În Kuşadası se poate ajunge în două feluri: pe uscat sau prin aer. Pe uscat se ajunge acolo urmând ruta Bucureşti - Giurgiu - Veliko Târnovo - Stara Zagora - Edirne - Gelibolu - Çanakkale - İzmir - Kuşadası. Cele mai apropiate aeroporturi sunt İzmir şi Bodrum. Cel din urmă e un fel de Băneasa: trei porţi pentru zboruri internaţionale, una lângă alta, doar că nu e aşa de înghesuit ca la noi. Primul e la 90 km, al doilea la 130 km. În mod normal, drumul cu autocarul durează o oră - oră şi jumătate. Dar dacă cei de la agenţia organizatoare sunt nişte retardaţi şi pun în acelaşi autocar oameni de la şase hoteluri, lucrurile se complică. Şi dacă eşti la ultimul hotel de pe hartă, drumul durează cam patru ore. Drumurile prin staţiune sunt destul de întortocheate. De exemplu, la hotelul la care am stat puteai ajunge, respectând regulile de circulaţie, ocolind 14 km sau mergând pe contrasens 200 m.
Prin oraş, cel mai uşor şi mai convenabil e să mergi cu dolmuş-ul. Dolmuş-urile sunt nişte microbuze care ţin locul autobuzelor şi care pentru 2,5 lire (cam 5 lei), te duc cam oriunde vrei în oraş. Acum trei ani nu erau decât o liră. Cred că ştiu care e explicaţia pentru scumpire:
Vedeţi ceva ciudat? Nici mie nu mi-a picat fisa din prima, dar preţurile sunt în lire, nu în lei. În Turcia, un litru de benzină costă între 3,30 - 3,70 lire (cam 8 lei, faţă de 4,2 - 4,3 în România). Tocmai din cauza asta, singurii care îşi mai permit să atingă sau să depăşească viteza legală în afara oraşului sunt soferii de taxiuri, dolmuş-uri şi camioane, adică cei pentru care plăteşte benzina firma. Restul merg încet, pentru a consuma cât mai puţin. Aşa că s-au dus zilele în care se spunea despre turci că conduc ca nişte demenţi.
Î: Câţi somalezi încap într-o maşină?
R: Toţi!
Î: Câţi oameni încap într-un dolmuş?
R: Şi 30 dacă e nevoie, chiar dacă nu sunt decât 12 scaune. Şi chiar şi cu atâţia, şoferul nu pare să aibă o problemă în a merge cu 60 km/h pe serpentine.
Spre insulele greceşti circulă vapoare în fiecare zi, o cursă sau două. Spre Samos sunt două pe zi şi nu sunt afectate de grevele din transport din Grecia. Dar dacă şi cei din vămi li se alătură transportatorilor, ar fi o mică problemă. Controalele vamale sunt de tot râsul şi de-o parte şi de alta a graniţei. În partea turcească detectoarele de metale sunt setate pe minim şi în Grecia nu există deloc. În vama grecească sunt doi inşi care îţi desfac bagajul se uită două secunde în el, după care ţi-l dau înapoi. De asemenea, dacă eşti cetăţean UE, nici măcar nu se stresează să deschidă paşaportul pe care li-l prezinţi, să vadă dacă e într-adevăr al tău. Ah, şi era să uit: clădirea vămii e împărţită cu un restaurant cu specific pescăresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu