Peste mai puţin de două ore începe slujba de Înviere. Ca în fiecare an, şi anul acesta, Biserica Bazilescu, de vizavi de parcul cu acelaşi nume din Bucureştii Noi se va umple până la refuz de credincioşi care se vor înghesui ca pinguinii şi se vor călca pe picioare şi îşi vor da coate într-un spirit profund creştinesc pentru a-şi aprinde lumânările şi candelele cu sfânta lumină adusă chiar de la Ierusalim. Aceleaşi scene comparabile cu cele de la Mecca din mijlocul Ramadanului - cu menţiunea că riscul ca oamenii să-şi dea foc unii altora e mult mai mare, se repetă în fiecare an. Aici clar e o problemă şi cu oamenii, mai ales că cea mai mare îmbulzeală e la ieşirea turmei din curtea bisericii, ceea ce se întâmplă la câteva secunde după ce-şi aprind lumânarea. Dar problema nu e numai de partea mulţimii.
Biserica e casa Domnului. Deci toată lumea ar trebui să aibă acces neîngrădit acolo oricând au ceva pe suflet sau când vor să aprindă o lumânare pentru cineva sau să spună o rugăciune sau să facă ce s-o mai face pe la biserică. Cum era de aşteptat, teoria nu se potriveşte deloc cu practica. Cele mai multe biserici din România şi alte ţări ortodoxe mare parte a zilei au un lacăt pus pe uşă. La Bazilescu nu sunt sigur că au lacăt. Acum câteva săptămâni am trecut prin faţa ei pe jos şi nu cu maşina şi mi-a sărit în ochi un detaliu: au un gard de sârmă albastru deschis care înconjoară toată grădina bisericii, ce are doar o poartă de dimensiuni modeste pe post de cale de acces. Şi ca să fie siguri că protejează casa Domnului de "blestemul credincioşilor" au pus şi sârmă ghimpată pe el. Mi se pare mie sau astea sunt lucruri pe care te-ai aştepta să le găseşti la o puşcărie şi nu la o biserică? Nu cumva gardul şi sârma îngreunează accesul oamenilor, mai ales în perioadele de vârf ca Învierea? Le-aş propune să se gândească să scoată gardul sau măcar să dea jos de pe el sârma ghimpată ca să poată fi sărit şi să vadă cum stau lucrurile aşa. Sunt sigur că s-ar elibera mult.
Altă apariţie inedită din sfera religiei o găsim tot în nordul Bucureştiului. Acum câţiva ani auzisem de o firmă de pompe funebre al cărei dric avea numărul de înmatriculare "B nu-ştiu-cât FUN" (fun - "distracţie în limba engleză). E un lucru bine cunoscut faptul că românii sunt pricepuţi la alegerea de nume originale. Dar ăsta mi se pare uşor nepotrivit şi lipsit de armonie în raport cu obiectul de activitate al firmei. În oraşul nostru există şi "Compania Funerare Rainbow" (rainbow - "curcubeu" în limba engleză). Probabil că cei de acolo sunt profesionişti şi se pricep la ceea ce fac, dar nu ştiu la ce se gândeau când şi-au ales numele. Un curcubeu, în partea asta a lumii cel puţin, în general inspiră veselie, ceea ce nu e cazul la o înmormântare. Cu toate astea, e bine că nu au şi desenat unul pe sigla firmei. Asta chiar ar fi fost o poză demnă de a fi pusă pe 9GAG sau Epic Fail, nu pe un blog mărunt.
