Educaţie pentru minorităţi

În ultimul timp una dintre temele principale de discuţie în ţară e educaţia pentru minorităţi. În principal nu ne priveşte direct pe cei mai mulţi şi e doar un subiect care să ne distragă atenţia de la problemele reale. Motivul pentru care nu prea ne priveşte e pentru că până şi prin numele ei tema asta se adresează unui grup restrâns de oameni din ţară. Acum ştiu că în mai multe ţări din Europa minorităţile au drepturi mai multe decât majoritatea însăşi, dar cred că exagerăm puţin.

Să luăm primul exemplu: facultate de stat cu predare în limba maghiară? Cuvinte cheie: "de stat". Nu e nimic rău să ai şcoli cu predare în limbile minorităţilor. Se practică peste tot în ţările democratice şi civilizate. Chiar şi China (ţară nu tocmai democratică) face asta. Dar nu mi se pare normal ca asta să depăşească nivelul liceului. Se presupune că în 12 ani ai timp să înveţi limba majoritară. Că în multe cazuri nu s-a întâmplat asta în ultimii 20 de ani şi că mulţii dintre ungurii din România de-o seamă cu mine nu prea le au cu limba română e altceva. Facultăţile DE STAT din România se presupune că formează oameni care să muncească în România. În toată România, nu doar în Harghita, Covasna şi Mureş. Deci în locuri unde, evident, se vorbeşte româna, nu maghiara. Dacă ţin neapărat să facă şcoală în limba lor există o variantă: universităţi private cu predare în maghiară. Deja există câteva în Transilvania şi mi se par o soluţie bună. Dorinţa le e îndeplinită, dar pe banii lor pe care şi-i aduc de acasă, nu pe bani publici.

Un alt exemplu de abordare greşită a subiectului ar mai fi în Bucureşti. Aparent, începând cu anul viitor se va înfiinţa în Bucureşti un liceu cu predare în limba romani, cunoscută în general sub numele de "ţigănească". Liceul ar urma să fie situat în mijlocul Ferentarilor. Cred că n-ar fi fost nimic rău cu înfiinţarea unui liceu cu predare în altă limbă decât româna în Bucureşti dacă era vorba de unul pentru germani, ungurui, evrei, armeni, turci, tătari, ucraineni, greci sau chinezi. Dar de ţigani toată lumea zice că trebuie "integraţi în societate". Şcoala generală unde am învăţat era localizată la intersecţia dintre Ferentari şi Berceni şi nici Rahova nu era prea departe. Deci erau destul de mulţi indivizi mai bronzaţi pe acolo. Dintre cele opt clase ale promoţiei mele, una dintre ele - F parcă - era "clasa de rromi". Copiii declaraţi rromi erau luaţi şi puşi laolaltă în aceeaşi clasă. Sala lor de clasă era undeva la ultimul etaj, în fundul unui hol pe unde nu trecea prea multă lume. Am fost nevoiţi la un moment dat să facem o oră în sala aia. Doamne, deci aşa ceva... Arăta chiar mai rău decât o sală e clasă obişnuită a şcolii, deşi până la momentul ăla nu credeam că se poate.

Nu ştiu dacă geniile care au conceput strategia asta de integrare îşi dau seama că integrarea presupune punerea minorităţii în mijlocul majorităţii. Adică copiii ţigani trebuie luaţi şi puşi în mijlocul claselor de copii români câte unul sau doi, nu izolaţi într-un colţ pe unde nu mai trece nimeni. Ah, şi mai ales trebuie ţinuţi la şcoală. Am auzit că în altă şcoală unde se aplică aceleşi model la ore sunt de obicei 3-4 copii din peste 20. Acum că stau să mă gândesc, cred că ăsta era motivul principal pentru care uşa elevilor era mai tot timpul închisă... Altfel spus, un liceu special pentru ţigani în mijlocul Ferentarilor ar însemna acelaşi lucru, doar că la o scară mai mare.

Ar mai fi un semn de întrebare la propunerea asta cu liceul. Pentru cine îl facem, mai exact? Conform recensământului din 2002, că de la ultimul n-au fost în stare să publice datele încă, 2,5% din populaţia ţării era formată din ţigani şi numai puţin mai mult de jumătate dintre ei încă îşi mai vorbeau limba. Şi cifra de 2,5% e mult subevaluată; Dumnezeu ştie câţi sunt în realitate. Unele estimări ajung până la 8-9%. Motivul principal pentru care cei mai mulţi se declară români, şi nu ţigani e foarte simplu: nu neapărat că le-ar fi ruşine, ci din simplul motiv că nu îşi mai vorbesc limba şi că de o generaţie sau mai mult au trecut la română. Chiar şi în Ferentari, singurul cartier predominant ţigănesc din Bucureşti auzi vorbindu-se mai mult română decât altă limbă (pe străzile mari cel puţin). Aşa că dacă proiectul ăsta o să se materializeze n-o să fie decât un eşec şi o risipă de bani, într-o perioadă de criză.

