Limba maghiară / A magyar nyelv

Mark Twain a spus odată aşa: life is too short to learn German. Adică "viaţa e prea scurtă pentru a învăţa germană". Evident, Mark Twain n-a fost niciodată la Budapesta sau altundeva în Ungaria, căci dacă ar fi făcut asta, reflecţia lui filosofică de acum un secol ar fi sunat puţin diferit. Germana, cu toate că are ciudăţeniile ei, e până la urmă de bun simţ... Maghiara, pe de altă parte, e foarte probabil să te omoare cu zilele dacă dintr-un motiv sau altul te apuci s-o înveţi. Fac precizarea că o zic fără intenţia de a jini poporul maghiar în vreun fel, deşi am impresia că sunt şi ei conştienţi de asta.

De unde diferenţe aşa de mari?

Î: De ce suntem vecini cu ungurii?

R: Pentru că aşa ne trebuie!

Acum serios: de ce suntem vecini cu ungurii? Pentru că au construit chinezii Marele Zid. Acum mai bine de două mii de ani, strămoşii maghiarilor trăiau în zona Mongoliei actuale, unde îşi umpleau cea mai mare parte a timpului cu jefuirea oraşelor din nordul Chinei. Când împăratul Qin a construit Marele Zid, le-a blocat accesul în China şi au luat-o încetişor înspre vest. În cele din urmă au ajuns în Câmpia Panonică şi în Transilvania unde, după cum bine ştim, au găsit un pământ nelocuit şi ei au fost PRIMII care s-au stabilit acolo*.

*Nu vă faceţi griji, era doar o afirmaţie ironică. Ăsta e motivul pentru care limba vorbită de unguri nu seamănă deloc, deloc, dar deloc cu alte limbi europene. În timpul de când sunt în Europa au căpătat înfăţişarea europenilor (sunt albi, arată exact ca noi, nu au ochi oblici), dar din limbile vorbite pe continentul nostru nu au împrumutat mare lucru. Gramatica şi, într-o mai mică măsură, vocabularul se aseamănă cu cele ale limbilor turcă, mongolă, tătară şi celelalte limbi ale Asiei Centrale. 

Cele mai multe articole lingvistice preznită maghiara ca fiind înrudită cu finlandeza şi estona. Acestea două chiar seamănă una cu cealaltă, dar relaţia cu maghiara e una mai îndepărtată şi asemănările sunt mai puţin evidente. De fapt, părerea mea personală de NEspecialist e că ungurii au fost şi ei incluşi în această familie lingvistică din politeţe şi ca să nu se simtă singuri.

Pronunţia în limba maghiară

Pe internet există unele site-uri şi în librării există unele cărţi despre limba maghiară care conţin regulile de pronunţie ale acestei limbi. În jumătate sau mai mult din cazuri ce e scris acolo nu are nimic în comun cu realitatea. Lista următoare sper că are...

• a se citeşte ca un "o" uşor prelungit;
• á se citeşte "a";
• é, í, j, y se citesc ca un "i" scurt;
• ó, ú: se citesc "u" - există unele excepţii pentru ó;
• ö, ü se citesc ca în germană;
• ő, ű se citesc ca cele de mai sus, dar uşor prelungite;
• c, cz se citesc "ţ";
• cs se citeşte "ci";
• s se citeşte "ş";
• sz se citeşte "s";
• gy, ny, ty se citesc ca "ghi", "ni" şi "ti" în română când apar la sfârşitul cuvântului.
• consoanele dublate în scriere sunt dublate de obicei şi în pronunţie.

Câteva cuvinte uzuale

Există o serie de cuvinte care sunt la fel în mai toate limbile vorbite în Europa sau care au forme asemănătoare pe tot continentul. Limba maghiară face opinie separată chiar şi în cazul acestora. În continuare, câteva exemple:

• "Restaurant" e peste tot în Europa restaurant, ristorante sau restaurante. Nu şi în Ungaria, unde este étterem;
• "Poliţia" e peste tot în Europa police, Polizei, polizia sau policía. În Ungaria e rendőrség;
• "Bar" e bar aproape oriunde în Europa. În Ungaria e vendéglő;
• "Pompierii" sunt oriunde în Europa fie fire department sau Feurwehr, fie pompiers, bomberos sau bombeiros. În Ungaria sunt tűzoltóosztag;
• "Hotel" e aproape oriunde în Europa hotel. În Ungaria e szálló, dar în multe locuri e afişat şi cuvântul mult mai uzual pe plan internaţional;
• "Supermarket" e peste tot în Europa, supermarket, supermarkt, supermarché, supermercado etc. În Ungaria e élelmiszer áruház.
• "Aeroport" e aproape oriunde airport, aeropuerto, aéroport etc. În Ungaria e repülőtér.

Lista poate continua, dar ideea principală e că marea majoritate a cuvintelor din vocabularul maghiar nu seamănă deloc cu româna sau cu alte limbi europene.

Puţină gramatică

Cică intră un ungur într-un magazin şi îi spune vânzătoarei:

-Daţi-mi un bere.

-Bine, dar să ştiţi că se spune corect "o bere", nu "un bere".

A doua zi vine ungurul din nou:

-Daţi-mi un bere.

-Domnule dragă, v-am explicat şi ieri: se spune corect "o bere", nu "un bere".

A treia zi intră ungurul din nou în magazin:

-Daţi-mi bere.

Vânzătoarea îl întreabă mirată:

-Bine. Câtă?

-O!

Limba maghiară nu diferă de limbile indo-europene numai prin vocabular, ci şi prin gramatică. Să începem cu părţile bune! În limba maghiară nu există genuri (masculin sau feminin) şi există numai trei timpuri verbale (prezent, trecut şi viitor). Maghiarii nu îşi bat capul cu unul dintre cele mai uzuale verbe din limba română şi din limbile europene în general, şi anume "a avea". Asta totuşi, nu sunt sigur că e un lucru aşa de bun. Ba chiar e posibil să îi încurce mult pe străinii care încearcă să le vorbească limba. Ideea de posesie se exprimă cu verbul "a fi" + adjectiv posesiv.

