Din când în când, pe şoselele Bucureştiului, se desfăşoară ceea ce îmi place să numesc "zilele nebunilor pe şosele". Adică se întâmplă în trafic lucruri chiar mai ciudate şi mai periculoase decât de obicei. Ultima dată o zi de genul ăsta a fost acum vreo săptămână şi cu ocazia ei am fost martor la două coliziuni şi la două incidente cu potenţial de a se transforma în coliziuni. Într-una din coliziuni era gata-gata să fiu implicat şi eu, ca şi în celelalte incidente.
Totul a început în prima parte a zilei. Plec de acasă, merg câţiva kilometri, după care ajung pe o porţiune de drum pe care erau parcate maşini pe diagonală în faţa unui bloc. Chiar când treceam eu pe acolo unul dintre cei parcaţi încerca să iasă. Ca mulţi alţi şoferi din Bucureşti, nu a învăţat că trebuie să mai şi caşti ochii la cei din jur când faci astfel de manevre. Pe deasupra, era şi cam ceaţă... Aşa că în loc să am cale liberă, drumul era încet-încet ocupat de o maşină destul de mare. Bun... TIT! TIT! Se opreşte din mers un pic. Întorc butonul uşor spre stânga, îl ocolesc, eu îmi văd de drum, individul îşi vede de ieşitul din parcare şi alt şofer din spatele meu îşi vede şi el de drum, dar n-a avut săracu' o prezenţă de spirit prea bună, nu claxonează, şi întoarce de volan tocmai bine cât să îi zgârie spatele celui care ieşea şi cât să îşi strice farul drept. Noroc că am trecut pe acolo când am trecut şi nu cu cinci secunde mai târziu. Acum accidentul ăsta are o semnificaţie deosebită. Nu e doar primul accident pe care l-am văzut live în oglinda retrovizoare, ci e primul accident pe care l-am văzut în care să fie implicată o MAŞINĂ ENGLEZEASCĂ. Cel care ieşea din parcare avea o plăcuţă de înmatriculare galbenă în spate şi volanul unde altundeva decât pe partea dreaptă a bordului? HA, AM AVUT DREPTATE! Deja au început! La mai mare!
La vreun kilometru mai încolo merg eu lin pe drum şi câteva maşini mai în faţă era pe banda II unul cu semn galben de "alte pericole" pe lunetă. Tocmai a terminat şcoala, dar nici ăsta n-a învăţat să caşte ochii la cei din jur... Aşadar, ca un adevărat şofer profesionist şi responsabil încearcă să intre pe banda I fără niciun avertisment, semnal sau privire în oglinda laterală presupun. Ce să vezi, exact în momentul ăla mergea altcineva pe banda I. Evident, acel cineva s-a oprit fix în începătorul talentat şi toţi cei de pe banda doi au trebuit să intre un pic pe spaţiul verde de pe mijlocul şoselei ca să poată să treacă mai departe. Ăsta a fost primul accident pe care l-am văzut cu ochii mei, fără alţi "intermediari", cum ar fi oglinzi.
Seara, eram în drum spre casă. Într-o intersecţie semnalizată trebuia să fac stânga, exact ca în imaginea de mai sus. Tot exact ca în imaginea de mai sus, un idiot încearcă să facă şi el stânga, doar că fix prin faţa mea. Reflexul când îţi apar maşini brusc în faţă e să pui frână şi să apeşi claxonul cât poţi de tare. E, în cazul de faţă claxonul a avut puterea de a-l opri din loc pe individ exact unde e X-ul pe poză. Noroc că m-am oprit şi eu, chiar dacă la numai câţiva centimentri de el. Problema e că nu mai vroia să plece... Ce faci în situaţia asta? Păi, încerci să îl ocoleşti fără să îi loveşti pe ăia care aşteaptă la stop pe sensul celălalt.
În final, ca să închei ziua cum trebuie, la vreo 200-300 m mai încolo mergea, iniţial pe marginea drumului, un biciclist. Nu ştiu de ce a ales să meargă pe drum, când trotuarul era gol şi destul de larg. Încetinesc, că aşa se face când dai de biciclişti şi din senin parcă, începe biciclistul să meargă în zig-zag, cum altfel decât la vreo 2 m în faţa mea? Iaraşi, frână, tot din instinct. După halul în care manevra ghidonul, aş zice că s-a cinstit mai mult decât trebuia înainte să se urce în şa. În timp ce mergea el în zig-zag, a trebuit să aştept destul de mult timp să se elibereze sensul celălalt, să am pe unde să îl depăşesc. Toate astea, în claxoanele celui care era să mă lovească un minut mai devreme şi care acum mergea în spatele meu...