Rromii sunt ţigani! Din nou...

În sfârşit actualul guvern a făcut un lucru bun. Cică se vorbeşte despre reschimbarea denumirii de "rrom" în "ţigan". Mi se pare excelent! Poate aşa n-o să se mai facă confuzie între români şi "rromi". Mi se pare logic să li se zică "ţigani". Doar aşa li s-a spus de 500 de ani, de când au venit în ţara noastră şi până în 1992 nu a comentat nimeni.

Denumirea asta de "rrom" (cu un "r" sau cu doi, cum s-o scrie) se pare că vine din numele pe care îl folosesc ei pentru a se desemna pe limba lor. Foarte bine, dar asta nu înseamnă că şi alţii trebuie să facă asta. Şi ei nu sunt singurul popor în situaţia asta. Să luăm exemplul vecinilor noştri de la vest. Locuitorii Ungariei folosesc cuvântul "magyar" pentru a se desemna. Dar românii, ca şi majoritatea celorlalte popoare din Europa folosesc cuvinte derivate din numele strămoşilor lor, hunii (ex: engleză - "hungarian", franceză - "hungare", română - "ungur", germană - "ungarisch", italiană - "ungherese", spaniolă - "húngaro" etc). În limbajul de zi cu zi, cel puţin, asta e situaţia. De exemplu, avem bancuri cu unguri, nu bancuri cu maghiari. Şi "maghiarii" nu sunt deloc deranjaţi de asta.

Motivul pentru care termenul de "ţigan" e respins de unii reprezentanţi ai etniei e acela că ar fi jignitor. Sincer nu prea văd unde e jignirea. E adevărat că de multe ori e folosit în construcţii de genul "ţigan împuţit", "ţigan nespălat" sau "ţigan prost". Dar, fără supărare, aşa şi e. Mulţi, foarte mulţi dintre ţigani aşa şi sunt. Sigur, sunt şi oameni de calitate şi demni de toată admiraţia printre ei, dar majoritatea se încadrează binişor în descrierile de mai sus.

Dar schimbarea unui nume e suficientă? Nu e o soluţie permanentă. Aşa poate românii n-or să mai fie confundaţi cu ţiganii, dar cei din urmă tot or să rămână pe capul nostru în continuare. Stăteam eu şi mă gândeam acum câteva zile şi mi-a venit o idee: cum ar fi să existe o ţară pentru ţigani? Sunt unul dintre cele mai mari popoare fără ţară, nu? În 1948 a luat fiinţă statul Israel. O ţară numai pentru evrei... Înainte de asta evreii erau şi ei răspândiţi prin toată Europa.

Ţiganii sunt şi ei peste tot prin Europa, mai ales în Europa de Est şi cred că toată lumea s-ar bucura să scape de ei, fără însă a proceda ca Hitler. Fireşte la început în acea eventuală ţară a ţiganilor banii nu ar circula aşa cum o fac în mod tradiţional, prin vânzare-cumpărare, ci prin ciordeală-mangleală. Dar avem un exemplu pozitiv şi în acest sens. La capătul celălalt al lumii e o ţară numită Australia. Iniţial a fost o colonie penitenciar a Marii Britanii. Acolo erau trimişi hoţii şi unii prizonieri politici. Dar când s-au văzut de unii singuri pe un pământ nou, la 10.000 km depărtare de casă, s-au gândit că ar fi bine să nu mai fure unii de la alţii şi să treacă la muncă şi să construiască o ţară ca lumea. Astăzi e una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume. Bine, au avut nevoie de 300 de ani pentru a ajunge aici.

Deci s-a mai făcut înainte. S-au mai creat ţări special pentru popoare care nu aveau aşa ceva. Întrebarea rămâne acum e unde? Evreii au o ţară pe aceleaşi pământuri de pe care au plecat. Şi chiar dacă unora dintre ţăriel arabe nu le convine, o duc bine-mersi. După logica asta ţiganilor le-ar trebui o ţară undeva în India sau Pakistan, că acolo îşi au originile. Ar merita încercat, nu?

In Sicilia fui

Ei, a trecut o săptămână şi m-am întors întreg din locul de unde au apărut primii mafioţi. Totul ar putea fi rezumat în câteva cuvinte: peisaje şi natură - bellissime, oamenii - italieni... Şi pe deasupra şi sicilieni!

