Limba maghiară / A magyar nyelv

Mark Twain a spus odată aşa: life is too short to learn German. Adică "viaţa e prea scurtă pentru a învăţa germană". Evident, Mark Twain n-a fost niciodată la Budapesta sau altundeva în Ungaria, căci dacă ar fi făcut asta, reflecţia lui filosofică de acum un secol ar fi sunat puţin diferit. Germana, cu toate că are ciudăţeniile ei, e până la urmă de bun simţ... Maghiara, pe de altă parte, e foarte probabil să te omoare cu zilele dacă dintr-un motiv sau altul te apuci s-o înveţi. Fac precizarea că o zic fără intenţia de a jini poporul maghiar în vreun fel, deşi am impresia că sunt şi ei conştienţi de asta.

De unde diferenţe aşa de mari?

Î: De ce suntem vecini cu ungurii?

R: Pentru că aşa ne trebuie!

Acum serios: de ce suntem vecini cu ungurii? Pentru că au construit chinezii Marele Zid. Acum mai bine de două mii de ani, strămoşii maghiarilor trăiau în zona Mongoliei actuale, unde îşi umpleau cea mai mare parte a timpului cu jefuirea oraşelor din nordul Chinei. Când împăratul Qin a construit Marele Zid, le-a blocat accesul în China şi au luat-o încetişor înspre vest. În cele din urmă au ajuns în Câmpia Panonică şi în Transilvania unde, după cum bine ştim, au găsit un pământ nelocuit şi ei au fost PRIMII care s-au stabilit acolo*.

*Nu vă faceţi griji, era doar o afirmaţie ironică. Ăsta e motivul pentru care limba vorbită de unguri nu seamănă deloc, deloc, dar deloc cu alte limbi europene. În timpul de când sunt în Europa au căpătat înfăţişarea europenilor (sunt albi, arată exact ca noi, nu au ochi oblici), dar din limbile vorbite pe continentul nostru nu au împrumutat mare lucru. Gramatica şi, într-o mai mică măsură, vocabularul se aseamănă cu cele ale limbilor turcă, mongolă, tătară şi celelalte limbi ale Asiei Centrale. 

Cele mai multe articole lingvistice preznită maghiara ca fiind înrudită cu finlandeza şi estona. Acestea două chiar seamănă una cu cealaltă, dar relaţia cu maghiara e una mai îndepărtată şi asemănările sunt mai puţin evidente. De fapt, părerea mea personală de NEspecialist e că ungurii au fost şi ei incluşi în această familie lingvistică din politeţe şi ca să nu se simtă singuri.

Pronunţia în limba maghiară

Pe internet există unele site-uri şi în librării există unele cărţi despre limba maghiară care conţin regulile de pronunţie ale acestei limbi. În jumătate sau mai mult din cazuri ce e scris acolo nu are nimic în comun cu realitatea. Lista următoare sper că are...

• a se citeşte ca un "o" uşor prelungit;
• á se citeşte "a";
• é, í, j, y se citesc ca un "i" scurt;
• ó, ú: se citesc "u" - există unele excepţii pentru ó;
• ö, ü se citesc ca în germană;
• ő, ű se citesc ca cele de mai sus, dar uşor prelungite;
• c, cz se citesc "ţ";
• cs se citeşte "ci";
• s se citeşte "ş";
• sz se citeşte "s";
• gy, ny, ty se citesc ca "ghi", "ni" şi "ti" în română când apar la sfârşitul cuvântului.
• consoanele dublate în scriere sunt dublate de obicei şi în pronunţie.