Acum să trecem la părţile rele! Limba maghiară e ceea ce numim o limbă aglutinantă. Asta înseamnă că majoritatea prepoziţiilor şi articolelor apar sub formă de sufixe (se adaugă la sfârşitul cuvântului determinat, de obicei legate de acesta). De exemplu, în maghiară "în casă" se spune házban, unde ház înseamnă "casă", iar ban - "în". Pe acelaşi model, "din casă" se spune házról, iar "pentru casă" se spune házért. O altă caracteristică a limbilor aglutinante e existenţa cuvintelor compuse. Însă faţă de germană, în care apare acelaşi fenomen, logica acestora e mult mai greu de desluşit pentru vorbitorii de română.

Pluralul substantivelor se formează de regulă adăugând "k" la sfârştiul cuvântului. Exemple: gyerek - gyerekek (copil - copii), újság - újságok (ziar - ziare), autó - autók (maşină - maşini), bika - bikák (taur - tauri). La exemplele astea diferă litera suplimentară de dinaintea k-ului final. Alegerea aceasta se face respectând principiul "armoniei vocalelor", adică trebuie să fie din aceeaşi clasă de vocale ca ultima vocală a formei de singular a cuvântului. Conjugarea verbelor se face respectând acelaşi principiu. Există o serie de reguli, prea lungi pentru a le prezenta aici.

Articolul hotărât se pune în faţa cuvântului determinat şi este a dacă cuvântul începe cu o consoană şi az dacă cuvântul începe cu o vocală. Verbul se pune la sfârşitul propoziţiei. Există unele situaţii în care unele dintre regulile gramaticale prezentate până acum nu fac doi bani, pentru că intervin EXCEPŢIILE. Şi asta e foarte "distractiv", pentru că apar inclusiv în cazul prepoziţiilor-sufix.

De ce e bine să ştii lucrurile astea?

Stătea într-o zi Badea Gheorge lângă o fântână despre care ştia că e otrăvită şi se relaxa după o zi de muncă. Se opreşte lângă ea un trecător şi dă să bea apă.

-Stai, omule! Nu bea, că-i otrăvită!

Trecătorul îi mulţumeşte pentru avertisment şi merge mai departe. Se opreşte al doilea trecător şi se repetă scenariul. Vine şi al treilea şi al patrulea. La al cincilea:

-Stai, omule! Nu bea, că-i otrăvită!

-Jó napot kivánok! Nem tudom románul.

-Bea încetişor, să nu răceşti...

Conform celor mai recente date ale Uniunii Europene cu privire la cunoştinţele de limbi străine ale cetăţenilor europeni, pe ultimul loc se află Ungaria. Numai 15% dintre maghiari cunosc altă limbă decât a lor, nu neapărat engleza. În Budapesta e ceva mai bine, procentul apropiindu-se de un sfert. În traducere, asta înseamnă că în afara zonelor turistice, mai ales în cele din afara capitalei, cel mai probabil nu va vorbi altă limbă decât maghiara NICI DRACU'. Şi având în vedere diferenţele linvistice foarte mari faţă de restul Europei, învăţarea unui cuvânt sau două în limba locală pare a fi o alternativă mai bună la datul din mâini.

Budapesta, Ungaria

Una dintre cele mai nimerite destinaţii pentru o vacanţă de câteva zile într-un oraş străin aproape de România este Budapesta, capitala vecinilor unguri. În câteva cuvinte, Budapesta de astăzi e o copie la o scară ceva mai mică a Vienei, dar traversată de o secţiune mai lată a Dunării decât în Viena şi cu câteva obiective pe care nu te-ai aştepta să le găseşti în mijlocul unei câmpii. Nu în ultimul rând, locuitorii Budapestei vorbesc o limbă mult, mult, mult mai ciudată.

Primul obiectiv şi unul dintre simbolurile oraşului e Parlamentul Ungariei. Ei se laudă că e a treia cea mai mare clădire a unui parlament din lume. Nu sunt singurii care se laudă cu asta, dar mărimea contează mai puţin. Ce e mai special aici e stilul construcţiei, care eclipsează panorama pe malul stâng al Dunării. Interiorul seamănă mai mult cu o biserică decât cu o clădire administrativă. Tururile se fac numai cu ghid, sunt disponibile şi în engleză - însă într-o engleză cu un accent de nerecunoscut - şi turul include, printre altele, fosta cameră a deputaţilor şi sala în care se află Sfânta Coroană a Ungariei, folosită la încoronarea regilor Ungariei, atunci când Ungaria avea aşa ceva. A fost scoasă din ţară de americani în 1945 şi înapoiată ungurilor în anii '70. O menţiune interesantă în explicaţiile din tur e aceea că după ce traversează Austria şi Ungaria, Dunărea se varsă în Marea Neagră prin Ucraina (nu, să zicem... prin Delta Dunării din România). Totuşi, înainte de asta ni se spune că Transilvania nu mai e parte a Ungariei azi şi că face parte din România; probabil din cauză că e prea evident, nu de altceva. Tururile sunt gratis pentru cetăţenii U.E. Organizarea cozilor de la intrare e însă foarte românească. Nu există o ordine prea bine definită şi ăla care încearcă să facă ordine cumva (fără mare succes) nu se descurcă prea bine cu engleza.

Budapesta există în configuraţia administrativă actuală doar de la 1873. Înainte de asta existau trei oraşe în zonă: Buda, Pest şi Óbuda. Pe partea cealaltă a Dunării, vizavi de Parlament, se află Dealul Buda. Acolo a fost reşedinţa regilor timp de câteva sute de ani. Pe deal găsim Biserica Mátyás (numită după Matei Corvin), construită într-un stil gotic ce seamănă izbitor cu cel al Stefansdom din Viena. Momentan interiorul se află în renovare, dar restaurarea exteriorului a fost terminată de curând şi toţi pereţii sunt albi, strălucitori şi arată ca noi. În spatele Bisericii găsim Bastionul Pescarilor, o "imitaţie" de fortificaţie construită la sfârsşitul sec. al XIX-lea, cu ocazia celebrării unui mileniu de existenţă a Ungariei. Turnurile ascuţite ale bastionului au fost ridicate pe locul fostei pieţe de peşte; de aici şi numele. În partea de sud a dealului se află Galeriile Naţionale de Artă ale Ungariei. Acestea se află într-o clădire care ocupă cam jumătate din deal şi care e plină de tablouri realizate de artişti maghiari şi străini din Evul Mediu până astăzi. Cele câteva străzi care fac legătura între obiectivele prezentate au un aspect asemănător cu Sighişoara sau Braşov. Cea mai uşoară cale de acces pe deal e cu funicularul, unul dintre cele mai vechi mecanisme de acest tip din lume.