Erice

Asta cred că a fost prima dată când am ieşit din ţară în alt scop decât pentru entertainment. Mai exact am fost acolo pentru un curs. Mă rog, curs/conferinţă. Mai exact, 13th Course of International School of Complexity on Econophysics Colloquium, care pe diploma primită, scrisă de un italian probabil, apare ca "13rd...". Şi ca loc de desfăşurare s-a ales oraşul Erice, din Sicilia. Asta a fost partea cea mai interesantă a excursiei. Acum nu zic că n-a fost interesant cursul. A fost, doar că fiind o grămadă de fizică şi matematică, din aproape jumătate din discursuri n-am înţeles mare lucru.

Acum, de ce a fost interesantă locaţia? Păi pentru că e vorba de un oraş medieval la vreo 5 km de malul mării şi de Trapani, dar la 800 m mai sus, chiar în vârful unui munte. Fenomenul meteo cel mai comun în locul ăla e CEAŢA. Dar chiar şi atunci când e ceaţă temperatura nu scade foarte mult şi nu ninge mai deloc iarna. Rezultatul e interesant:

Erice în ceaţă

Erice când e soare

Dincolo de munte e Palermo

Erice noaptea

Turn de apărare

Catedrala

Astăzi, împreună cu Valderice (la vreo 200-300 m mai jos) are o populaţie de 25.000 de locuitori din care doar câteva mii cel mult stau în vârful muntelui, acolo fiind mai mult hoteluri, case de vacanţă, restaurante şi magazine de suveniruri. Chiar şi hotelul în care am stat, înainte să devină hotel era locul unde stăteau călugării de la mănăstirea de alături. Şi dacă ne gândim că tot timpul e câte o conferinţă sau câte un curs şi că vara e plin de turişti, nu e deloc o afacere rea.

Chiar dacă toate clădirile de azi sunt datează din Evul Mediu, oraşul există încă din antichitate, când grecii au construit în vârful muntelui un templu zeiţei Venus. După ei au venit romanii, după ei arabii, goţii, vandalii, normanzii, bizantinii şi în final, a ajuns parte a Regatului celor două Sicilii, după care a devenit parte a statului italian. Azi nu mai e invadat decât de turişti.

Segesta

La 20-30 km de Erice e un sit arheologic unde se găsesc ruinele unui oraş antic. Istoria ocupanţilor Segestei e cam aceeaşi ca şi în Erice. Ce e cel mai interesant acolo e templul grecesc, aproape finalizat. E aproape la fel ca cel de pe Acropole, de la Atena, doar că nu e făcut din marmură şi nu stă să se dărâme. Ar mai fi şi un amfiteatru mare unde se şi ţin spectacole din când în când.

Templul doric
Amfiteatrul grecesc

Palermo

Capitala Sicilei şi locul unde îşi are originile onorabila organizaţie de renume mondial Cosa Nostra. Da, aici a apărut mafia şi asta se vede încă de la aeroport. Procedura de primire a noilor veniţi include aducerea în zona unde se aduc bagajele a în jur de 15 poliţişti şi carabinieri şi a unui căţel care miroase bagajele. Şi frecvenţa ridicată a maşinilor de poliţie şi carabinieri şia ambulanţelor care circulă cu girofarele şi sirenele aprinse nu denotă tocmai criminalitate redusă şi siguranţă.

Catedrala din Palermo

Ruine greceşti

Duomo di Monreale

Dar oraşul, în sine, e frumos, chiar dacă nu se compară cu Roma sau cu oraşele din nord şi sunt cam multe clădiri lăsate în paragină şi care arată de parcă stau să se dărâme. Dar îşi merită numele de "Palermo". Fiecare stradă are cel puţin un palier sau doi. Trapani e foarte asemănător cu Palermo, singura diferenţă fiind că sunt stabiliţă acolo mai mulţi dintre conaţionalii noştri de culoare. De obicei îi găseşti cu mâna întinsă la biserici sau pe lângă staţiile de autobuz.

E mulţi ţîgani la Trapani, mânca-ţ-aş!

Insula e frumoasă şi merită să mergi acolo în orice perioadă anului.

Dar sicilienii...

TO BE CONTINUED

Aventuri în Bulgaria

Sincer să fiu, nu prea ştiu ce se face cu chestia asta numită blog. Mi-am făcut unul mai mult pentru că am văzut că şi alţii au. Şi cum spiritul de turmă funcţionează excelent...

