acum n-a fost cineva în stare să-mi zică de la ce vine, nici măcar Wikipedia. SAP-ul ăsta e un sistem informatic de gestiune a proceselor de business din cadrul unei firme apărut în Germania acum câteva zeci de ani. Adică, mai pe româneşte, un program care se ocupă cu problemele de logistică ale firmei. Şi la ce se pricep nemţii cel mai bine? La planificat şi organizat chestii bine şi la a fi punctuali. Mă rog, e impropriu spus că era un curs de SAP, pentru că s-au făcut mai mult lucruri teoretice şi n-am stat nicio secundă în faţa calculatorului să văd cum funcţionează de fapt. Dar având în vedere faptul că a fost gratis, e foarte bine şi aşa. Plus că peste un an oricum o să am acelaşi curs de logistică şi la şcoală.


Trecerea cu bine a testului de la sfârşitul cursului se soldează cu obţinerea unei diplome pe care scrie că ştii despre ce e vorba. Ca să treci testul, ca la oricare altul, e necesară o notă de trecere. Şi spre norocul meu, l-am şi luat cu... o notă de trecere (bine că nu e trecută pe diplomă). Aşa că azi, văzând că nu mai ninge şi că e ceva mai cald mă duc frumuşel să-mi ridic diploma. Pentru asta a trebuit să mă duc la Dristor naiba-n praznic. Chiar dacă trec pe acolo foarte rar şi zona îmi e complet necunoscută, până la staţi de metrou am nimerit fără probleme.

Ies la suprafaţă şi scot din buzunar o hartă luată de pe net. În mod normal uitându-te pe o hartă şi căscând ochii în jur e metodă eficientă de a ajunge la orice destinaţie. Am folosit aceeaşi metodă ca să mă orientez şi prin alte oraşe europene, chinezeşti şi americane. Da, dar într-un oraş românesc a fost prima oară ... Şi unele zone ale frumosului nostru oraş au o problemă: indicatoarele cu nume de străzi şi numere nu sunt atât de dese pe cât ar trebui să fie. Unde mai pui că pe străduţele pe unde am umblat nu prea au intrat cu deszăpezirea... În fine, după vreo 20 de minute de căutări, ajung la destinaţie: o clădire unde îşi au sediul trei sau patru firme.

Logistica reprezintă procesul de planificare, implementare şi control eficient al fluxului şi stocării de bunuri, servicii şi informaţii relevante pentru aceste mişcări, de la punctul de origine la punctul de destinaţie, cu scopul de a se conforma la cerinţele clientului.

Aşa începea cursul. Te-ai aştepta de la o firmă care organizează cursuri de logistică, SAP şi alte chestii să fie organizată cum trebuie. Mda, păi nu chiar! O mică problemă de natură logistică... Teoria ca teoria. Practica ne omoară. Morala: nu-l pune pe român să facă treaba neamţului. Aşa că mă duc la intrare. Se deschide o uşă automată şi intru într-un hol unde era un paznic.

- Bună ziua! Am venit să ridic o diplomă de la un curs şi...
- Ah, de la [numele firmei], nu?
- Da.
- La etajul trei sunt. Se uită pe camerele de supraveghere. Văd că sunt acolo.
Mă duc la etajul trei. Acolo intru într-o cameră cu vreo cinci oameni, printre care şi nenea ăla care a predat cursul.
- Bună ziua! Am venit să ridic o diplomă de la un curs de SAP la care am fost acum vreo lună.
Aproape şocat: - Ah, da! Ăăă, vezi la uşa de alături. Că acolo sunt.
La uşa de vizavi nu era nimeni. Mă duc înapoi.
- E încuiată uşa.
- Ah, da! Spre restul colegilor: Băi, Ioana tocmai a plecat, nu? Şi nu mai vine, nu? Au... Stă un pic şi se gândeşte. Stai aşa, mă duc jos să iau cheia.
După câteva minute:
- Hai că am găsit-o!
Intră în cameră. Doar că habar n-are unde sunt ţinute diplomele. Spre colegii din cealaltă cameră:
- Are cineva număru' lu' Ioana? Ia, dă-mi-l şi mie.
O sună pe Ioana. Ioana nu răspunde. Se apucă să caute prin toate sertarele şi dulapurile. Dar diplomele sunt de negăsit. Dăi prin seratre, dăi prin dulap, prin sertare, prin dulap... Şi, într-un târziu, sună Ioana înapoi.
- Alo. Bună Ioana! Ia zi-mi şi mie unde ai lăsat diplomele alea d... [...] Ah, stai! Cred că am găsit! [...] Nu, măi... Alea de la SAP. Sunt în sertarul al treilea de pe dreapta într-o cutie de carton, nu? [...] Aha. [...] Bine, mersi. Spre mine: Uite le-am găsit! Ia, vezi dacă a ta e aici.
Caut prin 20-30 de diplome. Când ajung la capăt, surpriză!
- Ăăă, sigur astea sunt? Că a mea nu-i aici.
- Ah, da! Mă gândeam că s-ar putea să fie aşa. Nu sunt toate acolo, unele le-am şi dat... Şi mare greşeală am făcut că n-am scris nicăieri care au fost alea. Pe o parte le-am şi rătăcit acum puţin timp. Printre ele era şi aia a fetei care a luat cea mai mare notă... Frate, cred că glumeşti! Stă puţin şi se gândeşte. Auzi, dar stai că sunt aici câteva necompletate cu niciun nume încă, dar semnate de doi dintre organizatori. Ţi-o semnez şi eu, şi rezolvăm.
- Ah, bine. Noroc că le aveaţi pe alea.
- Da, dar dacă mai fac asta de încă două-trei ori n-o să dea prea bine. Ei, lasă, încercam să fiu şi eu poiticos.
- Cum te cheamă?
- [...] Ştefan.

Şi în două minute mi se completează diploma, ne urăm unul altuia sărbători fericite şi plec. A observat cineva ceva ciudat legat de ultima parte a întâlnirii? menţionez că s-a desfăşurat exact aşa cum am scris acolo şi n-am scurtat treaba în niciun fel. Adică nu s-a obosit să verifice dacă într-adevăr eram cine spuneam că eram şi cel mai important, nici măcar să vadă dacă într-adevăr am o notă de trecere sau nu. Deci dacă vreţi o diplomă de orice fel de la orice organizaţie de felul ăsta, duceţi-vă şi pur şi simplu cereţi-o politicos. S-ar putea să vi se dea fără să vi se pună întrebări.

Niciun comentariu: