Cum să scrii o lucrare de licenţă

Acum câteva luni am luat şi eu examenul de licenţă. Vorba vine examen, că nu se mai potriveşte termenul de multă vreme. Proba scrisă a dispărut şi n-a mai rămas decât elaborarea unei lucrări destul de lungi. Acum, dacă respecţi câteva reguli destul de simple şi de evidente, ar putea chiar să fie un lucru plăcut scrierea ei.

• alege-ţi o temă despre care să ai ce să scrii, la care măcar să ai idee despre ce e vorba şi care să îşi placă;
• alege-ţi un profesor coordonator cu capul pe umeri şi cu care să te înţelegi, că dacă te îmbolnăveşti de nervi scriind-o, n-ai făcut nimic.

Mulţi ar fi tentaţi să creadă că limita maximă de 40 de pagini e un lucru bun, din cauză că se scrie repede şi nu se pierde prea mult timp. Dacă prima dintre cele două reguli e respectată, e o problemă. Şi încă una destul de mare. O limită minimă a numărului de pagini ar fi fost mult mai utilă. Astfel, o parte semnificativă a conţinutului lucrării trebuie eliminată. Nu-i nimic. D'asta s-au inventat anexele. Atâta că secţiunea lor nu trebuie să depăşească numărul de pagini al lucrării de licenţă.


Numărul capitolelor nu cred că ar trebui să depăşească trei. Hai să zicem patru dacă e absolut necesar. Am văzut modele de structuri de lucrări de licenţă şi cu câte şase capitole, dar dacă se depăşeşte numărul menţionat mai devreme există un risc crescut ca lucrarea să devină incoerentă şi neinteligibilă şi să iasă o mare varză. Capitolul I de obicei constă în teorie. Nu merită să pierdeţi multă vreme cu scrierea lui, pentru că în proporţie de peste 90% constă în Copy+Paste şi oricum nu-l citeşte nimeni, nici măcar comisia de examinare. Copy+Paste-ul ăla e mai bine să fie făcut din cărţi şi manuale, decât din pagini de internet.

Alt lucru important: sursele şi notele de subsol. Pe la jumătatea procesului de elaborare a lucrării de licenţă veţi avea impresia că lucrarea voastră constă exclusiv în note de subsol şi bibliografie şi că corpul principal e oarecum o componentă secundară. Cu cât sunt mai multe şi din surse mai variate, cu atât va da mai bine. Teoretic, dacă ele au o prezenţă consistentă, nimeni nu vă va putea acuza că aţi copiat (plagiat, în limbaj academic). Sursele din bibliografie şi notele de subsol trebuie să arate aşa:

• pentru cărţi: Nume de familie al autorului, Numele mic al autorului - Titlul lucrării citate, Editura, Oraşul, Anul, pagina (numai în cazul notelor de subsol). Sursele se vor trece în ordinea numelui de familie al autorilor. În notele de subsol la numele mic se trece numai prima literă în cazul bărbaţilor şi numele întreg în cazul femeilor;
  
• pentru site-uri: URL, data accesării. În faţa surselor anonime din bibliografie se vor pune trei steluţe (***).

Introducerea şi concluziile nu ar trebui să aibă mai mult de două pagini. Paginile lor nu se numerotează. Concluziile nu se pun la socoteală la numărul de pagini al corpului principal, însă introducerea da. Numerotarea paginilor secţiunii de anexe este opţională şi indicată numai în cazul în care ocupă mult spaţiu (peste 10 pagini, să spunem). În cazul în care se optează pentru numerotarea lor, numărătoarea începe de la 1.

Prezentarea este recomandabil să fie însoţită de un material în format electronic (prezentare Power Point sau Flash). În cazul Power Point-ului nu există reguli clare în ceea ce priveşte numărul de slide-uri, dar durata prezentării nu trebuie să depăşească 15 minute cu tot cu întrebări. Deci prezentarea propriu-zisă nu trebuie să depăşească 7-8-9 minute.

O lucrare de licenţă are două componente: forma şi fondul. La elaborarea ei trebuie pus în primul plan fondul, în mod clar. La prezentare contează forma. Deci, poze, grafice, tabele (uşor de citit, preferabil) la greu. Slide-urile nu trebuie să fie prea încărcate. Nu trebuie să citiţi din ele. Trebuie păstrat contactul vizual cu comisia de evaluare, chiar dacă am înţeles că în unele cazuri e posibil ca o parte a ei să se uite pe pereţi sau chiar să doarmă. Din fericire, n-a fost cazul la mine.

În ceea ce priveşte forma de prezentare a lucrării - adică coperta - recomand cu căldură o copertă de plastic cu spirală, care să nu coste mai mult de 10 lei. Există numai două situaţii în care merită să te complici cu o copertă de piele:

• dacă eşti aşa de încântat de opera ta, încât vrei s-o ai împachetată frumos, că o să facă impresie mai bună când o să le-o arăţi copiilor şi/sau nepoţilor;
• dacă ai bani de aruncat pe fereastră.

În mod normal, coperta nu influenţează în niciun fel nota finală, atâta timp cât toate elementele necesare sunt prezente. Acestea sunt, de sus în jos: universitatea şi facultatea, cuvintele LUCRARE DE LICENŢĂ, conducătorul ştiinţific şi autorul, oraşul şi anul. Alt argument chiar mai convingător, ar fi poza de mai jos.

Lucrările de licenţă din 2010 în 2011.
Puteau şi ei să aştepte până se termina perioada de prezentări
de anul ăsta până să le arunce la gunoi...

Şi era să uit: diacriticele sunt obligatorii. Unora ar putea să le pară greu de crezut, dar nu e chiar atât de groaznic să scrii la calculator cu diacritice româneşti. Nu-s decât cinci litere suplimentare. Alte popoare europene vorbitoare de alte limbi nu au norocul nostru şi nu se plâng.

Sper că n-am omis prea multe dintre probleme. Au trecut câteva luni de la momentul susţinerii.