Câteva cuvinte uzuale

Există o serie de cuvinte care sunt la fel în mai toate limbile vorbite în Europa sau care au forme asemănătoare pe tot continentul. Limba maghiară face opinie separată chiar şi în cazul acestora. În continuare, câteva exemple:

• "Restaurant" e peste tot în Europa restaurant, ristorante sau restaurante. Nu şi în Ungaria, unde este étterem;
• "Poliţia" e peste tot în Europa police, Polizei, polizia sau policía. În Ungaria e rendőrség;
• "Bar" e bar aproape oriunde în Europa. În Ungaria e vendéglő;
• "Pompierii" sunt oriunde în Europa fie fire department sau Feurwehr, fie pompiers, bomberos sau bombeiros. În Ungaria sunt tűzoltóosztag;
• "Hotel" e aproape oriunde în Europa hotel. În Ungaria e szálló, dar în multe locuri e afişat şi cuvântul mult mai uzual pe plan internaţional;
• "Supermarket" e peste tot în Europa, supermarket, supermarkt, supermarché, supermercado etc. În Ungaria e élelmiszer áruház.
• "Aeroport" e aproape oriunde airport, aeropuerto, aéroport etc. În Ungaria e repülőtér.

Lista poate continua, dar ideea principală e că marea majoritate a cuvintelor din vocabularul maghiar nu seamănă deloc cu româna sau cu alte limbi europene.

Puţină gramatică

Cică intră un ungur într-un magazin şi îi spune vânzătoarei:

-Daţi-mi un bere.

-Bine, dar să ştiţi că se spune corect "o bere", nu "un bere".

A doua zi vine ungurul din nou:

-Daţi-mi un bere.

-Domnule dragă, v-am explicat şi ieri: se spune corect "o bere", nu "un bere".

A treia zi intră ungurul din nou în magazin:

-Daţi-mi bere.

Vânzătoarea îl întreabă mirată:

-Bine. Câtă?

-O!

Limba maghiară nu diferă de limbile indo-europene numai prin vocabular, ci şi prin gramatică. Să începem cu părţile bune! În limba maghiară nu există genuri (masculin sau feminin) şi există numai trei timpuri verbale (prezent, trecut şi viitor). Maghiarii nu îşi bat capul cu unul dintre cele mai uzuale verbe din limba română şi din limbile europene în general, şi anume "a avea". Asta totuşi, nu sunt sigur că e un lucru aşa de bun. Ba chiar e posibil să îi încurce mult pe străinii care încearcă să le vorbească limba. Ideea de posesie se exprimă cu verbul "a fi" + adjectiv posesiv.

Acum să trecem la părţile rele! Limba maghiară e ceea ce numim o limbă aglutinantă. Asta înseamnă că majoritatea prepoziţiilor şi articolelor apar sub formă de sufixe (se adaugă la sfârşitul cuvântului determinat, de obicei legate de acesta). De exemplu, în maghiară "în casă" se spune házban, unde ház înseamnă "casă", iar ban - "în". Pe acelaşi model, "din casă" se spune házról, iar "pentru casă" se spune házért. O altă caracteristică a limbilor aglutinante e existenţa cuvintelor compuse. Însă faţă de germană, în care apare acelaşi fenomen, logica acestora e mult mai greu de desluşit pentru vorbitorii de română.

Pluralul substantivelor se formează de regulă adăugând "k" la sfârştiul cuvântului. Exemple: gyerek - gyerekek (copil - copii), újság - újságok (ziar - ziare), autó - autók (maşină - maşini), bika - bikák (taur - tauri). La exemplele astea diferă litera suplimentară de dinaintea k-ului final. Alegerea aceasta se face respectând principiul "armoniei vocalelor", adică trebuie să fie din aceeaşi clasă de vocale ca ultima vocală a formei de singular a cuvântului. Conjugarea verbelor se face respectând acelaşi principiu. Există o serie de reguli, prea lungi pentru a le prezenta aici.

Articolul hotărât se pune în faţa cuvântului determinat şi este a dacă cuvântul începe cu o consoană şi az dacă cuvântul începe cu o vocală. Verbul se pune la sfârşitul propoziţiei. Există unele situaţii în care unele dintre regulile gramaticale prezentate până acum nu fac doi bani, pentru că intervin EXCEPŢIILE. Şi asta e foarte "distractiv", pentru că apar inclusiv în cazul prepoziţiilor-sufix.

De ce e bine să ştii lucrurile astea?

