Nu doar românii au talent

Acum câteva zile s-a terminat primul sezon al emisiunii "Românii au Talent". Ratinguri maxime, show bun, talente bune, chiar mi-a plăcut. Ideea pentru formatul emisiunii însă nu ne aparţine. Primii care au venit cu ideea au fost britanicii, care în 2007 au făcut primul sezon al emisiunii "Britain's Got Talent". În anii ce au urmat foarte multe alte ţări au preluat formatul şi au realizat sau urmează să realizeze variante locale. În momentul acesta există sau sunt în curs de creare nici mai mult nici mai puţin de 38 de spin-off-uri în stil Got Talent. Primii care au copiat formatul au fost americanii. Au urmat, printre alţii francezii, itlienii, ruşii, ucrainenii, indienii, chinezii, grecii, bulgarii, spaniolii, brazilienii etc etc. Există şi două variante internaţionale ale spectacolului: Arabs Got Talent (ţările din Lumea Arabă), şi Česko Slovensko má talent (Cehia şi Slovacia). În America e în mijlocul procesului de realizare şi o variantă în spaniolă a spectacolului: Tengo Talento, Mucho Talento.

Cel mai cunoscut produs al seriei de emisiuni e probabil Susan Boyle (niciunul dintre filmuleţele de pe YouTube nu poate fi preluat). Chiar dacă în finală a ieşit abia pe locul 2, lumea pe ea a ţinut-o minte, nu pe câştigători, oricine ar fi fost ei. Şi acum câteva zile tot la varianta englezească, la sezonul al cincilea, a apărut un nou potenţial câştigător, chiar din România.

O altă variantă a fost cea din India. Şi cine putea să câştige în ţara în care a apărut Bollywood decât o trupă de dans? Numărul lor a fost foarte bun, bine executat, dar la noi în ţară sigur nu ar fi câştigat. În România niciuna din trupele de dans n-a câştigat. La ei însă, şi juriul şi publicul par profund impresionaţi, chiar dacă în afară de cuvintele englezeşti, nu înţeleg ce spun.

De fapt mare parte din participanţi la ei aveau numere bazate pe dans.

Cel mai original talent câştigător cred că a fost cel din Ucraina: Xenia Simionova, descrisă ca fiind "sand artist". Impresionat, ce pot să zic? Ca să nu mai zic original.

Cea mai impresionantă poveste probabil a avut-o câştigătorul din China: Liu Wei, un pianist ce şi-a pierdut mâinile.

Dacă aveaţi impresia că numai la noi s-au prezentat la audiţii oameni care nu aveau ce căuta acolo, vă înşelaţi. Au şi ceilalţi idioţii lor. Culmea e că deşi nu au cine ştie ce talent sau au talente extrem de ciudate, unii au fost apreciaţi. Exemplu, Indiggo, care s-au dus tocmai până în America să se facă de râs (părerea românilor). Cu toate astea, au ajuns în semifinale. Ce lume...

Dar tot acolo în America au fost alţi idioţi mai mari ca ele:

Despre greci ştie toată lumea că în antichitate erau cunoscuţi pentru înclinaţiile homosexuale pe care le aveau foarte mulţi dintre ei. Înclinaţiile astea mai au ecouri şi în ziua de azi se pare.

Diacriticele limbii române

Foarte multă lume e mai mult sau mai puţin nemulţumită de faptul că la lucrarea de licenţă, spre deosebire de majoritatea celorlalte lucrări primite în cei trei ani de facultate, diacriticele sunt obligatorii. Dar e chiar aşa de rău? Mie personal nu mi se pare. N-am avut probleme prea mari să scriu cu ele niciodată. Singura problemă ar fi că literele "y" şi "z" sunt inversate pe tastatura românească. Dar cred că am găsit o modalitate de a rezolva asta, o să aflu în zilele următoare dacă merge sau nu.

Până atunci o să fac o comparaţie pe care vroiam de mult timp s-o fac şi care cred că o să-i facă pe mulţi să se simtă mai bine. Urmează o listă cu limbile din Europa şi nu numai care folosesc alfabetul latin şi cu caracterele suplimentare pe care le cuprinde fiecare dintre alfabete.

