Se afișează postările cu eticheta Albania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Albania. Afișați toate postările

miercuri, 29 iunie 2011

O invenţie albaneză

Î: Ştii cum fac soldaţii albanezi încălzirea de dimineaţă?
R: Fac două ture de ţară.

Î: De ce e criză de elastic în Albania?
R: Se pregătesc să lanseze primul satelit artificial.

Soldaţii americani, japonezi şi albanezi fac întreceri de tras cu tunul. Americanii trag 5.000 m, japonezii - 1.000 m şi albanezii 10 m.
Japonezul: Vai, săracii de voi. Doar 10 m...
Albanezul: Dacă te crezi mai tare, ia treci tu şi suflă în ţeavă!

Î: De ce a pierdut Albania războiul?
R: Era arcaşul bolnav.

Î: De ce ies submarinele albaneze la suprafaţă din cinci în cinci minute?
R: Ca să respire vâslaşii.

Î: Cum distrugi un crucişător albanez?
R: Îi dai drumul în apă.

Î: Când va avea Poliţia Albaneză cu adevărat succes?
R: Când numărul răufăcătorilor prinşi îl va depăşi pe cel al angajaţilor.

Î: De ce merge economia albaneză aşa de prost în ultima vreme?
R: A murit măgarul.

Raport al unui amiral albanez: Flota albaneză a suferit pierderi devastatoare: S-a rupt o vâslă.

Î: Cum elimini un tanc albanez?
R: Îl împuşti pe cel care îl împinge.

Articol pe prima pagină într-un ziar albanez: "ECONOMIA ALBANIEI E LA PĂMÂNT!"
Cauza: A sărit în aer una din cele două sifonării.

Mă rog, cred că aţi prins ideea. Am găsit în sfârşit un exemplu de prostie mai mare ca la noi în materie de autostrăzi! DA! Nu mai suntem cei mai proşti din Europa. Este vorba despre Autostrada Durrës - Kukës din nordul Albaniei, "inaugurată" în 2009. Iată un filmuleţ făcut de un conducător auto în primele zile.


În caz că nu v-aţi prins despre ce e vorba, o să explic. Invenţia şi inovaţia albaneză constă în faptul că autostrada asta are doar O BANDĂ PE SENS. Da, la o examinare atentă ne dăm seama că pe banda a doua vin maşini în sens invers şi că pe ceea ce ar trebui să fie celălalt sens nu există vopsea pe asfalt sau pur şi simplu nu există asfalt. Un tablou al prostiei aşa de grăitor găsim rareori prin Europa. Un camionagiu - că după înălţimea joasă la care sunt maşinile, cred că a fost filmat dintr-un camion, se plimbă pe un drum naţional cu o bandă de siguranţă pe partea dreaptă şi cu un parapet destul de anemic şi pe alocuri incomplet pe partea stângă, asta în ritm de manele. Că doar nu credeaţi că noi am fost destul de creativi încât să fi inventat manelele...

Întâmplător sau nu, autostrada asta, care am înţeles că a fost terminată între timp, a fost construită de o firmă americană pe nume... Bechtel. Tot ăştia se ocupă şi de Autostrada Transilvania, din care avem porţiunea Câmpia Turzii-Gilău de 52 km. Autostrada albaneză e ceva în acelaşi stil, distanţa între cele două oraşe fiind de 68 km. Dintr-un buletin de ştiri din Albania am reuşit să deduc că preţul final a fost de partu sau cinci ori mai mare ca cel iniţial şi că un kilometru a costat cam 15.000.000 euro.

Acuma albanezii măcar au scăpat de-o grijă pentru că 68 km acoperă cam jumate de ţară. Din a noastră mai avem vreo 600 km de construit, ceea ce nu prevăd că o să se întâmple în viitorul apropiat. Şi când se va întâmpla în cele din urmă probabil că maşinile clasice, pe benzină cu patru roţi, vor fi fost înlocuite de maşini zburătoare şi vom avea 650 km de asfalt care vor avea ca unic scop acela de exponat muzeal.

vineri, 13 august 2010

Top 10 dictatori excentrici

10. Jean Bédel Bokassa (1966-1979, Africa Centrală)

  • se încoronează împărat;
  • cheltuieşte 1/3 din PIB pentru ceremonia de încoronare...
  • ... la care niciun lider străin nu a fost invitat.
9. Ferdinand şi Imelda Marcos (1965-1986, Filipine)

  • în 1986, când sunt daţi jos, fug în Hawaii cu 24 de lingou ri de aur;
  • pe parcursul domniei lor au strâns peste 35.000.000 $;
  • Imelda avea peste 3.000 de perechi de pantofi.
8. François "Papa Doc" Duvalier (1957-1971, Haiti)

  • readuce la viaţă magia voodoo în Haiti;
  • în 1963 crede că unul dintre oponenţii lui politici s-a transformat într-un câine negru;
  • ordonă ca toţi câinii negri din ţară să fie omorâţi.
7. Idi Amin Dada (Uganda)

  • în 1977 îşi acordă titlul de "Excelenţa Sa, Preşedinte pe Viaţă, Marele Mareşal al-Hadji, Doctor Idi Amin Dada, VC (Victoria Cross), DSO (Distinguished Service Order), MC (Military Cross), Cuceritorul Imperiului Britanic în Africa în general şi în Uganda în particular.
6. Gnassingbé Eyadéma (1967-2005, Togo)

  • alcătuieşte un grup de 1000 de femei care sunt plătite să îi compună şi să îi cânte ode şi imnuri;
  • ordonă publicarea unei reviste cu benzi desenate în care el să fie înfăţişat ca un super-erou.

5. Ne Win (1974-1981, Myanmar)

  • aranjează schimbarea numele ţării din "Burma" în "Myanmar" în ţările vorbitoare de engleză;
  • schimbă valorile bancnotelor în 15, 35, 45, 75 şi 90 pentru că acestea erau numerele lui norocoase;
  • doi ani mai târziu se răzgândeşte.

4. Kim Jong-il (1994-prezent, Coreea de Nord)


  • cheltuieşte pe cognac şi whisky peste 700.000 $/an;
  • are o colecţie personală de peste 20.000 de filme străine...
  • ... în condiţiile în care filmele străine sunt interzise.
3. Enver Hoxha (1941-1985, Albania)

  • construieşte peste 750.000 de bunkere pe tot teritoriul ţării, pentru a se putea apăra de o invazie străină, în condiţiile în care populaţia ţării de la vremea aceea era de doar 3.000.000

2. Mobutu Sese Seko Nkuku Ngbendu wa Za Banga (1965-1997, Zair)

  • schimbă numele ţării din "Congo" în "Zair");
  • interzice ca oricine altcineva în afară de le să mai fie menţionat la televizor;
  • folosea un avion Concorde pentru "a merge la cumpărături".

1. Saparmyrat Ataýewiç Nyýazow (1990-2006, Turkmenistan)

  • redenumeşte lunile anului după membrii familiei sale;
  • interzice dinţii de aur;
  • îşi construieşte o statuie de aur în centrul capitalei Aşhabad;
  • interzice fredonatul melodiilor la concerte;
  • construieşte un palat de gheaţă la marginea capitalei, deşi Turkmenistan este o ţară deşeritcă.