Lângă Dealul Buda, pe un alt deal ceva mai înalt şi cu aspect mai muntos, se află Citadela, o fortificaţie construită de austrieci la mijlocul sec. al XIX-lea pentru a-i intimida pe locuitorii oraşului după Revoluţia de la 1848. Astăzi în jurul Citadelei se află câteva tunuri din al II-lea Război Mondial, un mic poligon de tir cu arcul, multe magazine de suveniruri (mai scumpe decât jos) şi chiar în faţa Citadelei, Monumentul Eliberării, echivalentul maghiar al Statuii Libertăţii. Inscripţia de pe piedestalul înalt pe care se află statuia îi onorează pe "toţi cei care şi-au dat viaţa pentru independenţa, libertatea şi prosperitatea Ungariei" (evident, în limba maghiară - mindazok elémlékere anik életüket áldózták Magyarország függetlenségéért szabadságáért és boldogulásáért). Din nefericire, pe dealul ăsta nu ajunge niciun funicular şi niciun mijloc de transport în comun.

Exceptând unele (mă rog, mai multe) greşeli gramaticale foarte ungureşti, 

explicaţiile în română sunt în regulă şi inteligibile

Cea mai mare biserică a Budapestei e Catedrala Sf. Ştefan, de pe malul stâng. Numele nu vine de la Sf. Ştefan pe care îl ştim noi, ci de la Ştefan cel Sfânt (Szent István), primul rege al Ungariei (1000-1038). Construcţia a fost începută în 1851 şi a fost finalizată în 1862. Stilul de construcţie e mai apropiat de cel al bisericilor din Roma decât de cel al celorlalte catedrale din Budapesta, deci mai grandios şi cu un interior mai luminos. Într-o capelă se află mâna dreaptă a Sf. Ştefan. O  îmbunătăţire faţă de Catedrala Sf. Ştefan din Viena e că asta e situată într-o piaţă pe măsura bisericii. De câteva ori pe săptămână, seara se ţin în interior concerte de orgă.

Nu departe de Catedrală se află Sinagoga Mare din Budapesta care, în mod surprinzător, nu a fost distrusă în timpul Holocaustului. Motivul este acela că în 1944 şi 1945 a fost folosită ca lagăr de concentrare pentru populaţia evreiască. Timp de doi ani acolo erau ţinuţi prizonieri în orice moment peste 70.000 de evrei, detenţia în acel centru fiind etapa premergătoare trimiterii la Auschwitz. Din cei 800.000 de evrei ai Budapestei, doar 200.000 au supravieţuit. Astăzi numai 10.000 de evrei mai trăiesc în cartierul din jurul sinagogii. În spatele complexului se află un muzeu şi un memorial al Holocaustului şi în stânga o grădină în care se găsesc peste 2.000 de pietre funerare. Acestea sunt ale victimelor care au murit în timpul detenţiei şi care au putut fi identificate. Toate pietrele au inscripţionate pe ele acelaşi an: 1945. Vizitarea se face numai cu ghid. La intrare se trece printr-un filtru de control şi bărbaţii pot intra în sinagogă numai cu capul acoperit, după ce primesc la intrare nişte kippe (căciuliţe evreieşti care acoperă creştetul capului), care arată de parcă ar fi de unică folosinţă, dar pe care totuşi trebuie să le returnezi la ieşire.

Alte atracţii arhitecturale ale Budapestei, să le zicem, mai sunt în Parcul Naţional (Városliget). Cu ocazia celebrării mileniului la intrare a fost inaugurată Piaţa Eroilor (Hősök tér), care constă într-un ansamblu care aduce cu Poarta Brandenburg şi care include statui ale tuturor regilor Ungariei şi ale altor politicieni. De-o parte şi de alta a pieţei se află două muzee de artă şi în spate o copie a Castelului Huniazilor din Hunedoara. Prima parte a parcului e bine întreţinută şi arată destul de bine, dar pe măsură ce avansezi iarba e din ce în ce mai uscată şi parcul pare din ce în ce mai prăfuit. 

În nordul oraşului, în mijlocul Podului Margareta, se află punctul de intrare pe insula cu acelaşi nume. Insula nu e altceva decât un parc mare, în care o să găsim mulţi copaci foarte mari şi foarte vechi, ruinele unei biserici franciscane, o mănăstire, multe statui şi un turn de apă vechi de peste un secol. La nord de cealaltă ieşire de pe insulă, la câteva staţii de tren de Podul Árpád (linia H5), se află ruinele romene ale oraşului Aquincum, care în perioada sa de glorie avea peste 40.000 de locuitori şi era cel mai mare oraş din Europa de Est. În afară de ruine, acolo mai este şi un muzeu. Pe cele două etaje ale acestuia sunt expuse tot felulde  artefacte găsite acolo şi la subsol e o sală de jocuri video tematice.

Cea mai cunoscută stradă comercială a Budapestei este Váci utca, o stradă pietonală de câţiva kilometri din centrul Pestei. În magazinele de pe ea se poate cumpăra orice, de la haine de firmă până la suveniruri mai mult sau mai puţin kitschoase sau antichităţi - bani vechi, timbre sau uniforme militare sovietice. Da, ultimele cuvinte sunt corecte, nu-i o greşeală. Pe teritoriul Ungariei s-au aflat trupe sovietice până în 1989 şi lucrurile pe care le-au lăsat în urmă s-au transformat în suveniruri, că ungurii vor să scape de ele. Aici chiar îi înţeleg... Totuşi, statuile sovietice şi simbolurile comuniste nu le-au aruncat la gunoi, ci le-au adunat pe toate într-un singur loc: Memento Park. Dar pentru că au avut şi probabil încă au boală pe ruşi, au avut grijă să ascundă bine parcul ăsta, construindu-l fix la marginea oraşului.