• engleză, uzbekă, somaleză, indoneziană (0): engleza oficial n-are, dar se folosesc uneori la cuvintele împrumutate (ex: café, mêlée, façade);
• filipineză (1): ñ;
• albaneză (2): ç, ë;
• daneză, norvegiană (3): æ, å, ø;
• olandeză (3): é, è, ë;
• luxemburgheză (3): ä, é, ë;
• finlandeză (3): ä, å, ö;
• afrikaans (4): ê, ë, ô, û;
• germană (4): ä, ö, ü, ß;
• malteză (4): ċ, ġ, ħ, ż;
• suedeză (4): ä, å, é, ö;

Astea sunt limbile care au mai puţine diacritice ca limba română şi deci şi tastaturi ceva mai simplu de folosit decât a noastră. Lucky bastards! Dar alţii o duc mai rău decât noi din punctul de vedere al numărului de diacritice:

• română (5): ă, â, î, ş, ţ; ("ş" şi "ţ" cică ar trebui de fapt să aibă o virgulă sub ele, nu sedilă, dar asta e altceva);
• iugoslavă (sârbă/muntenegreană/croată/bosniacă) (5): č, ć, đ, š, ž;
• irlandeză (5): á, é, í, ó, ú;
• japoneză (Rōmanji) (5): ā, ē, ī, ō, ū;
• estonă (6): ä, ö, õ, ü, š, ž;
• spaniolă (7): á, é, í, ñ, ó, ú, ü;
• slovenă (7): č, ć, đ, ö, š, ž, ü;
• azeră (7): ç, ə, ğ, ı, ö, ş, ü;
• feroeză (8): á, æ, ð, í, ó, ø, ú, ý;
• scoţiană (8): á, à, é, è, ì, ó, ò, ù;
• turkmenă (8): ä, ç, ň, ö, ş, ü, ý, ž;
• poloneză (9): ą, ć, ę, ł, ń, ó, ś, ź, ż;
• turcă (9): â, ç, ğ, ı, î, ö, ş, ü, û;
• lituaniană (9): ą, č, ę, ė, į, š, ų, ū, ž;
• maghiară (10): á, é, ë, í, ó, ö, ő, ú, ü, ű;
• italiană (10): à, è, é, ì, í, î, ò, ó, ù, ú;
• islandeză (10): á, æ, ð, é, í, ó, ö, þ, ú, ý;
• letonă (11): ā, č, ē, ģ, ī, ķ, ļ, ņ, š, ū, ž;
• portugheză (12): á, à, â, ã, ç, é, ê, í, ó, ô, õ, ú;
• cehă (15): á, č, Ď, é, ě, í, ň, ó, ř, š, Ť, ú, ů, ý, ž;
• slovacă (16): á, ä, č, Ď, đ, Ĺ, é, í, ň, ó, ŕ, š, Ť, ú, ý, ž;
• franceză (19): à, â, ä, æ, ç, é, è, ê, ë, î, ï, ñ, ô, ö, œ, ù, û, ü, ÿ;
• galeză (27) : á, é, í, ó, ú, ẃ, ý, à, è, ì, ò, ù, ẁ, ỳ, â, ê, î, ô, û, ŵ, ŷ, ä, ë, ï, ö, ü, ÿ;
• chineză (Pīnyīn) (24): ā, ē, ī, ō, ū, ǖ, ü, á, é, í, ó, ú, ǘ, ă, ě, ĭ, ŏ, ŭ, ǚ, à, è, ì, ò, ù, ǜ;
• vietnameză (66): ă, â, ê, ô, ơ, ư, à, ằ, ầ, è, ề, ì, ò, ồ, ờ, ù, ừ, ỳ, ả, ẳ, ẩ, ẻ, ể, ỉ, ỏ, ổ, ở, ủ, ử, ỷ, ã, ẵ, ẫ, ẽ, ễ, ĩ, õ, ỗ, ỡ, ũ, ữ, ỹ, á, ắ, ấ, é, ế, í, ó, ố, ớ, ú, ứ, ý, ạ, ặ, ậ, ẹ, ệ, ị, ọ, ộ, ợ, ụ, ự, ỵ

O altă precizare importantă ar fi că în majoritatea ţărilor în care limbile de mai sus sunt vorbite chiar le folosesc (ex.: ungurii, polonezi şi mai ales francezii), spre deosebire de români, care în mediu virtual, dar şi pe panourile publicitare, de exemplu, nu prea le folosesc. Parcă cele cinci litere în plus pe care le avem în alfabetul nostru nu mai sunt chiar aşa de rele, nu?