Stătea într-o zi Badea Gheorge lângă o fântână despre care ştia că e otrăvită şi se relaxa după o zi de muncă. Se opreşte lângă ea un trecător şi dă să bea apă.

-Stai, omule! Nu bea, că-i otrăvită!

Trecătorul îi mulţumeşte pentru avertisment şi merge mai departe. Se opreşte al doilea trecător şi se repetă scenariul. Vine şi al treilea şi al patrulea. La al cincilea:

-Stai, omule! Nu bea, că-i otrăvită!

-Jó napot kivánok! Nem tudom románul.

-Bea încetişor, să nu răceşti...

Conform celor mai recente date ale Uniunii Europene cu privire la cunoştinţele de limbi străine ale cetăţenilor europeni, pe ultimul loc se află Ungaria. Numai 15% dintre maghiari cunosc altă limbă decât a lor, nu neapărat engleza. În Budapesta e ceva mai bine, procentul apropiindu-se de un sfert. În traducere, asta înseamnă că în afara zonelor turistice, mai ales în cele din afara capitalei, cel mai probabil nu va vorbi altă limbă decât maghiara NICI DRACU'. Şi având în vedere diferenţele linvistice foarte mari faţă de restul Europei, învăţarea unui cuvânt sau două în limba locală pare a fi o alternativă mai bună la datul din mâini.

Budapesta, Ungaria

Una dintre cele mai nimerite destinaţii pentru o vacanţă de câteva zile într-un oraş străin aproape de România este Budapesta, capitala vecinilor unguri. În câteva cuvinte, Budapesta de astăzi e o copie la o scară ceva mai mică a Vienei, dar traversată de o secţiune mai lată a Dunării decât în Viena şi cu câteva obiective pe care nu te-ai aştepta să le găseşti în mijlocul unei câmpii. Nu în ultimul rând, locuitorii Budapestei vorbesc o limbă mult, mult, mult mai ciudată.

Primul obiectiv şi unul dintre simbolurile oraşului e Parlamentul Ungariei. Ei se laudă că e a treia cea mai mare clădire a unui parlament din lume. Nu sunt singurii care se laudă cu asta, dar mărimea contează mai puţin. Ce e mai special aici e stilul construcţiei, care eclipsează panorama pe malul stâng al Dunării. Interiorul seamănă mai mult cu o biserică decât cu o clădire administrativă. Tururile se fac numai cu ghid, sunt disponibile şi în engleză - însă într-o engleză cu un accent de nerecunoscut - şi turul include, printre altele, fosta cameră a deputaţilor şi sala în care se află Sfânta Coroană a Ungariei, folosită la încoronarea regilor Ungariei, atunci când Ungaria avea aşa ceva. A fost scoasă din ţară de americani în 1945 şi înapoiată ungurilor în anii '70. O menţiune interesantă în explicaţiile din tur e aceea că după ce traversează Austria şi Ungaria, Dunărea se varsă în Marea Neagră prin Ucraina (nu, să zicem... prin Delta Dunării din România). Totuşi, înainte de asta ni se spune că Transilvania nu mai e parte a Ungariei azi şi că face parte din România; probabil din cauză că e prea evident, nu de altceva. Tururile sunt gratis pentru cetăţenii U.E. Organizarea cozilor de la intrare e însă foarte românească. Nu există o ordine prea bine definită şi ăla care încearcă să facă ordine cumva (fără mare succes) nu se descurcă prea bine cu engleza.