Spuneam la început că în Budapesta sunt şi câteva puncte de interes care nu te-ai aştepta să le găseşti într-o zonă ca asta. Ei bine, Budapesta e una dintre zonele balneare ale Ungariei. Deşi se află în mijlocul unei câmpii, în Budapesta se găsesc numeroase izvoare termale şi ungurii, spre deosebire de români, valorifică ce au. În consecinţă, există o mulţime de băi, dintre care amintim: Gellért szálló és fürdő, Széchenyi strandfürdő, Rác gyógyfürdő, Rudas gyógyfürdő şi Lukács gyógyfürdő. Tot în Budapesta, în mijlocul aceleiaşi câmpii se mai găsesc şi câteva complexe de peşteri. Turiştii pot alege între Grotele Pál-Völgyi şi Grotele Szemlő-Hegy. Primul complex e cel mai mare de pe teritoriul Ungariei, a fost descoperit în 1904 şi multe dintre formaţiunile sale calcaroase se aseamănă cu diferite animale. Lungimea complexului este de 29 km, dar numai 500 m sunt deschişi publicului şi vizitele se fac numai cu ghid. Tururile sunt bilingve, în limbile maghiară şi engleză. Acuma, fie în limba maghiară durează foarte mult să spui orice, fie traducerea în engleză era doar un rezumat al explicaţiilor în maghiară...

Transportul în Budapesta nu ar trebui să fie o problemă. De la aeroport se ajunge în oraş cu autobuzul 200E care opreşte la capătul liniei 3 de metrou (staţia Kőbánya-Kispest). În oraş există trei linii de metrou. Linia 1 e a doua cea mai veche din lume, fiind activă încă de la 1896. Toate cele trei linii se întâlnesc la staţia Deák Ferenc Tér. Starea metrourilor totuşi... ei, să zicem că te face să apreciezi metroul din Bucureşti. Acelaşi lucru e valabil şi pentru autobuze. Mai ţineţi minte autobuzele Ikarus care mergeau prin Bucureşti acum 10-15 ani? Încă mai circulă prin Budapesta... Staţiile de autobuz şi tramvai sunt bine semnalizate şi în fiecare dintre ele există descrieri detaliate ale traseelor autobuzelor şi tramvaielor care opresc acolo. Un abonament pe o săptămână costă 4.600 forinţi (~70 lei). Nu în ultimul rând, există o grămadă de vapoare care fac croaziere pe Dunăre. În general acestea fac tururile podurilor, şase la număr: Podul cu Lanţuri, Podul Elisabeta, Podul Margareta, Podul Árpád, Podul Libertăţii şi Podul Petőfi. Unul dintre debarcadere e la Vigádó Tér. Explicaţiile despre construcţiile de pe cele două maluri sunt în maghiară, engleză şi germană. Mai circulă prin oraş şi nişte trenuri suburbane (nişte metrouri mai mari şi parcă mai puţin zgomotoase) care fac legătura între Budapesta şi Szentendre, Ráckeve, Csepeli, Gödöllő şi Csömör.

Trăgând linie, o deplasare la Budapesta sigur merită făcută, mai ales în condiţiile în care cheltuielile aferente uneia sunt vizibil mai mici decât în cazul altor oraşe din vestul Europei şi atracţiile destul de spectaculoase şi în număr destul de mare încât să te ţină ocupat timp de trei sau patru zile.

Erdély magyar föld. Ce-ar fi fost dacă...

O dată sau de două ori pe an timp de câteva zile tema principală la ştiri, categoria ştiri interne e Ţinutul Secuiesc (sau cumi-o zice) şi autonomia ungurilor care trăiesc acolo. De obicei nu durează mult chestia asta şi se întâmplă prin preajma zilei de 15 martie, ziua naţională a Ungariei. Şi anul acesta n-a fost o excepţie. Ştiu că m-am trezit să scriu târziu despre asta, dar asta e.

Ştiţi ce-mi place cel mai mult la perioada asta? Apare des la televizor Vadim. Ştirile devin brusc mai amuzante când sunt pline de glume şi remarci anti-maghiare şi xenofobe. Zic că e amuzant pentru că mi-e greu să-l iau în serios. Plus că nu ştiu dacă a observat, dar ne confruntăm cu probleme mult mai grave decât "separatismul" maghiar. De exemplu criza economică şi faptul că multă lume n-are ce pune pe masă. Şi în condiţiile actuale ungurii din Harghita şi Covasna nu au de ce să vrea să se rupă de România. În zonele unde sunt peste 20% din populaţie au dreptul să îşi folosească limba în instituţiile statului şi în alte privinţe au aceleaşi drepturi ca şi restul cetăţenilor români. În momentul de faţă Ungaria nu poate să le ofere nimic mai mult decât le oferă România. Ungurii de peste graniţă abia pot să aibă grijă de Ungaria aia cât e acuma... Nici nu se pune problema să poată să aibă în grijă o ţară de patru ori mai mare decât acum la ce economie au.

Pentru cine nu ştia, nu numai Transilvania făcea parte din Ungaria înainte de 1918, ci şi toată Slovacia şi părţi mari din Serbia, Croaţia, Slovenia şi Austria. Şi de 15 martie şi 20 august au ceva de împărţit şi cu ei. Dar imediat ce se duc zilele astea le trece şi lucrurile revin la normal. Da, pe ungurii din Ungaria îi doare undeva de conaţionalii lor din ţările vecine. Asta dacă nu cumva au rude acolo. Dar chiar şi aşa, în mod normal nu e o problemă prea mare.