Sesiune de comunicări ştiinţifice

Chestiile astea se ţin o dată sau de două ori pe an în fiecare facultate şi cică orice student sau orice grup de studenţi de la oricare dintre facultăţi se poate înscrie. În cazul Facultăţii de Comerţ, anul ăsta au fost vreo 30 şi ceva de lucrări de la Comerţ şi singură una de la REI. Ideea e aşa: studenţii înscrişi, individual sau în grup, încearcă să scrie o lucrare cât mai inteligentă despre un subiect legat fie de administrarea afacerilor, fie despre turism şi dintre toate lucrările unele primesc premii. Există două comisii de evaluare, una pentru fiecare dintre secţiunile amintite

La ce e bună? Dacă eşti în anul III sau chiar şi în anul II, e o ocazie grozavă să exersezi prezentatea pentru licenţă. Şi fiind în situaţia asta m-am înscris şi eu; mă rog, am fost înscris şi am fost anunţat la aproape o săptămână după... Altfel, nu cred că te ajută prea mult. Şi ca orice lucru făcut de ASE... să zicem că e loc de mai bine. Mult mai bine...

1. Oamenii care ar trebui să ne înveţe pe noi să fim organizaţi, că cică la economişti asta e o treabă bună sau aşa ceva, nu excelează la treaba asta. Una e teoria, alta e socoteala de pe teren. Eu personal recunosc că nu am folosit un proiector în viaţa mea. Nu am atins unul în viaţa mea, nu ştiu în care dintre mufele calculatorului intră şi nici cum se instalează nu sunt prea sigur. Dar îmi imaginez că de vreme ce sunt disponibile la scară largă în toate magazinele de calculatoare nu e ceva extraordinar de complicat. Cât de BOU să fii să nu verifici cu o zi sau două înainte dacă proiectorul din sala în care circa 15 oameni urmează să ţină nişte prezentări funcţionează sau nu în condiţiile în care toată lumea a pregătit prezentări în Power Point?;
2. Presupunând că anticipezi problema asta, ceea ce în cazul de faţă nu s-a întâmplat, pregăteşti un plan B. Adică găseşti o altă sală de curs dotată cu proiector, preferabil situată cam în aceeaşi zonă cu sala iniţială, nu la o clădire şi şapte etaje distanţă, cum s-a întâmplat acum;
3. Profesorii evaluatori trebuie să se pregătească fizic şi sufleteşte pentru ce urmează. Chiar dacă toţi studenţii prezintă inepţii absolute, trebuie să stea pe scaunele lor şi să îi asculte până la capăt, fără să devină plictisiţi de viaţă la ultimele patru-cinci lucrări. Adică, ceea ce fac studenţii la fiecare curs de la materii precum BEI (bazele economiei întreprinderii), dreptul afacerilor, mărfuri nealimentare sau managementul calităţii;
4. Studenţii care sunt în situaţia de a depăşi timpul alocat, oricum prea scurt (10 minute), NU trebuie grăbiţi. Când profesorii mănâncă studenţilor din pauză ei nu prea au dreptul să comenteze şi mi se pare că ar trebui să se aplice şi reciproca;
5. La nici una dintre comisii ÎN NICIUN CAZ nu trebuie ca JUMATE din lucrări să îl/o aibă pe şeful/şefa de comisie pe post de coordonatorul ştiinţific;
6. În final, la alegerea câştigătorilor nu ar trebui să conteze faptul că coordonatorul ştiinţific este şef/şefă se comisie, şef/şefă de catedră sau decan(ă). Nu că m-aş fi aşteptat să câştig ceva, Doamne fereşte, dar mi s-a părut o coincidenţă notabilă asta. Plus că, multe lucrări interesante şi originale, care aveau pe post de coordonatori ştiinţifici alţi profesori mai mărunţi au rămas nepremiate;
7. Apropo de eficienţă, cum e posibil ca într-o sala cu nu patru, nu cinci, ci ŞASE calculatoare, punctajele să fie făcute într-un ditamai tabelul scris manual în 45 de minute când poţi să faci acelaşi lucru în 10 minute în Excel? Şi data viitoare hai să îi punem pe studenţii de la AMBELE secţiuni să noteze lucrările celorlalţi. Nu că părerea noastră ar conta, dar măcar pentru menţinerea aparenţelor...

Acestea fiind spuse, sper ca până când o să vină vremea licenţei să se rezolve cele şase puncte, mai ales că de data asta chiar va fi vorba despre ceva foarte serios, nu doar de o ocazie ca profesorii să se dea mari cu lucrările scrise de alţii la care ei au contribuit doar cu sugestii şi corecturi pe ici, pe colo.

Ah, era să uit: WARNING! Durata unei sesiuni de comunicări ştiinţifice este de 6-7 ore. Deci nu vă înscrieţi decât dacă staţi bine cu nervii.