sâmbătă, 20 martie 2010

Erdély magyar föld. Ce-ar fi fost dacă...

O dată sau de două ori pe an timp de câteva zile tema principală la ştiri, categoria ştiri interne e Ţinutul Secuiesc (sau cumi-o zice) şi autonomia ungurilor care trăiesc acolo. De obicei nu durează mult chestia asta şi se întâmplă prin preajma zilei de 15 martie, ziua naţională a Ungariei. Şi anul acesta n-a fost o excepţie. Ştiu că m-am trezit să scriu târziu despre asta, dar asta e.

Ştiţi ce-mi place cel mai mult la perioada asta? Apare des la televizor Vadim. Ştirile devin brusc mai amuzante când sunt pline de glume şi remarci anti-maghiare şi xenofobe. Zic că e amuzant pentru că mi-e greu să-l iau în serios. Plus că nu ştiu dacă a observat, dar ne confruntăm cu probleme mult mai grave decât "separatismul" maghiar. De exemplu criza economică şi faptul că multă lume n-are ce pune pe masă. Şi în condiţiile actuale ungurii din Harghita şi Covasna nu au de ce să vrea să se rupă de România. În zonele unde sunt peste 20% din populaţie au dreptul să îşi folosească limba în instituţiile statului şi în alte privinţe au aceleaşi drepturi ca şi restul cetăţenilor români. În momentul de faţă Ungaria nu poate să le ofere nimic mai mult decât le oferă România. Ungurii de peste graniţă abia pot să aibă grijă de Ungaria aia cât e acuma... Nici nu se pune problema să poată să aibă în grijă o ţară de patru ori mai mare decât acum la ce economie au.

Pentru cine nu ştia, nu numai Transilvania făcea parte din Ungaria înainte de 1918, ci şi toată Slovacia şi părţi mari din Serbia, Croaţia, Slovenia şi Austria. Şi de 15 martie şi 20 august au ceva de împărţit şi cu ei. Dar imediat ce se duc zilele astea le trece şi lucrurile revin la normal. Da, pe ungurii din Ungaria îi doare undeva de conaţionalii lor din ţările vecine. Asta dacă nu cumva au rude acolo. Dar chiar şi aşa, în mod normal nu e o problemă prea mare.

Mai există un zvon legat de ungurii noştri şi de teritoriile pe care locuiesc. Dacă te duci în Harghita şi nu ştii ungureşte nici o pâine nu poţi să cumperi. FALS. E adevărat, e posibil să dai peste vânzători care să nu vorbească româna prea bine, dar să nu vrea să te servească din cauza asta?? Asta nu. Chiar dacă ăi arăţi cu degetul ce vrei, tot nimereşti. Banul n-are religie, rasă sau etnie. Şi până la urmă, dacă ne gândim bine, nu e chiar atât de neobişnuit să nu vorbeşti altă limbă decât maghiara într-o zonă în care ungurii reprezintă peste 80% din populaţie. De fapt, numărul ungurilor care ştiu română, dar care nu vor să o vorbească din cauză că nu-i înghit pe români e destul de mic.

Una peste alta, după mai bine de 90 de ani de la încheierea tratatului de la Trianon, s-au obişnuit cu ideea că lucrurile vor rămâne aşa cum sunt. Acum vine altă întrebare. Bă, da' dacă Ungaria şi-ar fi păstrat graniţele de dinainte de 1914? Cu următorul răspuns cred că o să-mi pun în cap tot PRM-ul şi toată Noua Dreaptă. Stau şi mă tot uit la ţara vecinilor noştri de lavest şi lăsând la o parte toate lucrurile legate de naţionalism, băi parcă e ceva mai bine acolo... În Ungaria ăia au autostrăzi. E plină ţara. În Transilvania avem un ciot de 42 km. Unguria are câteva zeci de milioane de turişti pe an şi nu au decât un oraş mişto şi o baltă mare pe care o numesc Balaton. Românii au o ţară plină de lucruri frumoase, dar la care nu poţi ajunge decât rupându-ţi maşina nu în două, nu în trei, ci în patru sau mai multe bucăţi. Ungurii au salariul mediu cam 1.300 de euro. Românii doar vreo jumate.


Mă întreb oare dacă Transilvania rămânea în interiorul graniţelor Ungariei, lucrurile astea nu s-ar fi aplicat şi acolo?? Sigur, dacă se întâmpla asta, probabil blogul ăsta şi multe altele nu ar fi fost scrise în română, ci într-o limbă extrem de ciudată şi aproape imposibil de învăţat şi înţeles pentru orice străin. Dar la urma urmei, cât de rău putea fi? Şi autostrada menţionată mai devreme nu s-ar fi numit Autostrada Transilvania, ci Autostrada Erdély. Dar măcar ar fi fost mai... palpabilă. Ce-ar fi fost dacă... Interesantă întrebare, nu?

3 comentarii:

Iulia spunea...

In cazul asta si Romania ar trebui sa isi ceara Cadrilaterul si insula Serpilor , si ce au mai pierdut de-a lungul istoriei .Bune intrebarile tale , poate daca ne ocupa si pe noi cineva mai mult timp , poate se vedea si la noi un pic de civilizatie asa cum este peste granita ..

AntiBlog spunea...

@iulia: pe noi, cei din Banat- Ardeal ne-a ocupat cineva pentru destul de mult timp, si se vede. Pe cei din Oltenia-Muntenia i-a ocupat altcineva... si din pacate se vede. Daca ramaneam noi sub austrieci, sau macar sub unguri, in momentul asta ne mergea mult mai bine. 1 dec 1918 este un eveniment trist pentru mine, este ziua in care mi s-a luat sansa de viata intr-o tara normala.

Stefan114 spunea...

Pe cei din Muntenia-Oltenia şi Moldova nu i-a prea ocupat niciodată nimeni. Că nu au fost niciodată provincie turcească, spre deosebire de Transilvania, care a stat timp de 800 de ani la unguri. Doar au platit tribut. Dacă într-adevpr ar fi fost sub stăpânire directă, păi probabil ar fi fost cam ca Bulgaria, adică mai rău ca acum. Deci, se pare că putem să facem şi comparaţii de genul ăsta din care să ieşim bine...