Mai există un zvon legat de ungurii noştri şi de teritoriile pe care locuiesc. Dacă te duci în Harghita şi nu ştii ungureşte nici o pâine nu poţi să cumperi. FALS. E adevărat, e posibil să dai peste vânzători care să nu vorbească româna prea bine, dar să nu vrea să te servească din cauza asta?? Asta nu. Chiar dacă ăi arăţi cu degetul ce vrei, tot nimereşti. Banul n-are religie, rasă sau etnie. Şi până la urmă, dacă ne gândim bine, nu e chiar atât de neobişnuit să nu vorbeşti altă limbă decât maghiara într-o zonă în care ungurii reprezintă peste 80% din populaţie. De fapt, numărul ungurilor care ştiu română, dar care nu vor să o vorbească din cauză că nu-i înghit pe români e destul de mic.

Una peste alta, după mai bine de 90 de ani de la încheierea tratatului de la Trianon, s-au obişnuit cu ideea că lucrurile vor rămâne aşa cum sunt. Acum vine altă întrebare. Bă, da' dacă Ungaria şi-ar fi păstrat graniţele de dinainte de 1914? Cu următorul răspuns cred că o să-mi pun în cap tot PRM-ul şi toată Noua Dreaptă. Stau şi mă tot uit la ţara vecinilor noştri de lavest şi lăsând la o parte toate lucrurile legate de naţionalism, băi parcă e ceva mai bine acolo... În Ungaria ăia au autostrăzi. E plină ţara. În Transilvania avem un ciot de 42 km. Unguria are câteva zeci de milioane de turişti pe an şi nu au decât un oraş mişto şi o baltă mare pe care o numesc Balaton. Românii au o ţară plină de lucruri frumoase, dar la care nu poţi ajunge decât rupându-ţi maşina nu în două, nu în trei, ci în patru sau mai multe bucăţi. Ungurii au salariul mediu cam 1.300 de euro. Românii doar vreo jumate.

Mă întreb oare dacă Transilvania rămânea în interiorul graniţelor Ungariei, lucrurile astea nu s-ar fi aplicat şi acolo?? Sigur, dacă se întâmpla asta, probabil blogul ăsta şi multe altele nu ar fi fost scrise în română, ci într-o limbă extrem de ciudată şi aproape imposibil de învăţat şi înţeles pentru orice străin. Dar la urma urmei, cât de rău putea fi? Şi autostrada menţionată mai devreme nu s-ar fi numit Autostrada Transilvania, ci Autostrada Erdély. Dar măcar ar fi fost mai... palpabilă. Ce-ar fi fost dacă... Interesantă întrebare, nu?

Sistemul educaţional din România 2

Postarea anterioară cu acelaşi titlu a fost despre orele de română.

Acum o să ne îndreptăm atenţia asupra a ceea ce cred că a fost cea mai interesantă meterie din câte am studiat până acum: matematica. A fost o experienţă interesantă... Şi inutilă.... Şi prea lungă... Mult prea lungă. Dacă e să ne luăm după ce spun cei care fac programele, la toate materiile din şcoală, incusiv matematică, se studiază lucruri care ţin de cultura generală. Hmm, părerea mea personală e că integralele, vectorii, ecuaţiile de gradul "n-şpe mii" sau matricile sunt cu MULT peste graniţele culturii generale. Şi pentru ca peisajul să fie complet, să zicem câteva cuvinte şi despre cel cu care am avut onoarea să fac matematică în tooooţi cei patru ani de liceu: un individ pe nume Dina, cunoscut şi sub numele de Blastozauru'. Ah, ce bine era la şedinţele de tortură numite ore de matematică ce se ţineau patru sau cinci zile pe săptămână. Îmi amintesc de parcă era ieri........ gdgdaşom

f
gfgfâvsd43
ag3hfd+oy
îţhgşlhăslhkoskphaaaatrbftr
âag
hş32rrq
ăţ
cfwe5

ă
şkjh
ghzzzzzzzzzzzzzzzzzz

Au, scuze! Mi-a picat capul pe tastatură. Unde rămpsesem? Ah, da. Domnul Dina avea un stil aparte de a face orele de matematică să pară la fel de interesante şi fascinante ca uscatul pereţilor proaspăt vopsiţi. Dacă ţi-era somn şi vroiai să adormi repede nu trebuia decât să vii cu o pernă la tine şi să te duci la ora de matematică.

Dar nu asta era cel mai rău lucru la orele de matematică. Nu... Cea mai rea parte e în clasa a XII-a, care se termină prin examenul de bacalaureat. Şi a doua probă scrisă e chiar la matematică. Pentru cei mai mulţi elevi ăsta e anul în care aruncă cu bani pe meditaţii şi încearcă să înveţe ce n-au învăţat în patru ani. Sau, mai bine zis, ce nu a fost şcoala în stare să-i înveţe în patru ani. Deci, în jur de 40 de săptămâni +/- 5 înmulţit cu 40 lei/şedinţă... ~1600 de lei (noi). Asta înseamnă salariul mediu pe o lună în România. Şi toţi banii ăştia pentru un car de cunoştinţe perfect inutile, care oricum vor fi uitate imediat după examen.

Şi ca să înrăutăţim situaţia cât se poate, am şi avut norocul să dau bacul în 2008, anul în care, din câte am înţeles, s-au dat cele mai grele, tâmpite, idioate şi handicapate subiecte din istoria modernă a învăţământului românesc. Şi ministerul, la rândul său, a crezut, ca şi în anul anterior, că ar fi o idee bună să plătească pe cineva să facă 100 de variante de subiecte de bacalaureat. La fel şi la restul materiilor. Printr-o coincidenţă uimitoare, numai la subiectele de matematică nu au fost trecute numele celor care le-au conceput... Mai jos, toate cele trei părţi ale subiectului de matematică de la bac din 2008.

Cred că îi înţeleg! Ştiu de ce nu şi-au trecut numele. Dacă eu aş fi scris astfel de prostii, mi-ar fi fost ruşine să-mi mai arăt faţa în lume. Hmm, oare cât mai costă un asasinat la comandă în zilele noastre? După nouă luni în care am pierdut aproape în fiecare zi câteva ore cu matematica, am aruncat cu banii pe fereastră, am stricat (atenţie, nu am folosit sau consumat) 11 caiete cu exerciţii de matematică, la care dintre probe puteam să iau nota cea mai mică? La matematică, desigur! Dar dacă acum şapte luni am luat 6.05, acum că am văzut din nou subiectele, cred că aş lua 2 (doi) cu felicitări. Deşi denumiri ca "asimptotă", "monotonie", "limită" sau "transpusă" încă mi se mai par cunoscute, să mor io dacă mai ştiu ce înseamnă.

