Filme non-americane

Cele mai multe filme de la televizor, de la magazin şi din calculatorul oricui sunt, fără îndoială, americane. Dar (probabil mulţi nu-şi dau seama de asta) şi alte ţări mai fac filme din când în când. Sigur, nu la fel de multe (sau de bune). Când vine vorba de făcut filme, europenii e clar că nu sunt programaţi genetic pentru asta, indiferent ce le-ar plăcea unora dintre ei să creadă. Unele sunt mai bune, altele mai proaste, altele au buget mai mic, altele au buget mai mare, dar în niciun caz nu se compară cu cele din Lumea Nouă.

Cargo (2009, Elveţia, SF)

Elveţia e cunoscută pentru munţii ei, zăpada ei şi brânza ei. Vorbesc aici de sortimentul de caşcaval cunoscut sub denumirea de Schweizer. Cel mai notabil lucru la acest sortiment e că are găuri în el. Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre filmele lor. Acţiunea se petrece cu vreo 200 de ani în viitor şi filmul se vrea a fi o copie a unuia dintre multele filme de la Hollywood cu aceeaşi temă: "Ne-am distrus planeta, ce ne facem?"

Până la un anumit punct, le-a şi ieşit. Deşi a avut un buget mic (5.000.000 CHF), decorurile şi efectele nu sunt deloc rele. Dar scenariştii elveţieni... nu se prea pricep la scris. Aparent, le e imposibil să facă un scenariu coerent şi să păstreze cât de cât un fir al acţiunii. Quentin Tarantino încurcă şi amestecă scenele în filmele lui, dar face asta cu cap şi iese ceva frumos. Elveţienii, nu. Nici cu cunoştinţele de fizică nu stau prea bine. Unul din personaje se plimbă în jurul roţilor gigantice din jurul navei, care menţin gravitaţia artificială. Şi când am zis "se plimbă", chiar asta am vrut să zic: se plimbă, nu pluteşte. Repet, asta în afara navei. Pe lângă asta, întreg filmul, se învârte în jurul trimiterii şi primirii de mesaje de pe navă către o altă "planetă" (pentru explicaţia ghilimelelor, uitaţi-vă la film). Indiferent unde s-ar afla pe drum, durează la fel de mult (cam două luni, dacă îmi amintesc). Şi cea mai tare dintre toate: hai să vedem care e cauza morţii lu- unu' care a căzut în în gol vreo 100 m.

Filmul e în întregime în germană, cu un singur cuvânt în engleză. Dacă e să ne luăm după filmul ăsta, singurul cuvânt englezesc pe care îl ştiu germanii e "fuck". De fapt, majoritatea replicilor unui personaj care, ce-i drept, nu zice prea multe, constau numai în cuvântul menţionat.

Altfel, unele aspecte din film sunt mai plauzibile decât în filmele SF americane cu aceeaşi temă:

• oamenii nu pot să călătorească cu viteza luminii (încă); în doar 200 de ani, în care am fost ocupaţi să ne distrugem planeta, mi se pare normal;
• nu suntem în stare să încălzim şi să luminăm o navă spaţială gigantică;
• calculatoarele încă mai dau mesaje de eroare;
• medicii încă mai poartă măşti chirurgicale.

Una peste alta, nu e un film rău, şi dacă nu ai altceva mai bun de văzut, merită încercat. IMDb: 6,3. Puţin subevaluat. Un 7 ar fi fost mai realist, indiferent ce-am zis mai sus.

Snatch. (2000, Marea Britanie, nu ştiu sigur, acţiune, comedie, aşa ceva)

Spre deosebire de elveţieni, englezii ştiu să scrie. Nu zic că e uşor de urmărit, dar merită văzut. De fapt pe IMDb chair e notat cu 8,2 ceea ce e foarte bine (niciun film nu are peste 9,2 momentan). Personajele: un impresar de box, agenţi de pariuri (sau cum le-o zice), un mafiot rus, doi negri proşti şi nişte evrei bijutieri. Oricum, în urma vizionării am învăţat mai multe lucruri:

• deşi englezii au inventat limba engleză, nimeni nu pare să o vorbească*;
• şi englezii au ţigani; nu exporturi româneşti sau est-europene, ci localnici;
• cuvântul preferat al englezilor şi cel mai des folosit în film este "fuck".

*Dacă nu te descurci prea bine cu engleza sigur o să ai nevoie de subtitrări. Dacă te descurci bine cu engleza, cel puţin la prima vizionare, tot o să ai nevoie de subtitrări. Chiar şi aşa, dacă filmul de mai sus merită văzut doar dacă n-ai altceva la îndemână, după ăsta merită să umbli.

District 9 (2009, Africa de Sud, SF)

Ne-am obişnuit ca de fiecare dată când extratereştrii ne invadează planeta să aterizeze la New York, Washington, Los Angeles sau Chicago. Ei bine, aici aleg Johannesburg, cel mai mare oraş din Africa de Sud. De fapt nu aterizează, ci doar plutesc deasupra lui. Şi nu fac asta în viitorul apropiat sau depărtat, ci în 1982. Şi 28 de ani mai târziu, în 2010 se petrece acţiunea. Prima trime a filmului e făcută sub formă de interviuri şi fragmente de reportaje de la televiziunea naţională.

Ce fac sud africanii când nu agrează o anumită... rasă? Impun un regim de tip apartheid. Asta nu se aplică doar cu negrii, ci şi cu extratereştrii. Efectele speciale - OK. Povestea - bună şi plauzibilă. Şi nefiind american, diferit de filmele cu aceeaşi temă de până acuma.

Aproape tot filmul e în engleză, cu unele pasaje în afrikaans, zula/xhosa/sotho (una din astea), chichewa şi igbo, subtitrate. În buna tradiţie sud-africană, actorii se iau la trântă cu limba engleză şi de multe ori, sunt învinşi. Altfel spus, mutilează limba lui Shakespeare destul de rău. Dar asta dă bine pentru culoarea locală...

Hotel Rwanda (2004, Rwanda-SUA, istoric)

Actorii - africani, bugetul şi regia - americane. Filmul se bazează pe o poveste reală şi pe evenimente reale. În 1994 în Rwanda a avut loc cel mai mare genocid de după cel de-al Doilea Război Mondial. Coloniştii germani şi belgieni au introdus o delimitare între locuitorii ţării şi i-au împărţit în două tabere: hutu şi tutsi. Tutsi (15%) erau cei favorizaţi de colonişti şi erau mâna lor dreaptă, hutu - "prostimea". Criteriile de împărţire erau însă foarte ambigue: ba înălţimea, ba mărimea nasului, ba numărul de vite, ba gradul de colorare a pielii.................. Depinde de guvernator. Era şi greu de făcut o delimitare clară, că vorbeau cu toţii aceeaşi limbă şi erau cu toţii negri. După decolonizare diviziunea s-a păstrat şi în 1994 au început să se bată ca chiorii şi peste 1.000.000 de oameni au fost omorâţi, majoritatea tutsi. Lumea aproape că nu a observat ce se întâmpla în inima Africii, probabil pentru că acolo nu e petrol, decât prea târziu.

Un manager al unui hotel belgian din capitală a reuşit să salveze vieţile a peste 2.000 de tutsi, adăpostindu-i în clădire, care era proprietatea ONU şi a Belgiei şi încearcă să îi scoată din ţară. Filmul îi prezintă povestea. IMDb: 8,4.