Budapesta există în configuraţia administrativă actuală doar de la 1873. Înainte de asta existau trei oraşe în zonă: Buda, Pest şi Óbuda. Pe partea cealaltă a Dunării, vizavi de Parlament, se află Dealul Buda. Acolo a fost reşedinţa regilor timp de câteva sute de ani. Pe deal găsim Biserica Mátyás (numită după Matei Corvin), construită într-un stil gotic ce seamănă izbitor cu cel al Stefansdom din Viena. Momentan interiorul se află în renovare, dar restaurarea exteriorului a fost terminată de curând şi toţi pereţii sunt albi, strălucitori şi arată ca noi. În spatele Bisericii găsim Bastionul Pescarilor, o "imitaţie" de fortificaţie construită la sfârsşitul sec. al XIX-lea, cu ocazia celebrării unui mileniu de existenţă a Ungariei. Turnurile ascuţite ale bastionului au fost ridicate pe locul fostei pieţe de peşte; de aici şi numele. În partea de sud a dealului se află Galeriile Naţionale de Artă ale Ungariei. Acestea se află într-o clădire care ocupă cam jumătate din deal şi care e plină de tablouri realizate de artişti maghiari şi străini din Evul Mediu până astăzi. Cele câteva străzi care fac legătura între obiectivele prezentate au un aspect asemănător cu Sighişoara sau Braşov. Cea mai uşoară cale de acces pe deal e cu funicularul, unul dintre cele mai vechi mecanisme de acest tip din lume.

Lângă Dealul Buda, pe un alt deal ceva mai înalt şi cu aspect mai muntos, se află Citadela, o fortificaţie construită de austrieci la mijlocul sec. al XIX-lea pentru a-i intimida pe locuitorii oraşului după Revoluţia de la 1848. Astăzi în jurul Citadelei se află câteva tunuri din al II-lea Război Mondial, un mic poligon de tir cu arcul, multe magazine de suveniruri (mai scumpe decât jos) şi chiar în faţa Citadelei, Monumentul Eliberării, echivalentul maghiar al Statuii Libertăţii. Inscripţia de pe piedestalul înalt pe care se află statuia îi onorează pe "toţi cei care şi-au dat viaţa pentru independenţa, libertatea şi prosperitatea Ungariei" (evident, în limba maghiară - mindazok elémlékere anik életüket áldózták Magyarország függetlenségéért szabadságáért és boldogulásáért). Din nefericire, pe dealul ăsta nu ajunge niciun funicular şi niciun mijloc de transport în comun.

Exceptând unele (mă rog, mai multe) greşeli gramaticale foarte ungureşti, 

explicaţiile în română sunt în regulă şi inteligibile

Cea mai mare biserică a Budapestei e Catedrala Sf. Ştefan, de pe malul stâng. Numele nu vine de la Sf. Ştefan pe care îl ştim noi, ci de la Ştefan cel Sfânt (Szent István), primul rege al Ungariei (1000-1038). Construcţia a fost începută în 1851 şi a fost finalizată în 1862. Stilul de construcţie e mai apropiat de cel al bisericilor din Roma decât de cel al celorlalte catedrale din Budapesta, deci mai grandios şi cu un interior mai luminos. Într-o capelă se află mâna dreaptă a Sf. Ştefan. O  îmbunătăţire faţă de Catedrala Sf. Ştefan din Viena e că asta e situată într-o piaţă pe măsura bisericii. De câteva ori pe săptămână, seara se ţin în interior concerte de orgă.

Nu departe de Catedrală se află Sinagoga Mare din Budapesta care, în mod surprinzător, nu a fost distrusă în timpul Holocaustului. Motivul este acela că în 1944 şi 1945 a fost folosită ca lagăr de concentrare pentru populaţia evreiască. Timp de doi ani acolo erau ţinuţi prizonieri în orice moment peste 70.000 de evrei, detenţia în acel centru fiind etapa premergătoare trimiterii la Auschwitz. Din cei 800.000 de evrei ai Budapestei, doar 200.000 au supravieţuit. Astăzi numai 10.000 de evrei mai trăiesc în cartierul din jurul sinagogii. În spatele complexului se află un muzeu şi un memorial al Holocaustului şi în stânga o grădină în care se găsesc peste 2.000 de pietre funerare. Acestea sunt ale victimelor care au murit în timpul detenţiei şi care au putut fi identificate. Toate pietrele au inscripţionate pe ele acelaşi an: 1945. Vizitarea se face numai cu ghid. La intrare se trece printr-un filtru de control şi bărbaţii pot intra în sinagogă numai cu capul acoperit, după ce primesc la intrare nişte kippe (căciuliţe evreieşti care acoperă creştetul capului), care arată de parcă ar fi de unică folosinţă, dar pe care totuşi trebuie să le returnezi la ieşire.