Acum să privim lucrurile din plan internaţional. România e ţară membră a Uniunii Europene. Ar trebui să fie cam la fel şi prin restul Europei, nu? NU. În ţările vecine e cu mult mai simplu decât în România. Am dat de subiectele de la matematică din 2006, respectiv 2007, din Ungaria şi Bulgaria, ambele membre U.E. La început am fost puţin şocat, dar mai apoi mi-am amintit că trăiesc în România şi că nu ar trebui să mi se pară nimic ciucat.

Mai jos, subiectele de la bacalaureatul (érettségi) unguresc din 2006. Sunt în română pentru că e vorba de subiectele pentru minoritatea română din Ungaria.




Da, e adevărat! Nu-i ţeapă. Subiectele de la bac din Ungaria sunt bune pentru clasa a VIII-a în România. Săracii secui! Cred că-şi dau pumni în cap că s-au născut pe partea greşită a graniţei ungureşti... Mocskos románok! Sigur, sunt şi unele subiecte cu probabilităţi. Astea nu-mi par prea cunoscute fiindcă nu am pierdut timpul în cei 12 ani de şcoală cu lucruri atât de "banale". Şi UTILE...

Mai departe, să vedem şi subiectele de la matematică din 2007 de peste Dunăre, de la vecinii bulgari. Problemele de la 1 la 20 sunt grilă şi trebuie încercuit răspunsul corect. Dar, evident, românii sunt prea inteligenţi şi ar fi sub demnitatea lor să bage astfel de subiecte la aşa un examen... Pentru problemele de la 21 la 25 trebuie dat răspunsul FĂRĂ argumentare. Cum?!! Fără argumentare?!! Nu se poate... Şi pentru ultimele trei subiecte e necesară rezolvarea completă cu argumentare cu tot.

Dacă nu înţelegeţi ce scrie pe acolo, pot să le rezum în câteva cuvinte: ecuaţii de doi bani, comparări de numere şi geometrie de clasa a VIII-a (în cea mai mare parte).

Următoarele trei pagini mi s-au părut foarte... neobişnuite. Asta după standardele de la noi. De obicei, informaţii de genul ăsta trebuie aduse la examen pe nişte bucăţele de hârtie destul de mici cât să încapă în buzunar şi să nu fie văzute de supraveghetor(i).



No more comments... You draw the conclusions on your own.

Ungurii spun lucruri trăznite

Fără nicio îndoială, una dintre cele mai interesant ţări din Europa la capitolul istorie este Ungaria. Dar de ce o fi aşa de interesantă? Nu neapărat pentru că ar fi prea spectaculoasă... Să zicem doar că le place grădinăritul. Altfel spus, variantă ungurească a istoriei Ungariei diferă puţin de variantele româneşti sau slovace. Mult mai mult de fapt...

Mai concret: se crede că strămoşii maghiarilor de azi sunt hunii. Ei au venit de pe undeva din Mongolia în Europa centrală prin secolul al IX-lea, conduşi de figuri ca Attila şi Arpad. Că au venit din afara Europei se vede clar şi din limba lor, care e complet diferită de cele din jur, fiind clasificată de unii ca fino-ugrică, de alţii ca turcică sau chiar plasată pe o ramură separată. Până aici, toate bune şi frumoase. Dar problema lor fundamentală este aceea de a-şi justifica prezenţa aici. Din motive care îmi scapă, ei sunt singurii de pe tot continentul ăsta care încearcă asta. Orice istorici, politicieni şi alţi astfel de oameni sănătoşi la cap nu cred că s-ar stresa prea tare cu asta. În fine, ungurii sunt mai speciali...

Să luăm cazul Transilvaniei. Conform variantei româneşti a istoriei, în antichitate locuiau daci pe acolo, au venit romanii, ca şi pe cea mai mare parte a teritoriului României şi aşa a apărut poporul român. După ce teritoriul a fost controlat de pecenegi, iazigi şi alte popoare migratoare, au apărut trei voievodate româneşti conduse de trei români: Gelu, Glad şi Menumorut, după care au venit ungurii. Şi la ei a rămas până în 1918. În tot acest timp, românii n-au avut drepturi politice şi s-a încercat asimilarea lor.

Varianta maghiară, pe de altă parte, e uşor diferită. Conform poveştilor lor, ei au ajuns acolo prin secolul al IX-lea şi cică n-au prea găsit pe nimeni... Sau în orice caz, niciun român. Românii se pare că au venit 400 de ani mai târziu. Şi în tot timpul de la 1200 până la 1920, neavând drepturi politice, NU au fost nedreptăţiţi în niciun fel... Mai mult, românii n-ar avea legătură cu romanii şi n-ar fi latini. Dar de unde au răsărit românii ca prin minune la 1200? Aşa, din aer, oare? Cică din Albania. Asta în baza faptului că limbile română şi albaneză au aproape 100 de cuvinte comune. De asemenea, se pare că românii au fost menţionaţi prima oară destul de târziu în evul mediu, şi ar mai fi nişte argumente cu denumiri de localităţi, râuri şi altele. Ce drăguţ... Nu-i aşa?

Acum să analizăm puţin aceste poveşti. Românii au venit în Transilvania în secolul al XIII-lea. Dar un cronicar ungur cunoscut sub numele generic de Anonymus ne spune că ungurii au găsit la venire lor în Transilvania pe vlahi (nume vechi al românilor)! Şi cel mai bun contra-argument pe care l-au găsit istoricii maghiari este că de fapt i-a confundat pe români/vlahi cu cumanii şi pecenegii (care erau şi ei prin zonă). Ei, de ce nu? Adevărul e că e greu să deosebeşti o limbă neo--latină de una turcică. Seamănă al naibii de mult! De asemenea, ca fapt divers, cronicarul Nestor (slav) ne spune că în 898 valahii se luptau cu maghiarii în Transilvania.