Am înţeles că blogul ăsta e un fel de jurnal online. În jurnale, din câte ştiu eu îţi înregistrezi gândurile, ideile etc etc zi de zi. Chestia e că în momentul ăsta nu prea am inspiraţie şi nici nu s-a întâmplat nimic extraordinar de interesant în ultimul timp. Dar acum câteva zile povesteam cuiva prin ce peripeţii am trecut în Bulgaria acum un an şi un pic.

Dar pentru ca povestea asta să aibă sens sau ca să înţeleagă lumea mai bine despre ce e vorba, să spunem întâi câteva cuvinte despre Bulgaria. Bulgaria este o ţară cu relief predominant muntos situată chiar la sud de Dunăre. Se învecinează cu România la nord, cu Serbia şi Macedonia (din punctul lor de vedere o provincie bulgară, dar asta e altă problemă) la vest, cu Grecia la sud şi cu Turcia la sud-est (cu care se află în relaţii FOARTE bune încă de la 1396). Dintre îndeletnicirile tradiţionale ale bulgarilor putem enumera: ascultatul unui gen muzical cu înalt caracter cultural numit "chalga" (cunoscut în România sub numele de manele), ciorditul de maşini şi portofele de la turiştii străini, safari-ul de pietoni, întreceri gen "cine bea mai mult" şi probabil că lista ar putea continua. Oricum, aţi prins ideea. Concluzia e că ţara asta e absolut fascinantă, e super, e cool, e grozavă, e extra, e mega... E măreaţă... E glorioasă... E un jeg! În cea mai mare parte, în orice caz.

Acestea fiind spuse, hai să ne întoarcem la povestea mea. Acum vreun an, după cum spuneam, mă întorceam dintr-o excursie din Turcia în care totul a mers ca pe roate, a fost mişto, n-am avut niciun fel de problemă. Partea proastă când te duci în Turcia sau Grecia e că trebuie să treci pe la vecini. Aşa că, după ce am stat vreo două ore în partea bulgărească a vămii de la Kap ıkule-Kapitan Andreevo, ne-am reluat în sfârşit drumul. Atenţie, Bulgaria e ţară membră a Uniunii Europene. Incredibil, dar adevărat... Deci, trebuia să meargă rapid. Acuma, atunci când poliţiştii de frontieră desfac totul doar, doar or găsi ceva pe care să-ţi ceară o şpagă, lucrurile tind să se mişte mai încet.

Nişte amărâţi cărora le desfăceau
bagajele în vama bulgară

Aşadar, după ce scăparăm de acolo, ne plimbam noi lin cu autocarul prin Bulgaria. Ajunsesem pe la jumătatea drumului, în frumoasa provincie Stara Zagora, unde dădurăm la un moment dat de un Merţan şmecher care depăşea toate maşinile de pe stradă. Depăşeşte un Volkswagen, depăşeşte un Logan, depăşeşte o Lada din aia de pe vremea lu' Stalin şi până la urmă depăşeşte şi autocarul nostru. Ei, după chestia asta s-a cam rupt firul că a intrat ca prostul într-un tir parcat pe marginea drumului. Noi, ca nişte cetăţeni buni ce eram, am dat să oprim autocarul pe partea cealaltă a drumului să vedem dacă ăia mai trăiau şi dacă mai aveau încă toate membrele la locul lor. Cum s-a oprit motorul autocarului, din Merţan a ieţit un ţigan de vreo 2 metri, cu trei lanţuri de aur de câte trei degete fiecare la gât şi cu o bâtă mare în mână. Partea cea mai îngrijorătoare era că avea o expresie turbată pe faţă şi ţipa la noi. Nu ştiu exact ce spunea, dar se distingeau cuvinte gen "mayka-ti", "kurva", "ti ibam" şi altele de felul ăsta. Deci nu prea era de bine. De plecat, oricum nu mai aveam timp să plecăm, aşa că şoferii, patronul firmei şi unul dintre ghizi ies din autocar.

Nasoală decizie... După vreo 20 de minute în care s-au înjurat ca la uşa cortului în patru limbi (română, bulgară, ţigănească şi maghiară, că unul dintre şoferi era ungur) s-au hotărât ţiganii să sune la 112 să cheme poliţia să clarifice treaba. Iarăşi, nasoală decizie... Cu bălgarska poliţiya, mai rău ca la noi! Au venit după vreo 40 de minute, timp în care au mai apărut prin zonă încă trei maşini cu ţigani. Din nou, nu era deloc de bine... Ştiţi, de când am făcut cunoştinţă cu poliţia bulgară, vreau să zic că am o părere relativ bună despre miliţienii români. Ăştia sunt nişte Einstein-i pe lângă omologii lor bulgari. Aşa că imediat ce îşi dau ei seama cu cine au de a face, cu nişte bieţi turişti din România care au ajuns acolo din întâmplare adică, se apucă imediat de treabă. Păi cum nu?! E rost de o şpagă consistentă doar, nu-i aşa?