Alte atracţii arhitecturale ale Budapestei, să le zicem, mai sunt în Parcul Naţional (Városliget). Cu ocazia celebrării mileniului la intrare a fost inaugurată Piaţa Eroilor (Hősök tér), care constă într-un ansamblu care aduce cu Poarta Brandenburg şi care include statui ale tuturor regilor Ungariei şi ale altor politicieni. De-o parte şi de alta a pieţei se află două muzee de artă şi în spate o copie a Castelului Huniazilor din Hunedoara. Prima parte a parcului e bine întreţinută şi arată destul de bine, dar pe măsură ce avansezi iarba e din ce în ce mai uscată şi parcul pare din ce în ce mai prăfuit. 

În nordul oraşului, în mijlocul Podului Margareta, se află punctul de intrare pe insula cu acelaşi nume. Insula nu e altceva decât un parc mare, în care o să găsim mulţi copaci foarte mari şi foarte vechi, ruinele unei biserici franciscane, o mănăstire, multe statui şi un turn de apă vechi de peste un secol. La nord de cealaltă ieşire de pe insulă, la câteva staţii de tren de Podul Árpád (linia H5), se află ruinele romene ale oraşului Aquincum, care în perioada sa de glorie avea peste 40.000 de locuitori şi era cel mai mare oraş din Europa de Est. În afară de ruine, acolo mai este şi un muzeu. Pe cele două etaje ale acestuia sunt expuse tot felulde  artefacte găsite acolo şi la subsol e o sală de jocuri video tematice.

Cea mai cunoscută stradă comercială a Budapestei este Váci utca, o stradă pietonală de câţiva kilometri din centrul Pestei. În magazinele de pe ea se poate cumpăra orice, de la haine de firmă până la suveniruri mai mult sau mai puţin kitschoase sau antichităţi - bani vechi, timbre sau uniforme militare sovietice. Da, ultimele cuvinte sunt corecte, nu-i o greşeală. Pe teritoriul Ungariei s-au aflat trupe sovietice până în 1989 şi lucrurile pe care le-au lăsat în urmă s-au transformat în suveniruri, că ungurii vor să scape de ele. Aici chiar îi înţeleg... Totuşi, statuile sovietice şi simbolurile comuniste nu le-au aruncat la gunoi, ci le-au adunat pe toate într-un singur loc: Memento Park. Dar pentru că au avut şi probabil încă au boală pe ruşi, au avut grijă să ascundă bine parcul ăsta, construindu-l fix la marginea oraşului.

Spuneam la început că în Budapesta sunt şi câteva puncte de interes care nu te-ai aştepta să le găseşti într-o zonă ca asta. Ei bine, Budapesta e una dintre zonele balneare ale Ungariei. Deşi se află în mijlocul unei câmpii, în Budapesta se găsesc numeroase izvoare termale şi ungurii, spre deosebire de români, valorifică ce au. În consecinţă, există o mulţime de băi, dintre care amintim: Gellért szálló és fürdő, Széchenyi strandfürdő, Rác gyógyfürdő, Rudas gyógyfürdő şi Lukács gyógyfürdő. Tot în Budapesta, în mijlocul aceleiaşi câmpii se mai găsesc şi câteva complexe de peşteri. Turiştii pot alege între Grotele Pál-Völgyi şi Grotele Szemlő-Hegy. Primul complex e cel mai mare de pe teritoriul Ungariei, a fost descoperit în 1904 şi multe dintre formaţiunile sale calcaroase se aseamănă cu diferite animale. Lungimea complexului este de 29 km, dar numai 500 m sunt deschişi publicului şi vizitele se fac numai cu ghid. Tururile sunt bilingve, în limbile maghiară şi engleză. Acuma, fie în limba maghiară durează foarte mult să spui orice, fie traducerea în engleză era doar un rezumat al explicaţiilor în maghiară...