Dar şi limba se pare că indică o migraţie de la sud... Ei, 100 de cuvinte albaneze şi mai puţin decât atâta de origine grecească din 2000 sau 3000, cât e vocabularul de bază sunt o proporţie covârşitoare! Argumente serioase, frate! Cu aşa ceva n-ai cum să te pui...

Şi în final, mai ştim că în secolul al XIV-lea, la scurt timp după ce "românii au venit în Transilvania", o parte au plecat în Moldova şi Valahia (Ţara Românească).

Şi mai grav e că, aşa cum am scris acum vreo săptămână, se găsesc destui care să susţină sus şi tare prostioarele astea. Pe de-o parte e îngrijorătoare prostia lor, dar pe de altă parte, măcar avem circ pe gratis! Mai mult, unii dintre ei înfloresc poveştile şi mai tare. De exemplu, de la HunGerri, marele istoric din Debrecen, cu cont pe YouTube, aflăm că limba română a apărut în secolul al XIX-lea şi că până atunci fusese predominant slavă. Asta în baza faptului că "da" se spune cum se spune şi că până în acea perioadă scriam cu alfabetul chirilic. Ştiţi, şi ungurii scriu cu alfabetul latin. Dar asta nu îi face latini, nu? Şi având în vedere că scrisoarea lui Neacşu din 1521, cel mai vechi document în limba română cunoscut, e perfect inteligibilă, ÎN MOD CLAR îi putem da dreptate.

Dar cel mai comic nu e atunci când spun prostii mari cât ei, ci atunci când încearcă să le spună în limba română. De exemplu, marele istoric şi lingvist de Miercurea-Ciuc (Csíkszereda), Damaszkusz, ne spune următoarele:

• "Supertivilizatile au fost totii calareti. Hunii venit in Europa pe cai si era usor pentru sa face totul. Au venit si cucerit Erdely si asa aparut natiunea magyar. Voi romani ati venit aici dupe noi."
• "Scithiani este numele popoarelor de la Bazinul Carpatic pana India traind popoare mai inaite de indo-europeani! Ei au fost ca nisipul pe malul mari! Ei au fost cel mai dezvoltati in toate domenile vieti a supercultura! Indo-europeni si multi alti de la ei au preluati aratul, semanatul, domesticarea animalelor, mestesugurile, lenjeria, furculita, de a construi case, sate, orase, de toate! Toate lumea Europene si estica traieste din averea skithienilor!"
• "Cultura, religia, limba voastre sunt in mare departare de la cultura popoarelor care au traiti vreodata in Transilvania! Daci-sarmati-sciti au fost cu totul un altfel de popor decati voi, urmasi Vlachilor dinspre Balcani! De toate, limba, religie, folklor sunteti legati de Balcani, si mentiunile istorice la Balkani, mai tarziu sub sau la partea ailalt a Carpatilor va stie pe stramosi vostri!".

Sub nucule uriaş
Damaszkusz chinuieşte;
El ingurgitat gulaş
Ş-acum nu prieşte.

Ioi Damaszkusz, noi in primul rind vrea se zicem la tine că nu vorbeşte limba rumuneşte mult bine. In rindul doi, nu ştie la tine istorie mult bine. Dacă la Transilvania venit intâi ungurii şi după venit rumuni, atunce eu me mut in Kazakstan.

Pe un fekete stinche
In castel inchisa,
Unde curge-n vale
Cianuri pe Tisa,
Plinge la castel in magyar
Mica Ildiko...
Ce dor fost la ea
De Damaszkusz, cel ungur
De pe fix serit.
Che inche din preistorie,
Damaszkuszu ei iubit
O intrat in Erdely
Şi nu mai ieşit.

Şi pentru che tot nu vorbeşte la tine rumuneşte mult bine, de ce nu dai drumul la tine se vorbeşte in magyar, prieten nostru?

Simte-te liber să taci în maghiară!

Deşi nu am nimic cu ungurii în mod special,
sau cu altă naţiune, încep să-i înţeleg pe ăştia din poză

Naţionalismul - boală grea. Prostia-boală şi mai grea

NAŢIONALISM s.n. Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor şi aspiraţiilor naţionale; Atitudine care are în vedere, în primul rând, apărarea drepturilor şi aspiraţiilor naţionale (însoţite, în anumite împrejurări, şi de xenofobie); Tendinţă de a aprecia exclusiv şi exagerat tot ceea ce aparţine propriei naţiuni. - Din fr. nationalisme

Aceasta e definiţia dată naţionalismului de cel mai recent DEX al limbii române. Pe de altă parte, o definiţie mai simplă şi pe înţelesul tuturor, ar fi următoarea: o boală care îi face pe oameni să se urască pentru că vorbersc limbi diferite. În mod normal, aţi zice că astfel de lucruri nu prea se mai întâmplă în zilele noastre, nu? Pana mea, suntem în secolul XXI. În Europa, în afară de conflictele din fosta Iugoslavie, n-a mai fost niciun război de peste 60 de ani. Ei nu, nu tocmai. Încă mai există lucruri de genul ăsta. Încă mai sunt oameni care n-au aflat că Primul Război Mondial s-a terminat sau că Hitler a murit... Şi asta chiar pe site-uri cunoscute în toată lumea şi vizitate de oameni din toată lumea!

HunGerri, piluren72, ungvary, glebbukov, Kolev85, RomanianOrtodox25, KINDERBUENKA, Damaszkusz, Magzarhornet, ANTISLOVAKIA1, bukovintaras, iambolgar, AleksanderBG, MagyarDemon, lalaturul88, ItzakbenDavid, rroman116, RomulusMailat, Raadu19, egyetemist, AntiROMAnia, DieRomania, FUCKhellas, Monkeydonian01, HungarianKiller, MuieROMAnia, RomaniaGypsylandia, MUIEmagyarsag, TrianonTruth, hunsylvania, SzekelyBoti şi mulţi, mulţi alţii. Aici sunt înşiruiţi numai câţiva din ungurii, românii, bulgarii, slovacii, macedonenii, grecii care au umplut YouTube-ul de filme idioate despre ţările celorlalţi.