Dar ce înseamnă treabă la poliţia bulgară? Păi, pentru început, o dată la câteva minute opreau traficul pe şosea ca să facă tot felul de măsurători. Inutile, evident. Asta a fost etapa 1. ETAPA 2: după asta i-au luat la întrebări pe cei prezenţi. Asta înseamnă doar pe ţigani, că cei din autocar majoritatea nu ştiau o boabă de bulgară şi poliţiştii nu servesc engleză, franceză sau alte limbi de circulaţie internaţională. Ce să-i faci, frate? De când s-a dus Nea Nicu, nu prea se mai uită lumea la televizor la bulgari. Ţiganii nu ştiu ce poveste au prezentat, de în final bieţii români au ieşit vinovaţi. Noroc că o doamnă din grup ştia bulgăreşte destul de bine şi am putut să ne prezentăm şi noi varianta. Sigur, după asta, bieţii miliţieni, care nu stau prea bine cu creierele, erau complet dezorientaţi. ETAPA 3: Examinarea maşinilor implicate. Asta înseamnă şi a autocarului. Asta a mai mers cum a mai mers, dar cea mai comică fază a fost când s-a ajuns la numărul de înmatriculare al autocarului. Pentru cineva care posedă un creier, un astfel de lucru nu prezintă o provocare. Nu-i mare filosofie: două litere-două numere-încă trei litere. Mai concret: BN 02 NVL. Vine primul miliţian. Se uită lung. Îl cheamă pe tovarăşul lui. Se uită lat amândoi. Deschid o discuţie. Subiectul trebuie să fi fost extrem de profund şi filosofic, sunt sigur. Deci, care era problema?? Ei, să vezi că nu prea ştiau alfabetul latin. Şi NICIUNA dintre literele din număr nu apare şi în alfabetul chirilic. Naşpa rău... Până la urmă s-a găsit o soluţie de compromis: au luat aparatul foto şi i-au făcut o poză.

Protagoniştii (nu-i prea bine ieşită poza, dar nu vroiam
să rămân fără aparat, aşa că am facut-o în condiţii grele)

Alt moment comic: vine salvarea! Nu că ar fi fost nevoie, dar ţiganii jucau teatru destul de bine. Dacă cu numai câteva ore în urmă, ăla mare, şoferul Mercedesului, alerga după noi cu o bâtă, acum îl cărau pe braţe în ambulanţă doi oameni... Partea bună a fost că la nici 20 de minute după episodul ăsta, ne punem în mişcare. Yupee!!

Partea proastă e că la 10 minute ne oprim la o secţie de poliţie din frumosul oraş Kazanlâk. Frumos cu ghilimelele de rigoare, desigur. Asta e... Trebuiau făcute copii după actele vehiculelor. Apropo, secţiile de poliţie de la noi sunt de vis! Dar atunci când nu ai maşini de xerox lucrurile merg PUŢIN mai greu. Şi asta se petrece, vă reamintesc într-o ţară membră U.E. Super, nu? Iar dacă unele dintre acele acte sunt din România, ţară ce foloseşte alfabetul latin, iar miliţienii nu cunosc această scriere, ai pus-o frate! Ceea ce la un xerox durează 30 de secunde, durează între o oră şi două. Foarte tare, frate! Nasol era că dacă ajunsesem acolo pe la 9 sau 10 seara şi era intuneric şi dacă până atunci am râs de n-am mai putut, acum nu mai era amuzant deloc... Doar când li s-a spus că dacă nu grăbesc puţin pasul sună la ambasadă şi cheama PRO TV-ul, au început să transcrie mai cu spor. După îndelungi negocieri şi după ce unul dintre şoferi şi ghidul au rămas acolo peste noapte (nici până azi nu ştiu de ce), ne-am reluat drumul spre casă.

Deznodământul: Dacă trebuia să ajungem înapoi pe plaiurile mioritice la 9 seara (când am ajuns la Kazanlâk la miliţie adică), am ajuns pe la 8 sau 9 dimineaţa în ziua următoare. Deci, da jive narodna bălgarska i Bălgariya i slavniti poliţionerite! Samo Bălgariya! Aşa că nu uitaţi: dacă aveţi drum pe la bulgari, nu staţi acolo mai mult decât trebuie şi neapărat făceţi-vă asigurare de sănătate şi de viaţă.