Transportul în Budapesta nu ar trebui să fie o problemă. De la aeroport se ajunge în oraş cu autobuzul 200E care opreşte la capătul liniei 3 de metrou (staţia Kőbánya-Kispest). În oraş există trei linii de metrou. Linia 1 e a doua cea mai veche din lume, fiind activă încă de la 1896. Toate cele trei linii se întâlnesc la staţia Deák Ferenc Tér. Starea metrourilor totuşi... ei, să zicem că te face să apreciezi metroul din Bucureşti. Acelaşi lucru e valabil şi pentru autobuze. Mai ţineţi minte autobuzele Ikarus care mergeau prin Bucureşti acum 10-15 ani? Încă mai circulă prin Budapesta... Staţiile de autobuz şi tramvai sunt bine semnalizate şi în fiecare dintre ele există descrieri detaliate ale traseelor autobuzelor şi tramvaielor care opresc acolo. Un abonament pe o săptămână costă 4.600 forinţi (~70 lei). Nu în ultimul rând, există o grămadă de vapoare care fac croaziere pe Dunăre. În general acestea fac tururile podurilor, şase la număr: Podul cu Lanţuri, Podul Elisabeta, Podul Margareta, Podul Árpád, Podul Libertăţii şi Podul Petőfi. Unul dintre debarcadere e la Vigádó Tér. Explicaţiile despre construcţiile de pe cele două maluri sunt în maghiară, engleză şi germană. Mai circulă prin oraş şi nişte trenuri suburbane (nişte metrouri mai mari şi parcă mai puţin zgomotoase) care fac legătura între Budapesta şi Szentendre, Ráckeve, Csepeli, Gödöllő şi Csömör.

Trăgând linie, o deplasare la Budapesta sigur merită făcută, mai ales în condiţiile în care cheltuielile aferente uneia sunt vizibil mai mici decât în cazul altor oraşe din vestul Europei şi atracţiile destul de spectaculoase şi în număr destul de mare încât să te ţină ocupat timp de trei sau patru zile.

All inclusive - Antalya şi Hurghada

Când spunem all-inclusive ne vin în minte imediat un număr de destinaţii, cele mai multe din Orientul Mijlociu. În primul rând ne gândim la Turcia. Turcia de sud mai ales. Cele mai multe hoteluri de acolo oferă, de multe ori exclusiv, pachete de felul ăsta. Ce înseamnă all-inclusive? În principiu că în preţul plătit sunt incluse trei mese pe zi în sistem de servire bufet şi băuturi gratis. Există tot felul de variaţiuni pe tema asta: extra all-inclusive, ultra all-inclusive, all-inclusive all-exclusive etc. N-are rost să înveţi ce înseamnă fiecare pentru că nu există o clasificare standardizată şi conţinutul unei noţiuni poate să difere de la un hotel la altul.

Cea mai mare densitate de hoteluri all-inclusive din Turcia e în Antalya. Antalya poate să însemne două lucruri: oraşul Antalya, un oraş de 1.000.000 de oameni din sudul Turcia, care e şi una dintre cele mai cunoscute staţiuni de litoral ale ţării şi al treilea cel mai vizitat oraş al lumii în 2011, sau Provincia Antalya din sudul Turciei, unde se mai află şi alte staţiuni cum ar fi Alanya, Belek, Kemer, Lara Kundu, Manavgat, Side, Tekirova etc.

La noi, mulţi dintre cei care se duc să stea la all-inclusive nici nu pleacă de la hotel pe durata şederii. Asta se întâmplă din două motive. Primul e că sunt români şi scopul principal al  călătoriei e să se ducă acolo şi să mănânce şi să bea ca porcii până la epuizare ca să-şi scoată banii. Al doilea motiv, care mie îmi place să cred că e cel mai des întâlnit, deşi e foarte posibil să nu am dreptate şi primul să fie cel mai comun, e că nu prea ai de ce. Nu e problema că n-ai ce vedea sau ce face în Antalya, dar la hotelurile de 5* ai tot ce-ţi trebuie în perimetrul hotelului hotelului. Ai un loc unde să dormi, ai piscină, ai de mâncare, de băut, terenuri de sport, săli de jocuri şi multe altele. Unele hoteluri au şi water-park! 