Dar de unde au plecat toate astea? Din tradiţie probabil. Dacă ne uităm bine pe listă, cei mai mulţi sunt unguri şi cea mai mare preocupare a lor e să recupereze teritoriile pierdute acum aproape un secol prin celebrul tratat de la Trianon.

Igazságot Magyarországnak. Dreptate pentru Ungaria.

Fraza asta apare în multe filme. Şi chiar şi aceeaşi poză.

Ei, poate fi privit din mai multe puncte de vedere evenimentul. Pe de o parte, multe ţări şi-au lărgit teritoriile sau şi-au reunit popoarele. Cazul României şi al Transilvaniei, de altfel. Pe de altă parte, Ungaria a fost cel mai mare perdant al Primului Război Mondial, pierzându-şi 75% din teritorii. E de înţeles să fii supărat când ţi se întâmplă asta, dar totuşi, după 90 de ani??

Şi dacă examinăm problema şi mai mult, ne dăm seama că nu a fost chiar atât de nedrept. Or fi pierdut ei trei sferturi din teritorii, dar au pierdut doar cca. 30% din populaţie. Ioi! Păi de la 75 la 30 la sută e cale lungă... Explicaţia se află pe harta de mai jos, care reprezintă grupurile etnice din Ungaria Mare la 1880, chiar în timpul unei extinse campanii de maghiarizare forţată, declanşată probabil de revoluţia de la 1848, când ungurii şi-au dat seama că sunt o minoritate în propria ţară.

Legendă: roz-unguri
maro-români
galben-germani
verde-slovaci
albastru deschis-sârbi şi croaţi
albastru închis-sloveni
portocaliu-ucraineni, ruteni şi ruşi
mov-bulgari

Chiar şi aşa, la 1910, cu toate eforturile, maghiarii nu reprezentau decât puţin peste jumate din populaţia Ungariei de atunci. Sigur, dacă spui asta unuia dintre ungurii de mai sus, ai şanse mari să te trezeşti cu o grămadă de mesaje pline de înjurături. Ce contează detaliile astea? Sau chiar şi faptul că unii dintre oamenii acelor vremuri (atenţie, unguri, cei mai mulţi, nu alte naţionalităţi!) îşi dădeau seama că destrămarea ţării era inevitabilă? Iată câteva citate :

• Dr. S Fényes: Istoria Ungariei este una plină de minciuni groaznice. Pentru o mie de ani, naţiunea maghiară a fost reprezentată de o gaşcă de câteva sute de indivizi, care vor duce în final la distrugerea ei (începutul secolului XX)
• Adám Kollár: Limba maghiară e vorbită doar de o mică parte a ţării şi temerea cea mai mare e că dacă situaţia va persista, va avea aceeaşi soartă ca limba cumană, care a dispărut cu două secole în urmă. (În secolul al XVI-lea adică)
• Dr. Ajtay Jozsef: În 113 ani, populaţia maghiară a Ungariei a crescut cu 6.269.000 de suflete, în timp ce restul naţionalităţilor au avut parte de creşteri mult mai mici. (1905); acelaşi autor mai spune: Limba germană a fost introdusă în administraţie la începutul secolului trecut (al XIX-lea adică) pentru simplul motiv că maghiara era vorbită de o parte mică a populaţiei şi germana era vorbită mult mai mult de nemţi, români, slovaci şi sârbi.
• Seton Watson: Ungaria este cel mai poliglot stat al Europei. Populaţia non-maghiară reprezintă 54% din total, în ciuda a 40 de ani de încercări neîncetate de maghiarizare forţată. (1888)
• Martin Schwartner: Din 10.000.000 de suflete, mai puţin de o treime sunt unguri. (1810)
• Dr. Karl Renner: Cea mai numeroasă naţiune non-maghiară din Ungaria sunt românii, ce numără aproape 3.000.000 de suflete, urmaţi îndeaproape de slovaci.
• Stefan Bethlen: În Transilvania, românii sunt mai numeroşi decât ungurii şi toate celelalte naţiuni cu care convieţuiesc, luate la un loc. (1912)
• Fabrizius: Populaţia ungurească a crescut permanent prin absorbţia şi maghiarizarea altor naţionalităţi.
• Péter Balogh: În 50 de ani, 20 de localităţi din estul Transilvaniei s-au transformat din româneşti în ungureşti (1910).

Legi draconice, colonizări, schimbări de nume ale localităţilor şi oamenilor, falsificarea cifrelor, toate aveau un singur scop: în anul Domnului 2050, 100% din populaţia Ungariei avea să fie maghiară. Deşi statisticile oficiale ridicau moralul patrioţilor maghiari şi a populaţiei ungureşti, intelectualii şi înalta clasa nu se simţeau tocmai confortabil, ştiind că Ungaria lor "milenară" nu era chiar aşa de milenară. Deci, săracii unguri de pe YouTube se luptă degeaba. Nu mai sunt şanse să se schimbe nimic. O dată pentru că toate ţările în cauză sunt membre U.E. şi astfel de lucruri nu sunt tolerate şi a doua oară pentru că, mai ales de la intrarea în U.E, Ungaria nu o duce prea bine cu economia şi abia pot să întreţină ce au. Dar motivul suprem ar fi structura demografică a unei noi Ungarii Mari: maghiari 35%, români 18%, slovaci 16%, croaţi 10%, ţigani 6%, sârbi 5%, ucraineni 3%, germani 1% ş.a.

Concluzia: Ungaria Mare s-a destrămat tocmai din cauza dorinţei ungurilor de a obţine o poziţie cât mai solidă şi din cauza intoleranţei faţă de cei cu care convieţuiau. Către naţionaliştii unguri care au impresia că fac un serviciu ţării lor postând filme tâmpite şi luându-se la ceartă cu toţi vecinii:

Nem ismételd a múlt hibáit. Légy boldog azal ami még van.

Nu repetaţi greşelile trecutului. Bucuraţi-vă de ce încă v-a mai rămas.