În concluzie, condusul în Bucureşti nu e pentru oricine. Cei drept, dacă nu s-ar întâmpla lucruri de genul ăsta, ar fi cu mult mai plictisitor.
Totul a început în prima parte a zilei. Plec de acasă, merg câţiva kilometri, după care ajung pe o porţiune de drum pe care erau parcate maşini pe diagonală în faţa unui bloc. Chiar când treceam eu pe acolo unul dintre cei parcaţi încerca să iasă. Ca mulţi alţi şoferi din Bucureşti, nu a învăţat că trebuie să mai şi caşti ochii la cei din jur când faci astfel de manevre. Pe deasupra, era şi cam ceaţă... Aşa că în loc să am cale liberă, drumul era încet-încet ocupat de o maşină destul de mare. Bun... TIT! TIT! Se opreşte din mers un pic. Întorc butonul uşor spre stânga, îl ocolesc, eu îmi văd de drum, individul îşi vede de ieşitul din parcare şi alt şofer din spatele meu îşi vede şi el de drum, dar n-a avut săracu' o prezenţă de spirit prea bună, nu claxonează, şi întoarce de volan tocmai bine cât să îi zgârie spatele celui care ieşea şi cât să îşi strice farul drept. Noroc că am trecut pe acolo când am trecut şi nu cu cinci secunde mai târziu. Acum accidentul ăsta are o semnificaţie deosebită. Nu e doar primul accident pe care l-am văzut live în oglinda retrovizoare, ci e primul accident pe care l-am văzut în care să fie implicată o MAŞINĂ ENGLEZEASCĂ. Cel care ieşea din parcare avea o plăcuţă de înmatriculare galbenă în spate şi volanul unde altundeva decât pe partea dreaptă a bordului? HA, AM AVUT DREPTATE! Deja au început! La mai mare!
La vreun kilometru mai încolo merg eu lin pe drum şi câteva maşini mai în faţă era pe banda II unul cu semn galben de "alte pericole" pe lunetă. Tocmai a terminat şcoala, dar nici ăsta n-a învăţat să caşte ochii la cei din jur... Aşadar, ca un adevărat şofer profesionist şi responsabil încearcă să intre pe banda I fără niciun avertisment, semnal sau privire în oglinda laterală presupun. Ce să vezi, exact în momentul ăla mergea altcineva pe banda I. Evident, acel cineva s-a oprit fix în începătorul talentat şi toţi cei de pe banda doi au trebuit să intre un pic pe spaţiul verde de pe mijlocul şoselei ca să poată să treacă mai departe. Ăsta a fost primul accident pe care l-am văzut cu ochii mei, fără alţi "intermediari", cum ar fi oglinzi.
Seara, eram în drum spre casă. Într-o intersecţie semnalizată trebuia să fac stânga, exact ca în imaginea de mai sus. Tot exact ca în imaginea de mai sus, un idiot încearcă să facă şi el stânga, doar că fix prin faţa mea. Reflexul când îţi apar maşini brusc în faţă e să pui frână şi să apeşi claxonul cât poţi de tare. E, în cazul de faţă claxonul a avut puterea de a-l opri din loc pe individ exact unde e X-ul pe poză. Noroc că m-am oprit şi eu, chiar dacă la numai câţiva centimentri de el. Problema e că nu mai vroia să plece... Ce faci în situaţia asta? Păi, încerci să îl ocoleşti fără să îi loveşti pe ăia care aşteaptă la stop pe sensul celălalt.
În final, ca să închei ziua cum trebuie, la vreo 200-300 m mai încolo mergea, iniţial pe marginea drumului, un biciclist. Nu ştiu de ce a ales să meargă pe drum, când trotuarul era gol şi destul de larg. Încetinesc, că aşa se face când dai de biciclişti şi din senin parcă, începe biciclistul să meargă în zig-zag, cum altfel decât la vreo 2 m în faţa mea? Iaraşi, frână, tot din instinct. După halul în care manevra ghidonul, aş zice că s-a cinstit mai mult decât trebuia înainte să se urce în şa. În timp ce mergea el în zig-zag, a trebuit să aştept destul de mult timp să se elibereze sensul celălalt, să am pe unde să îl depăşesc. Toate astea, în claxoanele celui care era să mă lovească un minut mai devreme şi care acum mergea în spatele meu...
În concluzie, condusul în Bucureşti nu e pentru oricine. Cei drept, dacă nu s-ar întâmpla lucruri de genul ăsta, ar fi cu mult mai plictisitor.