De văzut în Antalya avem aşa:

• Kaleiçı: centrul istoric, unde găsim zidurile vechiului oraş şi clădiri din perioada otomanilor, selgiucizilor, bizantinilor şi romanilor;
• Turnul Hıdırlık: un turn la marginea oraşului vechi care avea rol dublu de apărare şi far;
• Poarta lui Adrian: datând din perioada romanilor (cca. 130 d.Hr.), cea mai veche ruină romană din oraş;
• câteva moschei, dintre care cele mai mari sunt Tekeli Mehmet Paşa şi  İskele;
• Muzeul de Arheologie: muzeu cu exponate datând din antichitate până în Evul Mediu.

Dar când toată zona e plină de hoteluri all-inclusive, lucrurile astea trec în planul doi. Alt element legat de hoteluri ar fi numele pe care le-au ales proprietarii. Unele se remarcă prin lungimea lor neobişnuită. Exemplu: Hotel Crystal Tat Golf Beach Spa Resort sau Hotel Corinthia Club Resort Tekirova. E vorba de un singur hotel în ambele cazuri. Altele au o lungime normală, dar numele pur şi simplu sună ciudat pentru occidentali. Un exemplu în acest sens e lanţul Delphin, din care fac parte Delphine De Luxe, Delphin Dreams, Delphin Diva, Delphin Imperial, Delphin palace şi preferatul meu, DELPHIN BOTANIK. Probabil există în proiect pentru lunga serie şi Delphin Etnobotanik... Alt exemplu de nume amuzant e Silence Beach Resort. Când au ales numele nu s-au gândit, săracii, că în engleză există şi "bitch", care se pronunţa la fel ca "beach"... Dar chiar dacă au nume care pot da impresia că sunt hoteluri de cocalari şi piţipoance care n-au pe ce arunca banii, cele mai multe sunt hoteluri de lux perfect normale cu servicii foarte bune. Există însă şi unele hoteluri cu nume aparent normale, dar care se încadrează perfect în tiparul ăsta. Cel mai buna exemplu aici e Adam and Eve Hotel. Wow, deci aşa ceva... 

Cum să construieşti aşa ceva?! E mai rău chiar decât în Las Vegas.

Altă destinaţie all-inclusive din Orientul Mijlociu e Hurghada, Egipt. Turismul în oraşul acesta de la Marea Roşie a început să se dezvolte intens în anii '90 şi astăzi plajele amenajate acoperă 30 km. Plajele sunt curate, apa e limpede şi numai bună pentru baie şi clima permite turiştilor să stea la plajă tooooot anul. Hotelurile sunt la fel ca în Antalya. Lux! Totul sclipitor! Şi ai tot ce trebuie la ieşirea din cameră. Mai mult, cele mai multe dintre ele sunt chiar lângă plajă sau foarte aproape de aceasta.

La fel ca în Antalya, nici de aici nu prea iese lumea din zona hotelului. Dar motivul în cazul ăsta e pentru că nu e o idee bună să ieşi din hotel. Mai sus avem o poză cu hotelurile din Hurghada. Mai jos avem poze cu oraşul Hurghada în toată splendoarea lui.

Câţi străini s-ar încumeta să mănânce aici? Senzaţii tari egiptene!

Astea NU sunt poze cu groapa de gunoi a oraşului

Scena asta aduce destul de mult cu ce găsim şi în Ferentari

Dacă sunt nevoie de detalii, puteţi face click pe fiecare dintre poze. Dar după cum putem vedea chiar şi la mărimea asta, Hurghada este o groapă de gunoi şi nu o spun în sensul metaforic. Dincolo de străzile cu hoteluri, oraşul aşa arată. Noroc cu cei 30 km de plajă, că altfel nu avea nicio şansă de dezvoltare oraşul ăsta.

Deşi în număr mai mic, există şi aici hoteluri cu nume interesante. De exemplu, undeva pe malul mării în Hurghada se află Hor Palace Hotel. Posibila reacţie a unora dintre clienţii vorbitori de engleză: "God damn it! That's not a whorehouse, it's just some crappy Egyptian five star hotel!"

Lovitură de stat

În ultimul timp am văzut că se vehiculează intens în multe discursuri la TV sau pe internet termenul de "lovitură de stat". Mai mult ca sigur nici cei care îl folosesc nu s-au deranjat să-l caute în dicţionar să vadă şi ce înseamnă. Loviturile de stat nu se fac în parlament, prin vot şi respectând regulile de funcţionare ale statului, că d'asta le zice "lovituri". Iniţiatorii se folosesc de obicei de puşti şi/sau tancuri. În general sunt rapide; se termină într-o zi sau două. Mai mult, se soldează cu schimbarea întregii conduceri.

Ca să clarificăm diferenţa, cel mai simplu e să dăm exemplu de o lovitură de stat pe bune. De obicei, în ziua de azi, astfel de fenomene se întâmplă în Africa, ceea ce e ciudat, că având în vedere că ăia n-au bani nici să treacă strada, n-ai zice că ar vrea cineva să conducă vreuna din ţările alea. Unul dintre utimele exemple e din MALI. Da, chiar există o ţară cu numele ăsta în Africa. Acoperă o mare parte din Deşertul Sahara şi în colţul de SV există o parte mai verde şi mai bine udată de ploi, unde e concentrată peste 85% din populaţie.

Populaţia ţării nu e cunoscută cu exactitate (ceea ce se întâmplă şi în România văd), dar se ştie că e de circa 15.000.000. Grupuri etnice: mandé; 50%, fulbe 17%, volta 12%, tuaregi 10%, songhay 6% ş.a. Capitală: Bamako. Limbă oficială: franceza, păstrată din perioada colonială. Resurse naturale nu prea există, nu există ieşire la mare, cred că sunt şi unele probleme legate de lipsa apei potabile, PIB/loc e unul dintre cele mai mici din lume şi rata alfabetizării e undeva pe la 26% (ultimul loc în lume). Cu toate astea, până de curând Mali era singura ţară din zonă care avea un sistem democratic funcţional din Sahara. În aprilie 2012 democraţia maliană s-a întrerupt. Preşedintele în exerciţiu Amadou Toumani Traoré; a fost dat jos de un colonel nemulţumit de condiţiile din armata ţării pe nume Amadou Haya Sanogo. Nemulţumit că nu-şi mai primise salariul de câteva luni, şi-a luat unitatea, la poftit afară pe uşă -la propriu- pe preşedinte, a preluat puterea şi a desfiinţat parlamentul. La momentul loviturii de stat a declarat că motivul a fost reprezentat de incompetenţa celui dat jos şi că va organiza alegeri cât mai curând. Dar nu se grăbeşte deloc...

 Amadou Haya Sanogo

Amadou Toumani Traoré

S-a mai întâmplat însă alt fenomen interesant. Cea mai mare parte a deşertului e locuită de tuaregi, care vroiau o ţară a lor. Profitând de dezordinea creată de eveniment, tuaregii au pornit o insurgenţă, au reuşit să ocupe două treimi din suprafaţa ţării şi şi-au proclamat independenţa. Astfel, estul Maliului se află acum sub jurisdicţia "Statului Independent Azawad". Preşedintele e un personaj obscur cu numele Bilal Ag Acherif. Capitala noii ţări se află oficial la Timbuktu, dar în realitate guvernul e la Gao, mai în interiorul deşertului şi mai departe de graniţă, linie de demarcaţie, front sau ce denumire o fi potrivită.

 Steagul Azawadului

Asta e o lovitură de stat, nu ceea ce se întâmplă acum la noi, lucru care nu e mai mult decât o ceartă între politicieni. Una tot mai plictisitoare parcă. Încă ceva: cazul prezentat mai sus e unul fericit pentru preşedintele dat jos. În multe cazuri loviturile de stat din Africa se soldează cu moartea celui vizat de lovitură, aşa cum a fost în Guineea-Bissau, acum un an sau doi.